În urmă cu 150 de ani, la 22 noiembrie/4 decembrie 1869 se deschideau cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti.

Cel care a pus bazele învăţământului medical din ţara noastră a fost medicul român de origine franceză Carol Davila (1828-1884) în colaborare cu Nicolae Kretzulescu (care obţinuse, la Paris, în 1839, titlul de doctor în medicină şi deschisese la Spitalul Colţea din Bucureşti, în 1842, o şcoală de mică chirurgie), înfiinţând sub conducerea sa la 29 iulie/10 august 1857, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie, notează lucrarea ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).

Cu toate greutăţile întâmpinate, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie s-a dezvoltat treptat, astfel încât la 12 noiembrie 1869 a devenit posibilă înfiinţarea Facultăţii de medicină din Bucureşti, care şi-a deschis cursurile în ziua de 22 noiembrie 1869. A fost prima facultate de medicină de pe teritoriul ţării noastre, potrivit site-ului Universităţii de Medicină şi Farmacie ''Carol Davila'' din Bucureşti, https://umfcd.ro/.

Carol Davila a acceptat să vină în Ţara Românească, la cererea domnului Barbu Ştirbei, pentru organizarea serviciului medical românesc. La 12 aprilie 1853 a debarcat la Giurgiu, iar a doua zi, la 13 aprilie, a sosit la Bucureşti. La sosire a fost înştiinţat că va fi atât medic-şef al spitalului militar, cât şi medic-şef al armatei Ţării Româneşti, se arată în volumul ''Tinereţea lui Carol Davila'' (autor: G. Brătescu, Editura Albatros, Bucureşti, 1979).

Bunul său renume câştigat la scurt timp de la sosirea aici, i-a atras curând tot mai multe solicitări pentru consultaţii în cazuri destul de dificile. La 10 septembrie 1853 a fost înălţat de la gradul de ştabdoctor (echivalent cu cel de maior) la cel de oberştabdoctor (locotenent-colonel). În aprilie 1853, Carol Davila a preluat postul de medic-şef al Spitalului ostăşesc ''Mihai Vodă''. Trei ani mai târziu, la 6 martie 1856, Barbu Ştirbei a semnat actul pentru organizarea Şcolii de chirurgie de la Spitalul ''Mihai Vodă''.

După Unirea Principatelor Române, i-a fost încredinţată de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, conducerea supremă a serviciului sanitar civil şi militar al României. A realizat apoi, în doar cinci ani, reforme extrem de importante: a pregătit şi înfăptuit contopirea administraţiilor sanitare din Moldova şi Ţara Românească, a creat instituţia medicilor de arondisment, a înfiinţat consilii de igienă şi salubritate în oraşe, a înfiinţat noi spitale şi a mărit numărul paturilor în cele existente, a instituit concursuri pentru toate funcţiile medicale, a pus bazele presei medicale româneşti, a editat prima ''Farmacopee română'', potrivit volumului ''Tinereţea lui Carol Davila''. De asemenea, a amenajat laboratorul de chimie de la Spitalul Colţea, primul din România, şi a pregătit prin toate mijloacele deschiderea Facultăţii de medicină din Bucureşti. Pentru meritele sale, domnitorul Cuza l-a ridicat, în 1860, la gradul de general.

Datorită activităţii lui Carol Davila au luat fiinţă în ţara noastră o serie de societăţi ştiinţifice - ''Societatea medicală'' (1857), ''Societatea de Cruce Roşie'' (1876), ''Societatea ştiinţelor naturale'' (1876), precum şi două reviste medicale: ''Monitorul medical'' (1862) şi ''Gazeta medicală'' (1865). Tot Carol Davila a înfiinţat orfelinatul de la Pantelimon pentru băieţi, azilul de surdo-muţi de la Pantelimon şi Azilul ''Elena Doamna'', aşezământ de asistenţă socială model.

În timpul Războiului pentru independenţă (1877-1878), Carol Davila a condus serviciul militar al armatei. Înainte de război se îngrijise de buna dotare a ambulanţelor în vederea efortului militar care se întrezărea. Pentru conducerea şi organizarea Serviciului sanitar al armatei pe timpul campaniei a fost distins cu ''Steaua României'' în grad de Comandor şi cu ''Virtutea Militară''.

Alături de Carol Davila, printre profesorii de seamă care au contribuit la dezvoltarea învăţământului medical din Bucureşti, s-au aflat: Iacob Felix (1832-1905), fondatorul şcolii de igienă, cu preocupări de medicină generală, Alexandru Marcovici (1835-1886), iniţiatorul clinicii medicale; Nicolae Turnescu (1819-1890) şi Constantin Dumitrescu-Severeanu (1840-1930), întemeietorii clinicii chirurgicale, Zaharia Petrescu (1841-1901), fondatorul terapeuticii medicale. Alexandru Sutzu (1837-1919) a pus bazele medicinii legale şi ale psihiatriei. La începutul anului 1863, a fost înfiinţată prima Farmacopee română, meritul deosebit în realizarea acesteia aparţinând farmacistului Constantin C. Hepiteş (1804-1890), fost profesor la Şcoala de medicină.

În 1873, a avut loc susţinerea primelor teze de doctorat la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Până în 1888 au fost susţinute, în paralel cu tezele de doctorat, un număr de 19 diplome de licenţă în medicină. Începând cu anul universitar 1885, nu s-au mai admis viitori studenţi fără Bacalaureat, iar după 1888 absolvenţii facultăţii au fost obligaţi să susţină o teză de doctorat, obţinând astfel titlul de doctor în medicină şi chirurgie.

Un alt eveniment de seamă în viaţa facultăţii a fost crearea la 1 ianuarie 1875, din iniţiativa viitorului profesor Nicolae Manolescu (1850-1910), a Societăţii studenţilor în medicină din Bucureşti, care, iniţial, a avut ca obiectiv îmbunătăţirea condiţiilor de studiu.

Anul 1887 a marcat o nouă etapă în dezvoltarea Facultăţii de medicină din Bucureşti. Trei eminenţi savanţi au fost chemaţi ca profesori la conducerea unor catedre principale ale facultăţii şi anume: Victor Babeş (1854-1926), unul din marii bacteriologi şi anatomo-patologi ai epocii sale; George Assaky (1855-1899), fondatorul şcolii de chirurgie experimentală şi Nicolae Kalinderu (1832-1902), eminent clinician, iniţiatorul orientării anatomo-clinice în medicina românească.

După 1890, corpul profesoral a fost completat cu alţi savanţi: în 1895, Thoma Ionescu (1860-1926) a fost numit profesor de anatomie topografică şi de clinică chirurgicală, fiind fondatorul chirurgiei moderne româneşti, inovator în domeniul rahianesteziei; în 1899, Gheorghe Marinescu (1863-1938) a devenit întemeietorul şcolii româneşti de neurologie; în 1901, Ion Cantacuzino (1863-1934), bacteriolog şi biolog, imunolog şi epidemiolog, a devenit creatorul şcolii româneşti de medicină experimentală; profesorul Ion Nanu Muscel (1862-1938), clinician şi creator de şcoală; Anibal Theohari (1873-1933), creatorul terapeuticii experimentale şi al balneologiei; profesorul Ernest Juvara (1870-1933), inovator în tehnica chirurgicală şi instrumentală; profesorul Alexandru Obregia (1860-1937), care a ilustrat ştiinţa psihiatriei; profesorul Mina Minovici (1858-1933), creatorul şi organizatorul ştiinţific al medicinii legale în România; Francisc Rainer (1874-1944), erudit anatomist şi antropolog; Constantin I. Parhon, promotor al endocrinologiei şi al biochimiei; Dimitrie Bagdasar (1893-1946), fondatorul şcolii de neurochirurgie; Constantin Ionescu-Mihăieşti (1883-1962), reprezentant al şcolii româneşti de microbiologie, organizator al practicii de producere a serurilor, unul din fondatorii Institutului ''Dr. I. Cantacuzino'', potrivit https://umfcd.ro/.

În 1898, Şcoala de Farmacie a devenit secţie a Facultăţii de Medicină, recunoscându-i-se caracterul de instituţie de învăţământ superior. Ea a funcţionat astfel până în 1923, când s-a înfiinţat Facultatea de farmacie, ca instituţie separată, în cadrul Universităţii din Bucureşti. Un rol însemnat la crearea Facultăţii de farmacie şi la stimularea cercetării ştiinţifice farmaceutice l-a avut profesorul Ştefan Minovici (1867-1935).

La 12 octombrie 1903, construcţia clădirii actuale a Facultăţii de medicină a fost complet terminată şi inaugurată. Tot atunci, s-a făcut şi inaugurarea statuii lui Carol Davila, aşezată în faţa facultăţii. Iniţiativa ridicării unui monument al lui Davila a fost luată la primul congres medical naţional, care a avut loc la Bucureşti în octombrie 1884. Statuia, operă a lui Carol Storck, a fost turnată în bronz în atelierele Şcolii de arte şi meserii din Bucureşti.

Astăzi, atât Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti cât şi Spitalul Militar Central din Bucureşti poartă numele celebrului medic Carol Davila. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, Irina Andreea Cristea, editor: Cristian Anghelache, editor online: Alexandru Cojocaru)

Specificaţie foto din deschidere: Statuia medicului român de origine franceză Carol Davila (1828-1884), întemeietorul învăţământului medical din România, amplasată în faţa facultăţii, Bucureşti, 2015.