SĂRBĂTORI: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, este sărbătorit ca în fiecare an printr-un pelerinaj organizat de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, desfăşurat în perioada 25-29 octombrie.
Sâmbătă, 27 octombrie, în ziua praznicului Sfântului Cuvios Dimitrie, începând cu ora 9.00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală, va fi săvârşită Sfânta Liturghie de către patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române.
În acest an, alături de Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, vor fi depuse spre închinare şi Sfintele Moaşte ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, de la a cărui trecere la cele veşnice se celebrează în acest an 150 de ani.
Duminică, 28 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, de la ora 9.30, în Catedrala Patriarhală, se va săvârşi Sfânta Liturghie.
Foto: (c) Grigore Popescu / AGERPRES FOTO
În ultima zi a manifestărilor, luni, 29 octombrie, de la ora 9.30, în Catedrala Patriarhală, se va săvârşi Sfânta Liturghie, iar la ora 12.00, racla cu moaştele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica se va întoarce la Mănăstirea Cernica.
* * *
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui moaşte se află în Catedrala Patriarhală, s-a născut în timpul împăraţilor româno-bulgari Petru şi Ioniţă Asan (secolele XII-XIII), la câţiva kilometri de oraşul Rusciuc, într-un sat locuit de vlahi, Basarabov, pe valea râului Lomul, din părinţi ortodocşi şi iubitori de Hristos.
Încă de când era mic, Sfântul Dimitrie iubea mult biserica, postul, tăcerea, smerenia şi viaţa pustnicească. Odată, pe când păştea vitele satului, a călcat cu piciorul într-un cuib de pasăre şi din greşeală a omorât puii. Şi-a pedepsit piciorul vinovat trei ani de zile, umblând cu el desculţ vara şi iarna, fără să-l mai încalţe.
Atras de viaţa monahală, Sfântul Dimitrie s-a făcut călugăr la o mănăstire de pe valea Lomului, nu departe de Basarabov. În obştea mănăstirii, Sfântul Dimitrie îi întrecea pe toţi cu rugăciunea, căci nu era altcineva mai iubitor de Dumnezeu şi de nevoinţă duhovnicească. Mânca o dată la două sau trei zile, dormea noaptea foarte puţin; nu avea nici un fel de avere pământească, decât trupul obosit de post şi metanii, două haine vechi călugăreşti şi Psaltirea.
Pentru faptul că era lăudat de fraţi şi se temea de prăpastia slavei deşarte, a dorit să urmeze marilor sihaştri din pustie. A luat binecuvântare de la egumen şi a ieşit noaptea din obşte, stabilindu-se pe valea stâncoasă a Lomului, într-o peşteră mică şi umedă.
Acolo s-a nevoit mulţi ani în neştiute osteneli, în foame, în lipsuri, în sete şi chin, răbdând grele ispite de la diavoli. Apoi, simţindu-şi sfârşitul aproape, s-a retras între două pietre mari şi acolo rugându-se, s-a mutat cu pace la cereştile lăcaşuri.
Mulţi ani nimeni n-a ştiut de trecerea la cele veşnice a Sfântului Cuvios Dimitrie. Moaştele Sfântului au fost scoase la lumină în chip minunat, prin lucrare dumnezeiască. După ce vestea descoperirii s-a aflat atât în sudul Dunării, cât şi în nord, numeroşi credincioşi de pe ambele maluri se îndreptau spre satul Basarabov pentru a se închina cinstitelor moaşte şi a cere Sfântului Dimitrie ajutor şi mijlocire în faţa Părintelui ceresc.
Se împlineau astfel cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care în Epistola întâi către corinteni scria că: "Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt. Ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu". (I Corinteni 1, 27,28, 29)
Între anii 1768-1774, în timpul războiului ruso-turc, un general rus a dorit ca sfintele moaşte să fie ridicate şi trimise în Rusia. Ajungând cortegiul cu racla în Bucureşti, un negustor bogat şi mitropolitul Ţării Româneşti l-au rugat pe general să lase sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie poporului român, ca o mângâiere pentru multele pagube materiale şi suferinţe îndurate de români în cursul acelui război.
Cererea a fost ascultată şi moaştele au fost aşezate în Catedrala mitropolitană din Bucureşti în iulie 1774.
Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat oficial Ocrotitorul oraşului Bucureşti de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793), iar din anul 1955, cultul său a fost generalizat în toată ţara. (sursă: "Patericul românesc", autor arhim. Ioanichie Bălan) AGERPRES/(Documentare-Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)
La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter
29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral
La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit
29 octombrie - Ziua internațională a internetului
La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului
29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente
La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie
Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)
Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie
Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot













