Enciclopedistul, scriitorul şi filosoful francez Denis Diderot s-a născut la Langres, la 5 octombrie 1713 în familia meseriaşului Didier Diderot şi a Angelicăi Vigneron.

Şi-a început studiile la un colegiu al iezuiţilor din Langres, după care a plecat la Paris, unde şi-a continuat studiile la Colegiul "Ludovic cel Mare", până în 1732. Ca urmare a influenţei familiei, mai ales a tatălui său, a urmat studii de drept.

În viaţa culturală a epocii, scriitorul a pătruns în primul rând prin traduceri: "Istoria Greciei" (1742) de Stanyan şi "Eseul despre merit şi virtute" (1745) de Shaftesbury.

Obţinerea conducerii lucrărilor de pregătire a Enciclopediei l-a situat în rândul personalităţilor de prim rang în cultura vremii. Pentru acest proiect scriitorul şi-a sacrificat aproape trei decenii de viaţă, pentru a-l duce la bun sfârşit în ciuda tuturor dificultăţilor. La aceasta, se adaugă scrierile sale filosofice: "Meditaţii filosofice" (1746), "Scrisori despre orbi pentru folosul celor care văd" (1749), "Reflecţii despre interpretarea naturii" (1754). Filosofia lui Diderot cu o largă deschidere către real, îi conservă caracterul ateist şi materialist până în ultimele opere.

Diderot a evoluat spre un materialism ateu foarte ferm, la care se adaugă apologia moralei naturale. A enunţat concepţia despre rolul mediului social în formarea personalităţii. A fost un critic acerb al intoleranţei religioase, al spiritului dogmatic promovat de religie. A pledat pentru apropierea artei de viaţă şi a susţinut rolul ei etic, educativ, afirmându-se ca un teoretician şi un propagandist al realismului în estetică şi în critica de artă.

La 4 martie 1751, lui Diderot i s-a conferit titlul de membru al Academiei din Berlin. În 1757 a publicat "Le Fils naturel ou les Epreuves de la vertu" (jucată în 1771) urmată în 1758, de "Le Pere de Famille" (reprezentată în 1760), piese care au dorit să impună un nou gen, patetic şi moralizator.

Preocupările dramatice ale scriitorului au dat însă rezultate mai ales pe planul reflecţiei teoretice "Entretiens avec Dorval" (1757), "Discours sur la poesie dramatique" (1758), "Paradoxe sur le comedien" (terminat în 1773, publicat în 1830), preconizând înnoirea artei şi a spectacolului teatral, potrivit volumului "Literatura franceză" (Dicţionarul istoric şi critic, Bucureşti, 1982).

Spre sfârşitul vieţii, Diderot şi-a vândut biblioteca împărătesei Ecaterina a II-a a Rusiei, care-l invită la Petersburg, în 1773, unde scriitorul rămâne pentru câteva luni. La întoarcere, a redactat pentru împărăteasă un proiect de reforme culturale. A lucrat intens şi a publicat scrieri de istorie, economie, morală, potrivit lucrării "Scriitori francezi" (mic dicţionar, Bucureşti, 1978). Filosoful, criticul de artă, eseistul, romancierul şi dramaturgul a murit la Paris, la 31 iulie 1784. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Liviu Tatu, editor online: Irina Giurgiu)