Ziua mondială a televiziunii
La 21 noiembrie, an după an, este marcată Ziua mondială a televiziunii (World Television Day).
Cu peste două decenii în urmă, în 1996, prin Rezoluţia 51/205 din 17 decembrie, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a decis să proclame această dată drept Ziua mondială a televiziunii, recunoscând, astfel, influenţa tot mai mare a televiziunii asupra procesului decizional, precum şi rolul pe care acest mijloc de comunicare îl joacă în viaţa noastră, se arată pe site-ul ONU, www.un.org. Televiziunea oferă publicului larg o privire de ansamblu asupra lumii, aducând în atenţie atât conflictele şi ameninţările la adresa păcii şi a securităţii, cât şi alte aspecte-cheie, precum problemele economice şi sociale.
Comunicarea este una dintre marile problemele internaţionale. Într-o lume controlată de progresele tehnologiei, în care viaţa noastră de zi cu zi depinde de informaţii şi de comunicaţii (muncă, recreere, educaţie, sănătate, relaţii, călătorii etc.), televiziunea are locul său, bine stabilit. Televiziunea, prin programele pe care le oferă, ne informează, ne distrează, ne instruieşte, ne influenţează şi ne modelează stilul de viaţă.
Conform site-ului Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ziua mondială a televiziunii nu este atât o celebrare a instrumentului, ci mai degrabă a filosofiei pe care televiziunea o reprezintă. În lumea contemporană, televiziunea este un simbol al comunicării şi al globalizării.
În zilele de 21 şi 22 noiembrie 1996, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York, s-a desfăşurat primul Forum Mondial al Televiziunii. Evenimentul de atunci a reunit, sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite, personalităţi din domeniul mass-media, pentru a discuta despre importanţa tot mai mare a televiziunii într-o lume în continuă schimbare, precum şi pentru a lua în discuţie diferitele forme de cooperare pe care le-ar putea pune în aplicare. Aceasta este raţiunea pentru care, prin Rezoluţia 51/205, adoptată la 17 decembrie 1996, Adunarea Generală a decis să instituie 21 noiembrie ca Ziua mondială a televiziunii. Acest lucru a fost făcut în semn de apreciere a impactului din ce în ce mai mare pe care televiziunea îl are asupra procesului de luare a deciziilor. Televiziunea a fost, astfel, recunoscută ca un instrument important în informarea, direcţionarea şi mobilizarea opiniei publice, impactul său asupra politicii mondiale neputând fi negat. Totodată, statele membre au fost invitate să marcheze această zi prin încurajarea schimburilor internaţionale de programe de televiziune axate, printre altele, pe teme precum pacea, securitatea, dezvoltarea economică şi socială şi consolidarea schimburilor culturale.
Din ce în ce mai mult, Organizaţia Naţiunilor Unite este chemată să facă faţă marilor probleme cu care se confruntă omenirea, iar televiziunea, unul dintre cele mai puternice mijloace moderne de comunicare, poate juca un rol în prezentarea acestor probleme peste tot în lume.
Televiziunea, a cărei istorie a început acum aproximativ 100 de ani, s-a dezvoltat în a doua jumătate a secolului al XX-lea şi este, şi astăzi, unul dintre cele mai populare mijloace de informare în masă. La 31 decembrie 1956, a avut loc prima transmisie a Televiziunii Române, conform http://stiri.tvr.ro/. Primele ore de emisie ale Televiziunii Publice au fost ale Revelionului din 1957, iar de atunci, TVR a făcut mereu parte din istoria imediată a românilor - a difuzat ştiri, documentare şi filme din toată lumea, cele mai importante evenimente sportive de pe glob şi este singura televiziune din lume care a transmis, în direct, o schimbare de regim politic (în 1989). AGERPRES/(Documentare - Doina Lecea; editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente
La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie
Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)
Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie
Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa












