logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Accidente miniere (cronologie 2000-2018)

Imagine din galeria Agerpres

Doi mineri au fost răniţi în urma unei surpări care s-a petrecut la 18 iulie 2018 în subteranul Minei Lupeni, din Valea Jiului, la aproximativ trei kilometri de intrarea în mină. "Primele date arată că salvatorii minieri au ajuns la locul în care s-a produs accidentul şi acordă primul ajutor celor doi răniţi. Unul este semiconştient, iar celălalt este stabil", a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, Anemona Doda. La gura minei au fost trimise două ambulanţe SMURD şi de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, o autospecială complexă şi un container multirisc de la Detaşamentul de pompieri militari din Petroşani. De asemenea, a fost prealertat elicopterul SMURD de la Arad în cazul în care va fi nevoie de transportarea răniţilor spre un spital dintr-un centru universitar. Mina Lupeni face parte din Complexul Energetic Hunedoara.

***

Cele mai tragice accidente miniere din ţara noastră au avut loc la 29 noiembrie 1980, în mina Livezeni din Valea Jiului, când o explozie în subteran a ucis 53 de persoane, şi la 2 noiembrie 1972, la mina Uricani, când o explozie a ucis 43 de persoane.

După anul 2000, cele mai grave accidente miniere au avut loc la:

15 noiembrie 2008 - O gravă explozie s-a produs în abatajul 431 de la mina Petrila din Valea Jiului, la circa 950 metri în subteran. Cauza a fost o acumulare de gaz metan. Explozia a fost urmată, la patru ore, de încă una, şi s-a soldat cu 13 morţi şi 14 răniţi.

14 ianuarie 2006 - În oraşul Anina, judeţul Caraş-Severin, şapte persoane au murit şi alte cinci au fost rănite, în urma unei explozii subterane produsă din cauza acumulării de gaz metan.

15 mai 2002 - La mina Vulcan din Valea Jiului au murit zece mineri, iar alţi patru au fost răniţi, în urma unei explozii de gaz metan.

7 august 2001- Într-un abataj al minei Vulcan din Valea Jiului, 14 mineri au murit şi alţi patru au fost răniţi din cauza intoxicării cu monoxid de carbon, a arsurilor de gradul I-IV şi a traumatismelor provocate de o explozie de gaz metan.

8 mai 2000 - La Exploatarea Minieră de nisip cuarţos de la Hudeşti, judeţul Botoşani, şapte mineri şi-au pierdut viaţa, din cauza unei explozii accidentale, la suprafaţă, a încărcăturii explozive pregătite pentru dislocarea zăcământului de nisip folosit pentru fabricarea sticlei.

* * *

23 mai 2018 - Un miner de la exploatarea de cărbune Livezeni, În vârstă de 41 de ani, din Valea Jiului, victima a murit într-un accident de muncă produs în subteran, fiind lovită în zona cervicală de un corp metalic în timp ce transporta materiale pentru un abataj mecanizat.

30 octombrie 2017 - Un miner a murit şi alţi trei au fost răniţi într-o deflagraţie care s-a produs pe o galerie a minei Uricani, din Valea Jiului. Cei patru mineri coborâseră la 50 de metri sub pământ ca să ridice un dig. Ulterior, la 9 noiembrie, unul dintre minerii răniţi care fusese transportat la Spitalul de Arşi din Capitală, a murit. Acesta suferise 40% arsuri pe suprafaţa corpului şi arsuri de căi aeriene.

 

5 octombrie 2017 - Într-o galerie din Mina Lupeni, Valea Jiului, a avut loc o surpare, care a surprins 11 mineri. Opt dintre aceştia au reuşit să iasă la suprafaţă, trei rămânând blocaţi sub dărâmături. Unul dintre mineri a fost găsit decedat de către salvatori, un altul a murit la 6 octombrie 2017, deşi a fost transportat la Bucureşti cu elicopterul la spitalul Floreasca, iar cel de-al treilea se afla într-o stare mai bună, fiind internat pentru investigaţii la spitalul din Petroşani. Surparea de la Mina Lupeni, în care doi mineri şi-au pierdut viaţa, iar altul a fost rănit, a fost încadrată ca accident colectiv de muncă cu trei victime.

17 octombrie 2013 - Un accident minier produs la mina Roşiuţa, din judeţul Gorj, s-a soldat cu un mort şi 12 răniţi. Cele şapte persoane se aflau într-o autoutilitară mixtă de marfă şi transport persoane.

18 iunie 2012 - Doi angajaţi ai Exploatării Miniere Petrila au fost opăriţi cu abur sub presiune, în timpul unei operaţiuni pe care o executau la o galerie din subteran pentru a răci o zonă aflată în spatele unui dig de izolare. În accident un inginer şi un miner şef de brigadă au suferit arsuri de gradele 3 şi 4, date de apa supraîncălzită fiind transportaţi cu un elicopter SMURD la un spital din Bucureşti.

15 noiembrie 2011 - Un bărbat a murit în mina Botuşanu aparţinând Exploatării Miniere Crucea din subordinea Companiei Naţionale a Uraniului. Accidentul s-a produs în urma unei explozii controlate la un abataj din mină, cel mai probabil din cauza unei erori umane. Bărbatul avea 42 de ani, era din zona Borca, judeţul Bacău, şi lucra de 20 de ani în minerit.
9 noiembrie 2011 - Un miner de 42 de ani şi-a pierdut viaţa într-un accident de muncă la Exploatarea Subterană Lupoaia din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, municipiul Motru, după ce a fost lovit în zona capului de o grindă. Bărbatul lucra exploatarea minieră de mai bine de 20 de ani.

27 octombrie 2011 - Un miner de la Exploatarea Minieră Paroşeni, judeţul Hunedoara, a fost rănit după ce o bucată de cărbune s-a desprins din peretele unei galerii din subteran şi i-a strivit un picior. Acesta lucra ca vagonetar, iar bucata de huilă care s-a desprins din galerie i-a prins piciorul pe o laterală a unei benzi transportoare dintr-un abataj mecanizat din subteran.

5 februarie 2011 - Cinci mineri au murit în subteranul minei Uricani, cel mai probabil din cauza unei explozii ca urmare a unei acumulării de gaz metan. Aceştia, un inginer şi patru electricieni, lucrau la depanarea unui transformator electric.

1 noiembrie 2009 - O puternică explozie s-a produs într-o galerie hidroenergetică subterană din localitatea buzoiană Nehoiaşu, în punctul Arsele. O echipă de zece muncitori de la Hidroconstrucţia Siriu se afla în subteran în momentul producerii deflagraţiei, şase dintre aceştia fiind răniţi.

9 februarie 2009 - O explozie a avut loc la mina din Paroşeni, judeţul Hunedoara. Toţi minerii care care se aflau în mină au fost evacuaţi, neînregistrându-se victime.

6 mai 2008 - Un accident de muncă în subteranul minei Vulcan, s-a soldat cu rănirea a doi mineri.

12 aprilie 2008 - Un accident la Exploatarea Minieră Paroşeni, s-a soldat un un mort şi un rănit.

7 august 2006 - În mina Baia Nouă din judeţul Mehedinţi, doi mineri au rămas blocaţi în subteran în urma surpării unui perete al minei. Aceştia au murit pe loc, în urma unui şoc mecanic, iar trupurile lor neînsufleţite au fost scoase la suprafaţă după 24 de zile de eforturi de căutare. La Exploatarea Minieră de la Baia Nouă un accident similar a avut loc în anul 1993, când doi mineri şi-au pierdut viaţa după ce un perete al minei s-a surpat.

8 mai 2006 - În mina Lupeni, judeţul Hunedoara, datorită unei viituri puternice, un miner a murit şi alţi patru au fost răniţi. Potrivit primelor cercetări, viitura în subteran s-a produs din cauza unor acumulări de apă în goluri de deasupra galeriilor.

6 iulie 2004 - Un angajat al Exploatării Miniere Livezeni a murit electrocutat într-un accident de muncă produs la suprafaţă într-o staţie de transformare a energiei electrice aflată la mina Dâlja, judeţul Hunedoara.

22 mai 2004 - Doi mineri au murit, iar alţi doi au fost răniţi într-un accident colectiv de muncă produs în subteranul Minei de la Uricani din cadrul Companiei Naţionale a Huilei Petroşani.

20 martie 2003 - Trei salvatori mineri de la Exploatarea minieră Lonea au suferit arsuri, după ce din tavanul galeriei, au căzut bucăţi de cărbune aprins, în timp ce lucrau la amenajarea unui dig unde se semnalase fenomenul de aprindere a cărbunelui.

22 decembrie 2002 - Un artificier a murit şi alţi trei mineri au fost răniţi în urma aprinderii gazului metan existent în subteran la locul de puşcare, în sectorul 1 al Minei Lonea.

8 martie 2000 - Patru mineri au murit la Exploatarea Minieră Iara din judeţul Cluj, în urma intoxicării cu monoxid de carbon produs de un incendiu din subteran. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, Suzana Cristache Drăgan, editor: Marina Bădulescu, editor online: Gabriela Badea)

 

Citiţi şi:

 

* Hunedoara: Accident de muncă la Mina Lupeni; doi mineri surprinşi de o surpare în subteran 

Afisari: 69

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 06-11-2026 13:25

Retrospectiva evenimentelor interne 2-6 noiembrie 2026

Vizita în România a subsecretarului pentru Politica de Apărare al Statelor Unite ale Americii, Elbridge Colby, semnarea unor documente prin care Ministerul Apărării din Republica Moldova devine partener al României în proiectul SAFE, moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, amenințarea cu bombă într-o aeronavă ateriz

Documentare 06-11-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Vineri, 6 noiembrie, este vernisată expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste'. Evenimentul se desfășoară la Centrul Cultural Județean Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație, în cadrul căreia sunt premiați elevii cu performanțe deosebite la concursurile școlare. 'Am dorit foarte mult ca

Documentare 06-11-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și regizoarea Sally Field

Actrița și regizoarea Sally Field, deținătoare a premiilor Oscar, Emmy, Globul de Aur și Screen Actors Guild, s-a născut la 6 noiembrie 1946, în Pasadena, California. A debutat în serialul 'Gidget' (1965-1966), în care a dat viață personajului Frances Elizabeth 'Gidget' Lawrence. Doi ani mai târziu, a jucat în serialul TV 'Th

Documentare 06-11-2026 10:30

6 noiembrie - Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și al conflictelor armate (ONU)

Adunarea Generală a ONU a declarat, în 5 noiembrie 2001, data de 6 noiembrie a fiecărui an drept Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și conflictelor armate (A/RES/56/4). Adunarea Națiunilor Unite pentru mediu a adoptat, la 27 mai 2016, Rezoluția UNEP/EA.2/Res.15, care a recunoscut rolul ecosistemelor săn

Documentare 06-11-2026 10:00

DOCUMENTAR: Legendara handbalistă Luminița Huțupan-Dinu împlinește 55 de ani (6 noiembrie)

Considerată unul dintre cei mai valoroși portari din istoria handbalului feminin, Luminița Huțupan-Dinu s-a născut la 6 noiembrie 1971, la Piatra-Neamț, potrivit eurohandball.com. A început să joace handbal la vârsta de zece ani la clubul CSS Piatra-Neamț, evoluând inițial pe postul

Documentare 06-11-2026 08:00

A 30-a conferință de aderare a UE cu Muntenegru (6 noiembrie)

Cea de-a 30-a reuniune a Conferinței de aderare a UE cu Muntenegru are loc la Bruxelles, la 6 noiembrie 2026, cu scopul de a închide provizoriu negocierile privind capitolul 1 legate de libera circulație a mărfurilor, informează site-ul www.consilium.europa.eu. Precedenta reuniune a Conferinței de aderare cu Muntenegru, cea de-a 29-a, s-

Documentare 06-11-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 noiembrie

Ortodoxe Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Luca din Sicilia Greco-catolice Sf. aep. Pavel Mărturisitorul al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Leonard, pustnic Sfântul Pavel Mărturisitorul, patriarh al Con

Documentare 06-11-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 noiembrie

Este a 310-a zi a anului 2026. Au mai rămas 55 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 59 m și apune la 16 h 59 m. Luna răsare la 03 h 53 m și apune la 15 h 19 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 05-11-2026 11:00

DOCUMENTAR: 100 de ani de la nașterea scriitorului și pictorului britanic John Berger (5 noiembrie)

Eseist, romancier, scenarist, dramaturg, pictor și critic, John Berger este unul dintre cei mai influenți scriitori la nivel internațional din ultimii cincizeci de ani. Singur sau în colaborare - de exemplu, cu Jean Mohr - a publicat peste 30 de titluri, printre care romanul 'G.', distins cu Man Booker Prize, și bestseller-ul 'Ways of Seeing', un eseu a

Documentare 05-11-2026 09:00

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Plajele debarcării aliate din Normandia în iunie 1944 (Franța)

Plajele debarcării forțelor aliate în Normandia în iunie 1944, operațiune care a hotărât soarta ostilităților pe frontul european în cel de-Al Doilea Război Mondial, sunt parte din Patrimoniul Mondial UNESCO din 26 iulie 2026, fiind recunoscute astfel la nivel internațional pentru importanța lor în istoria umanității, potrivit

Documentare 05-11-2026 09:00

5 noiembrie - Ziua mondială de conștientizare a riscului de tsunami (ONU)

Ziua mondială de conștientizare a riscului de tsunami (ONU) este marcată, anual, la data de 5 noiembrie, potrivit https://tsunamiday.undrr.org/. Tema din 2026, 'Be Tsunami Ready: Resilience Starts With You', continuă accentul pus în ediția din 2025 pe investițiile în pregătire (

Documentare 05-11-2026 08:30

5 noiembrie - Ziua internațională împotriva violenței și a bullying-ului la școală, inclusiv a cyberbullying-ului (UNESCO)

Ziua internațională împotriva violenței și a bullying-ului la școală, inclusiv a cyberbullying-ului, este marcată în 2026 în 5 noiembrie, care este prima zi de joi a lunii, potrivit site-ului UNICEF, https://www.unicef.org/. În acest an, tema zilei este 'Every learner safe and we

Documentare 05-11-2026 08:00

Forumul de la Timișoara pentru Valori Europene/ Timișoara Forum for European Values (5-6 noiembrie)

O inițiativă comună a Municipiului Timișoara și a Ministerului Afacerilor Externe al României, Forumul de la Timișoara pentru Valori Europene (Timișoara Forum for European Values) reunește, pe 5-6 noiembrie, lideri politici europeni, diplomați, reprezentanți ai autorităților locale și regionale, cadre universitare, organizații ale societății civile, actori culturali și

Documentare 05-11-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 noiembrie

Ortodoxe Sf. Mc. Galaction și Epistimia Greco-catolice Sf. Galaction și Epistimia Romano-catolice Sf. Grigore Lakota, ep. m. Sfinții Mucenici Galaction și Epistimia sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 5 noiembrie.

Documentare 05-11-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 noiembrie

Este a 309-a zi a anului 2026. Au mai rămas 56 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 58 m și apune la 17 h 00 m. Luna răsare la 02 h 43 m și apune la 15 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)