Scriitorul Alexandru Osvald Teodoreanu, cunoscut şi sub pseudonimul Păstorel, s-a născut la 30 iulie 1894 la Dorohoi şi este fratele scriitorului Ionel Teodoreanu.

Este fiul avocatului Osvald Teodoreanu şi al Sofiei Teodoreanu, fiică a compozitorului Gavriil Muzicescu şi profesoară la Conservatorul din Iaşi, se arată în ''Dicţionarul general al literaturii române'' apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007).

A urmat cursuri la Liceul Naţional (1906-1910) şi la Liceul Internat din Iaşi (1910-1914), fiind pasionat de limbile latină şi franceză, apoi a absolvit cursurile unei şcoli de ofiţeri. În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizat şi a participat la luptele din Transilvania şi din Moldova, fiind grav rănit.

În 1920 şi-a obţinut licenţa în drept şi a fost numit magistrat la Turnu Severin, dar a profesat doar şase luni. În 1930 a fost cooptat în conducerea Teatrului Naţional din Iaşi, iar în 1934 s-a angajat ca funcţionar la Fundaţiile Regale.

A debutat în 1916 cu versuri, în hebdomadarul ''Capitala''. Ulterior a devenit unul dintre principalii colaboratori ai revistei ''Viaţa românească'', din al cărei cerc face parte.

A scris, de asemenea, la publicaţii precum ''Versuri şi proză'', ''Însemnări literare'', ''Adevărul'', ''Adevărul literar şi artistic'', ''Gândirea'', ''Lumea'', ''Opinia'', ''Contimporanul'', ''Lumea literară şi artistică'', ''Bilete de papagal'', ''România literară'', ''Jurnalul literar'', ''Revista Fundaţiilor Regale'', ''Universul literar'' ş.a. De asemenea, după al Doilea Război Mondial a mai scris la ''Lumea'' lui G. Călinescu şi ulterior la ''Magazin'', unde a susţinut o originală şi spirituală cronică gastronomică, în continuarea celei de ''Adevărul literar şi artistic''.

Pseudonimul care l-a consacrat este Păstorel, dar a mai semnat şi ca Don Quichotte, Lares, Măscăriciul Vălătuc, Red ş.a.

''Cea mai importantă carte a lui Al.O. Teodoreanu, ''Hronicul măscăriciului Vălătuc'' (1928, Premiul Academiei Române), scrierea lui de debut, este singulară în proza artistică şi umoristică românească din perioada interbelică'' (''Dicţionarul general al literaturii române''). Mai amintim din volumele publicate: ''Mici satisfacţii'' (1931), ''Un porc de câne'' (1933), ''Bercu Leibovici'' (1935), ''Tămâie şi otravă'' (I-II, 1934-1935), volumul de epigrame ''Vin şi apă'' (1936), volumul de poezii lirice ''Caiet'' (1938), ''Berzele din Boureni'' (1957) ş.a.

În 1937 a primit Premiul Naţional pentru proză.

La sfârşitul anilor '50, ca urmare a epigramelor sale de circulaţie orală cu aluzii la regimul comunist, este arestat şi condamnat, ieşind din detenţie în 1962 (''Dicţionarul general al literaturii române'').

Al. O. Teodoreanu a încetat din viaţă la 15 martie 1964, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Horia Plugaru, editor online: Anda Badea)