Nicola (Nicoleta Alexandru) este una dintre cele mai cunoscute şi apreciate artiste din muzica românească. A făcut primul pas important în cariera muzicală în 1985, la Festivalul Mamaia. După ce a cântat cu grupurile Forte şi Adaggio, după ce a susţinut concerte alături de trupa Holograf, următorul ei pas a fost să aleagă o carieră solo, care s-a dovedit, în timp, a fi de succes.

În 2003, Nicola a reprezentat România la Eurovision, cu piesa "Don't Break My Heart", la Riga (Republica Letonia). Ea a participat la selecţia din România pentru Eurovision de multe ori - 1992, cu "Balerina"; 2002 - cu "I Do"; 2003 - cu "Don't Break My Heart"; 2007 - cu "Fairytale Story"; 2019 - cu "Weight of The World". Din discografia artistei amintim albumele: "Cu tălpile goale" (1999), "Turquoise" (2000), "Lângă mine (2002), "Best of Nicola" (2003), "De mă vei chema" (2005), "Thank You" (2009).

Îi place să călătorească, să se plimbe în natură, să cunoască oameni. Amintirile din perioada în care avea alt stil vestimentar şi alt "look", concursul Eurovision, pasiunea pentru ochelari de soare, dorinţa de a ajunge la sufletul publicului prin cântec, părerea ei despre diplome, premii şi prejudecăţi ale românilor sunt câteva dintre subiectele discutate cu Nicola într-un interviu în care a rememorat momente din cariera ei artistică, suprinse de fotografiile din Arhiva AGERPRES.

* * *

AGERPRES: Nicola, bine ai venit la noi, să ştii că ţi-am pregătit multe surprize.
Nicola: Abia aştept, de când mi-ai spus că vom privi împreună fotografii, pe care e posibil ca nici eu să nu le am, am devenit curioasă, abia aşteptam să ajung aici.

AGERPRES: Va fi un interviu aparte faţă de cele cu care eşti obişnuită. Nu-ţi voi pune întrebări.
Nicola: Am înţeles, ne uităm la fotografii şi le comentăm. Hai, arată-mi!

AGERPRES: Îţi aminteşti perioada în care erai brunetă şi aveai şuviţe de altă culoare decât ai acum? A fost şi o perioadă în care aveai şuviţe "Turquoise", vorba cântecului tău. Iată...
Nicola: Daaa, normal, că-mi amintesc. Fotografia asta e din 2002, de la Festivalul Mamaia, când eu am hotărât că vreau păr mai lung şi mi-am pus meşe. Părul meu era cam până la umeri, restul sunt meşe. Şi mi-am pus şi nişte şuviţe de altă culoare, ca să nu fie tot părul atât de închis. Era în perioada în care reuşisem să slăbesc foarte multe kilograme. Nu este imaginea pe care mi-o doresc acum, dar face parte dintr-o perioadă frumoasă din trecutul meu şi o accept. Însă, nu m-aş mai face brunetă şi nu m-aş mai îmbrăca aşa, clar! Fiecare om are perioade şi perioade. Îmi place poza! Cât despre perioada "Turquoise", era în 2000, când aveam părul mai scurt şi îmi făcusem nişte şuviţe de culoarea asta.

Foto: (c)  SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Următoarele fotografii sunt de la acelaşi concert...
Nicola: Din 2003! Doamne... Atunci am hotărât să-mi dau jos meşele şi să mă fac blondă. Meşele blonde au venit mai târziu, deocamdată eram aşa, ca în poza asta, dar nu m-aş mai vedea acum cu părul scurt. Îmi place părul lung, chiar mai lung decât îl am acum. Cine ştie, poate mă apucă iar nebunia şi mă vezi din nou cu meşe! (râde - n.r). Acum se poartă foarte mult perucile, am probat nişte peruci foarte colorate şi, cum sunt eu nebună după roz, am pus ochii pe o perucă de culoare roz. Fotografiile la care ne uităm sunt din perioada în care purtam haine din piele - sacouri, costume cu pantaloni, toate erau din piele de diferite culori, chiar şi verde. Aici eram la selecţia naţională pentru Eurovision.

Foto: (c)  SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Iar aici eşti chiar la Eurovision, în concurs.
Nicola: Da, sunt fotografii de la Riga. Costumul ăsta nu mi-a plăcut niciodată, în acea perioadă nu mă îmbrăcam în roşu deloc şi nu mă regăseam în acel costum, dar... atmosfera de acolo a fost fantastică, unică. De fapt, fiecare eveniment are unicitatea lui, însă eu am învăţat acolo, la Riga, foarte multe. Şi am câştigat foarte multă experienţă. A fost prima dată când am cântat cu "in-ear", cu cască în ureche, dar m-am acomodat imediat şi am avut parte de o echipă absolut minunată acolo, pe scenă. Era o echipă din Suedia, toţi am colaborat foarte bine. Am vrut să-l aducem pe Freaka Da Disk în spectacol, însă el, fiind în trupa Paraziţii, nu putea să aibă proiecte separat de trupa lui. Recunosc, am fost şi sunt fan Paraziţii.

AGERPRES: Aici ai primit un premiu, un an mai târziu.
Nicola: A, ştiu, era Gala Premiilor Radio, am primit un premiu pentru piesa "Lângă mine", care a fost declarată "Piesa anului" de Radio România Actualităţi. Ştii, toată lumea e înnebunită să aibă multe, multe premii... Eu niciodată n-am fost aşa. Într-adevăr, am apreciat faptul că mi s-au acordat nişte premii şi că anumite persoane sau jurii au considerat că le merit, dar niciodată nu am spus "vreau să iau premiul ăla", pentru mine cel mai mult contează să mă simt bine în pielea mea, să cânt cât mai bine, să evoluez ca artist, să reuşesc să transmit ceea ce vreau publicului şi să mă aprecieze.

premiul Cântecul anului, secţiunea pop; Gala Premiilor Radio, 2004

Foto: (c)  MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Trecem la altă etapă...
Nicola: Ia să vedem, ce-mi arăţi? Hopa, au apărut extensiile blonde, ce ţi-am zis? (râde - n.r.). Uite, nuanţa asta de blond îmi place mult, ca şi ideea de păr lung, însă crede-mă, cu toate că mă simţeam bine cu păr lung, era foarte greu să întreţin extensiile. Spre exemplu, când mă duceam la mare, mereu îmi ziceam: "Aoleo, să nu-mi ud părul!", pentru că se încurca. Dar mi-a plăcut mult, de-aia spun că mă mai gândesc dacă să-mi pun din nou... Aici eram la Mamaia, în 2005, recunosc sacoul. Şi slăbisem din nou foarte multe kilograme.

AGERPRES: Uite şi două fotografii de la Festivalul Callatis, erai îmbrăcată la fel.
Nicola: Aaaa, am avut spectacol în aceeaşi seară şi la Mamaia, şi la Callatis, de-aia sunt îmbrăcată la fel, cu acelaşi sacou. Am fugit dintr-o parte în alta, de la Mamaia la Mangalia, mi-am schimbat doar bluza... Eu nu am fotografiile astea, le vreau şi eu... Ştii ce observ şi-mi place? Că evoluam, aveam o imagine din ce în ce mai bună ca artist, ceea ce e un lucru pozitiv. Uite, pe vremea aia nu aveam breton!

Foto: (c)  MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Urmează două fotografii care îmi plac foarte mult.
Nicola: Sunt de la lansarea albumului "De mă vei chema". Piesa a fost concepută în 2004, dar albumul a apărut anul următor. Vreau să-ţi spun că la această lansare mi-a făcut o surpriză fabuloasă Andrei Gheorghe. Eu îl invitasem la lansare după o perioadă destul de lungă în care nu ne mai văzusem. Şi îi plăcea să mă ţină în suspans - adică să mă întreb "vine? nu vine?". A apărut spre sfârşitul evenimentului, în timp ce dădeam un interviu, şi stătea cuminte în spatele meu. La un moment dat m-am întors, pentru că simţeam pe cineva în spatele meu. L-am văzut şi am strigat: "La ora asta vii?". Dar el a vrut să vină pentru mine, nu ca să fie filmat şi fotografiat la eveniment, cum se întâmplă de obicei. S-a gândit "lasă, mă duc spre final ca să am timp să vorbesc cu ea". Ştiu că "De mă vei chema" a fost un album de succes. Doamne, îmi aduc aminte de fiecare piesă de pe acest album, cât am lucrat la fiecare melodie... E foarte multă muncă la un album, dar sunt mulţumită, pentru că toate - şi piesele, şi albumele - sunt ale mele, fac parte din mine. Uite, privesc fotografiile cu atenţie şi-mi dau seama că atunci m-am fardat singură. Să ştii că eu sunt foarte autocritică şi, de multe ori, privind imagini din anii trecuţi, zic: "Ia uite cum aveam sprâncenele! Uite cum eram machiată"...

Foto: (c)  SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

AGERPRES: În fotografiile următoare eşti tot cu părul lung, dar cu o coafură mai rebelă. Şi lângă tine e Andrei Kerestely.
Nicola: Eram la Mamaia, luasem un premiu. Uite, aşa arăta părul meu, după ce îmi făcusem nişte bucle, dar din cauza umezelii s-au lăsat, pentru că la mare, seara, aerul e foarte umed. Îmi aduc aminte şi de haina asta, care era tot din piele, atunci aveam o manie cu îmbrăcămintea din piele, acum nici nu vreau să le mai văd, dar am rămas în continuare fan ochelari. Sunt accesoriul nr. 1 pentru mine. Dacă s-ar putea, aş vrea să am toate culorile de ochelari. Mai nou, am trecut de la mov la roz - în ceea ce priveşte îmbrăcămintea. Sunt multe nuanţe de roz pe care le port, bineînţeles în combinaţie cu alte culori, pentru că, dacă m-aş îmbrăca din cap până în picioare în roz, aş fi penibilă. Aş arăta ca un copil, aş concura cu finuţa mea... (râde - n.r). Foarte mişto, îmi plac mult de tot fotografiile voastre.

AGERPRES: Tot de la Mamaia, cu alţi colegi, pe scenă.
Nicola: Ce mulţi eram! Probabil era gala de premiere. Uite-mă aici, uite haina mov din piele! Dacă tu îmi găseşti o poză în care să fiu îmbrăcată cu rochie...

AGERPRES: S-ar putea să avem şi să-ţi fac o surpriză!
Nicola: Eu nu-mi aduc aminte să fi fost îmbrăcată cu rochie, poate la şedinţă foto...

AGERPRES: Uite două fotografii de la Club R2, în 2006.
Nicola: Dacă mă gândesc bine, cred că a fost chiar de ziua mea. Acolo mi-am sărbătorit ziua de naştere, prietenii mei atunci se ocupau de R2. Am şi cântat, a fost foarte mişto. M-am simţit atât de bine în seara aia!

AGERPRES: Dacă tot ai pomenit de fotografii în care să fii îmbrăcată cu rochie, uite că avem câteva!
Nicola: Ia să văd... A, asta e fusta vieţii mele! O iubesc, o s-o port toată viaţa, pentru că n-o să se demodeze niciodată şi n-o să mă plictisesc de ea niciodată! Ştii cum e când îţi cumperi o piesă vestimentară de rezistenţă care merită toţi banii... Am câteva piese din astea de rezistenţă, cum le spun eu, pe care pot să le port oricând. Nu e o croială clasică, are foarte multe falduri, iar pe dedesubt are mult tul, care o face preţioasă. Poate fi purtată cu tocuri, cu bocanci, cu tenişi, cu orice. O astfel de piesă vestimentară merge purtată şi în stil sport, şi în stil elegant.

Foto: (c)  ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Şi aici porţi rochie...
Nicola: E preselecţia naţională Eurovision, în 2006. Rochia asta n-o mai am, i-am dăruit-o prietenei mele. Sunt haine pe care le îmbrac doar la un spectacol sau un eveniment şi apoi le dăruiesc celor mai bune prietene. Aici cântam "Fairytale", o piesă senzaţională, după părerea mea. Uite, arcada asta, băncuţa din spate, umbreluţa, tot decorul şi show-ul au fost ideea mea. Am căutat toate elementele astea de decor, le-am cumpărat. Bineînţeles că nu le mai am, pentru că le-am dăruit cuiva care are curte. Unde să le pun la mine acasă, în apartament la bloc? (râde - n.r.). Dar am investit foarte mult în acest show pentru Eurovision. Am considerat că piesa merită să plece mai departe, dar n-a plecat. M-am supărat atunci şi mulţi ani, până anul acesta, nu m-am mai dus la Eurovision. Mi se pare aiurea ca tu, artist, să investeşti foarte mulţi bani. Nu e vorba doar despre decor, plăteşti show-ul, oamenii, concepţia - dansatori, coregraf - , plăteşti tot. Plus hainele!

Foto: (c)  CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Trecem la câteva fotografii de la Festivalul Cerbul de aur, din 2008.
Nicola: Aici m-am certat cu Dan Manoliu. Dar ne-am împăcat repede. A fost frumos. Hai să-ţi povestesc ceva, când aveam patru ani şi se desfăşura Cerbul de aur la noi, tata a trebuit, de gura mea, să-mi cumpere un cerb. Bine, nu era de aur, era de argint, sau mai bine zis argintiu, că eu voiam să cânt la Cerb şi să câştig! Aşa că defilam prin casă cu cerbul argintiu în mână şi cântam, spunând că l-am câştigat. Şi uite că mult mai târziu am ajuns şi pe scena Cerbului de aur. Nu în concurs, ci în recital. Am cântat cu orchestra mare condusă de Ionel Tudor. Mie îmi era teamă că e greu de sonorizat - erau mulţi instrumentişti, mulţi backing vocals, eram şi noi mulţi artişti pe scenă, pentru că am cântat, la un moment dat, o piesă în grup, unde fiecare avea partea lui - dar a sunat impecabil. TVR a avut nişte ingineri de sunet foarte buni atunci. Printre ei şi Alexandra Cepraga, o femeie pe care o respect cu toată fiinţa mea, un adevărat profesionist.

Foto: (c)  SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Aici eşti cu Laurenţiu Cazan, tot la Cerbul de aur.
Nicola: Fiecare artist şi-a ales două piese pe care să le câte pe scenă. Eu am cântat "Stop" de la Sam Brown şi Laurenţiu mi-a tot spus să cântăm o piesă în duet, cred că a fost "Say Something". Am fost de acord, chiar dacă nu mă regăseam în piesa lui, dar a fost drăguţ momentul. Am amintit mai devreme de Dan Manoliu, el este un om care a fost prezent în cariera mea în nişte momente importante. Cu toate că am avut şi nişte contradicţii, dacă oamenii au un numitor comun, nu contează că te mai cerţi, a doua zi ne dăm mâna, ne salutăm, mergem mai departe. Sunt oameni şi oameni care trec prin vieţile noastre.

Foto: (c)  SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Urmează fotografii de la un eveniment de strângere de alimente organizat de Crucea Roşie, la care ai participat şi tu.
Nicola: Ştiu, am acceptat imediat să particip, au fost şi cei de la Krypton, şi Willmark. Eram la Carrefour Băneasa, mi-aduc aminte cât i-am alergat pe unii prin magazin să doneze bani sau alimente. Doamne! (râde - n.r.). A fost frumos evenimentul, mi-a plăcut. Am şi cântat, m-am şi distrat. Ştiu că am primit şi diplome de voluntari, însă eu când fac ceva, n-o fac pentru diplomă sau alt gen recompensă. Am vrut să ajut. Dar sunt unii care îşi umplu peretele cu diplome, cu premii, eu nu fac aşa ceva, nu mă interesează!

AGERPRES: Fotografiile astea sunt mai recente, din 2014, în Herăstrău.
Nicola: Sunt de la interviul pe care l-am făcut cu tine pe malul lacului, în parc. Mi-a plăcut atunci, trebuie să mai mergem în parc! (râde - n.r.). Uite, şi aici am ochelari, ţi-am spus că nu-mi lipsesc, sunt accesoriul nr. 1 pentru mine. Mai ales ăştia, model "pilot". Uite ce frumoasă e fotografia asta, în care se vede Casa Presei oglindită în lac! Mi-aduc aminte că atunci, după întâlnirea cu tine, am plecat şi pe drum m-am gândit: "Măi, dar am uitat să zic aia, mai trebuia să zic şi aia... De ce n-am fost inspirată să le spun?". Mai am şi acum ochelari "pilot", dar de când ascult în disperare muzică trance, am mai schimbat modelul, mi-am cumpărat şi alt gen de ochelari, cel care se poartă în club. Nu neapărat cu sclipici şi pietricele...

Foto: (c)  SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Am ajuns la anul 2019.
Nicola: Da, la preselecţia Eurovision de la Iaşi, unde iar m-am supărat, să ştii! Ţi-am spus că nu am mai participat mulţi ani la Eurovision, dar anul ăsta am zis "hai să mă duc, că e piesa mişto!". N-am mai venit cu dansatori, au fost cu mine pe scenă câţiva din echipa de dansatori de la Iaşi. Am purtat o jachetă croită într-un anume fel, o creaţie a unui designer din Bucureşti, care mi-a plăcut foarte mult, pentru că avea un fel de aripi de înger pe spate... Dar care nu s-au văzut la televizor, deşi m-am întors de câteva ori cu spatele. Probabil că în momentul în care m-am întors, se filma altceva. M-am supărat pentru că... nu am avut sunet mai prost în viaţa mea! Nu vorbesc despre sală, acolo sunetul a fost extraordinar, pentru că a venit Mişu Cernea cu instalaţia lui şi în sală s-a auzit impecabil. În schimb, ceea ce se auzea la televizor era îngrozitor, nu ştiu motivul, nici ce s-a întâmplat în timpul transmisiei. Şi nu a fost doar la piesa mea, ci la toate piesele. Eu primeam mesaje şi telefoane de la prieteni care mă întrebau: "Eşti bolnavă? A sunat aiurea, nu era vocea ta". Eu nu înţelegeam ce vor să spună, pentru că în sală se auzea foarte bine. Apoi am văzut înregistrări, chiar şi pe youtube, se auzea prost, nu-mi venea să cred.

Foto: (c)  SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

Legat de Eurovision... eu am impresia că suntem cam naţionalişti. Nu că ar fi rău, dar aşa cum noi ne dorim să ne ducem într-o ţară străină şi să fim primiţi şi apreciaţi, să ni se dea o şansă, de ce n-am face şi noi acelaşi lucru? Eu am avut anul ăsta o piesă realizată de compozitori străin ("Weight of The World", compusă de Michael James Down, Will Taylor & Jonas Gladnikoff - n.r.). Şi am avut această teamă - îţi spun sincer - că se va lua în consideraţie şi lucrul ăsta, că vor spune "Da' ce, noi n-avem? De ce să-l trimitem pe ăsta străin, noi n-avem compozitori români?". Încă ne lovim de nişte prejudecăţi... Culmea e că noi, românii, ne dorim să fim primiţi foarte bine în alte ţări, să nu se facă discriminare, vrem să avem aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii acelei ţări, dar oare noi facem acelaşi lucru? Chiar ieri am avut o discuţie cu nişte doamne apropo de mentalitatea din România pe care o văd la tineri. Păi dacă tu gândeşti aşa, la 20 de ani, la ce să mă aştept de la tata, care are 90? Mă întorc la fotografiile din 2008, de la Eurovision cu "Fairytale". Bine, nu m-au ales pe mine, dar îţi aduci aminte de piesa suedezilor de la Biondo? De ce nu i-au lăsat pe ei să plece? Pentru că românii sunt foarte naţionalişti - "De ce să plece suedezii? Ce, noi n-avem compozitori şi artişti?". Eu m-aş fi bucurat să plece ei şi să reprezinte România. Dacă ai cea mai bună piesă, du-te! Eu nu fac discriminare de genul ăsta. De ce să nu reprezinte un artist străin la Eurovision altă ţară? Celine Dion era din Canada şi a reprezentat Elveţia în 1988, a şi câştigat. Nu ştiu când şi dacă o să scăpăm de prejudecăţi. Şi culmea e că am început să ne mai mişcăm şi noi prin alte ţări, vedem ce e acolo şi ne place. Dar să punem şi noi, aici, în practică ce ne place acolo e foarte greu. Pe de altă parte, să ne amintim de trupa T.A.T.U., care a "murit" imediat după Eurovision 2003. În afară de Loreen, nu-mi amintesc de altcineva care să fi continuat să cânte, să aibă succes după ce a câştigat Eurovision-ul. Mă refer la ultimii 10-20 de ani, nu vorbesc despre ABBA sau Celine Dion. A mai fost şi Johnny Logan, irlandezul, dar tot în urmă cu mulţi ani, el a câştigat două ediţii.

Foto: (c)  SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Îţi plac pozele?
Nicola: Îmi plac foarte mult, pentru că fac parte din mine, din cariera mea.

AGERPRES: Ţi le oferim, sunt cadoul nostru - pentru că se apropie ziua ta - şi îţi mulţumesc că ai venit la noi.
Nicola: Serios? Doamne, îmi umplu acasă pereţii cu poze! Maria, fiică-mea, mă tot certa, îmi spunea că sunt cam plină de mine, că numai pe mine mă văd, că numai eu sunt peste tot în casă - pentru că aveam nişte afişe, nişte bannere cu poza mea. Să vezi ce-o să spună acum, că am primit şi fotografiile de la voi... Mulţumesc şi eu pentru flori şi pentru fotografii!
AGERPRES/(autor - Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Anda Badea)