TEATRU ŞI FILME ROMÂNEŞTI: Trilogia ''Ardelenii'' (1978, 1980, 1981)
Filmul "Profetul, aurul şi ardelenii", a cărui premieră a avut loc în 1978, este primul dintr-o serie de trei pelicule care mai cuprinde filmele "Artista, dolarii şi ardelenii" (1980) şi "Pruncul, petrolul şi ardelenii" (1981). Regia este semnată de Dan Piţa, iar scenariul aparţine lui Titus Popovici.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, fraţii Traian (Ilarion Ciobanu) şi Romulus (Mircea Diaconu) Brad pleacă în căutarea celui de-al treilea frate, Ion (Ovidiu Iuliu Moldovan), care plecase din satul natal Poplaca şi emigrase în urmă cu şapte ani în America, din cauza sărăciei existente în Transilvania. Când se afla în Texas, Ion a auzit că în statul Utah s-a găsit aur şi a plecat într-acolo, împreună cu mai mulţi oameni, hotărât să se îmbogăţească. "Profetul" mormon Ezekiel Walthrope (Victor Rebengiuc), din localitatea minieră Cedar City, a pus însă monopol pe aurul extras de mineri. Ion (John) a încercat să-i convingă pe mineri să se opună confiscării aurului, dar a atras asupra lui mânia "profetului'', care l-a angajat pe Chuck Smithey să-l omoare pe ardeleanul Ion. Chuck a încercat să-l ucidă, însă ardeleanul a fost mai rapid şi l-a împuşcat mortal. Şeriful Joshua Walthrope (Gheorghe Visu), fiul "profetului", l-a acuzat pe Ion Brad că l-a împuşcat din spate pe pistolar şi a pus o recompensă de 500 de dolari pe capul lui. Ion a fost nevoit să se ascundă în munţi. Din nou e trimis pe urmele lui Ion un ucigaş pătit, Jeff Groghan (Ferenc Bács).
Când fraţii Traian şi Romulus ajung în America, se urcă în tren şi pornesc spre Cedar City, în căutarea lui Ion. În tren îl cunosc chiar pe Jeff Groghan. La coborârea în gară, Traian îl salvează pe Groghan dintr-un schimb de focuri, apoi acesta îi conduce pe ardeleni la saloon, unde Traian câştigă la poker o sumă mare de dolari şi pe Bob Rupert (Ahmed Gabbany), un sclav negru al colonelului confederat Anderson (Zoltan Vadasz). În saloon ajunge şi "profetul", care, aflând că Traian şi Romulus sunt fraţii lui Ion şi îl caută, îi arestează sub acuzaţia de uneltire pentru a forma o bandă de nelegiuiţi. Ei sunt găsiţi vinovaţi şi condamnaţi la moarte prin spânzurare.
"Profetul" cere să i se încredinţeze cei doi străini, punându-i să muncească la ferma lui. La sugestia lui Groghan, "profetul" îi eliberează pe Traian, Romulus şi sclavul Bob, fiind convins că îl vor conduce la fratele lor, Ion. Cei doi fraţi şi Bob construiesc o colibă la poalele munţilor, şi locuiesc acolo. Între timp, Ion o salvează pe tânăra June (Tania Filip), care fusese luată de oamenii şerifului pentru a i-o aduce acestuia ca soţie. Ion o duce pe fată la casa unde locuiau fraţii lui. Fata este iar răpită, dar fraţii Brad o salvează din nou.
Ei atacă şi convoiul care ducea aurul confiscat pentru a fi valorificat, apoi le duc aurul minerilor. Şeriful este prins şi judecat, iar fraţii Brad, sclavul Bob şi tânăra June se întorc în ţară, la Poplaca.
Din distribuţia filmului mai fac parte actorii Vasile Niţulescu, Olga Tudorache, Clody Bertola, Mariana Mihuţ, Carmen Galin, Ioana Ciomârtan, Dorin Dron, Mihai Dobre, Ovidiu Schumacher şi cascadorii Paul Fister, Szobi Cseh.
***
Filmul "Artista, dolarii şi ardelenii", regizat de Mircea Veroiu, a avut premiera în 1980. Acesta continuă povestea fraţilor Brad în America, în centrul acţiunii fiind Traian, care se îndrăgosteşte de cântăreaţa Anabelle şi vrea să se însoare cu ea, neştiind că aceasta este complice la spargerea unei bănci şi că era implicată într-o bandă care jefuia trenurile cu care erau transportaţi banii, potrivit site-ului cinemagia.ro.

Foto: (c) cinemaraton.ro
Cei trei fraţi, însoţiţi de Bob şi de June, se opresc într-un orăşel şi se cazează la hotel. În acelaşi timp, soseşte în oraş şi o trupă de artişti, între care şi cântăreaţa Anabell Lee (Rodica Tapalagă). Traian merge la spectacol şi se îndrăgosteşte de Anabell, pe care o consideră "fată bună, dar fără noroc".
Între timp, un tren care transporta pasageri şi bani în Vestul Sălbatic este oprit în câmp şi atacat, vagonul unde erau banii este dinamitat, iar sacii plini cu dolari sunt furaţi. Colonelul Wilkinson (Ion Pascu), reprezentantul Comisiei pentru indieni, dar şi alţi ofiţeri şi pasageri sunt omorâţi de bandiţi deghizaţi în indieni, cel care plănuise atacul fiind Wheeler (Mircea Albulescu). Acesta îi fură uniforma şi identitatea colonelului Wilkinson.
Când falsul colonel Wilkinson ajunge în oraş, dă vestea că trenul a fost atacat şi jefuit de indieni. Dar cercetaşul Barney (Traian Costea) nu crede, se duce în rezervaţie şi află de la căpetenia Şoim Negru şi de la fiul său, Săgeată Iute, că trenul a fost atacat de bandiţi deghizaţi în indieni. Barney vine în oraş cu cei doi pentru a le spune localnicilor adevărul, dar un pistolar îl ucide pe Şoim Negru, iar Wheeler îl împuşcă pe Barney. Săgeată Iute fuge şi se ascunde în camera fraţilor Brad.
Îndrăgostit de Anabell, Traian îşi cumpără haine de orăşean şi renunţă la cojocul miţos, pretinzând că este un căutător de aur. El o plimbă pe Anabell şi face planuri s-o ducă în Transilvania. Însă fata, care nu pricepe româneşte, era, de fapt, amanta şi complicea lui Wheeler. Ion şi Romi (Romulus) îi explică lui Traian că nu e bine ce face, că actriţa nu e interesată de el, dar Traian nu-i ascultă.
Wheeler află de sosirea unui nou transport cu bani şi îi trimite pe soldaţi din oraş, sub pretextul că trebuie să apere oamenii de atacurile indienilor. În ziua sosirii banilor, Anabell şi Traian sunt invitaţi la bancă de către director (Ioan Henter) pentru a le arăta seiful. Bandiţii îi leagă pe angajaţi şi pe Traian şi fug cu banii. Ion, dându-şi seama de planul bandiţilor şi de faptul că Traian a fost folosit, încearcă să oprească trăsura cu care Wheeler şi Anabell fugeau din oraş. După un schimb de focuri între localnici şi actori, aproape toţi artiştii sunt omorâţi. Traian porneşte în urmărirea trăsurii, îl omoară pe Wheeler într-o luptă cu săbiile, iar Anabell este adusă în oraş, unde declară că a fost silită de bandiţi să coopereze. Cei trei fraţi, împreună cu June, Bob şi Săgeată Iute pleacă din oraş.
Din distribuţie mai fac parte actorii Traian Costea, Ioana Crăciunescu, Radu Stoenescu, Mihai Oroveanu, Iosif Naghiu, Marcel Iureş, Mihai Perşa, Zephi Alşec, Vivian Alivizache.
***
"Pruncul, petrolul şi ardelenii", regizat de Dan Piţa, după un scenariu scris de Francisc Munteanu, care a avut premiera în 1981, continuă aventura fraţilor Brad în America, în centrul acţiunii fiind Romi (Romulus) şi June, care aşteaptă să devină părinţi. Fraţii şi June poposesc în Swanton City, unde cumpără un lot de pământ. Cu ajutorul unor unguri din Transilvania, familia Orban, ei reuşesc să repare şi casa aflată pe terenul cumpărat, pentru a locui în ea, conform cinemagia.ro.
.png)
Foto: (c) cinemaraton.ro
Ion devenise vânător de recompense, prindea bandiţi şi îi preda celor care îi căutau. Şeriful (Dumitru Palade) îl anunţă că în oraş a sosit un tip numit McCallum (Ştefan Iordache), care cumpărase o casă. McCallum a început să le facă fermierilor oferte pentru a-şi vinde pământurile, iar celor care au refuzat le-au fost incendiate fermele. Şeriful îi propune lui Ion să-i fie ajutor, dar el refuză. Oamenii lui McCallum vin la fraţii Brad să cumpere ferma, fiind însă alungaţi.
Ion îl cunoaşte pe sergentul McDusky (Szobi Cseh) şi împreună se luptă cu oamenii lui McCallum. Într-un final, Ion acceptă oferta de a deveni ajutor de şerif. Traian îl cunoaşte pe preotul ortodox grec Temistocles (Jean Constantin), care vorbea limba română. El oficiază nunta lui Romi cu June. A doua zi după nuntă, Traian se apucă să sape o fântână în curte, dar descoperă un zăcământ de petrol şi-l anunţă pe Ion. McCallum apelează la patru pistolari de la Chicago pentru a-l ajuta să obţină prin forţă terenurile fermierilor. Oamenii lui McCallum pornesc spre ferma lui Orban pentru a-i da foc, însă atacul lor e respins de bărbaţii din familia Orban, de cei trei fraţi Brad şi de McDusky. June naşte un fiu, iar fraţii Brad vând ferma şi cu banii obţinuţi se întorc în Transilvania.
În film mai joacă actorii Dragoş Pâslaru, Dumitru Palade, Elisabeta Adam, Papil Panduru, Victoria Gheorghiu, Nicolae Pomoje, Ion Mititelu, Dumitru Pîslaru, Paul Fister.
Filmările celor trei pelicule din seria "Ardelenii'' au fost realizate în Cheile Zărneştiului, Cheile Râşnoavei sau Munţii Măcinului. Coloana sonoră a fost compusă de Adrian Enescu, îmbinând sunetul country cu muzica populară ardelenească. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Doina Lecea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
7 iunie - Ziua mondială a siguranței alimentare (ONU)
Ziua mondială a siguranței alimentare este marcată anual pe 7 iunie. Tema zilei în 2026 este 'From burden to solutions - safe food everywhere', conform site-ului www.who.int/. Ziua este marcată anual începând cu 2019, pentru a atrage atenția, a inspira acțiuni și a ajuta la prevenirea
7 iunie - Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer
Pe 7 iunie 2026, în prima zi de duminică a lunii iunie, este marcată Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer, instituită prin Legea nr.18/2022. În 2021, la inițiativa senatoarei PNL, Nicoleta Pauliuc, supraviețuitoare de cancer, mai mulți deputați și senatori ai PNL au depus la Senat un proiect de Lege privind declararea primei zile de dumini
7 iunie - Ziua sportului românesc
În 2026, Ziua sportului românesc este marcată în data de 7 iunie, prima duminică din luna iunie. Un proiect legislativ privind instituirea Zilei sportului românesc în prima duminică din luna iunie a fost depus în 2022, la Senat, de mai mulți parlamentari. 'Din ce în ce mai puțini români practică activități sp
CM2026: Cupa Mondială din 2018, pe scurt
* Cea de-a 21-a ediţie a turneului final al Cupei Mondiale FIFA la fotbal s-a desfăşurat, la 14 iunie - 15 iulie 2018, pentru prima dată într-o ţară din Europa de Est, în Rusia, potrivit fifa.com. * Cele 64 de partide s-au desfăşurat pe 12 stadioane din 11 oraşe: stadioanele Lujniki şi Spartak (Mosco
Reuniune informală a miniștrilor apărării ai UE în Cipru (7-8 iunie)
Miniștrii apărării ai Uniunii Europene se reunesc în Cipru, în zilele de 7-8 iunie 2026, pentru o reuniune informală pe tema priorităților din Politica de securitate și apărare comună a UE, conform site-ului https://cyprus-presidency.consilium.europa.eu/. Discuțiile din 8
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 7 iunie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Teodot, episcopul Ancirei; Sf. Mc. Zenaida Duminica întâi după Rusalii Greco-catolice Duminica 1-a după Rusalii. Sf. m. Teodot al Ancirei. Romano-catolice Duminica a 10-a de peste an Sf. Robert, abate
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 iunie
Este a 158-a zi a anului 2026. Au mai rămas 207 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 32 m și apune la 20 h 57 m. Luna răsare la 01 h 07 m și apune la 11 h 56 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Bjorn Borg, legendă vie a tenisului mondial
Bjorn Borg este unul dintre cei mai mari tenismeni din toate timpurile. A fost primul jucător care a câștigat 11 titluri de Mare Șlem, a cucerit 66 de titluri de simplu în carieră, a excelat simultan pe zgură și iarbă, și a dominat competițiile profesioniste în anii 1970 și începutul anilor 1980. S-a născut la 6 iunie 1956, la Stockholm
CM2026: Cupa Mondială din 2014, pe scurt
* Cea de-a 20-a ediţie a Cupei Mondiale FIFA la fotbal a fost găzduită, în perioada 12 iunie - 13 iulie 2022, de Brazilia, potrivit fifa.com. * A fost pentru a doua oară când Brazilia a găzduit Cupa Mondială, după ediţia din 1950, precum şi a cincea oară când competiţia a fost organizată î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 iunie
Ortodoxe Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat; Sf. Cuv. Visarion Greco-catolice Sf. cuv.Visarion, făcătorul de minuni și Cuv. Ilarion cel Nou Romano-catolice Sf. Norbert, ep. Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mă
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 iunie
Este a 157-a zi a anului 2026. Au mai rămas 208 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 32 m și apune la 20 h 57 m. Luna răsare la 00 h 46 m și apune la 10 h 49 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 1-5 iunie 2026
Desemnarea de către președintele Nicușor Dan a lui Eugen Tomac pentru funcția de premier, autodetonarea unei drone maritime în Portul Civil Constanța, desfășurarea unei ședințe a Consiliului de Securitate al ONU la cererea României ca urmare a prăbușirii unei drone peste un bloc din Galați, participarea ministrului român de externe la reuniunea ministerială
Săptămâna europeană 1-5 iunie 2026
Comisia Europeană a recomandat mai multor state să pună capăt progresiv controalelor la frontierele interne din Uniunea Europeană (UE) pentru o cooperare regională mai eficientă. Eurodeputații și statele europene au ajuns la un acord pentru a înăspri politica migraționistă a UE. Executivul UE a prezentat Pachetul european privind suveranitatea tehnologică. Preș
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul și producătorul Mark Wahlberg
Actorul american Mark Wahlberg este unul dintre artiștii respectați care au reușit să treacă de la idolul pop adolescent la actor aclamat. Nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea din 'The Departed' (2006) și cu recenzii pozitive pentru interpretarea sa din 'The Fighter' (2010), Wahlberg este și un actor de come
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Evenimentul european Green Week este marcat pe 5 iunie la Constanța, cu manifestări ce vin să tragă semnale de alarmă asupra tuturor problemelor ce țin de mediul înconjurător și utilizarea rațională a resurselor, dar mai ales de conservarea ecosistemului marin. La început de sezon estival, organizația neguvernamentală MareNostrum aduce în at











