George Coşbuc, poet şi traducător, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 20 septembrie 1866, la Hordou în judeţul Bistriţa-Năsăud, într-o familie numeroasă, fiind al optulea copil al preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi al Mariei, fiică de preot. A crescut cu poveştile spuse de mama sa şi de alţi oameni de la ţară şi a învăţat să citească încă de la vârsta de cinci ani. În aceste locuri s-a îndrăgostit nu numai de literatură, ci şi de folclorul românesc şi şi-a găsit inspiraţia pentru cele mai cunoscute poezii ale sale: ''Nunta Zamfirei'', ''Mama'', ''Numai una'', ''Trei, Doamne, şi toţi trei'', ''El Zorab'', ''Duşmancele'', ''Noi vrem pământ!'', ''Iarna pe uliţă'' sau ''La oglindă''.

Educaţia timpurie a primit-o la şcolile din Hordou, Telciu şi Năsăud (1874-1876). A urmat, apoi, liceul la Năsăud (1876-1884), unde s-a familiarizat cu literaturile clasice precum şi cu limba germană. A început să se manifeste ca poet şi traducător în cadrul Societăţii de lectură ''Virtus Romana Rediviva'', al cărei membru extraordinar şi preşedinte a devenit, conform dicţionarului ''Membrii Academiei Române'' (2003) şi ''Dicţionarului scriitorilor români'' (Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995).

Între anii 1882-1883, a publicat poezii şi traduceri în revista liceului, ''Muza someşeană''. În 1884, s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Literatură a Universităţii din Cluj, unde a frecventat cursurile de teoria şi istoria retoricii la greci şi romani, sintaxa greacă, istoria literaturii latine, istoria vechilor greci. În acelaşi an a devenit membru în comitetul Societăţii ''Iulia'' a studenţilor români.

La îndemnul scriitorului Ioan Slavici, a început colaborarea la revista ''Tribuna'' din Sibiu, al cărei redactor a devenit în 1887. Aici a avut loc şi adevăratul său debut, cu poezia ''Filosofii şi plugarii''. În paginile acestei reviste a publicat, între anii 1888-1889, ''Nunta Zamfirei'', ''Rada'', ''Mânioasă'', ''Fata morarului'', ''Crăiasa zânelor'', ''Numai una''.

Casa Memorială "George Coşbuc" din localitatea Coşbuc (fostul sat Hordou) - 2016 - Foto: (c) TINA TUCUI / AGERPRES FOTO

În 1889 s-a stabilit la Bucureşti. A fost funcţionar la Ministerul Cultelor (1890-1893), şef al Biroului administrativ şi de corespondenţă al Casei Şcoalelor (1902), dedicându-se muncii de ridicare culturală a satului. Astfel, a făcut călătorii în scopul îndrumării învăţătorilor, a selecţionat cărţi pentru bibliotecile rurale, iar după numirea sa, în 1907, ca şef al Biroului de activităţi extraşcolare, a îndrumat şi organizat conferinţe săteşti.

George Coşbuc a desfăşurat şi o intensă activitate publicistică. A editat, împreună cu Ioan Slavici şi I.L. Caragiale, revista ''Vatra'' (1894), în paginile căreia a publicat ''Doina'', ''Noi vrem pământ'', ''In opressores'', ''Dragoste învrăjbită'', ''Paşa Hassan'', ''Scara'', ''Iarna pe uliţă'', ''Lupta vieţii'' ş.a. De asemenea, a editat ''Semănătorul'' în (1901), împreună cu Al. Vlahuţă, şi ''Viaţa literară'' (1906).

A colaborat la numeroase publicaţii ale vremii, între care: ''Albina'', ''Convorbiri literare'', ''Epoca literară'', ''Flacăra'', ''Foaia ilustrată'', ''Povestea vorbei'', ''Românul'', ''Vieaţa''.

A publicat şi studii referitoare la însemnătatea estetică şi poetică a creaţiei populare: ''Elementele literaturii poporale'' (1900), ''Legendele mănăstirilor noastre'' (1902), ''Ghicitorile poporale'' (1903), ''Naşterea proverbilor'' (1903), ''Baladele poporale'' (1903). Totodată, a tradus câteva capodopere ale literaturii universale: ''Odiseea'' de Homer, ''Eneida'' de Vergiliu, ''Divina Comedie'' de Dante, precum şi ''Sakuntala'' de Kalidasa.

Versurile şi proza scrise de-a lungul vremii au fost reunite în volumele ''Balade şi idile'' (1893), ''Fire de tort'' (1896), ''Povestea unei coroane de oţel'' (1899), ''Ziarul unui pierde-vară'' (1902), ''Dintr-ale neamului românesc'' (1903), ''Cântece de vitejie'' (1904). Unele dintre acestea sunt presărate cu subiecte din istoria naţională sau cu subiecte gotice, arabe, indiene, greco-latine, dar toate îşi au punctul de plecare în poezia germană.

George Coşbuc a fost ales membru corespondent (1 aprilie 1900), apoi membru titular (la 20 mai 1916) al Academiei Române.

A murit la Bucureşti, la 9 mai 1918, la vârsta de 51 de ani.

Imagine cu mormântul poetului George Coşbuc din Cimitirul Bellu, Bucureşti - 2018 - Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Satul Hordou, devenit localitate care astăzi poartă numele poetului, găzduieşte Casa Memorială "George Coşbuc", leagănul copilăriei sale, locul care l-a inspirat să creeze opere memorabile. Aceasta este una dintre cele mai vechi clădiri din spaţiul Ţării Năsăudului şi a fost ridicată de tatăl poetului, Sebastian Coşbuc, după anul 1840, aşa cum arată www.casememoriale.ro şi www.complexulmuzealbn.ro. Este o căsuţă tipic ţărănească, vopsită în alb, cu acoperiş din şindrilă şi cu obloane grele de lemn, care ne ajută să pătrundem în universul poetului, să înţelegem o fărâmă din viaţa, frământările şi geniul său creator. O placă din marmură albă atrage atenţia prin mesajul că în această casă s-a născut cel ce şi-a scris în două versuri toată esenţa şi adevărul existenţei sale: "Sunt inima-n inima neamului meu/ Şi-i cânt şi iubirea şi ura...". AGERPRES (Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Doina Lecea, editor online: Adrian Dădârlat)