Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5
RECHIZITORIU - ȘANTAJ
La data de 23.10.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a dispus trimiterea în judecată a trei inculpați, cercetați în stare de arest preventiv și, respectiv, de control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj și complicitate la șantaj.
În urma coroborării mijloacelor de probă administrate a fost reținută următoarea situație de fapt:
În perioada 14-15.07.2026, doi dintre inculpați, pretinzând că fac parte din Clanul Caranilor, au șantajat-o în mod repetat pe persoana vătămată, respectiv au amenințat-o cu bătaia dacă nu le va da suma de 5.000 de lei, aceasta cedând în cele din urmă presiunilor și înmânându-i celei de-a treia inculpate suma de 3.500 de lei.
Menționăm că unul dintre inculpați a fost în trecut condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.
Rechizitoriul a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 5 București.
Cercetările au fost efectuate cu sprijinul Secției 24 Poliție București.
Precizăm că această etapă a procesului penal nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PURTÃTORUL DE CUVÂNT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGÃ JUDECÃTORIA SECTOR 5 BUCUREȘTI
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.