Clădirea în care se află Muzeul Naţional ''George Enescu'' a fost construită între anii 1901-1903 de către Gheorghe Grigore Cantacuzino, după proiectele arhitectului Ioan D. Berindei. Pentru decorarea clădirii, acesta a colaborat cu apreciaţi artişti ai vremii. Picturile murale poartă semnăturile maeştrilor G. D. Mirea, Nicolae Vermont, Costin Petrescu şi Arthur Verona, sculpturile şi ornamentaţiile sunt opera lui Emil Wilhelm Becker, potrivit site-ului www.georgeenescu.ro.

Faţada atrage în mod deosebit atenţia prin bogăţia decoraţiei sculpturale. Deasupra intrării, frontonul circular este prevăzut cu stema princiară a Cantacuzinilor.

După moartea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, în 1913, palatul a trecut în posesia fiului său, Mihail G. Cantacuzino, şi a soţiei acestuia, Maria, care, după decesul prematur al soţului, s-a recăsătorit cu George Enescu, în 1937. Cuplul Enescu a locuit, între 1945-1946, în casa din spatele palatului, folosită iniţial ca dependinţă administrativă.

La începutul anilor '40, palatul a adăpostit sediul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, apoi, din 1947, Institutul de Studii Româno-Sovietice. După moartea lui George Enescu (1955), soţia sa a donat imobilul statului român, cu scopul înfiinţării muzeului dedicat memoriei compozitorului. Astfel, din 19 iunie 1956, în Palatul Cantacuzino funcţionează Muzeul Naţional "George Enescu".

Din 2007, Palatul Cantacuzino este inclus pe lista monumentelor Patrimoniului European.

Expoziţia permanentă a muzeului, desfăşurată în trei săli ale palatului, prezintă, cronologic, fotografii, manuscrise, instrumente muzicale, obiecte şi documente legate de viaţa şi de activitatea muzicianului. Atmosfera Belle-Epoque se regăseşte şi în casa din spatele palatului, devenită Casa memorială "George Enescu", aici fiind păstrate obiecte personale ale maestrului şi ale soţiei sale. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Andreea Onogea, editor online: Gabriela Badea)