Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat
Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat a fost marcată pentru prima oară la 14 noiembrie 1991, din iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a Federaţiei Internaţionale de Diabet (FID). A devenit zi oficială a Naţiunilor Unite în 2007 prin adoptarea Rezoluţiei 61/225 la 20 decembrie 2006.
Potrivit https://www.idf.org, site-ul FID, tema pentru ediţia din 2018 a Zilei mondiale de luptă împotriva diabetului zaharat este ''Diabetul priveşte fiecare familie" ("Diabetes concerns every family"). După cum explică noul preşedinte al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, prof. dr. Romulus Timar, "tema abordată pentru 2018-2019 de IDF arată că diabetul priveşte nu doar persoana cu diabet sau medicul, ci priveşte fiecare familie din cauza incidenţei şi problematicii acestei afecţiuni. Eu traduc această temă şi printr-o abordare 360° pe care trebuie să o avem în diabet".
Conform IDF, la nivel mondial peste 425 milioane de persoane trăiesc cu diabet zaharat, număr ce se estimează că va ajunge la 629 milioane până în 2045. Cele mai multe dintre aceste cazuri sunt reprezentate de diabetul de tip 2, care este în mare măsură prevenit prin activitatea fizică regulată, o dietă sănătoasă şi echilibrată şi promovarea unui mediu sănătos de viaţă. Familia joacă un rol cheie în prevenţie prin oferirea educaţiei, a resurselor şi mediului pentru un stil de viaţă sănătos. Toate familiile sunt potenţial afectate de diabet şi astfel conştientizarea semnelor, simptomelor şi factorilor de risc pentru toate tipurile de diabet este vitală. Totuşi, mai puţin de 1 din 4 membri ai familiei au acces la programe de educaţie pentru diabet, astfel încât este esenţial ca educaţia şi sprijinul pentru diabet să fie accesibile tuturor persoanelor cu diabet zaharat şi familiilor acestora.
Pentru a marca Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat, în intervalul 10-14 noiembrie 2018 se desfăşoară a XI-a ediţie a Campaniei naţionale "Controlează-ţi diabetul". Cu acest prilej, Romulus Timar a arătat că în regiunea de Nord-Est a României prevalenţa diabetului este cu 6,7% mai mare decât media naţională.
Tot cu ocazia zilei de 14 noiembrie, la începutul lunii noiembrie, Primăria Municipiului Ploieşti a anunţat, într-o conferinţă de presă, că în cadrul programului "înCerc" derulat la nivelul municipiului, au fost evaluaţi medical 84% dintre copiii de clasa a V-a. Dintre aceştia, nu mai puţin de 30,16% au fost identificaţi cu risc de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2.
În 2017, tema Zilei mondiale de luptă împotriva diabetului zaharat a fost "Femeile şi diabetul - dreptul nostru la un viitor sănătos'', motivată de situaţia îngrijorătoare potrivit căreia peste 199 de milioane de femei la nivel mondial trăiesc cu această boală, estimându-se că până în anul 2040, cifra va ajunge la 313 milioane. Peste 2 milioane de femei îşi pierd viaţa, anual, din cauza acestei suferinţe. Mai mult, una din şapte naşteri este afectată de diabet gestaţional. Vestea bună, potrivit FID, este că mai bine de 70% din cazurile de diabet de tipul 2 pot fi prevenite prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos, care neapărat trebuie să includă, printre altele, practicarea exerciţiilor fizice, menţinerea unei greutăţi normale şi evitarea fumatului.
În România, există o îndelungată tradiţie dedicată cercetării şi tratării diabetului zaharat. În 1921, profesorul Nicolae Paulescu a descoperit insulina. Savantul român a demonstrat eficienţa acestei substanţe în reducerea hiperglicemiei şi a folosit insulina în tratarea diabetului. Descoperirea sa, injecţia cu insulină, a salvat milioane de vieţi.
Conform site-ului Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, http://www.societate-diabet.ro/, în 1934 au fost înfiinţate, la Spitalul Colţea, două saloane de diabet în clinica profesorului Ioan Nanu Muscel. În anul 1939, profesorul Ioan Pavel a iniţiat ''Registrul de Diabet'', pentru ca în 1942 să se înfiinţeze la Spitalul Colţea Centrul Antidiabetic, al treilea din Europa. Doi ani mai târziu, Ioan Pavel a publicat monografia ''Le Diabete'', prima de acest gen din ţară şi printre puţinele publicate în lume. Pentru această lucrare a fost distins, în 1946, cu premiul Academiei de Ştiinţă de la Paris. În 1949, profesorul Pavel creează o clinică de nutriţie şi dietetică ce se transformă, ulterior, în clinica de diabet. Centrul antidiabetic se mută de la Spitalul Colţea, la Spitalul Cantacuzino.
Societatea Română de Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice a fost fondată în 1957. Anul 1967 înseamnă înfiinţarea specialităţii de diabet, nutriţie şi boli metabolice în România, care, în 1970, se regăseşte ca specialitate independentă în nomenclatorul de specialităţi al MS. Prima serie de specialişti îşi începe activitatea în 1976.
Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, diabetul este numele dat mai multor boli metabolice şi endocrine caracterizate prin eliminare abundentă de urină, prin senzaţie continuă de sete, prin prezenţa glucozei în urină etc. Se mai numeşte şi ''boală de zahăr''.
Cele două tipuri de diabet zaharat sunt tipul 1, caracterizat de lipsa totală a insulinei din organism, şi tipul 2, caracterizat prin prezenţa unei cantităţi mai mari de insulină decât la omul normal, dar pe care organismul nu o poate folosi din diverse motive sau printr-o cantitate mai mică faţă de normal, fără însă a lipsi cu desăvârşire. La rândul său, insulina este un hormon secretat de pancreas, care reglează metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor şi mineralelor din organism. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Săptămâna europeană 17-21 august 2026
Evenimente desfășurate la nivelul instituțiilor europene în perioada 17-21 august 2026: UE își reafirmă solidaritatea cu Ucraina cu ocazia celei de a 35-a aniversări a independenței țării; Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a anunțat că vrea să crească cu o treime numărul entităților ruse sancționate din cauza războiului din Ucraina; UE susține Curte
Retrospectiva evenimentelor interne 17-21 august 2026
O dronă marină cu încărcătură explozivă a fost distrusă în zona platformei Neptun Deep din Marea Neagră. Curtea Constituțională a României a stabilit ca fiind constituțional un amendament introdus în Legea integrității la cererea PSD și AUR, prin care aleșii găsiți incompatibili sau în conflict de interese își pierd funcțiile la 30 de zile
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Marin Moraru
Actor de teatru și film, Marin Moraru s-a născut la data de 31 ianuarie 1937 în București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică 'I.L. Caragiale' București, în anul 1961, la clasa Dinei Cocea, având ca examen de diplomă rolul Agamiță Dandanache din piesa 'O scrisoare pierdută' de I.L. Caragiale. A debutat p
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
Festivalul Național de Muzică Ușoară 'Mamaia', ajuns la a 63-a ediție, invită publicul, în perioada 21-23 august, la o nouă întâlnire cu eleganța, nostalgia și hiturile care au marcat generații întregi. Festivalul își păstrează și în acest an structura consacrată și aduce în prim-plan cele două secțiuni repreze
21 august - Ziua internațională pentru comemorarea și omagierea victimelor terorismului (ONU)
La 21 august este marcată, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, Ziua internațională pentru comemorarea și omagierea victimelor terorismului. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Rezoluția 72/165 a Adunării Generale a Națiunilor Unite, conform https://www.un.org/. Scopul vizează s
21 august - Ziua medicinei militare
Ziua medicinei militare este celebrată anual la 21 august. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a semnat Înaltul Decret Domnesc nr. 4629/21 august 1862 prin care a luat ființă Corpul Ofițerilor Sanitari ai Armatei și Direcția Generală a Serviciului Sanitar Român, acesta fiind momentul constituirii structurii specializate pentru asigurarea săn
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 august
Ortodoxe Sf. Ap. Tadeu; Sf. Mc. Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust; Sf. Mc. Vasa, cu fiii ei Greco-catolice Sf. ap. Iuda Tadeu; Sf. m. Vasa și fiii ei; Sf. papă Pius al X-lea Romano-catolice Sf. Pius al X-lea, pp. Sfântul Ap
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 august
Este a 233-a zi a anului 2026. Au mai rămas 132 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 25 m și apune la 20 h 11 m. Luna răsare la 16 h 09. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Centrul istoric al orașului Graz și Castelul Eggenberg (Austria)
Centrul istoric al orașului Graz, împreună cu Castelul Eggenberg (Schloss Eggenberg), formează unul dintre cele mai valoroase ansambluri urbane și arhitecturale din Europa Centrală. Înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1999 (centrul istoric) și extins în 2010 pentru a include și castelul, situl reprezintă un exemplu remarcabil de sinteză c
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 august
Ortodoxe Sf. Proroc Samuel; Sf. Mc. Sever, Eliodor și Teoharie Greco-catolice Sf. pf. Samuel; Sf. Bernard Romano-catolice Ss. Bernard, abate, înv.; Samuel, profet Sfântul Proroc Samuel este pomenit de Biserica Ortodoxă în ziua de 20 a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 august
Este a 232-a zi a anului 2026. Au mai rămas 133 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 24 m și apune la 20 h 13 m. Luna răsare la 15 h 08 și apune la 23 h 34 m. Luna la Primul Pătrar la 05 h 46 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
AnulBrâncuși/ Constantin Brâncuși în muzeele lumii
Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, s-a născut în 1876, la Hobița, dar a trăit și a lucrat la Paris din primul deceniu al secolului trecut până la moartea sa, în 1957, indică https://www.centrepompidou.fr/. Din atelierul său din capitala Fr
PERSONALITATEA ZILEI: Beatrice Rancea, regizor și coregraf
Beatrice Rancea, regizor și coregraf, prim solistă a Operei Naționale București (1980-1992) și director general al Operei Naționale Române din Iași (2011-2016; 2017-2021), este unul dintre cei mai importanți creatori ai scenei de teatru și balet din România, remarcându-se pentru ideile sale originale. S-a născut la 19 august 1961, în Bu
William J. Clinton, cel de-al 42-lea președinte al SUA (1993-2001), împlinește 80 de ani (19 august)
Fostul președinte de la Casa Albă, Bill Clinton, cu numele de naștere William Jefferson Blythe III, s-a născut la 19 august 1946, în orașul Hope, statul Arkansas, la trei luni după moartea tatălui său, într-un accident rutier. În liceu, a luat numele tatălui vitreg, Roger Clinton, din Hot Springs, Arkansas, notează site-urile
19 august - Ziua mondială a fotografiei
Ziua mondială a fotografiei este marcată la 19 august, în cadrul Săptămânii mondiale a fotografiei, care începe pe 12 august și se încheie pe 26 august, notează site-ul dedicat, https://www.worldphotographyday.com/. În 2026, tema oficială este 'HOME' și &ic











