Romulus Vulpescu, poet, prozator, traducător, editor şi publicist, s-a născut la 5 aprilie 1933, la Oradea.

A urmat la Bucureşti şcoala primară, şi tot aici liceele ''Sf. Andrei'' (1939-1948) şi ''Gh. Şincai'' (1948-1951). A absolvit, în 1955, Facultatea de Filologie, secţia limba şi literatura română, a Universităţii din Bucureşti, potrivit ''Dicţionarului general al literaturii române'', apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2009).

A lucrat ca redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (1955-1960), la Editura pentru Literatură Universală (1961-1964), la revista ''Luceafărul'' (1964-1965), precum şi la revista ''Manuscriptum''.

De asemenea, a fost secretar literar şi director adjunct la Teatrul ''Barbu Delavrancea'' (1967-1969), muzeolog la Muzeul Literaturii Române (1970-1973), secretar la Uniunea Scriitorilor din România (1973-1989) şi director al Teatrului Mic din Bucureşti (1990-1991).

A colaborat, de-a lungul timpului, la ''Ateneu'', ''Tomis'', ''Transilvania'', ''Gazeta literară'', ''Cinema'', ''România literară'', ''Convorbiri literare'', ''Secolul XX'', ''Orizont'', ''Limba română'', ''Săptămâna'' ş.a. De asemenea, a colaborat şi la radio, unde a fost titularul rubricii ''Cărţi pentru eternitate'' (1981-1985).

Foto: (c) VIOREL LAZARESCU / AGERPRES FOTO

După 1989 s-a implicat şi în viaţa politică, fiind senator în legislatura 1990-1992, ales pe lista Frontului Salvării Naţionale (FSN), în circumscripţia electorală nr. 41 Bucureşti. În respectiva legislatură a fost membru al Comisiei de redactare a proiectului Constituţiei României, precum şi preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Franceză din Senat, potrivit www.cdep.ro.

A fost membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului din 1994 până în 1998, când a ieşit la pensie (''Dicţionarul general al literaturii române'').

Romulus Vulpescu a debutat în anul 1953 cu un grupaj de poezii în revista ''Tânărul scriitor'' (1953). Editorial debutează în anul 1956 cu traducerea în versuri a dramei pastorale ''Aminta'' de Torquato Tasso, iar în 1965 cu prima carte personală, placheta ''Poezii''.

Mai amintim din opera sa: ''Proză. Exerciţii de stil'' (Bucureşti, 1967); ''Hoinărind prin Bucureşti'' (Bucureşti, 1968); ''Récital extraordinaire'', trad. Ileana Vulpescu (Paris, 1968); ''Şi alte poezii'' (Bucureşti, 1970); ''Procesul Caragiale-Caion. Dosarul revizuirii'' (în colaborare) (Bucureşti, 1972); ''Arte & meserie. Versuri vechi & noi'' (Bucureşti, 1979); ''Vraiştea'' (Bucureşti, 1994); ''Versuri. 1948-1993'' (Bucureşti, 1995)''; ''Hîncu - ba!'' (vol. I - ''Zodia Cacealmalei'' şi vol. II - ''Praznicul puşlamalelor'', cuprinzând publicistica 1962-2001; Ploieşti, 2002).

Romulus Vulpescu a tradus din François Villon, François Rabelais, W. Shakespeare, Dante Alighieri, Alfred Jarry, Torquato Tasso, Marcos Ana ş.a. A tradus, totodată, în limba franceză din Urmuz, G. Bacovia, I. Barbu şi Mateiu I. Caragiale şi a îngrijit ediţii din scrierile lui C. Sîrbu, I. Barbu, I. Horea şi G. Bacovia, potrivit ''Dicţionarului scriitorilor români'' (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu; Editura Albatros, Bucureşti, 2002). A publicat , de asemenea, ''Antologia poeziei latino-americane'' (1961) şi ''Antologia poeziei chineze'' (1963).

Foto: (c) VIOREL LAZARESCU / AGERPRES FOTO

În martie 2004, Romulus Vulpescu şi-a lansat volumele ''Pleiada'' şi ''Vraiştea''. Acesta din urmă, apărut într-un tiraj limitat, cuprinde versuri inedite ale lui Romulus Vulpescu, fiind ilustrat cu desene de Ion (Nuni) Anestin şi portrete de Mihu Vulcănescu. În 2007 i-a apărut volumul ''Vechituri & novitale'' (Editura Semne).

''Un tipic 'manierist', mai ales în latura exterioară a scrisului său, cel mai ingenios, mai inventiv, poate, în această latură, dintre toţi 'manieriştii' români nu numai de azi este Romulus Vulpescu. Gustul pentru decor, pentru podoabă, spectaculoasa vocaţie bibliofilă şi anticarială în genere îl determină pe acest poet cu daruri de caligraf şi miniaturist, pe acest insaţiabil degustător de frumuseţi artizanale să acorde aspectului tehnico-grafic al cărţilor pe care le semnează (opere originale şi tălmăciri) tot atâta însemnătate, dacă nu chiar mai multă uneori, ca şi conţinutului lor: să aleagă formatul cel mai agreabil adecvat, să asigure cât mai ademenitoare coperţi, să ornamenteze paginile, copios, cu ilustraţii splendide, să procure, pentru imprimarea textelor, cerneluri speciale, de culori diferite. Inspiraţia e livrescă prin excelenţă (...)'', scrie criticul literar Dumitru Micu în ''Dicţionarul general al literaturii române''.

Romulus Vulpescu a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1975, 1983), al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1979), Premiul de grafică al Ministerului Culturii (1970), Medalia de Argint pentru grafică de carte (Leipzig, 1971), Marele Premiu al Ministerului Culturii pentru întreaga activitate în domeniul cărţii (2002), Premiul Naţional pentru renaşterea cărţii bibliofile (2002).

În decembrie 2003 i-a fost decernat Premiul ''Mihai Eminescu'' al Academiei Române pentru anul 2001, pentru lucrarea ''Pleiada. Pléiade'' (ediţie bilingvă româno-franceză).

A fost recompensat cu gradul de ''Officier dans l'Ordre des Palmes Academiques'' al Franţei (1986). De asemenea, în 2003 i-a fost decernat Ordinul Naţional ''Serviciul Credincios'' în grad de Cavaler, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, pentru talentul său literar, precum şi pentru contribuţia sa la promovarea valorilor culturii universale în România şi a celei româneşti în străinătate.

Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO

A fost, de asemenea, laureat al Marelui Premiu pentru întreaga activitate în domeniul cărţii acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor în cadrul Târgului Internaţional de Carte Bookarest 2002.

Romulus Vulpescu a murit la 18 septembrie 2012. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; redactori Arhivă foto: Mihaela Tufega, Vlad Ruşeanu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Daniela Juncu)