Handbalul este un joc sportiv relativ tânăr, care a apărut în Europa la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, în urma transformării unor jocuri cu specific popular larg răspândite şi unanim apreciate în acea vreme, potrivit ''Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România'' (vol. I, Bucureşti, 2002). În Cehia, handbalul este cunoscut încă din 1892, iar profesorul de educaţie fizică Vaclav Karas i-a dat, ulterior, în 1905, numele de "hazena". În Danemarca, din 1898, prof. Holger Nielsen a introdus în şcoli un joc numit "handbold". Însă, pentru că în 1897, în localitatea daneză Nyborg este atestată desfăşurarea primului meci de handbal jucat după reguli stricte, Federaţia Internaţională de Handbal (IHF), înfiinţată în 1928, stabileşte în acest an începutul epocii handbalului modern.

În România, primul meci de handbal a avut loc în 1922, fiind disputat în oraşul Sibiu, între două echipe de elevi. Jocul de handbal ajunsese pe malurile Cibinului adus de tineri care studiau în Germania sau în Austria. Handbalul începe să se răspândească treptat şi în alte oraşe din Transilvania, astfel că, în 1924, se înregistrează organizarea unor jocuri inter-oraşe, între echipele de elevi din Mediaş, Sighişoara, Bistriţa şi Braşov, oraşe unde asemenea întreceri continuă să se desfăşoare până în 1939. Timp de mai mulţi ani, handbalul românesc nu este condus de niciun for oficial. Abia în 1934, se înfiinţează o federaţie, care include handbalul alături de baschet şi de volei, menită să coordoneze activitatea desfăşurată de sportivii români pe plan intern, cât şi peste hotare. În curând, încep să ia naştere cluburi de handbal în centrele muncitoreşti Reşiţa şi Lugoj, ele jucând un rol important în ridicarea nivelului tehnic al acestui joc.

Meciul de handbal dintre selecţionatele Republicii Populare Române şi Republicii Cehoslovace, disputat pe Stadionul Republicii din Bucureşti (1951).

Foto: (c) ARHIVA ISTORICĂ AGERPRES

În anul 1936, handbalul se desprinde şi este creată o federaţie de sine stătătoare, dar activitatea acesteia în ceea ce priveşte echipele, formarea antrenorilor şi a arbitrilor, precum şi promovarea acestui sport în rândul unor categorii largi ale populaţiei a fost nesatisfăcătoare. În 1937, se organizează primul Campionat Naţional (CN) de handbal (pe mai multe serii). Handbalul românesc se afirmă şi pe plan internaţional, reuşind, prin rezultatele obţinute în perioada 1935-1940, să se claseze al cincilea în clasamentul mondial, precizează ''Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului''.

Meci de handbal în cadrul Festivalului Mondial al Tineretului între echipele Republicii Democrate Germane şi Republicii Populare Române, disputat pe stadionul '23 August' din Capitală (scor 6-3); aspect de la festivitatea de premiere (1953).

Foto: (c) ARHIVA ISTORICĂ AGERPRES

La primele întreceri olimpice de handbal, din 1936, de la Berlin, au participat şase ţări, România clasându-se pe locul V.

La a II-a ediţie a competiţiei mondiale (1956, Germania), echipa României devine campioană a lumii la handbal în 11. La a III-a ediţie a Campionatului Mondial (CM) din 1960, în Olanda, sportivele românce repetă performanţa, cucerind, pentru a două oară, titlul de campioane mondiale la handbal în 11 (după ce învinseseră, în finală, echipa Austriei cu 10-2).

Sosirea pe aeroport a echipei naţionale de handbal a României, după câştigarea celei de-a V-a ediţii a Campionatului Mondial de Handbal Masculin desfăşurat în Cehoslovacia (1964).

Foto: (c) ION DUMITRU / ARHIVA ISTORICĂ AGERPRES

La prima ediţie a CM feminin de handbal în 7, din Iugoslavia (1957), campioană a devenit echipa Cehoslovaciei, pentru ca, în 1962, la CM de la Bucureşti, echipa României să cucerească pentru a treia oară titlul suprem (primele două titluri fiind la handbal în 11). La acest palmares se mai adaugă şi un titlu de vicecampioană, realizat la CM din 1973. La CM de handbal masculin în 7 şi în 11, echipele României s-au "luptat" mereu pentru cucerirea primelor locuri ale podiumului de premiere. Astfel, la CM de handbal în 11, din 1959 (Austria), echipa română cucereşte medalia de argint, fiind învinsă cu 14-11 de Germania. La handbal în 7, reprezentativa masculină a României a cucerit titlul mondial în 1961 (Dortmund), 1964 (Praga), 1970 (Paris) şi 1974 (Berlin).

A XII-a ediţie a Trofeului Carpaţi la handbal masculin, desfăşurată la Galaţi. În imagine: handbalistul Gheorghe Gruia în atac (1971).

Foto: (c) CORNEL MOCANU / ARHIVA ISTORICĂ AGERPRES

Începând cu anul 1950, s-a trecut la organizarea campionatului republican sub forma unei Divizii A; ulterior, a fost înfiinţată şi Divizia B şi au fost organizate campionate regionale, precum şi Cupa României, la masculin şi feminin. Primele jocuri de handbal în 7 s-au desfăşurat la Timişoara, în 1950, iar în 1951 s-au organizat competiţii similare şi la Bucureşti.

În 1957, a avut loc primul Campionat Republican - de fapt, se desfăşurau, în paralel, campionatele de handbal în 11 şi, respectiv, în 7. Treptat, interesul pentru handbalul în 11 începe să scadă nu numai la noi în ţară, ci şi pe plan internaţional, întâlnirile devenind din ce în ce mai rare. Federaţia de resort se orientează şi, începând din anul 1962, modifică formula de disputare a campionatului naţional.

Din anul 1953, reprezentativele României încep să se impună prin rezultatele din ce în ce mai valoroase obţinute în întrecerile sportive internaţionale: la ediţiile CM de handbal în 11 şi 7 şi la Festivalurile Mondiale ale Tineretului şi Studenţilor de la Bucureşti, Varşovia şi Moscova, handbaliştii români ocupă locurile fruntaşe.

Meciul de handbal dintre Steaua Bucureşti şi SKA Minsk, din finala Cupei Campionilor Europeni (1989).

Foto: (c) MARIAN ILIE / ARHIVA FOTO AGERPRES

Site-ul Federaţiei Române de Handbal, http://frh.ro, notează că palmaresul la handbal al României din anul 1936 a fost de 47 medalii: 20 de aur, 11 de argint şi 16 de bronz.

La Campionatul Mondial, handbaliştii şi handbalistele din România au câştigat 17 medalii, din care 7 medalii de aur: 4 titluri la masculin în 1961 (R.F. Germania), 1964 (Cehoslovacia), 1970 (Franţa) şi 1974 (R.D. Germană); 3 titluri la feminin în 1956 (R.F. Germania, la handbal în 11), 1960 (Olanda, la handbal în 11) şi 1962 (România, handbal în 7). Băieţii au obţinut argintul în 1959 (Austria, la handbal în 11), iar fetele în 1973 (Iugoslavia) şi 2005 (Rusia). Câte două medalii de bronz au fost câştigate la masculin în 1967 (Suedia) şi 1990 (Cehoslovacia) şi la feminin în 2010 (Danemarca-Norvegia) şi în 2015 (Danemarca).

Patru medalii au fost luate de România la jocurile olimpice, toate la masculin: 1976 (Montreal, argint) şi 1972 (München), 1980 (Moscova) şi 1984 (Los Angeles), ultimele trei de bronz.

La competiţiile pentru tineret, au câştigat medalii numai fetele, şapte la număr (4 aur, 3 bronz): la campionatele mondiale (două aur, două bronz), campionate europene (două aur, una bronz).

Şi la juniori au obţinut medalii numai fetele: două de aur, două de argint, un bronz, la CM şi CE.

Au mai fost luate trofee la Campionatele Universitare - 17 medalii (7 aur, 5 argint şi 5 bronz), precum şi 24 de titluri de campioni balcanici la seniori şi tineret.

Mai multe echipe de club din România sunt câştigătoare de cupe europene, în număr de 20, din care cinci Cupa Campionilor (feminin - Ştiinţa Bucureşti, 1961 şi Rapid Bucureşti, 1964, masculin - Dinamo Bucureşti, 1965 şi Steaua Bucureşti 1968 şi 1977). Dintre echipele de club câştigătoare de cupe europene trebuie amintite: Chimistul Rm. Vâlcea, Ştiinţa Bacău, Silcotub Zalău, Universitatea REMIN Deva, Rulmentul Braşov, Oltchim Rm. Vâlcea, la feminin şi Minaur Baia Mare şi UCM Reşiţa, la masculin.

Printre handbalistele din România care au scris istorie se numără: Irina Nagy (Climovschi), Aurelia Sălăgeanu (Szöke), Ana Stark (Stănişel), Maria Török-Duca, Edit Török-Matei, Simona Arghir-Sandu, Petruţa Baicoianu-Cojocaru, Maria Bosi-Igorov, Aurora Leonte-Niculescu, Iuliana Naco, Ileana Colesnicov, Cristina Neagu, Valentina Ardean-Elisei, Adriana Nechita, Paula Ungureanu, Aurelia Brădeanu, Cristina Vărzaru, Narcisa Lecuşeanu, Oana Manea, Luminiţa Huţupan-Dinu, Steluţa Lazăr, Carmen Amariei, Mariana Târcă, Valentina Cozma, Sorina Lefter, Crina Pintea etc.

Romania A a câştigat ediţia a 50-a a Trofeului Carpaţi la handbal feminin, după ce a învins, în finală, Romania B, cu scorul de 33-24 (21-12), în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Bucureşti (2018).

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Handbaliştii români cei mai titraţi sunt următorii: Cornel Oţelea, Michael Redl, Aurel Bulgariu, Virgil Hnat, Petre Ivănescu, Gheorghe Covaci, Olimpiu Nodea, Mircea Costache I, Hans Moser, Mircea Costache II, Ion Popescu, Gheorghe Gruia, Cezar Nica, Cristian Gaţu, Valentin Samungi, Ghiţă Licu, Roland Günesch, Cornel Penu, István Orbán, Ştefan Birtalan, Gavril Kicsid, Adrian Cosma, Werner Stockl, Radu Voina, Mircea Grabovschi, Nicolae Munteanu, Alexander Fölker, Cezar Drăgăniţă, Vasile Stângă, Mircea Bedivan, Maricel Voinea, Alexandru Buligan, Gheorghe Covaciu, Dumitru Berbece, Robert Licu, Rudi Prisăcaru, Alexandru Dedu şi alţii.

Antrenorul Cornel Oţelea în anul 2008.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

La succesele handbalului românesc au pus umărul antrenorii: Hans Schuschnig, Gabriel Zugrăvescu, Niculae Nedeff, Oprea Vlase, Ioan Kunst-Ghermănescu, Eugen Trofin, Valentin Samungi, Ştefan Orban, Francisc Spier, Gheorghe Tadici, Dumitru Muşi, Lascăr Pană, Cezar Nica, Roland Günesch, Constantin Popescu Pilică, Dan Bălăşescu, Cornel Bădulescu, Bogdan Macovei, Radu Voina, Tomas Ryde şi Ambros Martín.

Ultima performanţă a handbalului românesc este locul IV la Campionatul European din Franţa 2018, obţinut de reprezentativa feminină. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, redactori Arhiva Foto: Elena Bălan, Mihaela Tufega, Vlad Ruşeanu, editor: Andreea Onogea, editor online: Anda Badea)

Explicaţie foto din deschidere: Meciul de handbal feminin dintre SCM Craiova şi Corona Brasov (2018)