Nicolae Bălcescu, membru al Comitetului revoluţionar din Ţara Românească (bust, Blaj, 24 iul. 2009)

În primăvara anului 1848 în Principatele Române se înregistra o puternică stare de tensiune socială şi politică, de efervescenţă, determinată şi de veştile privind revoluţia europeană şi apropierea valului revoluţionar, în speţă evenimentele care aveau loc la Viena şi Pesta.

Deşi Gheorghe Bibescu, domnul Ţării Româneşti, adoptase o serie de măsuri represive, mai ales ca urmare a evenimentelor din Moldova, acestea nu au putut împiedica creşterea stării de tensiune.

În Ţara Românească aveau loc consfătuiri ale membrilor societăţii ''Frăţia'', în timp ce la Paris avusese loc o întrunire a revoluţionarilor români, în frunte cu Nicolae Bălcescu, la care fuseseră stabilite începerea revoluţiei şi redactarea unui program revoluţionar care ataca Regulamentul Organic în esenţa sa. Un program de reforme a fost elaborat în cadrul societăţii ''Frăţia'', iar un alt program de revendicări a apărut în broşura ''Ce sunt meseriaşii'', tipărită la Bucureşti în primăvara lui 1848.

La iniţiativa lui C.A. Rosetti şi a lui Ion Ghica, în luna martie s-a constituit la Bucureşti, în jurul societăţii ''Frăţia'', un comitet revoluţionar, în scopul centralizării tuturor forţelor revoluţionare din Ţara Românească sub o singură conducere. În componenţa acesteia au intrat şi fraţii Ion şi Dimitrie Brătianu. La începutul lunii aprilie 1848, la Bucureşti au avut loc adunări secrete ale revoluţionarilor în vederea stabilirii datei începerii revoluţiei.

În luna aprilie au revenit din Franţa Nicolae Bălcescu şi Al. G. Golescu. ''Nicolae Bălcescu şi Al.G. Golescu, venind de la Paris, au găsit spiritele în plină efervescenţă. La intrarea lor în Banat auziseră vorbindu-se de revoluţie ca de un fapt împlinit nu numai la Iaşi, ci şi la Bucureşti (...) Hotărârea cu care veniseră N. Bălcescu şi Al.G. Golescu de la Paris şi convingerea pe care o câştigaseră şi pe drumul străbătut până în ţară apar categoric în favoarea începerii imediate a revoluţiei. În Bucureşti se constituise în luna martie un prim Comitet revoluţionar, din care făceau parte C.A. Rosetti, Ion Ghica, fraţii Goleşti ş.a., astfel încât la sosirea revoluţionarilor de la Paris s-au putut confrunta părerile şi soluţiile îndelung dezbătute de o parte şi de alta'', scrie istoricul Cornelia Bodea în volumul ''Lupta românilor pentru unitatea naţională. 1834-1849'' (Editura Academiei Române, Bucureşti, 1967). Acestea vizau, în principal, alegerea momentului şi folosirea conjuncturii, bazată pe elemente strict interne sau legate de evenimente de politică externă.

În Ţara Românească evenimentele din 1848 au luat cu totul alt curs, deşi era tot atât de bine supravegheată, scrie istoricul Anastasie Iordache în lucrarea ''Principatele Române în epoca modernă'' (Ed. Albatros, Bucureşti, 1998). La 18 martie 1848, Reşid-Paşa se adresa lui Gheorghe Bibescu, atrăgându-i atenţia asupra evoluţiei rapide a evenimentelor europene, care îngrijorau Imperiul Otoman (puterea suzerană), solicitându-i luarea de măsuri. Din partea Rusiei (puterea ''protectoare'') Pavel Kiseleff i se adresează domnului Ţării Româneşti în acelaşi scop. În aprilie 1848 Gheorghe Bibescu primise o petiţie anonimă prin care se solicitau mai multe reforme, precum desfiinţarea clăcii, emanciparea ţăranilor şi împroprietărirea lor, desfiinţarea rangurilor boiereşti, dreptul la petiţie, responsabilitatea miniştrilor şi funcţionarilor, publicarea dezbaterilor Adunării şi suprimarea cenzurii, inamovibilitatea judecătorească, neamestecul domnului la judecăţi ş.a., se arată în lucrarea citată.

Totodată, adunarea de la Blaj (3-5 mai) a exercitat o influenţă deosebită asupra revoluţiei muntene. ''G. Bariţiu îşi amintea că prin intermediul publicisticii, dar şi al legăturilor epistolare şi al contactelor directe dintre oameni, documentele programatice adoptate în Transilvania s-au răspândit rapid în Ţara Românească (...)'', arată istoricul Apostol Stan în volumul ''Revoluţia română de la 1848'' (Ed. Politică, Bucureşti, 1987).

La 10/22 mai 1848 s-a constituit Comitetul revoluţionar din Ţara Românească, având o componenţă lărgită faţă de cel anterior. Acesta era compus din Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Constantin Bălcescu, Al. G. Golescu, C.A. Rosetti, Dumitru şi I.C. Brătianu, Cezar Bolliac, Ştefan Golescu, Nicolae Golescu, Alexandru Golescu, Radu Golescu, Ion Heliade-Rădulescu şi Ion Câmpineanu. Comitetul a ales o comisie executivă compusă din Nicolae Bălcescu, Alexandru G. Golescu şi Ion Ghica. S-a adoptat un program al revoluţiei, în 22 de articole, prevederea cea mai înaintată fiind cuprinsă în articolul 13 (emanciparea şi împroprietărirea ţăranilor clăcaşi prin despăgubire) şi s-a stabilit ziua de 9/21 iunie pentru declanşarea revoluţiei (''Istoria României în date'', coordonator Constantin C. Giurescu, Bucureşti, 1992).

Din motive de ordin tactic, programul revoluţionar nu a vizat, în mod deschis, natura relaţiilor cu Poarta, şi nu a abordat, în mod deschis, problema unităţii şi problema independenţei. Printre prevederile programului se numărau: egalitatea în drepturi; Adunare reprezentativă; domn responsabil, ales pe cinci ani; responsabilitate ministerială; libertatea tiparului; secularizarea averilor mânăstireşti; eliberarea şi împroprietărirea ţăranilor clăcaşi cu despăgubire (prevederea cea mai radicală); emanciparea robilor ţigani prin despăgubire.

La finele lunii mai a sosit la Bucureşti comisarul otoman Talaat Efendi, căruia i-a fost înmânat un memoriu cu revendicări, ''asigurând guvernul de la Constantinopol că reformele care se preconizau în locul prevederilor Regulamentului Organic erau menite a asigura prosperitatea interioară şi că acest fapt nu contravenea drepturilor de suzeranitate otomană'' (Cornelia Bodea, ''Lupta românilor pentru unitatea naţională. 1834-1849''). AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Gabriela Badea)