Dora d'Istria (pseudonim al Elenei Ghica), memorialistă şi publicistă, s-a născut la 22 ianuarie/3 februarie 1828, la Bucureşti, fiind fiica banului Mihalache Ghica.

În ţară l-a avut ca profesor pe grecul Papadopolo, care va deveni mai târziu profesor la Universitatea din Atena. Apoi, în perioada 1842-1849, a locuit cu familia în străinătate, la Viena, Dresda, Berlin şi Veneţia, potrivit ''Dicţionarului general al literaturii române'', apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004).

A revenit pentru scurt timp în ţară, în 1846, apoi, după căsătoria cu un principe rus, avea să stea mai bine de cinci ani în Rusia. Pleacă apoi în Elveţia, iar în final se va stabili în Italia. Aici a locuit la Torino, Riviera di Ponente, Genova, Pegli, iar din 1872, la Florenţa.

A colaborat la ''International Review'' (New York), ''Nuova Antologia'', ''Omiros'' (Smirna), ''Pandora'' (Atena), ''Revue des deux mondes'' (Paris), ''Revue politique et litteraire'', ''Revue suisse'' ş.a.

Dora d'Istria face parte dintre scriitorii care au militat, în presa străină, pentru recunoaşterea drepturilor românilor. ''Numeroase pagini despre Ţările Române din ''Les Femmes en Orient'' (I-II, 1859-1860), considerată ''una dintre cărţile cele mai mult citite şi mai renumite în cercurile literare din Franţa'' (Frederika Bremer) au, dincolo de preocupările feministe, o importanţă mai largă, în primul rând prin polemica angajată cu opiniile deformante privitoare la români'' (''Dicţionarul general al literaturii române'').

A fost preocupată să cunoască lumea satelor şi a oraşelor, inclusiv a capitalei ţării, Bucureşti. A scris pagini vibrante despre cântecele şi obiceiurile românilor, fiind atrasă, deopotrivă, şi de etno-psihologia popoarelor din sud-estul Europei. În studiul ''La Nationalite roumaine d'apres les chants populaires'' (''Revue des deux mondes'', 1859) comentează cele două volume de cântece bătrâneşti publicate de V. Alecsandri la Iaşi (1852-1853) şi apărute în traducere franceză, la Paris, în 1855.

A întocmit o serie de portrete ale unor voievozi români, ca Radu Negru, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare ş.a., i-a evocat în lucrările sale pe Horea şi pe Avram Iancu. Scrierile sale despre istoria românilor se bazează pe o bogată bibliografie, românească şi străină, Dora d'Istria citându-i, spre exemplu, pe Gh. Şincai, Petru Maior, A.T. Laurian, M. Kogălniceanu, C. Bolliac ş.a.

Amintim dintre scrierile sale: ''La Vie monastique dans l'Eglise orientale'' (Paris-Geneva, 1855), ''La Suisse Allemande et l'ascension du Moench'', I-IV (Geneva, 1856), ''Les Femmes en Orient'', I-II (Zurich, 1859-1860), ''La Suisse Francaise'', I-IV (Paris, 1860), ''Au Bord des lacs helvetiques'' (Geneva, 1861), ''Excursions en Roumelie et en Moree'', I-II (Zurich, 1863), ''Des femmes par une femme'' , I-II (Paris, 1865), ''Gli albanesi in Rumania'' (Florenţa, 1873), ''Operile doamnei Dora d'Istria '', I-II (tr. Gregorie G. Peretz, Bucureşti, 1876), ''La Poesie des Ottomans'' (Paris, 1877), ''Gli eroi della Rumania'' (pref. Paolo Mantegazza) (Florenţa, 1887).

Dora d'Istria a murit la 17 noiembrie 1888, la Florenţa, în Italia.

''Dora d'Istria nu trebuie uitată, cum a făcut atâta vreme incapacitatea mai multor generaţii de a ceti, a înţelege şi a respecta o inteligenţă multilaterală, îndreptată către toate marile întrebări ale timpului'', spunea, în 1932, marele savant Nicolae Iorga. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Daniela Juncu)