DOZA DE CULTURĂ: Complexul Skansen din Stockholm
Complexul Skansen este cel mai vechi muzeu în aer liber din lume şi una dintre cele mai importante atracţii turistice din Suedia. Fondat în 1891 şi situat pe insula Djurgarden din Stockholm, aproape de muzeul Vasa, potrivit www.stockholmpass.com, acesta oferă vizitatorilor privelişti încântătoare asupra întregii capitale, fiind locul perfect pentru a petrece timpul într-un mod plăcut alături de prieteni sau de familie.

Sursa foto: skansen/facebook.com
Complexul Skansen prezintă un aspect fascinant în viaţa istorică suedeză. Peste 100 de ferme şi case renovate din diferite părţi ale Suediei au fost transportate în acest loc, fiind refăcute pentru a reda cât mai bine specificul fiecărei zone din care au fost aduse. Meşteşugurile tradiţionale sunt reprezentate de ateliere de tinichigerie, sticlărie şi olărit, dar mai există şi o brutărie, un conac auriu, conacul Skogaholm, şi o biserică din lemn din secolul al XVIII-lea. În cadrul complexului Skansen, există şi o grădină zoologică, unde se regăsesc animalele specifice Scandinaviei: elani, bizoni, urşi, râşi, lupi, pume sau foci, dar şi animale din alte zone ale lumii ori animale tradiţionale crescute în ferme.

Sursa foto: skansen/facebook.com

Sursa foto: skansen/facebook.com
Cele mai importante obiceiuri şi tradiţii suedeze sunt celebrate la Skansen prin diferite manifestări şi spectacole, iar în timpul sărbătorilor de iarnă reprezintă un loc cu adevărat special, aici fiind organizată o piaţă de Crăciun, potrivit www.skansen.se. Sunt amenajate tarabe cu cârnaţi tradiţionali, curcan afumat, brânzeturi, condimente şi esenţe, prăjituri, migdale, marţipan, pâine prăjită, gemuri, marmeladă şi bomboane, obiecte de artizanat, decoraţiuni de Crăciun, broderii, articole din piele şi cărţi pentru copii.

Sursa foto: skansen/facebook.com

Sursa foto: skansen/facebook.com
Toate casele istorice şi fermele sunt decorate de sărbătoare. De asemenea, sunt organizate demonstraţii artizanale şi spectacole de muzică live în clădirile în care sunt amenajate şi mesele pentru cina de Crăciun. Atât tinerii cât şi bătrânii pot participa la jocurile de dans din jurul pomului de Crăciun din Piaţa Bollnäs şi îşi pot face propriile decoraţiuni de Crăciun la atelierul de Crăciun. În cadrul Complexului Skansen există şi mai multe restaurante sau cafenele, unde vizitatorii se pot relaxa alături de cei dragi. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan; editor: Andreea Onogea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Săptămâna europeană 17-21 august 2026
Evenimente desfășurate la nivelul instituțiilor europene în perioada 17-21 august 2026: UE își reafirmă solidaritatea cu Ucraina cu ocazia celei de a 35-a aniversări a independenței țării; Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a anunțat că vrea să crească cu o treime numărul entităților ruse sancționate din cauza războiului din Ucraina; UE susține Curte
Retrospectiva evenimentelor interne 17-21 august 2026
O dronă marină cu încărcătură explozivă a fost distrusă în zona platformei Neptun Deep din Marea Neagră. Curtea Constituțională a României a stabilit ca fiind constituțional un amendament introdus în Legea integrității la cererea PSD și AUR, prin care aleșii găsiți incompatibili sau în conflict de interese își pierd funcțiile la 30 de zile
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Marin Moraru
Actor de teatru și film, Marin Moraru s-a născut la data de 31 ianuarie 1937 în București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică 'I.L. Caragiale' București, în anul 1961, la clasa Dinei Cocea, având ca examen de diplomă rolul Agamiță Dandanache din piesa 'O scrisoare pierdută' de I.L. Caragiale. A debutat p
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
Festivalul Național de Muzică Ușoară 'Mamaia', ajuns la a 63-a ediție, invită publicul, în perioada 21-23 august, la o nouă întâlnire cu eleganța, nostalgia și hiturile care au marcat generații întregi. Festivalul își păstrează și în acest an structura consacrată și aduce în prim-plan cele două secțiuni repreze
21 august - Ziua internațională pentru comemorarea și omagierea victimelor terorismului (ONU)
La 21 august este marcată, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, Ziua internațională pentru comemorarea și omagierea victimelor terorismului. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Rezoluția 72/165 a Adunării Generale a Națiunilor Unite, conform https://www.un.org/. Scopul vizează s
21 august - Ziua medicinei militare
Ziua medicinei militare este celebrată anual la 21 august. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a semnat Înaltul Decret Domnesc nr. 4629/21 august 1862 prin care a luat ființă Corpul Ofițerilor Sanitari ai Armatei și Direcția Generală a Serviciului Sanitar Român, acesta fiind momentul constituirii structurii specializate pentru asigurarea săn
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 august
Ortodoxe Sf. Ap. Tadeu; Sf. Mc. Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust; Sf. Mc. Vasa, cu fiii ei Greco-catolice Sf. ap. Iuda Tadeu; Sf. m. Vasa și fiii ei; Sf. papă Pius al X-lea Romano-catolice Sf. Pius al X-lea, pp. Sfântul Ap
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 august
Este a 233-a zi a anului 2026. Au mai rămas 132 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 25 m și apune la 20 h 11 m. Luna răsare la 16 h 09. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Centrul istoric al orașului Graz și Castelul Eggenberg (Austria)
Centrul istoric al orașului Graz, împreună cu Castelul Eggenberg (Schloss Eggenberg), formează unul dintre cele mai valoroase ansambluri urbane și arhitecturale din Europa Centrală. Înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1999 (centrul istoric) și extins în 2010 pentru a include și castelul, situl reprezintă un exemplu remarcabil de sinteză c
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 august
Ortodoxe Sf. Proroc Samuel; Sf. Mc. Sever, Eliodor și Teoharie Greco-catolice Sf. pf. Samuel; Sf. Bernard Romano-catolice Ss. Bernard, abate, înv.; Samuel, profet Sfântul Proroc Samuel este pomenit de Biserica Ortodoxă în ziua de 20 a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 august
Este a 232-a zi a anului 2026. Au mai rămas 133 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 24 m și apune la 20 h 13 m. Luna răsare la 15 h 08 și apune la 23 h 34 m. Luna la Primul Pătrar la 05 h 46 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
AnulBrâncuși/ Constantin Brâncuși în muzeele lumii
Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, s-a născut în 1876, la Hobița, dar a trăit și a lucrat la Paris din primul deceniu al secolului trecut până la moartea sa, în 1957, indică https://www.centrepompidou.fr/. Din atelierul său din capitala Fr
PERSONALITATEA ZILEI: Beatrice Rancea, regizor și coregraf
Beatrice Rancea, regizor și coregraf, prim solistă a Operei Naționale București (1980-1992) și director general al Operei Naționale Române din Iași (2011-2016; 2017-2021), este unul dintre cei mai importanți creatori ai scenei de teatru și balet din România, remarcându-se pentru ideile sale originale. S-a născut la 19 august 1961, în Bu
William J. Clinton, cel de-al 42-lea președinte al SUA (1993-2001), împlinește 80 de ani (19 august)
Fostul președinte de la Casa Albă, Bill Clinton, cu numele de naștere William Jefferson Blythe III, s-a născut la 19 august 1946, în orașul Hope, statul Arkansas, la trei luni după moartea tatălui său, într-un accident rutier. În liceu, a luat numele tatălui vitreg, Roger Clinton, din Hot Springs, Arkansas, notează site-urile
19 august - Ziua mondială a fotografiei
Ziua mondială a fotografiei este marcată la 19 august, în cadrul Săptămânii mondiale a fotografiei, care începe pe 12 august și se încheie pe 26 august, notează site-ul dedicat, https://www.worldphotographyday.com/. În 2026, tema oficială este 'HOME' și &ic











