SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 ianuarie
Ortodoxe
Sf. Cuv. Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie și Iacob Sihastrul
Greco-catolice
Sf. cuv. Efrem Sirul; Sf. Toma de Aquino
Romano-catolice
Sf. Toma de Aquino, pr. înv.; Fer. Olimpia, călug. m.
Sfântul Cuviosul Efrem Sirul este pomenit în calendarul creștin ortodox la 28 ianuarie.
Sfântul Efrem Sirul a studiat cu străduință Sfânta Scriptură și a fost din tinerețe un îndrumător duhovnicesc neîntrecut.
'Minunatul Efrem a răsărit din pământul sirienilor. Și fapta bună din pruncie alegând-o, se silea de-a pururea a fugi de vorbirile cele vătămătoare ale celor de o vârstă. El citea neîncetat, mai vârtos sfintele cărți, iar sârguința, îndeletnicirea și cugetarea întru acestea îi erau lui Efrem mai plăcute decât toată dulceața. Încât și el împreună cu proorocul zicea: Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decât mierea'. (Viețile Sfinților)
Câteodată nu putea să rostească la fel de grabnic vorbele ce veneau ca un noian pentru a împlini și lumina mintea și sufletul ascultătorilor săi. Iar cuvintele cu nimic altceva nu le întrerupea decât numai cu rugăciunea, iar pe aceasta cu lacrimile.
În privința agonisirii averilor în această lume, Sfântul Efrem Sirul spunea despre sine:
'Efrem n-a avut niciodată pungă, nici toiag, nici traistă, nici argint, nici aur. Nici vreo avere pe pământ n-am câștigat, zice el, fiindcă am ascultat pe Bunul Împărat, care în Evangheliile ucenicilor Săi poruncește: Nimic pe pământ să nu câștigați. De aceea, nu am avut nici un lucru cu patimă de acest fel'. (Viețile Sfinților)
* Sfântul Cuvios Isaac Sirul nu are o zi a sa în calendarul creștin, este sărbătorit însă împreună cu Sfântul Efrem Sirul în ziua de 28 ianuarie.
Isaac Sirul sau Isaac de Ninive este un sfânt cuvios episcop sirian, cunoscut pentru nevoințele sale și pentru scrierile sale ascetice.
Nu se cunosc prea multe despre viața Sfântului Isaac. Se știe că s-a născut pe coasta vestică a Golfului Persic și că făcea probabil parte din Biserica asiriană. În tinerețe a intrat în Mănăstirea Mar Matei, împreună cu fratele său.
A plecat din mănăstire și pentru nevoințe mai aspre, cuviosul Isaac s-a retras în pustie. Faima lui de om sfânt și învățător în viața duhovnicească s-a răspândit mult. Remarcat de catolicosul Gheorghe I (658-680), a fost hirotonit episcop de Ninive. I s-a cerut să renunțe la această poziție după numai cinci luni sau, după alte versiuni, a renunțat de bunăvoie, dorind să se întoarcă în pustie.
Retrăgându-se din scaunul episcopal, Sfântul Isaac a plecat spre sud, în sălbăticia Muntelui Matout (probabil în regiunea Kuzistan din Iran), un refugiu al anahoreților. Acolo a trăit în singurătate mulți ani, nevoindu-se în post, rugăciune și studiul Sfintei Scripturi. Se spune că se hrănea doar cu puțină pâine și legume nefierte.
Din pricina multelor nevoințe și a studiului intens, a ajuns să orbească. Orbirea, precum și vârsta înaintată l-au obligat să părăsească pustia și să se retragă la Mănăstirea Rabban Shabur, unde a adormit cu pace, la o vârstă înaintată, și unde a fost înmormântat.
Contribuția sa la literatura creștină se remarcă în special în domeniul teologiei ascetice și mistice. Scrierile sale au fost preluate în colecția 'Filocalia'. (surse: vol. 'Viețile Sfinților'; https://doxologia.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Irina Andreea Cristea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)
Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să
10 octombrie - Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU)
Ziua mondială a păsărilor migratoare (World Migratory Bird Day - WMBD) este sărbătorită pe parcursul fiecărui an, de două ori, în lunile mai și octombrie, în concordanță cu natura ciclică a migrației păsărilor în diferite emisfere. În acest an marcarea acestei zile a fost prevăzută pentru 9 mai și 10 octombrie, recunoscând faptul
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia; Sf. Cuv. Vasian și Teofil Mărturisitorul Greco-catolice Sf. m. Eulampie și sora sa Eulampia Romano-catolice Sf. Daniel Comboni, ep. Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia sunt pomeniți în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 octombrie
Este a 283-a zi a anului 2026. Au mai rămas 82 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 24 m și apune la 18 h 40 m. Luna răsare la 07 h 05 m și apune la 18 h 14 m. Lună Nouă la 18 h 50 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026
Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form
Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026
Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*În perioada 9-11 octombrie se va defășura, la Brăila, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'. Evenimentul va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informa
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi
Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite
DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)
În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.
Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)
Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R
9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)
Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit
9 octombrie - Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România
Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România este marcată, în fiecare an, la 9 octombrie, fiind stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, dată ce reprezintă începutul deportării evreilor din România în Transnistria, se arată pe https://roholocaust.com/.











