Bust al omului politic Take Ionescu (Bucureşti, 8 aug. 2013)

Oameni politici, profesori universitari, publicişti români aflaţi în Franţa în anul 1918 au acţionat prin diferite mijloace - activitate publicistică, memorii, organizarea de conferinţe publice etc. - pentru informarea opiniei publice internaţionale în legătură cu interesele şi aspiraţiile legitime ale românilor.

''Nevoia unei propagande sistematice a început să fie simţită de guvernul român abia în 1917, după dezastrul campaniei de iarnă. Atunci guvernul a început să îndemne şi să dea ajutor pentru plecarea în străinătate a unui număr de intelectuali, capabili să facă cunoscute interesele noastre şi să pledeze pentru ele. Tradiţia, legăturile intelectuale şi cunoaşterea limbii au făcut pe cei mai mulţi să ia calea Franţei. Aşa s-a stabilit la Paris un grup important de parlamentari, profesori universitari şi publicişti români. Sâmburele acestui grup a fost 'misiunea universitară română' compusă din zece profesori ai universităţilor române. La sfârşitul anului 1917 erau la Paris un număr de 30 de profesori universitari şi 40 de parlamentari, care şi-au consacrat activitatea pentru cauza română'', scrie Constantin Kiriţescu în lucrarea sa ''Istoria războiului pentru întregirea României. 1916-1919'' (Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989).

Românii aflaţi la Paris au editat la mijlocul lunii ianuarie 1918 un organ săptămânal de presă ''al revendicărilor şi intereselor românilor'' intitulat ''La Roumanie'', al cărui scop era de a face cunoscută opiniei publice europene interesele şi aspiraţiile naţionale ale românilor. Conducerea gazetei o avea Paul Brătăşanu, căruia i s-au alăturat cunoscutul ziarist Constantin Mille, C. Banu şi Emil Fagure. Periodicul ''La Roumanie'' a devenit o veritabilă tribună de luptă a românilor aflaţi în vestul Europei.

În primele luni ale anului 1918 românii aflaţi în Franţa au tipărit broşuri, manifeste, apeluri cu caracter propagandistic pe care le-au răspândit în universităţile franceze, în mediile politice şi culturale din Franţa, de asemenea au organizat mai multe conferinţe publice în care cauza românească a fost popularizată, se arată în volumul ''Luptători sub steagul Marii Uniri. Activitatea românilor aflaţi în străinătate 1916-1920'' (Constantin I. Stan, Ed. Paideia, Bucureşti, 2010).

Numeroase personalităţi ale intelectualităţii franceze au luat contact cu misiunea română şi i-au dat cel mai preţios concurs, se arată în ''Istoria războiului pentru întregirea României. 1916-1919''. Universitatea din Paris a trimis universităţilor române mesajul de solidaritate a naţiunii franceze cu cea română. Universitarii români au fost invitaţi să ţină cursuri despre stările de lucruri din România, la Şcoala de Înalte Studii Sociale din Paris. Cursurile au avut mare succes, astfel încât profesorii Thoma Ionescu, Găvănescu şi Hurmuzescu au fost numiţi profesori titulari acolo. Conferenţiarii români au fost invitaţi de universităţi sau municipalităţi în Le Havre, Marsilia, Nantes, Clermont-Ferrand, Périgueux să ţină conferinţe care s-au bucurat de un mare succes şi ecou.

Românii aflaţi în Franţa au făcut demersuri şi pe lângă preşedintele SUA, Woodrow Wilson, căruia i-au trimis la 9 februarie 1918 un amplu şi documentat memoriu, în care reliefau justeţea aspiraţiilor naţionale româneşti de întregire teritorială şi statală.

Acţiunea misiunii s-a manifestat şi printr-o energică atitudine de protest împotriva păcii separate de la Bucureşti, reuşind astfel să lămurească publicul francez asupra sentimentelor adevărate ale românilor, scrie Constantin Kiriţescu în lucrarea amintită. În februarie 1918, misiunea română a trimis regelui Ferdinand şi generalului Averescu câte o telegramă în care arăta că ''cea mai mare nefericire pentru România ar fi încheierea unei păci separate''.

Mai mulţi intelectuali români din Franţa, între care E. Pangratti, Thoma Ionescu, G.G. Mironescu, E. Fagure, Traian Lalescu, Traian Vuia, dr. Nicolae Lupu, Constantin Mille, Oreste Tafrali, Ioan Ursu, au semnat la 10/23 mai 1918 un protest energic prin care condamnau semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti între România şi Puterile Centrale (24 aprilie/7 mai 1918). Acest protest solemn a fost prezentat de o delegaţie a misiunii române primului-ministru francez Clemenceau.

Emigraţia română din Paris a organizat şi alte acţiuni împotriva păcii de la Bucureşti, cum ar fi publicarea de articole, interviuri, declaraţii. Astfel, spre exemplu, Dumitru Drăghicescu a tipărit un articol în cotidianul francez ''Le Temps'' în care condamna pacea de la Bucureşti. Mai amintim dintre lucrările apărute în acea perioadă: ''La Transylvanie; esquisse historique, géographique, ethnographique et statistique'', semnată de Dumitru Drăghicescu, ''Pourquoi la Roumanie a fait la guerre'' de prof. Ioan Ursu, ''La Roumanie transdanubienne en 1918: la Dobroudja'', de Oreste Tafrali ş.a. (''Luptători sub steagul Marii Uniri. Activitatea românilor aflaţi în străinătate 1916-1920'', de Constantin I. Stan, Ed. Paideia, Bucureşti, 2010). Au mai fost publicate numeroase hărţi etnografice ale provinciilor româneşti subjugate, precum şi un ziar românesc pentru prizonierii români de război din Franţa şi Italia.

În vara anului 1918 numărul românilor aflaţi în Franţa a crescut odată cu sosirea aici a lui Take Ionescu însoţit de cca 200 de prieteni şi cunoscuţi oameni politici. Potrivit lucrării ''Luptători sub steagul Marii Uniri. Activitatea românilor aflaţi în străinătate 1916-1920'', în vara anului 1918, la Paris se găseau cca 2.000 de refugiaţi români. ''Pe la jumătatea lunii iulie 1918 a sosit la Paris Take Ionescu. Prin legăturile personale pe care le avea cu conducătorii politicii franceze şi engleze, prin marea sa inteligenţă şi autoritate, acţiunea de propagandă românească a luat un nou avânt. De altfel, ea coincidea cu marea întorsătură pe care o luase războiul în favoarea Aliaţilor'', arată şi Constantin Kiriţescu în ''Istoria războiului pentru întregirea României. 1916-1919''. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Gabriela Badea)