FRAGMENT DE ISTORIE: 15 ani de la ultimul zbor al unui avion Concorde
La 26 noiembrie 2003, avionul supersonic de pasageri Concorde a efectuat ultimul zbor din istoria sa, după scoaterea din exploatare comercială. Ultimul Concorde a decolat de pe aeroportul Heathrow din Londra şi a aterizat la Filton, lângă Bristol, în sud-vestul Angliei, potrivit unui comunicat al companiei British Airways, la această dată, preluat de agenţiile internaţionale de presă.
Avionul a decolat în jurul orei 11.20 (locală şi GMT), având la bord circa 90 de persoane, angajaţi ai British Airways. După ce a efectuat o buclă deasupra Oceanului Atlantic, a aterizat la ora 13.00 (locală şi GMT) pe aeroportul din Filton, unde se afla sediul Airbus.
La 20 octombrie 2003, a început turneul de adio al avionului Concorde. Aeronava a decolat de la Londra şi a efectuat escale la Manchester, Belfast, Birmingham, Cardiff şi Edinburgh. Cursele comerciale cu avioane Concorde au încetat la 24 octombrie 2003, iar ultimul zbor a fost efectuat la data de 26 noiembrie 2003.
Companiile care operau cu acest tip de avion, British Airways şi Air France, anunţaseră, la 10 aprilie 2003, că nu vor mai utiliza aeronava în scopuri comerciale, până la 31 octombrie 2003. Air France a suspendat, la 31 mai 2003, zborurile sale cu aeronavele Concorde din dotare.
Concorde, un rezultat al colaborării franco-britanice, a efectuat primul zbor la 2 martie 1969. În total, inclusiv prototipurile şi avioanele de preserie, au fost construite 20 de aeronave. British Airways a achiziţionat şapte avioane de acest tip, care au efectuat în total 150.000 de ore de zbor. Cele cinci aeronave ale Air France au acumulat peste 105.000 de ore de zbor.
Apariţia Concorde a reprezentat un moment de referinţă în istoria aeronauticii. Primul avion supersonic de pasageri putea efectua un zbor transatlantic în numai trei ore, la o viteză maximă de 2.090 de kilometri/oră. Concorde are o lungime de 61,66 metri şi o anvergură a aripilor de peste 27 de metri. Este propulsat de patru motoare Rolls-Royce/SNECMA Olympus 593 Mk. 610 care dezvoltă fiecare o putere de 170 de KN. Aeronava are o capacitate de maxim 128 de pasageri şi un echipaj de maxim şase persoane.
De-a lungul vremii, Concorde a depăşit numeroase recorduri aeronautice, cel mai cunoscut fiind cel din 31 ianuarie 1998, când a făcut înconjurul lumii (51.659 de kilometri) în 41 de ore şi 27 de minute.
La 25 iulie 2000, o aeronavă Concorde operată de Air France, cu ruta Paris-New York, s-a prăbuşit peste un hotel din Gonesse, Franţa. Accidentul s-a soldat cu 113 morţi. Catastrofa s-a produs la puţin timp după decolare, în jurul orei locale 16.45, lângă Roissy. Acesta a fost primul accident aviatic implicând unicul aparat de transport aerian civil supersonic operaţional în lume.
Toate aeronavele au fost oprite la sol până în noiembrie 2001, dar criza din domeniul aeronautic, declanşată de atentatele din 11 septembrie 2001 şi costurile ridicate de exploatare au impus retragerea lor din circuitul comercial. Aparatele retrase din serviciu au fost expuse în diferite muzee tehnice ale lumii. Potrivit site-ului https://airlinestravel.ro, unul dintre avioanele Concorde se află pe aeroportul din Manchester, iar cinci astfel de aeronave se găsesc la cinci muzee din lume: Musée de l'Air et de l'Espace (Paris), Fleet Air Arm Museum (Bristol), Intrepid Sea-Air-Space Museum (Manhattan), The Museum of Flight (Seattle), Barbados Concorde Experience (Barbados). AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Irina Andreea Cristea; editor online: Magdalena Tănăsescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie
Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)
Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie
Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)












