logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR: Muzicianul italian Eros Ramazzotti împlineşte 55 de ani

Imagine din galeria Agerpres

Una dintre cele mai cunoscute şi apreciate voci din muzica italiană, Eros Ramazzotti s-a născut la 28 octombrie 1963, în suburbia Cinecitta din Roma. Compozitor, textier, solist, chitarist, el cântă şi la pian şi baterie.

În 1981, participă la Concursul ''Voci Nuove de Castrocaro'', unde cântă melodia ''Rock 80'' scrisă cu câţiva ani în urmă, potrivit site-ului bestmusic.ro. În 1982, participă la ''Un disco per l'estare'', la Saint-Vincent, cu piesa ''Ad un amico'', compusă de Roberto Colombo şi dedicată unui prieten din copilărie dispărut prematur. Prima apropiere serioasă de lumea muzicală datează din 1983, la Castelli Romani, când participă la un eveniment muzical unde interpretează ''Pezzi di vetro'', de Francesco de Gregori. În acest an, scoate pe piaţă primul său single - ''Ad un amico''.

După un an de muncă, Eros triumfă la secţiunea tinere talente din cadrul Festivalului de la Sanremo, ediţia 1984, cu melodia ''Terra promessa'', compusă împreună cu Renato Brioschi şi Alberto Salerno. ''Terra promesa'' se răspândeşte în toată Europa, deoarece casele de discuri îl consideră pe Ramazzotti un artist care poate face faţă cu succes pe plan internaţional.

În 1985 revine pe scena Festivalului de la Sanremo şi ocupă locul 6 cu piesa ''Una storia importante'', melodie ce apare pe primul său album - ''Cuori agitati''. Single-ul ''Una storia importante'' devine hit european, cel mai mare succes avându-l în Franţa, unde s-a vândut într-un milion de exemplare, precizează site-ul amintit.

 

Sursa foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO


Anul următor, în 1986, scoate pe piaţă cel de-al doilea disc al său, intitulat ''Nuovi eroi'' şi participă pentru a treia oară la Festivalul de la Sanremo, unde triumfă cu cântecul ''Adesso tu''. Al treilea album nu se lasă mult aşteptat. În 1987, Eros Ramazzotti lansează ''In certi momenti'', care conţine un duet cu Patsy Kensit - ''La luce buona delle stelle''. Tot în acest an susţine un turneu de 9 luni şi are parte de un public foarte numeros: mai mult de un milion de spectatori. CD-ul ''In certi momenti'' are şi el un succes răsunător: se vinde în peste 3 milioane de exemplare în întreaga lume.

Cel de-al patrulea disc al artistului, ''Musica e'', iese pe piaţă în 1998. Consacrarea lui Eros Ramazzotti în plan internaţional vine în aprilie 1990, când 200 de jurnalişti din toată lumea participă la conferinţa de presă organizată pentru scoaterea pe piaţă a celui de-al cincilea album - ''In ogni senso'' - care a fost lansat în 15 ţări.

În 1991 apare dublul CD, ''Eros in Concert'', urmat de un lung turneu în cadrul căruia cântă la Barcelona în faţa a 20.000 de fani. În perioada următoare, Eros va lansa mai multe albume de balade şi cu piese soft, cântate atât în italiană, cât şi în spaniolă. Piesele în spaniolă i-au asigurat un imens succes şi în America Latină.

1993 este anul în care apare albumul ''Tutte storie'' urmat de un concert european şi în America Latină, ocazie cu care va lansa şi varianta spaniolă a materialului. ''Cose della vita'', poate cea mai importantă piesă de pe album, va fi cântată şi la ceremonia MTV Europe Music Awards din Berlin. Materialul este poate cel mai mare succes al lui Ramazzotti până la acea dată, vânzându-se în 6 milioane de exemplare şi aducându-i un contract cu BMG International.

 


În 1995, Eros participă la European Summer Festival, alături de nume ca Rod Stewart, Elton John şi Joe Cocker, iar un an mai târziu apare ''Dove c'e musica'', primul material produs în întregime de Eros, care a fost un succes şi mai mare decât precedentul album, vânzându-se în 7 milioane de exemplare.

Albumul ''Greatest Hits'', apărut în 1997, cuprinde o serie de piese noi, ca ''Ancora un minuto di sole'' sau ''Quanto amore sei'', dar şi piese vechi rearanjate sau cântate în duet cu artişti celebri - ''Musica e'' cu Andrea Bocelli sau ''Cose della vita''/''Can't Stop Thinking of You'' cu Tina Turner. În acelaşi an, Eros a câştigat premiul Best International Male Artist of the Year, oferit de Echo Music Awards.

''Eros Live'', lansat un an mai târziu, a inclus piese cântate în cadrul turneului mondial, alături de Tina Turner (''Cose della vita''-''Can't Stop Thinking of You'') sau Joe Cocker (''That's All I Need to Know''-''Difendero''). În aceeaşi perioadă colaborează la albumul ''Sogno'' al lui Andrea Bocelli şi va obţine încă o dată acelaşi premiu în cadrul Echo Music Awards.

La începutul lui 2000, Ramazzotti va lucra la albumul ''Come fa bene l'amore'' al lui Gianni Morandi, afirmându-se şi ca producător. În acelaşi an apare al VIII-lea album personal, ''Stilelibero'', cu un duet alături de Cher (''Piů che puoi''). În cadrul turneului de promovare, artistul italian ajunge pentru prima dată în Europa de Est, susţinând trei concerte sold-out la Moscova în Piaţa Kremlin.

''Un' Emozione Per Sempre'' a fost single-ul care a anticipat în 2003 apariţia albumului ''9'', un alt mare succes, piesa rămânând pentru 14 săptămâni pe primul loc în topurile din Italia. A urmat un mega turneu cu 100 de concerte la care se estimează că au asistat un milion de spectatori.

''Calma aparente'' a apărut în 2005, chiar de ziua lui, piesa de rezistenţă a albumului fiind ''I belong to you'', cântată în duet cu Anastacia. În perioada următoare, Eros Ramazzotti va lansa o serie de compilaţii, multe dintre piese fiind cântate alături de nume ca Wyclef Jean, Carlos Santana, Steve Vai, Jon Spencer sau Ricky Martin.

Albumul ''Ali e radici'' a apărut în 2009 şi cuprinde 11 piese, fiind produs de Eros împreună cu Claudio Guidetti. Primul single lansat, ''Parla Con Me'', a fost un nou succes.

 


În noiembrie 2010, au fost lansate CD+DVD care cuprind concertele de la Milano ''21:00 - Eros Live 2009-2010 World Tour''. În 2011, artistul a vândut peste 50 de milioane de exemplare ale acestor materiale muzicale. În acelaşi an, Giorgia include pe noul său album, ''Dietro le Apparenze'', duetul ''Inevitabile'', compus şi interpretat cu Eros Ramazzotti.

În octombrie 2012, a lansat single-ul ''Un Angelo disteso al sole'', iar o lună mai târziu a fost lansat albumul ''NOI'', care s-a vândut în 17 ţări din întreaga lume.

Anul 2013 a fost marcat de turneul ''Noi Tour of Eros Ramazzotti'', care a cuprins peste 50 de concerte în Europa, America de Sud, Australia. În noiembrie 2013 a lansat videoclipul ''Io Prima di Te'', iar în noiembrie 2014, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la lansarea ''Terra promessa'', a fost lansată colecţia ''Eros 30''.

Albumul "Perfecto" a fost lansat în mai 2015, iar în 2018 a apărut albumul "Vita ce n'e". De asemenea, în 2017 a lansat un album de duete - "Duets".

 


Artistul italian a vizitat România în 1995, când a cântat la Bucureşti, apoi în 2007, când a fost invitat să cânte la Sibiu. În iulie 2010, Eros a susţinut un concert la stadionul Arcul de Triumf din Capitală, care s-a înscris în ''Ali e Radici'' World Tour 2009-2010.

 

Sursa foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO



Fan al echipei Juventus, Eros este unul dintre jucătorii cei mai înzestraţi ai Naţionalei de Fotbal a Cântăreţilor, pe poziţia de atacant. Din 1992 până în 2004 a fost şi preşedintele Asociaţiei Naţionalei de Fotbal a Cântăreţilor.AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 384

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 29-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)

Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso

Documentare 29-10-2026 10:00

FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)

La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter

Documentare 29-10-2026 09:30

29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral

La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit

Documentare 29-10-2026 09:00

29 octombrie - Ziua internațională a internetului

La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului

Documentare 29-10-2026 08:00

29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente

La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector

Documentare 29-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana

Documentare 29-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie

Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 28-10-2026 13:24

Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)

Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi

Documentare 28-10-2026 10:00

FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)

Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe

Documentare 28-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie

Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S

Documentare 28-10-2026 05:31

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie

Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 27-10-2026 10:30

27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România

La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica

Documentare 27-10-2026 10:00

27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)

La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu

Documentare 27-10-2026 09:00

Relații bilaterale România - Republica Moldova

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,

Documentare 27-10-2026 08:00

SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)

Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.