Academicianul Gheorghe Marinescu a fost unul dintre cei mai mari savanţi ai medicinei mondiale, fondator al şcolii româneşti de neurologie şi întemeietorul endocrinologiei în România. Pionier al aplicării metodelor histologice, histochimice şi histopatologice în domeniul neurologiei, al metodelor anatomoclinice şi electrofiziologice în cercetarea ştiinţifică, Gheorghe Marinescu a fost şi realizator al primului film ştiinţific din lume, potrivit www.icr.ro.

S-a născut la 28 februarie 1863, la Bucureşti.

A efectuat studii liceale între anii 1874 şi 1882, iar între 1882 şi 1889 a studiat la Facultatea de Medicină din Bucureşti. A continuat pregătirea în neuropatologie la Paris (1889-1897), simultan cu studii de histologie şi patologie nervoasă în laboratoarele din Berlin, Frankfurt şi Gand (1889-1897).

Obţine doctoratul în medicină în 1897, la Paris, cu teza "Main succulente et atrophie musculaire dans la syringomelyelie". Tot la Paris, efectuează cercetări asupra cauzelor agromegaliei şi cu privire la funcţia trofică reflex a celulelor nervoase motoare din măduva spinării, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române" (Ed. Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003).

A lucrat ca extern (1884-1886) şi intern (1886-1889) la unele spitale din Bucureşti. A fost şef al serviciului de boli nervoase la Spitalul "Pantelimon" şi profesor de clinica bolilor nervoase şi electroterapie la Facultatea de Medicină Bucureşti (1897-1938).

A acordat o atenţie aparte celulei nervoase, cercetările sale fiind prezentate în cele două volume ale monografiei "La cellule nerveuse", publicată în 1909. Alte studii semnate de Gheorghe Marinescu pe această temă sunt "Câteva date noi asupra structurii celulei şi în special asupra celulei nervoase" (1915) şi "Date şi cercetări nouă asupra biologiei celulei nervoase" (1920).

A introdus studiul anatomo-clinic în neurologie, reuşind, astfel, să individualizeze o serie de entităţi morbide mai puţin studiate până atunci, aşa cum reiese, de exemplu, din lucrarea "Câteva date despre tulburările nervoase produse de substanţele toxice", publicată în 1933.

Alături de dr. Minea, a studiat problema tabesului, definit ca boală cronică a sistemului nervos, de origine sifilitică, manifestată prin lipsa de coordonare a mişcărilor, dureri viscerale etc., potrivit dexonline.ro.

În 1896, Gheorghe Marinescu a fost primul care a utilizat radiografia pentru studierea scheletului mâinii în acromegalie, boală endocrină caracterizată prin dezvoltarea exagerată a capului şi membrelor.

Doi ani mai târziu, cu ajutorul operatorului Constantin M. Popescu, a realizat primul film ştiinţific din lume: "Tulburările mersului în hemiplegia organică", se arată la adresa www.icr.ro. 

Pionier în histochimie, ramură a histologiei care studiază, cu ajutorul unor coloranţi, structura chimică a celulelor şi ţesuturilor, a iniţiat, în 1916, cercetări asupra fermenţilor care participă la procesele de oxigenare la nivelul celulei nervoase.

Gheorghe Marinescu a fost printre primii savanţi din lume, după Pavlov, care au folosit reflexele condiţionate în aprofundarea dinamicii proceselor neuropsihice, studiile pe această temă fiind publicate în 1936.

Gheorghe Marinescu "a emis teoria troficităţii reflexe, a introdus termenul de 'mână suculentă' pentru modificările cutanate şi subcutanate ale mâinii în siringomielie, a studiat sindromul oligofreniei combinate cu ataxie cerebeloasă (care-i poartă numele), a contribuit la fundamentarea tehnicilor de paliometrie, a pus bazele cercetărilor experimentale asupra hipofizei, a cultivat ţesut nervos în afara organismului, a descoperit în creierul bolnavilor de paralizie generală spirocheta sifilitică, a elaborat o concepţie proprie asupra mecanismelor îmbătrânirii etc.", se arată în cartea "Membrii Academiei Române" (2003).

Printre alte lucrări semnate de savantul român Gheorghe Marinescu pot fi amintite: "Nervoza traumatică şi accidentele vremii" (1907); "Mecanismul chimico-coloidal al bătrâneţii şi problema morţii naturale" (1913); "Le tonus des muscles stries" (1937).

A expus concepţiile sale biologice şi filosofie în cărţile "Materia, viaţa şi celula" (1914) şi "Determinism şi cauzalitate în domeniul biologiei" (1937).

A consacrat câteva lucrări vieţii şi operei unor mari specialişti, precum Pasteur, Santiago Ramon y Cajal, Charcot, E. Roux.

Gheorghe Marinescu a fost membru corespondent (10 aprilie 1899) şi titular (9 aprilie 1905) al Academiei Române. Discursul de recepţie a fost "Progresele şi tendinţele medicinei moderne".

Între 28 mai 1916 -8 octombrie 1918 şi 11 iunie 1925-31 mai 1928 a fost vicepreşedinte al Academiei Române.

A fost preşedintele Secţiunii Ştiinţifice a Academiei Române între anii 1918-1922 şi 1933-1936.

Savantul Gheorghe Marinescu a fost membru al academiilor de medicină din Buenos Aires, Genova, Madrid, Maryland, Paris şi al Societăţii Regale de Medicină din Londra, membru al Comisiei de Cooperare Intelectuală a Ligii Naţiunilor. A fost laureat al Academiei de Medicină din Bruxelles şi al Universităţii din Hamburg.

A încetat din viaţă în ziua de 15 mai 1938. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Ady Ivaşcu)