Dimitrie Cantemir - scriitor, istoric, filosof şi savant umanist, domn al Moldovei (martie-aprilie 1693; 1710-1711) - s-a născut la 26 octombrie 1673, la Iaşi, potrivit lucrării ''Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900'' (Editura Academiei, 1979).

A fost fiul lui Constantin Cantemir, un fost răzeş din Ţinutul Fălciului, care după ce a fost oştean în Polonia, ceauş spătăresc, ispravnic, serdar, mare clucer, capuchehaie la Poartă s-a ridicat la demnitatea de domn al Moldovei (1685-1693), şi al Anei Bantîş, descendenta unei familii de boiernaşi, la origine negustori din Lăpuşna. Tatăl, poate pentru a compensa propria lipsă de cultură, s-a preocupat de educaţia celor doi fii, Antioh şi Dimitrie, aceştia beneficiind, pe lângă învăţătura obişnuită a tinerilor boieri (teologia, slavona, greaca şi latina), şi de o instruire primită de la teologul Ieremia Cacavelas, predicator şi poliglot, care studiase la Lipsca şi Viena.

Dimitrie Cantemir s-a aflat la Constantinopol, între 1688 şi 1691, turcii cerându-l drept garant (capuchehaie) al fidelităţii tatălui său faţă de Înalta Poartă. Aici, şi-a continuat desăvârşirea pregătirii sale spirituale, profitând de tradiţionala cultură bizantină susţinută de Academia Patriarhiei Ortodoxe din Constantinopol, şcoală de profil umanist, de mare tradiţie filosofică şi teologică.

A făcut studii diverse, de filosofie, logică, teologie, istorie, geografie, medicină, muzică, folclor, limbi occidentale şi orientale (turca, persana, araba), cu cei mai vestiţi profesori ai epocii: Antonie, Spandonis Vizantios (Spandoni), Balasios (Blasie), Alexandru Mavrocordat, Hrisant Nottara, Ilie Miniat, şi s-a pregătit cu învăţaţi şi artişti orientali: Nefioghlu, Es'ad Efendi, Rami Mehmed Paşa, poet şi muzician, Lehvi Celebi, pictor, potrivit volumului amintit.

Cu mici întreruperi, Dimitrie Cantemir a rămas în capitala otomană mai bine de două decenii. Talentele sale artistice şi erudiţia l-au făcut agreat în societatea marilor demnitari turci şi chiar la Curtea sultanului Ahmed al III-lea. A legat prietenii cu P.A. de Chateauneuf şi de Feriol, ambasadori ai Franţei, Collier al Olandei şi Piotr Andreevici Tolstoi al Rusiei.

Foto: Sorin Lupsa / AGERPRES FOTO

S-a întors în ţară în 1691, iar după moartea tatălui său (1693) a fost ales domn al Moldovei (martie-aprilie 1693) susţinut fiind de pătura mijlocie (oşteni, slujitori, mici boieri), pe care se sprijinise şi fostul domnitor, dar şi de influenţa boierilor Iordache Ruset vistiernicul şi Lupu Bogdan hatmanul, care vedeau o posibilitate de a continua subordonarea domniei intereselor boierimii. Turcii nu au acceptat această alegere, desemnându-l domn pe Constantin Duca, prin influenţa lui Constantin Brâncoveanu. Astfel, Cantemir s-a întors ca domn mazil în 1693 la Constantinopol, şi din 1695, data urcării lui Antioh Cantemir pe tronul Moldovei (1695-1710), a rămas capuchehaie, ca reprezentant al fratelui său, până în noiembrie 1710, când turcii l-au numit pentru a doua oară domn al Moldovei, în contextul în care o nouă putere, cea a Rusiei, se ridica.

În 1699 s-a căsătorit, la Iaşi, cu domniţa Casandra, fiica fostului domnitor muntean Şerban Cantacuzino. Au avut şase copii: Maria, Smaragda, Matei, Constantin, Şerban şi Antioh. Singurul care a făcut o strălucită carieră diplomatică a fost Antioh, poliglot şi el. A fost apreciat de Montesquieu şi a purtat cu Voltaire o corespondenţă pe tema originii familiei Cantemir, potrivit ''Dicţionarului general al literaturii române'' (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004).

Chiar dacă a domnit doar opt luni, Dimitrie Cantemir a încercat să aplice ideile sale de principe luminat. La fel ca tatăl său, şi-a întărit domnia sprijinindu-se pe categorii sociale mijlocii acordându-le scutiri şi reduceri de impozite. A promovat în posturi importante oameni tineri şi de încredere: Ion Neculce - mare hatman, Ştefan Luca - mare vistiernic. A atras de partea domniei biserica şi a reintegrat ţării o serie de domenii mănăstireşti închinate patriarhiilor din Orient, creând astfel un venit fix al vistieriei domneşti, notează ''Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900'' (Editura Academiei, 1979).

În ceea ce priveşte politica externă, Cantemir s-a situat în conflictul ruso-turc de partea Rusiei. La 13 aprilie 1711, Cantemir a încheiat un tratat de alianţă (alcătuit chiar de el) cu Petru cel Mare, la Luţk, prin care domnul Moldovei dorea să asigure independenţa şi integritatea ţării sale împotriva oricăror ingerinţe externe. Operaţiile militare au început la 30 mai 1711 şi s-au încheiat cu lupta decisivă de la Stănileşti (8-12 iulie 1711), în care turcii au învins. Conform prevederilor tratatului de la Luţk, el a fost nevoit, împreună cu familia, dar şi cu alţi compatrioţi, să se retragă în Rusia, unde a rămas până la sfârşitul vieţii sale. A primit o moşie lângă Harkov şi i-a fost recunoscut rangul prin acordarea titlului de principe serenisim al Rusiei, la 1 august 1711.

Dimitrie Cantemir s-a dedicat studiilor, după moartea doamnei Casandra (1713), înconjurându-se de învăţaţii greci Atanasie Contoidi şi Mihail Skendo, ajutat de secretarul său rus, Ivan Ilinski. Între 1714-1722 şi-a redactat cea mai mare parte a operelor, în special cele istorice.

Opera lui Dimitrie Cantemir, foarte întinsă şi diversă, confirmă enciclopedismul, dar şi atributele geniale ale minţii sale. Printre cele mai importante opere se află: ''Divanul sau Gâlceava Înţeleptului cu Lumea sau Giudeţul Sufletului cu Trupul" (Iaşi, 1698); "Istoria ieroglifică sau lupta dintre inorog şi corb" (1704-1705, tipărită foarte târziu, în 1883); ''Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae'' (''Descrierea statului Moldovei vechi şi de astăzi'') (1714-1717); tratatul ''Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae'' (''Istoria creşterii şi descreşterii Curţii Otomane'') (1714-1717; a fost tradusă în engleză şi tipărită între 1734-1735, apoi, franceză, 1743, şi germană, 1745); ''Vita Constantini Cantemyrii, cognomento Senis, Moldaviae principis'' (1720); "Sistema religiei mahomedane" (tipărit în limba rusă, 1722).

A fost o prezenţă constantă la Moscova şi Sankt Petersburg, fapt ce l-a pus în contact cu personalităţi importante ale epocii, cărturari, diplomaţi, demnitari, militari, ruşi şi străini, cărora li s-a impus prin cultura sa.

La 11 iunie 1714 a fost ales membru al Academiei din Berlin, consacrare care l-a plasat drept cel mai bun cunoscător, în epocă, al problemelor orientale, printre savanţii de renume european ai secolului.

S-a aflat pentru o perioadă la Kiev, unde a stabilit legături secrete cu reprezentanţi din cele trei ţări române şi a încercat prin scrisori către ţar să determine, în timpul războiului astro-turc (1716-1718), o intervenţie a Rusiei împotriva otomanilor.

În 1720 s-a recăsătorit cu Anastasia, fiica cneazului şi generalului Ivan Trubeţkoi, intrând astfel în aristocraţia rusă. Începând cu 1721 a fost sfetnic apropiat al ţarului şi membru al Senatului, în acea perioadă, semnătura sa apărând pe multe din actele ce întăreau reformele sociale, administrative şi militare, menite să modernizeze statul rus. L-a însoţit pe Petru I în campania antiotomană din Caucaz (1722), ca principal specialist în probleme ştiinţifice şi politice orientale. Cu acest prilej, a realizat importante cercetări geografice şi arheologice. S-a retras din expediţie în urma unei crize de diabet.

Dimitrie Cantemir a murit la 21 august 1723, la moşia sa Dimitrievka, lângă Harcov. A fost înmormântat în biserica Sf. Constantin şi Elena din Moscova. În 1935, osemintele sale au fost aduse în ţară şi reînhumate în biserica Trei Ierarhi din Iaşi. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Daniela Juncu)