După aproape două săptămâni de la dubla sa alegere ca domn al Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza a hotărât să plece de la Iaşi spre Bucureşti, unde avea să sosească la 8/20 februarie 1859.

Domnitorul şi suita sa au plecat din Iaşi la 4 februarie. Alexandru Ioan Cuza a fost întâmpinat cu mult entuziasm pe tot parcursul drumului, atât prin satele, cât şi prin oraşele străbătute. A trecut astfel prin Focşani, Râmnicu Sărat, Buzău.

La sosirea în Buzău, Cuza a fost întâmpinat de comandantul dorobanţilor, venit cu drapelul tricolor, iar sunetul clopotelor a vestit intrarea sa în oraş. Seara, întregul oraş avea un aspect sărbătoresc, fiind iluminat şi pavoazat cu tablouri simbolizând Unirea, iar populaţia a manifestat până târziu pe străzi, după cum se arată în volumul "Cuza Vodă", autor Marin Mihalache (Bucureşti, Editura Tineretului, 1967). La 7 februarie, domnitorul a intrat în Ploieşti, unde a fost întâmpinat de mulţime cu ovaţii prelungite, cântându-se cu însufleţire "Hora Unirii". Steaguri împodobeau ferestrele, iar orchestra a cântat până a doua zi necontenit în centrul oraşului.

În dimineaţa zilei de 8 februarie, domnitorul şi-a continuat drumul spre Bucureşti, unde a ajuns în după-amiaza aceleiaşi zile. Aici au ieşit să-l întâmpine aproximativ o sută de mii de oameni, care i-au făcut o primire triumfală. Alexandru Ioan Cuza era însoţit de colonelul Pisoschi, prieten apropiat şi şef de cabinet, de căpitanul Costache Silion, aghiotantul său, precum şi de Dimitrie A. Sturdza, secretar particular.

"În afară de imensa mulţime venită şi din satele din preajmă, precum şi din alte oraşe, întreaga garnizoană întâmpină alaiul. Nicolae Golescu, pe care, la sfatul lui Alecsandri, Cuza îl numise ministru de Interne, îi ieşi în întâmpinare dincolo de bariera oraşului, cu o trăsură domnească de paradă. Niciodată poate nu se mai văzuse în Bucureşti o asemenea manifestare populară. Pe Podul Mogoşoaiei, înţesat de lume, nu se mai găsea un singur loc liber la ferestre. Se urcaseră oamenii şi pe acoperişuri. Pe întregul drum stabilit alaiului domnesc fâlfâiau steaguri. Sunetele clopotelor de la biserici, ca şi cântecele, umpleau văzduhul acelei frumoase zile de februarie" (volumul "Cuza Vodă", autor Marin Mihalache).

''Sentimentul bucureştenilor faţă de noul ales s-a manifestat cu toată puterea cu prilejul sosirii acestuia în oraş. Încă în ajun, la 7/19 februarie, Kogălniceanu, care rămăsese aici, în aşteptarea domnului, îi scrie acestuia: 'Situaţia este magnifică. Poporul e beat de entuziasm. Încă de azi oraşul e în sărbătoare. Toată lumea a ieşit în stradă.' (...) Într-adevăr, a doua zi, o imensă mulţime a întâmpinat pe Cuza. Până dincolo de pădurea Bănesii se înşiraseră, de ambele părţi ale şoselei, zeci de mii de bărbaţi, femei şi copii (...)", scrie istoricul Constantin C. Giurescu în lucrarea sa "Viaţa şi opera lui Cuza Vodă" (Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1966).

Într-un reportaj despre intrarea lui Cuza în Bucureşti, Nicolae Filimon arată că Piaţa Teatrului Naţional era ornată cu piramide de brazi verzi, printre care erau aşezate numeroase lumini colorate; un mare portret al lui Cuza înconjurat de alegorii (Justiţia, Abundenţa, Gloria), având în partea de jos acvila şi zimbrul, era aşezat pe balconul teatrului; palatele publice, ca şi casele de pe Podul Mogoşoaiei, fuseseră frumos împodobite, în timp ce la bariera Podului Mogoşoaiei fusese ridicat un arc de triumf.

Corporaţiile de meşteşugari erau toate de faţă, fiecare staroste cu steagul în mână şi încins cu eşarfa tricoloră. Sunau clopotele celor 130 de biserici ale oraşului şi alaiul lui Cuza trecea spre Mitropolie, petrecut de uralele necontenite şi de strigătele de bucurie ale mulţimii, aminteşte istoricul Constantin C. Giurescu în lucrarea sa.

Cortegiul a ajuns în Dealul Mitropoliei odată cu amurgul. După trăsura domnitorului, înconjurată de un impunător escadron de cavalerie, mergeau miniştrii şi căpeteniile militare. "Valului de oameni veniţi de bună voie i se adăugau pompierii, elevii şcolilor, aduşi în mod organizat, şi, fireşte, armata", se menţionează în volumul "Cuza Vodă".

În continuare s-a oficiat un Te Deum, după care Alexandru Ioan Cuza şi suita sa au intrat în sala Adunării. Domnitorul a depus jurământul şi a rostit proclamaţia către ţară.

"Jur, în numele Preasfintei Treimi şi în faţa ţării, că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Principatelor Unite; că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate şi că nu voi avea înaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie întru ajutor!", a rostit, astfel, domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Referindu-se la reformele preconizate, domnitorul a spus: "Pentru ca aceste mari reforme să aibă drept rezultat fericirea obştească, noi sfătuim şi îndemnăm pe toţi compatrioţii noştri, de orice stare şi condiţie, ca să uite dezbinările şi urile trecute. Numai pacea dintre noi, numai iubirea între fiii aceleiaşi ţări şi naţii, numai o deplină armonie între toate clasele societăţii, întrunind aşa toate puterile, poate să ne întărească, şi aşa şi guvernământul şi poporul, mână în mână, să ridicăm patria noastră din căderea în care au adus-o nenorocitele întâmplări ale trecutului" (textul integral a fost publicat în "Naţionalul" nr. 19 din 12/24 februarie 1859).

"Rezultatul întregii acestei călătorii - scria D.A. Sturdza lui Vasile Alecsandri, la Paris, referindu-se la drumul principelui de la Iaşi la Bucureşti - este că toţi românii din cele două Principate se vor lăsa mai curând tăiaţi în bucăţi decât să revie la vechea stare de lucruri. Cuza este personificarea marei idei şi nu vom da nimănui dreptul să discute numirea sa. La Bucureşti, de pildă, el e omul cel mai popular. N-am văzut niciodată salutându-se un suveran cu mai multă dragoste şi serbări publice ca în această primă capitală a României" ("Viaţa şi opera lui Cuza Vodă" de Constantin C. Giurescu). AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Doina Lecea, editor online: Simona Aruştei)