* Meciul amical dintre selecţionatele Republicii Populare Române şi Republicii Cehoslovacia (scor 1-1), disputat pe stadionul Republicii din Capitală (1950)

În România, sportul cunoştea, la sfârşitul secolului al XIX-lea, o relativă dezvoltare pe fondul unui relativ avânt economic. În aceste condiţii, îşi face apariţia şi fotbalul, ale cărui începuturi sunt destul de modeste şi puţin semnificative, potrivit ''Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România'' (vol. I, Bucureşti, 2002).

Primele forme de organizare a fotbalului pe teritoriul ţării: 1904 - "Olimpia" Bucureşti; 1909 - primul organism de conducere a activităţii fotbaliştilor, Asociaţia Societăţilor Sportive din România, devenită ulterior Asociaţiunea Cluburilor de Fotbal, notează Ioan Chirilă şi Mihai Ionescu în volumul "Un veac de fotbal românesc" (Editura Fundaţiei Pro, 1999). Tot în 1909, începe primul campionat naţional de fotbal, care va fi câştigat, în primăvara anului viitor, de "Olimpia" Bucureşti.

Totodată, primele echipe organizate apar în Bucureşti şi Ploieşti, graţie funcţionarilor străini de la o serie de societăţi din industria uşoară şi a rafinăriilor de petrol. Formaţii cu caracter efemer şi neorganizate, alcătuite din elevi de liceu, jucau, în vara anului 1893, pe maidanul de la "Bolta Rece", la capătul Podului Mogoşoaiei. În anul 1895, Mario Gebauer, un student în Elveţia, la Lausanne, aduce la Bucureşti prima minge de fotbal; un eveniment similar se produce în Transilvania, în 1890, şi se datorează medicului stomatolog Iuliu Weiner. La 20 august 1902, pe terenul de la Pădurea Verde din Timişoara, în faţa a 100 de spectatori, s-a desfăşurat primul joc dintre reprezentativele oraşelor Timişoara şi Lugoj, care s-a încheiat cu victoria oaspeţilor.
 

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES

Începutul secolului al XX-lea marchează apariţia primelor cluburi sportive din vechiul regat: SC "Olimpia" Bucureşti, în 1904 (înfiinţat, formal, în 1908), ce cuprindea în majoritate funcţionari germani; Societatea Româno-Americană, la Ploieşti, în 1906, formată din salariaţi americani şi olandezi de la rafinăriile de petrol de pe Valea Prahovei; Clubul Atletic "Colentina" Bucureşti, în 1909 (care exista încă din 1907), din funcţionarii fabricii de textile cu acelaşi nume.
 

Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL / Arhiva istorică AGERPRES

La 1 decembrie 1912, Asociaţiunea Cluburilor de Fotbal se va afilia la Comisia Centrală de Fotbal Asociaţie (preşedinte Mario Gebaur; secretar, Lazăr Breyer), care la rândul său face parte din Federaţia Societăţilor Sportive din România (FSSR), înfiinţată tot în 1912. Vor apărea echipele "Venus" Bucureşti şi "Prahova" Ploieşti, în 1915; "Sportul Studenţesc" Bucureşti, în 1916; CA Oradea şi "Chinezul" Timişoara în 1910, şi AMFA Arad, în 1911.

Pe plan competiţional, după 1910, tabloul campioanelor era: "Olimpia" (1911), "United" Ploieşti (1912), "Colentina" (1913 şi 1914), "Româno-Americană" Ploieşti (1915) şi "Prahova" Ploieşti (1916). În timpul Primului Război Mondial (1916-1919) fotbalul a stagnat, pentru ca după aceea să cunoască o rapidă evoluţie atât din punct de vedere organizatoric, cât şi competiţional. Între 1919 şi 1930 sunt de menţionat patru evenimente deosebit de importante: înfiinţarea, în iunie 1919, a Uniunii Cluburilor de Fotbal (preşedinte Mario Gebauer); înglobarea, la 21 iunie 1921, a tuturor federaţiilor regionale de pe cuprinsul ţării în Federaţia Societăţilor Sportive din România, prilej cu care a avut loc şi unificarea conducerii fotbalului pe plan naţional; formarea, în 1923, a unui comitet de iniţiativă, care să pună bazele unei federaţii independente; constituirea, în septembrie 1929, neoficial, a federaţiei de fotbal, în perspectiva înfiinţării Diviziei Naţionale şi a Cupei României. În aceeaşi perioadă (1919-1930) apar noi cluburi: "Universitatea" Cluj, "Jiul" Petroşani, "Ceahlăul" Piatra Neamţ (1919), "Şoimii" Sibiu (1920), "Politehnica" Timişoara, "Olimpia" Satu Mare (1921), "CFR" Bucureşti (1923), "Juventus" Bucureşti (1924), "Unirea Tricolor" Bucureşti (1926), "Ripensia" Timişoara (1928).
 

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES

Perioada 1919-1930 marchează debutul echipei naţionale. Primul joc cu caracter oficial, din cadrul "Cupei prieteniei româno-iugoslave", disputat la Belgrad, s-a încheiat cu victoria tricolorilor, 2-1 (8 iunie 1922). Sunt de menţionat participarea României, în 1924, la Turneul Olimpic de la Paris şi inaugurarea, în 1929, a Jocurilor Balcanice, prima ediţie (1929-1931) revenind echipei României, după o victorie cu 2-1 în partida cu Iugoslavia, disputată la Bucureşti.

Următoarea perioadă din istoria fotbalului românesc este cuprinsă între anii 1930 şi 1970, când de la stadiul de romantism, s-a trecut la performanţă. La 16 februarie 1930, s-a înfiinţat Federaţia Română de Fotbal. Printre membrii fondatori au fost: A. Leucuţia, primul preşedinte, P. Nedelcovici, vicepreşedinte, O. Luchide, secretar general. Autonomia federală a atras după sine şi reorganizarea sistemului competiţional. Astfel, începând cu 1932, campionatul s-a desfăşurat după formula divizionară. În 1932 a luat fiinţă Divizia A, iniţial pe două serii: în 1934 a apărut Divizia B; în 1936, Divizia C; iar în 1937, Campionatul Naţional al Juniorilor. Cupa României, competiţie de masă, a fost inaugurată în 1933. Disputat până la cel de-al Doilea Război Mondial, campionatul a dat câştig de cauză echipelor "Ripensia" (1933, 1935, 1936, 1938), "Venus" (1934, 1937, 1939, 1940) şi "Unirea Tricolor" (1941). Cupa României a revenit "Ripensiei" (1934, 1936), "CFR" - din 1936 "Rapid" FC Bucureşti (1935, 1937, 1938, 1939, 1940, 1941, 1942) şi "CFR" Turnu Severin (1943).
 

Foto: (c) MIRCEA HUDEK / Arhiva istorică AGERPRES

Pe plan internaţional este de remarcat prezenţa echipei naţionale la trei ediţii ale turneului final al CM în 1930 (Uruguay), 1934 (Italia) şi 1938 (Franţa), rezultatele obţinute nefiind notabile. De menţionat şi participarea echipelor "Ripensia", "Venus" şi "Rapid", începând din 1937, la Cupa Europei Centrale intercluburi, "Rapid" realizând cea mai bună performanţă, în 1940, când s-a calificat în finala competiţiei, nedisputată din cauza războiului.

În 1945, fotbalul a reintrat în activitate, dar în condiţiile social-politice ale vremii, care vor avea ca efect politizarea sa. Astfel, după ce în 1946 au fost "îngheţate" transferările şi în 1948 a fost desfiinţat profesionismul, echipele de fotbal au fost sindicalizate, apărând acea formă mascată de profesionism de stat. Organizatoric, fotbalul a trecut prin mai multe formule, numindu-se: Comisie de fotbal (1945-1949); inspectorat (1949-1957) şi din nou federaţie, din 1958. Reluarea activităţii fotbalistice după război a fost marcată şi de apariţia unor echipe noi, printre care şi cele departamentale: ITA (UTA) în 1945, CCA - "Steaua" în 1947, "Dinamo" şi "Universitatea" Craiova în 1948, "Dinamo" Piteşti - FC Argeş în 1953, ASA Târgu Mureş în 1962.
 

Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL / Arhiva istorică AGERPRES

Pe de altă parte, o serie de echipe, cum ar fi "Carmen" Bucureşti, "Ripensia", "Venus", "Ciocanul" Bucureşti, "Gloria" Arad, "Chinezul" Timişoara, "Unirea Tricolor" au dispărut. Activitatea competiţională a continuat după sistemul adoptat în 1932 şi s-a reluat în august 1946. CCA - "Steaua", ITA - UTA, "Dinamo", "Petrolul", IC Oradea şi "Rapid" şi-au înscris numele în cartea campionatelor, până în 1970.

Principalele evenimente internaţionale din această perioadă (1945-1970) au fost: participarea echipei naţionale la preliminariile CM, trei tentative de a ajunge în turneul final fiind ratate în 1954 (Elveţia), 1958 (Suedia) şi 1966 (Anglia), pentru ca în 1970, în Mexic, să se înregistreze o calificare la turneul final, după o absenţă de 32 de ani. De alte două ori, în acelaşi interval de timp, nu s-a participat nici la preliminariile CM din 1950 şi 1962. În ce priveşte Campionatul European, România nu a depăşit faza preliminariilor în trei ediţii (1960, 1964 şi 1968). La JO, naţionala României a participat în 1952 la turneul final de la Helsinki, a absentat de la Melbourne din 1956, a ratat calificarea în 1960 la Roma, a reuşit să se califice în 1964 la Tokyo şi, din nou, a pierdut şansa participării în Mexic, în 1968.
 

Foto: (c) MIRCEA HUDEK / Arhiva istorică AGERPRES

După 1970, au fost ratate calificările la CM din 1974 (RFG) şi 1978 (Argentina), precum şi cele la turneele finale ale CE din 1976 (Iugoslavia), 1980 (Italia) şi JO de la München (1972), Montreal (1976) şi Moscova (1980). În compensaţie, România a câştigat, în 1974, Cupa Balcanică (CB) pentru echipele de tineret, iar în 1980 CB a seniorilor. Merită, de asemenea, subliniată performanţa jucătorului Dudu Georgescu, câştigător, în 1975 şi 1977, al "Ghetei de aur", atribuită celui mai eficace fotbalist continental. De asemenea, "Steaua" a ajuns pentru prima oară în sferturile de finală ale Cupei Cupelor.

Decada 1981-1990 poate fi considerată una de excepţie din întreaga istorie a fotbalului nostru în ce priveşte performanţele internaţionale. Seria marilor succese a fost deschisă de naţionala de juniori care a cucerit medalia de bronz în 1981, la CM din Australia, Romulus Gabor fiind desemnat cel mai bun fotbalist al turneului şi răsplătit cu "Balonul de aur". Prima reprezentativă a ratat calificarea în turneul final al CM din Spania în 1982, dar a obţinut, în 1984, calificarea la turneul final al CE din Franţa. Alte două rateuri la limită s-au înregistrat pentru turneul final al CM din Mexic, în 1986 şi turneul final al CE din Germania în 1988.
 

Foto: (c) CORNEL MOCANU / Arhiva istorică AGERPRES

În 1990, "naţionala" a reuşit, după 20 de ani de aşteptare, o nouă prezenţă la un turneu final al CM, cel din Italia, unde echipa condusă de Emeric Ienei a depăşit pentru prima oară faza grupelor, pierzând cu puţin şansa de a accede în sferturile de finală. Performanţe remarcabile au realizat juniorii tricolori calificaţi în turneele finale ale CE pe grupe de vârstă în 1981, 1983, 1986 (cu două echipe), 1988 şi 1989, la care se adaugă şi două titluri balcanice în 1983 şi 1989.

Realizări extrem de valoroase au avut şi echipele româneşti în competiţiile de club continentale. Startul l-a dat "Universitatea" Craiova, care a ajuns în semifinalele Cupei UEFA, ediţia 1982-1983. "Dinamo" a reuşit să pătrundă în semifinalele CCE, ediţia 1983-1984. A urmat "Steaua", care în 1986 a cucerit CCE (2-0 cu CF Barcelona după executarea loviturilor de la 11 m), portarul Helmuth Duckadam intrând în Cartea Recordurilor după cele patru penalty-uri apărate. "Steaua" s-a mai calificat în semifinalele CCE, ediţia 1987-1988, şi în finala aceleiaşi competiţii, ediţia 1988-1989, şi a câştigat Supercupa Europei în februarie 1987 învingând, la Monte Carlo, pe "Dinamo" Kiev cu 1-0, gol marcat de Gheorghe Hagi.
 

Foto: (c) SIMION MECHNO / Arhiva istorică AGERPRES

Evenimentele politice de la sfârşitul anului 1989 au determinat modificări esenţiale organizatorice, cât şi în privinţa activităţii fotbalistice. În anul competiţional 1990-1991, un grup masiv dintre cei mai valoroşi jucători români au luat drumul străinătăţii, fiind solicitaţi de mari cluburi continentale.

La 23 februarie 1991, Adunarea Generală a FRF a adoptat noul statut, a ales consiliul federal, iar prin hotărârea judecătorească nr. 290, din 12 aprilie 1991, FR de Fotbal a devenit persoană juridică de drept privat, echivalent cu autonomia şi având astfel calea deschisă spre profesionism, menţionează ''Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România''. La 1 august 1991, printr-o hotărâre a Guvernului, s-a aprobat trecerea la profesionism.

La turneul final al CM din SUA (1994), România a obţinut cea mai bună performanţă din întreaga sa istorie. România a ocupat primul loc în grupă (3-1 cu Columbia, 1-4 cu Elveţia şi 1-0 cu SUA), a trecut de "optimi", 3-2 cu Argentina, dar în "sferturi" a pierdut cu Suedia, după 120 de minute de joc, în urma executării penalty-urilor, ratând la foarte mică diferenţă o calificare istorică în semifinale. Locul 6 obţinut în ierarhia mondială reprezintă o performanţă de excepţie, care a făcut să fie privite cu încredere calificările ulterioare ale naţionalei la turneele finale ale CE din Anglia în 1996 (unde România a pierdut toate meciurile din grupă) şi CM din Franţa în 1998 (naţionala calificându-se până în optimile de finală).
 

Foto: (c) PAUL BUCIUTA / Arhiva istorică AGERPRES

Ultimul turneu final al "Generaţiei de aur" a fost EURO 2000, în Olanda şi Belgia. Dintr-o grupă imposibilă, România obţinea calificarea după 1-1 cu Germania, 0-1 cu Portugalia şi 3-2 contra Angliei. În sferturile de finală, România a pierdut cu 2-0 în faţa Italiei.

Începând cu anul 2001, echipa naţională a trecut printr-o perioadă nefastă, ratând mai multe calificări la Cupa Mondială şi la Campionatul European. România a mai reuşit o singură calificare, la turneul final al Campionatului European din 2008, din Austria şi Elveţia, clasându-se a treia în grupă.

La nivel de cluburi, este de notat confruntarea dintre două echipe româneşti, "Rapid" şi "Steaua", în faza grupelor în sferturile de finală ale Cupei UEFA (2005-2006), când "Steaua" s-a calificat în semifinalele competiţiei şi a fost învinsă de Middlesbrough (Anglia). AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, redactori Arhiva Foto: Mihaela Tufega, Elena Bălan, Vlad Ruşeanu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Gabriela Badea)