Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la fondarea, la 4 aprilie 1949, a celei mai puternice organizaţii politico-militare de până acum, ce reuneşte 29 de state membre, printre care se numără şi România.

Soliditatea şi rezistenţa Alianţei Nord-Atlantice (NATO) de-a lungul Războiului Rece şi în decursul perioadei tumultoase ce a urmat s-au datorat şi structurii sale decizionale şi modalităţii de a se adapta permanent scenei internaţionale.

Considerat organismul decizional principal al Alianţei Nord-Atlantice, Consiliul Nord-Atlantic este inima politică a NATO. La nivelul Consiliului Nord-Atlantic sunt adoptate deciziile importante care privesc Alianţa Nord-Atlantică şi care sunt direct aplicate asupra tuturor celorlalte organisme subsidiare ale Alianţei, potrivit lucrării ''România - NATO. 1990-2008'' (Agenţia Naţională de Presă Agerpres, Bucureşti, 2008).

Consiliul este format din reprezentanţii permanenţi ai tuturor statelor membre. Deşi se poate reuni în componenţă diferită, la nivel de şefi de stat sau în prezenţa miniştrilor de externe, a miniştrilor apărării sau a şefilor de guvern, deciziile adoptate au aceeaşi valoare şi validitate.

Consiliul Nord-Atlantic este singurul organism al NATO a cărui autoritate este configurată de textul Tratatului Nord-Atlantic şi care îşi asumă atribuţii în diferite domenii privind securitatea membrilor Alianţei: planificarea apărării, planificarea nucleară şi problemele militare. Pentru a asigura buna funcţionare a deciziilor luate la nivelul Alianţei, Consiliul Nord-Atlantic are responsabilitatea de a înfiinţa organisme subsidiare: comitete, comisii, grupuri de planificare cu rolul specificat de a sprijini activitatea Consiliului.

Fiecare stat membru al Alianţei Nord-Atlantice beneficiază de aceleaşi drepturi în ceea ce priveşte exprimarea punctelor de vedere în cadrul Consiliului Nord-Atlantic asupra oricărei probleme la adresa membrilor în parte şi a Alianţei în ansamblu.

La nivelul Consiliului Nord-Atlantic, deciziile sunt luate prin consens. Voinţa colectivă a guvernelor statelor membre ia forma unei decizii comune care modelează acţiunile Alianţei.

Structura Consiliului este compusă din membrii permanenţi ai fiecărui guvern al statelor membre ale Alianţei. Acest reprezentant permanent deţine rangul de ambasador la NATO al statului respectiv şi este secondat de o delegaţie de experţi pe probleme politice şi militare cu număr variabil.

Consiliul Nord-Atlantic se întruneşte şi la nivel ministerial, de două ori pe an sau chiar mai des, în chestiuni importante pentru Alianţă. În cadrul acestor reuniuni ministeriale, participă miniştrii de externe ai statelor membre, dar şi miniştrii apărării, privind problemele cu aspect militar ale Alianţei.

Chestiunile vitale privind Alianţa Nord-Atlantică se dezbat într-un cadru mai larg, sub forma summit-urilor, ce reunesc şefii de stat sau de guvern din toate statele membre. Întrunirile Consiliului sunt conduse de Secretarul General sau, în lipsa acestuia, de către adjunctul său, iar când apar situaţii delicate pentru Alianţă, Consiliul poate fi convocat şi în regim de urgenţă.

Problemele care sunt discutate la nivelul Consiliului Nord-Atlantic şi care se transformă în decizii ale acestuia, implică toate aspectele activităţii organizaţiei şi se bazează frecvent pe rapoartele şi recomandările pregătite de comitetele subordonate la cererea Consiliului.

Orice problemă considerată importantă chiar şi doar de unii reprezentanţi sau doar de către secretarul general este pusă în discuţie. Reprezentanţii permanenţi se ghidează şi în funcţie de instrucţiunile primite din partea autorităţilor naţionale, menţinând în permanenţă o agendă de discuţii cu acestea, pentru a exprima o viziune clară şi comună cu a celorlalţi aliaţi, în vederea menţinerii consensului între aliaţi faţă de orice decizie ce priveşte Alianţa.

Modalitatea de adoptare a deciziilor este fundamentată pe baza consensului tuturor membrilor Alianţei, existând deci un acord comun, unanim al fiecărei naţiuni membre a Alianţei.

Fiecare naţiune este reprezentată la nivelul întregii structuri a Alianţei, la masa Consiliului sau în oricare din organismele subsidiare, şi fiecare îşi păstrează suveranitatea şi responsabilitatea deplină asupra propriilor decizii.

Comitetele aflate în subordinea Consiliului Nord-Atlantic pregătesc lucrările Consiliului.

Comitetul politic la nivel înalt realizează mare parte din această muncă şi este alcătuit din reprezentanţii permanenţi adjuncţi, uneori întărit cu experţi naţionali în domenii care au legătură cu tematica discuţiilor. Acest Comitet are o responsabilitate aparte în pregătirea majorităţii declaraţiilor sau comunicatelor care trebuie emise de către Consiliul Nord-Atlantic şi se reuneşte înaintea întrunirilor ministeriale pentru a întocmi astfel de texte care vor fi supuse aprobării Consiliului.

Comitetul pentru planificarea apărării are în componenţă reprezentanţi permanenţi, dar se reuneşte şi la nivel de miniştri ai apărării de cel puţin două ori pe an şi dezbate chestiunile legate de planificarea apărării colective a Alianţei Nord-Atlantice. Acest Comitet pentru planificarea apărării oferă consiliere autorităţilor militare ale NATO.

Grupul pentru planificare nucleară reuneşte la anumite intervale de timp miniştrii apărării din statele membre ale Comitetului NATO de planificare a apărării, pentru a discuta chestiuni politice specifice asociate forţelor nucleare. Aceste discuţii acoperă o gamă largă de subiecte de politică nucleară, care includ siguranţa, securitatea şi viabilitatea armelor nucleare, sistemele de informaţii şi comunicaţii, chestiuni asupra desfăşurării de forţe şi alte probleme de interes comun, precum controlul armelor nucleare şi proliferarea nucleară. Politica nucleară a Alianţei este ţinută sub revizuire, iar deciziile de adaptare sau modificare a acesteia în lumina noilor evoluţii, precum şi cele de actualizare şi de modificare a procedurilor de consultare şi planificare sunt adoptate în comun.

Consultarea politică în cadrul NATO a început în mod sistematic încă de la prima reuniune a Consiliului Nord-Atlantic, în septembrie 1949, la scurt timp de la intrarea în vigoare a Tratatului Nord-Atlantic. Consultarea politică între membrii Alianţei nu vizează doar evenimentele care au loc în interiorul spaţiului euro-atlantic descris de Articolul 6 al Tratatului de la Washington, ci şi tot ceea ce se întâmplă în afara zonei de securitate respective şi afectează stabilitatea şi securitatea membrilor Alianţei. Mecanismul de consultare al Alianţei este oricând disponibil şi larg utilizat de naţiunile membre, chiar şi atunci când există situaţii în care Alianţa nu poate fi implicată în mod direct.

Secretarul general îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Nord-Atlantic în timpul reuniunilor şi mai exercită un rol important în deliberările Consiliului, fiind principalul său reprezentant şi purtător de cuvânt atât în contactele cu diferite guverne cât şi cu opinia publică.

Structura militară a NATO reuneşte toţi actorii militari care sunt implicaţi în implementarea deciziilor politice care au efecte militare, indică www.nato.int. Elementele cheie ale organizării militare a NATO sunt: Comitetul Militar, format din miniştrii apărării din statele membre, Statul Major Militar Internaţional şi Structura de Comandă Militară, care este distinctă de Structura Forţei.

Structura de Comandă a NATO este formată din Comandamentul Aliat pentru Operaţii şi Comandamentul Aliat pentru Transformare, conduse de Comandantul Suprem Aliat pentru Europa (SACEUR) şi Comandantul Suprem Aliat Transformare (SACT).

Structura Forţei vizează aranjamentele organizaţionale care pun laolaltă forţele ce sunt puse la dispoziţia Alianţei de către statele membre, împreună cu structurile lor de comandă şi de control asociate. Aceste forţe sunt disponibile pentru operaţiunile NATO în concordanţă cu criteriile de disponibilitate prestabilite şi cu regulile de desfăşurare şi transfer a autorităţii către comanda NATO care pot fi diferite de la o ţară la alta.

Preşedintele Comitetului Militar conduce Comitetul Militar, unde fiecare stat membru are un reprezentant militar. Comitetul este cea mai înaltă autoritate militară a NATO şi furnizează Consiliului Nord-Atlantic şi Grupului de Planificare Nucleară consiliere militară bazată pe consens.

Comitetul Militar colaborează îndeaproape cu cei doi Comandanţi ai Comandamentelor Strategice ale NATO - SACEUR şi SACT. Este un liant între liderii politici ai Alianţei şi cei doi comandanţi ai Comandamentelor Strategice.

Statul Major Militar Internaţional este responsabil cu planificarea, evaluarea şi recomandarea politicii privind problemele militare, pe care le transmite Comitetului Militar, precum şi cu asigurarea aplicării imediate a politicilor şi deciziilor Comitetului. Este compus din personal militar detaşat, de statele membre, pentru a ocupa funcţii la Cartierul general al NATO. Este condus de un director cu rang de general sau amiral. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Adrian Dădârlat)