Piesa în patru acte "Răceala" de Marin Sorescu a fost publicată în revista "Teatru" în 1976, iar în 1977 a fost pusă în scenă la Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra" din Bucureşti.

Pasionat de istorie, Marin Sorescu a redat în piesa "Răceala" un episod din perioada domniei lui Vlad Ţepeş, când sultanul Mahomed al II-lea porneşte într-o expediţie militară spre Ţara Românească, având intenţia de a-l detrona pe Ţepeş şi a-l înscăuna în locul acestuia pe Radu cel Frumos.

"Dacă istoria îşi are teatrul său, care uneori o înţelege, alte ori ba, şi teatrul îşi are istoria sa, ce trebuie să se termine cu punct. (...) Teatrul numit istoric s-a construit de prea multe ori ca o dramă a neputinţei subiective, o drămuliţă de ins, într-o tragedie mare, obiectivă. De aceea n-am apelat la ceremonialul cunoscut, la retorismul şi marea reconstruire. (...) Am dat drumul în piesă vorbelor contemporane pentru ca limbajul de epocă, las' că nici nu-l cunoaştem bine, s-ar fi substituit uneori eroilor, şi-am fi avut în faţă vorbe iar nu fapte, ne-ar fi încurcat. (...) În teatrul istoric lupta cea mai crâncenă o dă imaginaţia", spunea Marin Sorescu în "Istoria la faţa locului" (Editura Creuzet, 1994).

Primul act al piesei redă atmosfera de la curtea lui Mahomed, care pleacă spre Ţara Românească pentru a-l instala pe tron pe Radu cel Frumos. Actul al II-lea pune accent pe conflictul dintre Mahomed şi Vlad Ţepeş, iar în al III-lea act, armatele otomane trec Dunărea. Ultimul act surprinde lupta dintre cele două oştiri, la finalul căreia viteazul Toma, rănit în luptă, se întoarce acasă. "De fiecare dată te-alegi cu o rană. Eşti însemnat ca un răboj, încrustat ca un toiag", îi spune doamna Stanca, soţia lui. Bolnav de "răceală", Toma moare.

Lupta dintre Mahomed al II-lea şi Vlad Ţepeş e neobişnuită. Sultanul e un personaj concret, brutal, Ţepeş este un personaj simbol, omniprezent, dar pe care nu îl vede nimeni. Strategia abordată de domnitorul român este de a ataca grupuri răzleţe de turci, pe care le distruge, apoi se retrage. Împreună cu alţi oşteni se îmbracă în straie turceşti, intră în tabăra turcilor şi îi determină să se lupte unii contra altora.

Deşi piesa are temă istorică, viziunea lui Sorescu este modernă. Titlul sugerează, pe de o parte, că invazia otomană e ca o răceală care vine şi trece, iar pe de altă parte, moartea oştenilor români e o "răceală", trecerea în zona spirituală.

În stagiunea 1997-1998, piesa a fost pusă în scenă de Teatrul "Regina Maria" din Oradea, în regia artistică a lui Ion Ciubotaru.

"La Marin Sorescu trecutul pare a folosi doar ca pretext pentru interpretarea prezentului şi de aceea ironia lui este adesea una amară, frizând absurdul. Astfel, la curtea otomană se ţes intrigi similare celor din Valahia (Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Ţepeş solicită ajutorul Porţii pentru a-şi detrona fratele); pentru a obţine o audienţă la sultan, comandanţii trebuie să dea bacşiş (deşi nici acesta nu-i ajuta uneori); sultanul însuşi este caricaturizat - dorindu-se om al Renaşterii, el are interese culturale şi filosofice, compunând ode şi fiind 'vârât până peste cap în problemele abecedarului turc', întrucât vrea ca 'toţi fiii şeicilor, califilor, beilor să înveţe de acum încolo carte, în spiritul culturii musulmane, să nu mai fim la remorca culturii greceşti, care a nenorocit lumea', se arată în prezentarea piesei de pe site-ul www.teatrulreginamaria.ro.AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Irina Giurgiu)