DOCUMENTAR: 95 de ani de la naşterea Monicăi Lovinescu, critic literar şi eseist
Monica Lovinescu, critic literar şi eseist, fiică a criticului literar Eugen Lovinescu, a fost una din marile voci ale exilului cultural românesc din perioada comunistă.
S-a născut la 19 noiembrie 1923 la Bucureşti şi şi-a început studiile primare în particular, fiind înscrisă, în 1934, la Liceul Notre Dame de Sion unde a susţinut bacalaureatul în 1942, potrivit volumului "Dicţionarul Scriitorilor Români" (Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1998). A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (licenţa în 1946), a fost timp de un an de zile, asistenta lui Camil Petrescu la seminarul de artă dramatică, apoi a plecat la Paris cu o bursă a guvernului francez, iar la începutul anului 1948 a cerut azil politic în Franţa.
Aici a făcut parte din câteva companii teatrale de avangardă, a semnat, în colaborare, regia unor spectacole, a lucrat la o agenţie literară franceză. Între anii 1951-1975 a realizat numeroase emisiuni literare şi muzicale la Radiodifuziunea franceză. Din 1962 a început colaborarea la Radio Europa Liberă, unde, din 1967, a realizat emisiunea săptămânală "Teze şi antiteze la Paris", a scris cronici literare despre literatura română pentru emisiunea "Actualitatea culturală". În această perioadă Monica Lovinescu a devenit, alături de soţul său, Virgil Ierunca, una dintre personalităţile centrale ale exilului românesc, una dintre vocile cele mai cunoscute ale criticii literare româneşti, prin intermediul unei activităţii radiofonice.

Foto: (c) Alex Tudor / AGERPRES FOTO
Trăind de timpuriu în preajma literaturii, i-a cunoscut în casa tatălui său pe toţi scriitorii ce frecventau cenaclul "Sburătorul", astfel că a început să scrie foarte devreme. Pe când avea doar opt ani i-a fost publicat basmul "Dimineaţa copiilor" (1931), iar la 15 ani, i-au apărut proze scurte în revistele "Vremea" şi "Kalende" (1938), sub pseudonimul Ioana Tăutu. După moartea tatălui său, a publicat sub propriul nume romanul "În contratimp" (1943) în mai multe numere din "Revista Fundaţiilor Regale". După al Doilea Război Mondial a scris cronică dramatică (1944-1945).
Pe lângă recenziile, notele, mesele rotunde, comentariile radiofonice, Monica Lovinescu a colaborat la mai multe reviste ale exilului, ca şi la cele franceze. O mică parte din această activitate critică a apărut în volumul "Unde scurte. Jurnal indirect" (1978). A publicat, sub diverse pseudonime, traduceri în limba franceză din literatura română şi a elaborat capitolul despre teatrul românesc din "Histoire du spectacle" ("Encyclopedie de la Pleiade", 1965). A continuat să colaboreze la mai multe publicaţii din ţară şi din străinătate.
După Revoluţia din 1989, după întoarcerea în ţară, a publicat mai multe cărţi de memorialistică şi despre literatura română şi contextul acesteia din trei decenii, cele mai multe publicate de Editura Humanitas. Din ciclul "Undelor scurte" menţionăm: "Seismograme. Unde scurte" (1993), "Posteritatea contemporană. Unde scurte" (1994), "Est-etice. Unde scurte" (1994), "Pragul. Unde scurte" (1995) şi "Insula şerpilor. Unde scurte" (1996), ultimul cuprinzând perioada anilor 1988-1989. Printre celelalte volume apărute în ţară, se numără "jurnalul comentat", după cum l-au denumit criticii, "La apa Vavilonului" (2 vol.; 1999, 2001), "Diagonale" (2002), care reuneşte textele publicate la rubrica cu acelaşi nume din paginile "României literare" între anii 1996-2001, "Jurnal. 1981-1984" (2002) şi "Jurnal. 1985-1988" (2003), "Jurnal. 1990-1993" (2003), "Jurnal. 1994-1995" (2004), "Jurnal 1998-2000" (2006). În 2005 a apărut "Această dragoste care ne leagă", scris în dialog cu Doina Jela, un volum în care evocă figura mamei sale, care a murit în închisoarea Jilava, iar în 2007 a apărut romanul "Cuvântul din cuvinte".

Foto: (c) Angelo Brezoianu / AGERPRES FOTO
În colaborare cu Gabriela Omăt, editoare a jurnalului lui Mihail Sebastian, a editat agendele literare ale tatălui său, criticul Eugen Lovinescu, ediţia ajungând la volumul al VI-lea.
Monica Lovinescu a obţinut Premiul ARA al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte (1987). La ediţia a II-a, din 2003, a Premiilor Prometheus ale Fundaţiei Anonimul, a fost nominalizată la Marele Premiu Prometheus Opera Omnia - secţiunea Literatură. În 1999 i-a fost conferit Ordinul naţional ''Steaua României'' în grad de Comandor alături de eseistul, criticul literar şi poetul Virgil Ierunca, cel cu care a fost căsătorită (din 1923). Cei doi au primit distincţia ''pentru curajul şi tenacitatea cu care nu au încetat să lupte pentru valorile adevărului, culturii şi libertăţii'' în îndelungată activitate de critică radiofonică pe care au desfăşurat-o la postul Europa Liberă.
În 2008, scriitoarea a decis să doneze statului român locuinţa sa din Paris.

Foto: (c) Cristian Nistor / AGERPRES FOTO
Monica Lovinescu a murit la 20 aprilie 2008, la spitalul Charles Richet din Val d'Oise, la 15 km de Paris. A fost decorată post-mortem, la 22 aprilie 2008, de Preşedinţia României, cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Ofiţer.
La 25 aprilie 2008, urnele funerare ale Monicăi Lovinescu şi soţului ei, care murise în septembrie 2006, au fost aduse în ţară. Au fost depuse la Ateneul Român, unde a avut loc un moment comemorativ, apoi la Casa Lovinescu din Bucureşti, şi în cele din urmă, la 16 mai 2008, au fost depuse în cripta familiei de la Cimitirul Grădini din Fălticeni.
În amintirea acestor mari oameni de cultură a fost inaugurată, în anul 2010, la Universitatea din Oradea, Biblioteca "Monica Lovinescu-Virgil Ierunca". De asemenea, din 2007, se desfăşoară anual în România, la Suceava, Fălticeni sau Iaşi, ''Zilele Monica Lovinescu''.

Foto: (c) Eugenia Pasca / AGERPRES FOTO
În acest an, la 95 de ani de la naşterea Monicăi Lovinescu şi la 10 ani de la moarte, numele său va apărea în "Dicţionarul enciclopedic al gânditorilor din Europa Centrală şi de Est, după 1945". Lucrarea este elaborată în Franţa de Fondation Simone et Cino del Duca, sub auspiciile L'Institut de France şi Academie des Sciences Morales et Politiques din Franţa, în parteneriat cu Institutul Hannah Arendt, potrivit Angelei Furtună, membră a Uniunii Scriitorilor din România, coordonatoare a proiectului ''Zilele Monica Lovinescu'' şi, totodată, cea care a semnat articolul de dicţionar dedicat Monicăi Lovinescu în această enciclopedie. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Horia Plugaru, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente
La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie
Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)
Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie
Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa












