Medicul şi scriitorul Vasile Voiculescu s-a născut în comuna Pârscov, judeţul Buzău, la 27 noiembrie 1884. Fiu de ţăran, şi-a petrecut copilăria într-o atmosferă rurală tradiţională.

A absolvit liceul "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti (1902), apoi a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti timp de doi ani (1902-1903), după care s-a înscris la Facultatea de Medicină (1903-1910). Atras de psihopatologie şi psihofizică, studiază lucrările unor personalităţi ale secolului, precum Wilhelm Wundt (medic şi filosof german), Pierre Janet (psiholog şi filosof francez), William James (filosof şi psiholog american), potrivit ''Dicţionarului scriitorilor români'' (Editura Albatros, Bucureşti, 2002).

Şi-a susţinut, în 1910, teza de doctorat "Rezecţia intestinului cu sutură termino-terminală în herniile strangulate". S-a dăruit cu generozitate meseriei sale, până în 1917 practicând medicina în mai multe zone rurale: Ocolul (jud. Gorj), Bezdead şi Tătărani (jud. Dâmboviţa), Buftea, Budeşti (jud. Ilfov). A participat la campaniile din 1913 şi 1916-1917, în Primul Război Mondial, fiind medic militar la Bârlad. În 1918, a fost numit medic al Domeniilor Coroanei. Din 1922 a activat ca medic şi profesor la Institutul ''Pompilian'' din Bucureşti, funcţionând în acelaşi timp şi ca medic de circumscripţie, potrivit lucrării ''Membrii Academiei Române 1866-2003'' (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, 2003).

La Bârlad l-a întâlnit pe Alexandru Vlahuţă, care a devenit mentorul său spiritual. Prietenia dintre cei doi a continuat şi după întoarcerea lui Vasile Voiculescu la Bucureşti (1918).

A debutat, în 1912, cu poezia ''Dorul'', cu versuri în tonalitate eminesciană, în revista ''Convorbiri literare''. În 1916, a publicat primul volum de "Poezii''. Din acelaşi an a început colaborarea la revista "Flacăra", publicaţie coordonată de Constantin Banu, în urma unei recomandări din partea lui Alexandru Macedonski.

A participat, la Bârlad, împreună cu George Tutoveanu, Tudor Pamfilie şi M. Lungianu, în 1919, la redactarea revistei "Florile dalbe". Mult mai târziu, între 1927 şi 1928, a colaborat la revista "Pleiada", alături de T. Pănescu-Ulmu şi N.I. Herescu, la Craiova. De asemenea, a colaborat cu articole la publicaţiile: "Cuget românesc", "Viaţa literară", "Însemnări literare", "Dacia", "Kalende", "Gândirea", "Luceafărul", "Revista Fundaţiilor Regale", "Viaţa Românească" etc.

În 1921, a fost desemnat subdirector al Fundaţiei Culturale, un an mai târziu devenind directorul acesteia.

Vasile Voiculescu a scris numeroase articole de educaţie sanitară şi asistenţă medicală publicate în revistele: ''Lamura'' (1919-1928), ''Albina'' (1922-1925), ''Vatra'' (1929-1930), ''România administrativă'' (1927-1936) şi ''Farul căminului'' (1933-1938). De asemenea, singur sau în colaborare a întocmit lucrări, între care: ''Boala cea nouă: poliomelita acută sau paralizia copiilor'' (1927), ''Sifilisul - îndreptar şi pentru cei bolnavi şi pentru cei sănătoşi'' (1930), ''Sifilisul'' (1930), ''Tuberculoza (Oftica)'' (1930); ''Cunoaşterea social-medicală a mediului'' (1933), ''Educaţia igienică a săteanului şi muncitorului'' (1933), ''Călăuza farmaciei căminului cu leacuri de întâiul ajutor pentru conducătorii căminelor culturale'' (1934); ''Igiena satelor'' (1934).

Începând din 1922, când a fost înfiinţată revista ''Cugetul românesc'' a lui Tudor Arghezi şi Ion Pillat, a publicat poeziile din volumul ''Poeme cu îngeri'' (1927). În acest volum, motivele religioase, existente şi în poezia anterioară, sunt preponderente.

A debutat în dramaturgie pe scena Teatrului Naţional, în 1930, cu drama ''Fata ursului''. Tot aici i-a fost prezentată o altă piesă ''Umbra'' (1935). În revista ''Azi'' a publicat piesa într-un act ''La pragul minunii'' (1934).

Din 1930, a iniţiat la Radio o rubrică permanentă pentru săteni (''De vorbă cu sătenii'') şi emisiunea ''Sfatul medicului''.

Alte volume de poezii publicate: "Din ţara zimbrului şi alte poezii" (1918); ''Pârgă'' (1921), ''Destin" (1933), "Urcuş" (1937), "Întrezăriri" (1939), "Poezii" (1944) şi teatru: "Demiurgul" şi "Duhul Pământului" (1943), notează volumul ''Dicţionar de literatură română'' (Ed. Univers, 1979).

Poeziile sale au fost recunoscute şi unanim apreciate, Vasile Voiculescu primind Premiul Academiei Române pentru volumul "Din ţara zimbrului şi alte poezii" (1918), Premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru volumul "Poeme cu Îngeri" (1927), Premiul Naţional pentru poezie (1941). A fost decorat cu ''Meritul cultural pentru litere şi opere literare'' în grad de cavaler (1940).

Vasile Voiculescu a ocupat diferite funcţii: subdirector şi referent al Fundaţiilor Regale, şef al Propagandei Sanitare din cadrul Direcţiei Educaţiei Poporului din Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, referent la Societatea de Difuziune Radiotelefonică, membru în consiliul Eforiei Sanitare şi de Ocrotire a municipiului Bucureşti, membru în Comisia de Cenzură Cinematografică de pe lângă Ministerul Propagandei Naţionale.

A fost membru al Societăţii Scriitorilor Români şi al Societăţii Autorilor Dramatici Români.

După 1944, a participat la întâlnirile literare ale grupului "Rugul aprins" de la mănăstirea Antim, al cărei stareţ era arhimandritul Vasile Vasilachi. Reuniunile se desfăşurau în salonul stăreţiei sau în biblioteca mănăstirii, în prezenţa a numeroşi scriitori, oameni de cultură şi monahi, între care: Alexandru Mironescu, Mircea Vulcănescu, Dumitru Stăniloae, părinţii Andrei Scrima, Sofian Boghiu etc. Participanţii intenţionau scoaterea unei reviste de spiritualitate românească şi tipărirea unei coloane de trăire creştină, alături de acţiuni umanitare şi de încurajare a artelor, prin acordarea de premii.

Foto: (c) ZOLTAN LOCSEI / AGERPRES FOTO - Lansarea volumului ''Vasile Voiculescu şi Rugul aprins'' de Sabina Măduţă (în imagine).

În 1948, gruparea a fost interzisă, unii membrii fiind surghiuniţi la alte mănăstiri, iar alţii judecaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare.

Vasile Voiculescu a fost arestat în august 1948 şi condamnat la cinci ani închisoare. A fost deţinut la Jilava şi Aiud, până la 2 mai 1962, când a fost pus în libertate, datorită stării de sănătate precare. La mai puţin de un an, la 26 aprilie 1963, s-a stins din viaţă.

Postum, i-au fost publicate "Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de V. Voiculescu" (1964), două volume de "Povestiri" (1966, Capul de Zimbru şi Ultimul Berevoi), ''Iubire Magică'' (1970), care include şi povestirea ''Lostriţa'', romanul "Zahei orbul" (1970).

Vasile Voiculescu a fost ales, la 21 aprilie 1993, post-mortem, membru al Academiei Române. AGERPRES/(Documentare- Irina Andreea Cristea; editor: Liviu Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)