Ziua mondială a populaţiei (ONU)
Ziua mondială a populaţiei este sărbătorită în fiecare an la 11 iulie. Ea a fost marcată pentru prima dată în 1989, la recomandarea Consiliului Director al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), cu scopul declarat al factorilor de decizie de a-şi concentra atenţia asupra urgenţei şi importanţei problemelor omenirii. Această dată a fost aleasă ca urmare a atingerii cifrei de cinci miliarde a populaţiei globale, în această zi a anului 1987. În 1990, prin Rezoluţia 45/216, Adunarea Generală ONU a decis continuarea marcării Zilei mondiale a populaţiei pentru a sublinia problemele populaţiei, inclusiv relaţiile acesteia cu mediul şi cu dezvoltarea, notează site-ul ONU, www.un.org.
Ziua mondială a populaţiei a fost marcată la 11 iulie 1990 în mai mult de 90 de ţări. De atunci, birourile naţionale ale UNFPA (United Nations Population Fund - Fondul ONU pentru Populaţie) marchează această zi în parteneriat cu guvernele şi cu societatea civilă, mai notează sursa citată.
Potrivit secretarului general al ONU, Antonio Guterres, "Agenda 2030 pentru Dezvoltare Sustenabilă este planul omenirii pentru un viitor mai bun pentru toţi pe o planetă sănătoasă. De Ziua mondială a populaţiei recunoaştem că această misiune este strâns legată de trendurile demografice care includ creşterea populaţiei, îmbătrânirea, migraţia şi urbanizarea", se arată în sursa citată.
În fiecare an, Ziua mondială a populaţiei este marcată conform unei teme prestabilite. Astfel, în 2003 tema aleasă a fost "1.000.000.000 de adolescenţi", în 2004 s-au aniversat zece ani de la Conferinţa Internaţională pentru Populaţie şi Dezvoltare (5-13 septembrie 1994, Cairo), în 2005 tema Zilei a fost "Egalitatea emancipează", în 2006, "A fi tânăr este greu", în 2007, "Oameni la muncă" iar în 2008, "Planifică-ţi familia, planifică-ţi viitorul".
În ultimii doi ani, temele s-au axat pe probleme de planificare familială. Astfel, în anul 2017 a fost aleasă tema "Planificarea familială: emanciparea oamenilor, dezvoltarea naţiunilor", în care s-au dezbătut probleme precum faptul că accesul la o planificare familială sigură şi voluntară este un drept al omului, precum şi egalitatea de gen şi emanciparea femeilor ca factori cheie în reducerea sărăciei, conform site-ului oficial al UNFPA, www.unfpa.org.
Anul 2018 a adus în atenţie, cu ocazia Zilei mondiale a populaţiei, faptul că planificarea familială este un drept al omului, fiind strâns legată de tema anului precedent. Au fost marcaţi 50 de ani de la Conferinţa Internaţională pentru Drepturile Omului, în care planificarea familială a fost afirmată, pentru prima oară, ca fiind un drept al omului.
Tema anului 2019 aleasă pentru marcarea Zilei mondiale a populaţiei va aduce în vedere problemele nerezolvate ale Conferinţei Internaţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare din 1994 iar în noiembrie va fi organizată, la Nairobi (Kenya), o conferinţă la nivel înalt care va avea ca scop accelerarea eforturilor pentru atingerea obiectivelor Conferinţei din 1994, mai notează sursa citată.
În ţara noastră, conform unui comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică din 10 iulie 2019, natalitatea din luna mai 2019 a crescut faţă de cea din luna aprilie 2019, înregistrându-se cu 3201 mai multe naşteri, însă sporul natural a fost negativ, decedaţii având un excedent faţă de născuţii vii de 5511 persoane. Mortalitatea infantilă a fost, în schimb, în scădere, înregistrându-se mai puţin cu 15 decese ale copiilor cu vârsta de sub un an faţă de luna aprilie. AGERPRES/(Documentare - Daniel Olteanu, editor: Horia Plugaru, editor online: Daniela Juncu)
Sursa foto: www.un.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
28 ianuarie - Ziua Europeană a Protecției Datelor
Pe 28 ianuarie, toate statele membre ale Consiliului Europei celebrează Ziua Europeană a Protecției Datelor. Anul acesta, se împlinesc 44 de ani de la adoptarea, la 28 ianuarie 1981, la Strasbourg, a Convenției 108 pentru protecția persoanelor referitoare la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, de către Consiliul Europei. Evenimentele
Consiliul Afaceri Generale al UE din 28 ianuarie 2025
Consiliul Afaceri Generale (CAG) al Uniunii Europene (UE) are loc la 28 ianuarie 2025, la Bruxelles, având pe ordinea de zi prioritățile președinției poloneze sau dialogul anual privind statul de drept, conform site-ului https://www.consilium.europa.eu/. Miniștrii responsabili de afacerile
CITATUL ZILEI
'Creația e eternă și continuă ca și viața.' - Eugen Barbu, 'Caietele principelui', citat în 'Cugetări și reflecții despre cultură și civilizație', Ed. Albatros, București, 1984.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 ianuarie
Ortodoxe Sf. Cuv. Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie și Iacob Sihastrul Greco-catolice Sf. cuv. Efrem Sirul; Sf. Toma de Aquino Romano-catolice Sf. Toma de Aquino, pr. înv.; Fer. Olimpia, călug. m. Sfântul Cuviosul Efrem Sirul este p
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 ianuarie
Este a 28-a zi a anului 2025. Au mai rămas 338 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 17 h 20 m. Luna răsare la 07 h 20 m și apune la 15 h 52 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Liviu Tatu)
FRAGMENT DE ISTORIE: Eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau (27 ianuarie 1945)
La 27 ianuarie 1945, pe fondul ofensivei generale împotriva armatelor germane de pe frontul de est, trupele sovietice au eliberat aproximativ 7.000 de oameni, aflați în lagărul de concentrare și exterminare de la Auschwitz-Birkenau. Destinat inițial detenției prizonierilor politici polonezi, din 1942 el s-a ocupat în special de exterminarea evreilor din Eur
27 ianuarie - Ziua 'Sveti Sava', sărbătoare a minorității sârbe din România
Ziua 'Sveti Sava' (Sfântul Sava), sărbătoare a minorității sârbe din România, este celebrată, anual, la 27 ianuarie. La începutul anului 2019, deputatul Uniunii Sârbilor din România, aparținând Grupului parlamentar al minorităților naționale (legislatura 2016-2020), Adnagi Slavoliub, iniția un proiect de lege p
Consiliul Afaceri Externe al UE din 27 ianuarie 2025
Consiliul Afaceri Externe al Uniunii Europene se reunește la 27 ianuarie 2025, la Bruxelles, pe agenda discuțiilor aflându-se teme precum agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, relațiile UE-SUA, situația din Orientul Mijlociu, situația din Moldova sau Georgia etc, conform site-ului https://www.consilium.eu
27 ianuarie - Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului (ONU)
Rezoluția 60/7 a Adunării Generale a Națiunilor Unite a desemnat data de 27 ianuarie ca zi internațională de comemorare a victimelor Holocaustului. În 1945, în ziua de 27 ianuarie, forțele aliate au eliberat lagărul nazist de concentrare Auschwitz-Birkenau din Polonia. Adunarea Generală a menționat, la 22 noiembrie 2004, în rezoluția A/RES/59
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 ianuarie
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur; Sf. Marciana împărăteasa Greco-catolice Aducerea moaștelor Sf. Ioan Gură de Aur Romano-catolice Sf. Angela Merici, fc. Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, arhiepiscop
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 ianuarie
Este a 27-a zi a anului 2025. Au mai rămas 338 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 17 h 18 m. Luna răsare la 06 h 33 m și apune la 14 h 39 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Liviu Tatu)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Paul Newman
Actorul Paul Newman s-a născut la 26 ianuarie 1925, la Shaker Heights, Ohio, SUA. A urmat studii la 'Shaker Heights School' iar apoi la Kenyon College, în Gambier, Ohio. Ulterior s-a înscris în Marina militară a SUA. A revenit la Kenyon College, unde și-a luat licența în științe economice (1949). A studiat actoria la Universitat
FRAGMENT DE ISTORIE: 30 de ani de la lansarea postului de televiziune BBC World (26 ianuarie)
În ziua de 16 ianuarie 1995, a început să emită postul de televiziune BBC World. Din anul 2008 până în 2023, denumirea acestuia a fost BBC World News, iar în prezent este BBC News, potrivit bbc.com. Proprietate a BBC Global News Ltd., o filială a BBC Studios, BBC News difuzează buletine de știri, docu
26 ianuarie - Ziua internațională a energiei curate (ONU)
Ziua internațională a energiei curate, marcată pe 26 ianuarie, a fost declarată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite (rezoluția A/77/327) ca un apel pentru conștientizare și pentru o mobilizare a acțiunilor pentru o tranziție justă și incluzivă la energie curată în beneficiul oamenilor și al planetei. 26 ianuarie este, de asemenea, data înființă
CITATUL ZILEI
'Tinerii trebuie să fie avertizați în privința cultului unei așa-zise ordini care nu răspunde în fața rațiunii, dar mai ales în privința conceptului de disciplină, care este deseori prezentată drept scop în sine, nefiind niciun moment adusă în discuție întrebarea cu privire la scopul sau finalitatea acestei discipline. Iar fetișizarea