La 24 noiembrie/6 decembrie 1843 Mihail Kogălniceanu rostea memorabilul ''Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naţională'' la Academia Mihăileană din Iaşi. În cadrul acestuia, cunoscutul om politic, istoric şi scriitor definea istoria şi rolul ei în cristalizarea conştiinţei naţionale, se menţionează în volumul "Istoria României în date" (Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003).

Din îndemnul lui Ion Ghica, la 1 octombrie 1843, Mihail Kogălniceanu ''(...) propune cinstitei Epitropii a învăţăturilor publice ca să binevoiască a mă însărcina cu cursul istoriei naţionale, cu care mă îndeletnicesc de mai mulţi ani şi care socot că ar trebui să fie unul din cursurile cele neapărate într-o Academie naţională (....)''. Epitropia a aprobat cu entuziasm această propunere, Mihail Kogălniceanu fiind acceptat ca profesor la Academia Mihăileană.

Lecţia de deschidere a cursului de istorie naţională ţinut de Mihail Kogălniceanu, la care au asistat elevii Academiei Mihăilene şi un numeros auditoriu, a reprezentat un moment de răsunet pentru istoria învăţământului românesc modern, a culturii naţionale, pentru istoria şi ideologia epocii paşoptiste, pentru formarea spiritului revoluţionar în Principate, se arată în lucrarea ''Academia Mihăileană (1835-1848). Menirea patriotică a unei instituţii de învăţământ'', autor Gabriel Bădărău (Editura Junimea, 1987). Lecţia de deschidere şi întreg cursul poartă, în acelaşi timp, şi semnificaţiile începutului, deoarece, până în anul şcolar 1843-1844, istoria patriei (''istoria naţională'') nu se studiase de sine-stătător, ca disciplină aparte în cadrul programei de studii de la Academie. Până atunci referirile la trecutul românesc fuseseră integrate în anumite capitole din lecţiile de istorie universală (istoria ''pragmatică'' universală - anul I filosofie, ''încheierea'' istoriei universale - anul II) sau de cronologie istorică.

Cu binecunoscutul său talent de orator, Mihail Kogălniceanu a transmis auditoriului un puternic sentiment patriotic. ''Chiar dacă întreaga activitate de profesor la Academia Mihăileană a lui M. Kogălniceanu s-ar fi redus numai la această lecţie inaugurală, momentul tot ar fi fost consemnat ca un eveniment'', subliniază autorul lucrării mai sus menţionate. Acest cuvânt introductiv este, înainte de toate, un document despre istorie, despre menirea, locul, importanţa istoriei, a ''funcţiilor'' ei, ale celei naţionale în special.

Foto: (c)  RADU TUTA / AGERPRES FOTO

Mihail Kogălniceanu relevă ideea utilităţii cunoaşterii istoriei, iar în raport cu istoria universală, oratorul dă prioritate celei naţionale. Acesta înţelege prin patria sa ''toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte, şi, ca istorie naţională, istoria Moldaviei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania'', subliniază şi Augustin Z.N. Pop în lucrarea sa ''Pe urmele lui Mihail Kogălniceanu'' (Bucureşti, 1979).

Mihail Kogălniceanu a fost profesor la Academia Mihăileană până în primăvara anului 1844. Lecţia inaugurală din 24 noiembrie/6 decembrie 1843 a fost imprimată la scurtă vreme în ''Cantora Foaei săteşti'' şi retipărită în nr.37 al ''Propăşirei'' din 24 septembrie 1844, cu specificarea: ''Acest curs s-au ţinut în semestrul de iarnă al anului trecut, în care am tratat istoria românilor, până la întemeierea Principatelor. Deosebite împrejurări m-au silit să-l întrerup. Domnul ştie când ele nu vor mai fi pentru ca să pot urma o materie atât de importantă mai ales în vremile de faţă''. Celebra lecţie va sluji drept prefaţă şi primului volum din ''Letopiseţele Ţării Moldovei'' (Iaşi, 1852), va fi reprodusă de Gheorghe Bariţiu în ''Foae pentru minte, inimă şi literatură'' (Braşov, 1844), precum şi de Aron Pumnul în ''Lepturariu românesc cules din scriptori rumâni'' (Viena, 1864), se menţionează, de asemenea, în volumul ''Pe urmele lui Mihail Kogălniceanu''.

Mihail Kogălniceanu (1817-1891) a avut însemnate preocupări în domeniul istoriei. În 1837 a publicat, la Berlin, ''Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Valaques transdanubiens'', iar în 1841 a iniţiat cea dintâi colecţie de documente istorice, ''Arhiva românească'', urmată de ''Letopiseţele Ţării Moldovii'' (trei volume), în care apăreau pentru prima dată cronicile lui Miron Costin şi Ion Neculce. A fost membru al Societăţii de Istorie şi Antichităţi din Odessa, precum şi al Societăţii Orientale din Franţa.

A fost membru titular al Societăţii Academice Române (din 16 septembrie 1868), vicepreşedinte (1886-1887) şi preşedinte al Academiei Române (28 martie 1887 - 27 martie 1890), preşedinte al Secţiunii Istorice a Academiei Române (1891), conform dicţionarului ''Membrii Academiei Române'' (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003).

Academia Mihăileană - denumită astfel după numele lui Mihail Sturdza, domn al Moldovei între 1834-1849 - a fost inaugurată la Iaşi la 16/28 iunie 1835. Mihail Sturdza, fost membru al Epitropiei Învăţăturilor publice, sprijinise în această calitate dezvoltarea şcolii naţionale, iar după venirea sa la tron, în 1834, au fost luate măsuri mai energice pentru înfiinţarea Academiei. A fost o instituţie de învăţământ cu dublu caracter - preuniversitar şi universitar - şi totodată instituţia de învăţământ de nivelul cel mai înalt care a funcţionat în Principate până în 1860, se menţionează în volumul ''Academia Mihăileană (1835-1848). Menirea patriotică a unei instituţii de învăţământ''. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Horia Plugaru)