Maria Rosetti a luat parte la Revoluţia din Ţara Românească, în 1848, susţinându-l pe soţul său, publicistul şi omul politic Constantin A. Rosetti, fiind totodată o luptătoare pentru drepturile românilor şi o susţinătoare ferventă a drepturilor femeilor.

Născută în 1820 la Guernesey, în Anglia, Maria Grant era fiica unui armator englez, Eduard Grant, mama sa, Maria Levasseur, fiind franţuzoaică. Maria a venit în Ţara Românească la fratele său, Effingham Grant, care îndeplinea funcţia de secretar al consulatului Marii Britanii din Bucureşti. S-a hotărât să rămână alături de fratele său, angajându-se educatoare a copiilor colonelului Ion Odobescu, notează volumul ''Maria Rosetti'' (Elisabeta Ioniţă, Editura Militară, 1979).

Maria Grant l-a cunoscut pe Constantin A. Rosetti, prin fratele său, cei doi bărbaţi având relaţii de prietenie şi de afaceri de mai multă vreme. Între aprilie 1845 şi mai 1847, Maria Grant şi Constantin A. Rosetti au purtat o corespondenţă bogată, el aflându-se la Paris. La 31 august 1847, Maria Grant şi Constantin A. Rosetti se căsătoreau în rit evanghelic anglican în oraşul Plymouth. O nouă ceremonie s-a ţinut la Viena, în rit ortodox.

În iarna şi primăvara anului 1848, Maria Grant a fost prezentă la cercurile organizate de Constantin A. Rosetti, purtând discuţii pe marginea creaţiilor literare, dar şi a problemelor politice care erau în atenţia tuturor. Aşa i-a cunoscut pe fruntaşii revoluţionari Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, Ion Ghica, fraţii Goleşti şi îndeosebi pe Ion C. Brătianu. Multe dintre întâlnirile care au avut loc în scopul pregătirii şi declanşării revoluţiei din Muntenia s-au ţinut în casa soţilor Rosetti sau în localul librăriei de pe Calea Mogoşoaiei. Istoricul francez Jules Michelet numea casa ei ''un focar al mişcării'' revoluţionare din ţările române.

Primul copil al familiei s-a născut la 6 iunie 1848, soţii Rosetti dându-i numele Liberty (Libertate) evocând astfel, încă o dată, idealul pe care-l doreau transformat în realitate.

În noaptea de 9 spre 10 iunie 1848, soţul său şi alţi revoluţionari au fost arestaţi din ordinul domnitorului Gheorghe Bibescu. Maria s-a alăturat, în după-amiaza zilei de 10 iunie, mulţimii care, cu steaguri şi eşarfe tricolore, se îndrepta spre palatul domnesc, pentru a-l determina pe domnitor să semneze constituţia aprobată de Adunarea de la Islaz şi să recunoască noul guvern din care făcea parte şi Constantin A. Rosetti, ca prefect al poliţiei. Eliberat din închisoare, soţul său a sfătuit-o să aibă grijă de ea şi de fetiţa lor, însă Maria, curajoasă, a tăiat o eşarfă tricoloră din care a făcut nenumărate cocarde pe care le-a împărţit mulţimii aflate în stradă.

La 13 septembrie 1848, populaţia din Bucureşti şi cei 150 de pompieri-eroi au întâmpinat printr-o aprigă rezistenţă pe Dealul Spirii, înaintarea trupelor otomane în Capitală. În aceeaşi zi au fost arestaţi şi conducătorii revoluţiei, Nicolae Bălcescu, Constantin A. Rosetti şi Ion C. Brătianu. Celor arestaţi, 16 la număr, li s-a promis libertatea cu condiţia de a părăsi ţara, fiindu-le făcute paşapoarte pentru Austria. La 19 septembrie, Maria Rosetti a aflat că prizonierii fuseseră porniţi spre Giurgiu, în căruţe. La 25 septembrie, comisarul împărătesc Faud Efendi şi caimacanul C. Cantacuzino au semnat decretul de exil a 22 de revoluţionari, printre aceştia aflându-se şi Constantin A. Rosetti. În aceste condiţii, Maria Rosetti a hotărât să pornească pe urmele revoluţionarilor, simţind că trebuie să-i ajute pe cei arestaţi şi că poate sta în puterea ei posibilitatea de a le uşura suferinţa. Momentul a fost descris de Jules Michelet în lucrarea dedicată Mariei Rosetti: ''neluându-şi nimic altceva decât hainele de pe sine şi un mantel pentru a înveli copilul...''.

Prima întrevedere cu ei a avut loc la sfârşitul lunii septembrie. Apoi, timp de o lună, Maria a însoţit de pe mal convoiul de pe Dunăre. ''Era în haine ţărăneşti cu copiliţa în braţe, însoţită de d. Filipescu'' (C.N. Filipescu - n.r). La Orşova, curajoasa femeie le-a adus îmbrăcăminte mai groasă şi călduroasă, pe parcursul călătoriei procurându-le şi alimente. Cel care a susţinut-o moral în cele mai grele momente a fost pictorul C.D. Rosenthal. Acesta i-a imortalizat chipul în două tablouri, cel mai reprezentativ fiind cel intitulat ''România revoluţionară'', chipul şi atitudinea Mariei Rosetti evocând revoluţia de la 1848.

Despre Maria Rosetti au scris cu admiraţie Dimitrie Bolintineanu, dar şi istoricul francez Jules Michelet, care a evocat-o în lucrarea intitulată ''Principautes Danubiennes: Madame Rosetti, 1848'', publicată pentru prima dată în ziarul ''L'Evenement'', în 1851: ''Ea a fost aleasă să simbolizeze abnegaţia şi puterea de sacrificiu a revoluţionarului devotat'', consemnează acelaşi volum.

Data încetării decretului de exil nu fusese precizată, însă tot Maria a fost cea care le-a insuflat curaj revoluţionarilor arestaţi, spunând: ''Dar vom lupta şi ne vom reîntoarce acasă!''. La Semlin, grupul revoluţionarilor s-a împărţit în două: o parte s-au îndreptat spre Sibiu, iar C.A. Rosetti, Maria cu fetiţa şi alţii au pornit spre Viena şi de acolo la Paris, unde au ajuns la mijlocul lunii noiembrie 1848. Astfel au început pentru familia Rosetti anii exilului, care a durat până în iunie 1857.

La Paris, Maria Rosetti a legat repede prietenii cu soţia lui Edgar Quinet, Mina, dar şi cu soţia lui Alfred Dumensil, Adele. Fie la reuniunile care aveau loc în casa lor, fie ca invitată, Maria s-a făcut repede remarcată. Susţinea recitaluri literare şi muzicale, cânta la pian, dar şi cu vocea, ştiind numeroase cântece, multe româneşti. Maria a tradus în limba franceză din baladele şi doinele româneşti.

În timpul exilului, familia Rosetti s-a mărit. La 28 ianuarie 1850 s-a născut Mircea, apoi la 17 mai 1851 a venit pe lume Ion-Tudor, următorul a fost Vintilă, la 23 ianuarie 1853, apoi Horia, născut la 14 iunie 1855. Elena-Maria s-a născut în octombrie 1857, la scurt timp după întoarcerea din exil, iar mezinul Anton s-a născut în 1859.

Spirit activ şi realist, Maria şi-a îndreptat atenţia spre învăţământul pentru fete, un domeniu încă deficitar, chiar dacă adoptarea în martie 1864 a Legii organizării învăţământului a impulsionat creşterea numărului şcolilor primare, secundare, sprijinind şi dezvoltarea învăţământului universitar. Astfel, ''Monitorul oficial'' nr. 46 din 11 martie 1866 menţiona numele ei ca membră în comisia constituită de către Consiliul permanent al Instrucţiunii publice, în scopul unei mai bune organizări a conducerii şcolii centrale de fete din Bucureşti, precum şi a celei din Iaşi. În acelaşi an, Maria Rosetti se află în ''Comitetul pentru ajutorul celor în lipsă de hrană'', constituit prin decretul Înaltei Locotenenţe.

A scris numeroase articole, devenind prima femeie ziarist din ţara noastră. Cele mai multe articole le-a publicat în ziarul ''Românul'' şi în '''Românul de duminecă'', anexa-magazin al primului. Temele abordate cuprindeau o problematică largă, variată, de la romanul foileton cu iz sentimental în nota epocii, până la articole cu caracter teoretic de educaţie familială, acordând atenţie femeilor şi, cu precădere, educaţiei copiilor.

Maria Rosetti a editat revista ''Mama şi copilul'', primul număr apărând la 14 iulie 1856, fiind unica şi prima publicaţie din ţara noastră cu un asemenea profil. Peste ani, Nicolae Iorga, în volumul ''Viaţa femeilor în trecutul românesc'', aprecia activitatea Mariei Rosetti, datorită faptului că ''începuse a edita o foaie pentru tineret''. Textul era redactat într-un stil atrăgător şi diferenţiat, ţinându-se cont că se adresa atât mamelor cât şi copiilor. Erau mici lecţii inspirate din geografia ţării, dar şi din cea universală, despre ştiinţele naturii, istorie, invenţii, dar şi o serie de povestioare moralizatoare. Existau şi articole sociale, ce priveau situaţia precară a copiilor de la oraşe şi sate ale căror mame munceau fie pe moşia boierului fie la fabrică.

Aşa cum în 1848 a sprijinit revoluţia şi revoluţionarii din Ţara Românească, şi în 1877-1878, în contextul declanşării Războiului de Independenţă, a luat iniţiativa unor întâlniri chiar în casa ei, înscriindu-şi în mod activ prezenţa în contribuţia generală pentru susţinerea frontului. Fie în cadrul acţiunilor iniţiate de Societatea de Cruce Roşie din România, dar mai ales prin activităţi proprii, aşa cum a fost şi cea a Comitetului femeilor condus de Maria Rosetti, din care au făcut parte Elena Cantacuzino, Maria Bilcescu, Eliza Suţu, Adela Felix şi altele, multe fiind soţii de medici. Astfel, s-a redactat şi publicat în ''Românul'' un apel către public pentru strângerea de fonduri, dar şi pentru acordarea de donaţii: ''un obol în bani, în pânză nouă sau veche, flanele, ciorapi, batiste, orice lucru cât de mic va fi mare...''. Aproape în fiecare număr ''Românul'' s-au publicat liste numeroase de subscripţie.

În august 1877 se înfiinţa ''micul spital pentru răniţi (...) prin strădaniile doamnei Maria Rosetti în asociaţiune cu alte doamne, să fie instalat în oraşul Craiova sub numele de Ospiciul Independenţei''. Luptele s-au intensificat, după cum scria ''Românul'' la 3 noiembrie 1877, fiind nevoie de organizarea unui alt spital la Turnu Măgurele. Din nou, Maria a rugat ''pe toţi şi pe toate, câţi şi câte au încredere în mine să nu înceteze de a trimite la redacţiunea acestui ziar (''România liberă'') sau de-a dreptul la Măgurele tot ce se va putea: paturi, cămeşi, flanele, saltele, pânză, scamă, cearşafuri, tutun, bani, vin etc.''

În darea de seamă a Societăţii de Cruce Roşie din România, cu privire la activităţile pe care le-a desfăşurat în anii 1876-1878, se consemnează că: ''Doamna Maria C.A. Rosetti a organizat în Turnu Măgurele spitalele nr. 2 şi 3 cu numirea Ospiciul Independenţei, şi nu numai că a fost administratoarea acestor spitale, dar în tot timpul resboiului a îndeplinit cu neobosire şi admirabil devotament sarcina de soră de caritate îngrijind de răniţii şi bolnavii ce i se trimitea''. De multe ori, ''mama Rose'' putea fi găsită alături de paturile celor suferinzi.

Pentru activitatea desfăşurată în timpul războiului pentru independenţă din 1877-1878, care a avut un larg ecou şi în străinătate, i-a fost atribuită diploma Societăţii Naţionale a Crucii Roşii din Belgia fiind declarată ''membră de onoare''.

După moartea Mariei Rosetti, la 14 februarie 1893, Vintilă C.A. Rosetti a reunit mai multe istorioare şi mici nuvele care au fost publicate şi în ziarele ''Românul'' şi ''Românul literar'', într-un volum intitulat ''Maria C.A. Rosetti. Scrieri din 1864 şi 1865'', cu o introducere reprezentând aprecierile istoricului francez Jules Michelet despre opera ei. În volum au fost cuprinse şi alte lucrări literare, printre care şi o poezie scrisă în martie 1864. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu, editor online: Simona Aruştei)