Alfred Bernhard Nobel, fondator al Premiului Nobel, s-a născut la Stockholm, în Suedia, la 21 octombrie 1833. A fost cel care a descoperit dinamita (1866-1867), potrivit volumului "Personalităţi ale ştiinţei. Mic dicţionar", Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică (1977).

Tatăl său, Immanuel Nobel, a fost inginer şi inventator, acesta construind poduri şi clădiri în Stockholm. Immanuel Nobel a experimentat, de asemenea, diferite tehnici de explozie a rocilor.

Deşi mama sa, Andriette Ahlsell, provenea dintr-o familie bogată, 1833 avea să fie, însă, un an nefast pentru familia Nobel, din cauza falimentului tatălui său. Acest fapt îi va despărţi o vreme pe cei doi soţi, tatăl plecând, în 1837, în Finlanda şi Rusia pentru o nouă carieră. Andriette a rămas la Stockholm şi, pentru a-şi putea întreţine familia, a deschis o băcănie, care îi aducea un venit modest.

Între timp, tatăl lui Alfred Nobel a pus pe picioare o companie în St. Petersburg, Rusia. El furniza echipament militar armatei ruseşti şi i-a convins pe generalii ruşi de utilitatea plasării unor mine acvatice pentru a împiedica accesul navelor britanice. Minele construite de Immanuel Nobel au ţinut la distanţă flota britanică în timpul războiului Crimeei (1853-1856).

În 1842, Immanuel Nobel îşi aducea familia în St. Petersburg. Aici, fiii săi studiază ştiinţele naturii, limbile străine şi literatura. La 17 ani, Alfred vorbea fluent suedeza, rusa, franceza, engleza şi germana. Era atras deopotrivă de literatura engleză şi de ştiinţele exacte, cum ar fi fizica sau chimia.

Timp de doi ani, Alfred a vizitat Suedia, Germania, Franţa şi Statele Unite ale Americii. La Paris are şansa să lucreze în laboratorul unui chimist, renumit pe atunci, T.J. Pelouze. Aici îl întâlneşte pe tânărul chimist italian Ascanio Sobrero, care cu trei ani în urmă inventase nitroglicerina, un lichid exploziv deosebit de puternic şi de instabil. Nitroglicerina a fost considerată în epocă mult prea periculoasă pentru a putea fi folosită în practică, din cauza faptului că putea provoca explozii la variaţii mici de temperatură sau presiune. Alfred era, însă, interesat de posibilitatea folosirii ei în construcţii şi începe să lucreze la elaborarea unor metode de controlare a exploziei cu nitroglicerină.

În 1852, Alfred este chemat să lucreze pentru compania tatălui său, care cunoştea o dezvoltare continuă datorită livrărilor către armata rusă. Cu toate acestea, sfârşitul războiului avea să provoace cel de-al doilea faliment al lui Immanuel Nobel. El şi-a luat doi dintre fiii săi, Alfred şi Emil, şi s-a reîntors la Stockholm. Ajuns în oraşul natal, Alfred continuă cercetările prin care încearcă să folosească nitroglicerina ca exploziv.

În curând avea să descopere că prin amestecarea nitroglicerinei cu cuarţ se formează o pastă care putea fi modelată în diferite forme şi dimensiuni. În 1863, i s-a atribuit primul brevet suedez pentru "Metoda de obţinere a prafului de dinamită", un amestec de nitroglicerină şi praf de puşcă, formulă inventată în cooperare cu membrii familiei. La câteva luni de la inventarea formulei explozibilului, laboratorul familiei a fost distrus. Experienţele cu nitroglicerină, soldate de nenumărate ori cu explozii şi pierderi de vieţi omeneşti, l-au determinat pe Nobel să aprofundeze cercetările în acest domeniu. Cercetările sale vor avea urmări tragice, provocând, în 1864, moartea fratelui său, Emil. Autorităţile se văd nevoite să-i interzică experimentele în interiorul oraşului. Alfred se mută, astfel, pe un vas ancorat în Lacul Mälaren.

În 1865, a instalat o fabrică la Viterviken (Suedia), apoi una la Krümmel (azi un cartier al oraşului Geesthacht), în apropiere de Hamburg.

Pentru a putea declanşa explozia, brevetează o altă invenţie, un detonator bazat pe aprinderea unui fitil. Datorită faptului că dinamita reducea substanţial costurile aruncării în aer a blocurilor de piatră, Alfred a făcut din vânzarea dinamitei o afacere profitabilă, astfel încât fabrica sa din Krümmel începe să-şi exporte produsele în alte ţări din Europa şi chiar în America şi Australia. În 1868, s-au produs 11 tone de dinamită, cinci ani mai târziu, de zece ori mai mult, iar în anul 1874 peste 3.000 de tone.

A descoperit posibilitatea amorsării detonării nitroglicerinei cu ajutorul fulminatului de mercur. A reuşit să realizeze praful (pudra) de dinamită, guma de dinamită, apoi formula unei pudre propulsive, căreia i-a dat numele de "balistită", un amestec în părţi egale de nitroglicerină şi nitroceluloză.

Din 1873, s-a stabilit la Paris, iar în 1881 a instalat la Servan un laborator, unde a continuat cercetările în vederea îmbunătăţirii formulei dinamitei, laborator pe care l-a transferat, în 1890, la San Remo, în Italia.

A brevetat 355 de invenţii, a făcut fotografii aeriene, a dezvoltat metode de obţinere a mătăsii sintetice, a cauciucului sintetic şi a pielii sintetice. Pasionat şi de literatură şi poezie, a scris o tragedie şi câteva romane.

Savantul suedez s-a definit întotdeauna ca "un umanist care iubeşte umanitatea", declarându-se convins că "prosperitatea lumii ar putea combate toate relele". Alfred Nobel a fost un adept al pacifismului. Era conştient de pericolele reprezentate de posibilele utilizări defectuoase ale invenţiilor sale. El a calificat războaiele drept "oroare a ororilor şi cea mai mare dintre toate crimele".

Nu s-a căsătorit niciodată. Călătorind neîncetat între Suedia, Germania, Franţa, Rusia, SUA, Italia, a trăit cel mai adesea singur, fără un cămin stabil, fără familie. Prin testamentul de o pagină, redactat la Paris, la 27 noiembrie 1895, Alfred Nobel cerea ca toate fabricile sale să fie vândute şi banii încasaţi să fie plasaţi într-un depozit bancar destinat acordării de premii anuale acelora care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii omenirii. Este, potrivit volumului "Personalităţi ale ştiinţei. Mic dicţionar", întemeietor al Fundaţiei Nobel care acordă anual din 1901 Premiile Nobel pentru: fizică, chimie, fiziologie-medicină, literatură-artă, şi pace, iar din 1969 şi pentru economie.

A murit la San Remo, Italia, la 10 decembrie 1896. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Doina Lecea, editor online: Daniela Juncu)

Sursa foto: Nobel Prize / Facebook