Vechimea echitaţiei sau a călăriei, care se confundă cu începuturile istoriei poporului român, se explică prin caracterul ei utilitar, militar şi sărbătoresc. Calul a făcut parte indisolubilă din oştirile voievozilor şi domnitorilor care şi-au apărat cu preţul vieţii pământurile strămoşeşti, potrivit ''Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România'' (vol. I, Bucureşti, 2002).

Documentul care atestă preocuparea pentru organizarea de concursuri ecvestre este "Anaforaua Sfântului Cârmuitoru nr. 51" din 1841, care încuviinţa "oarecari regule pentru îmbunătăţirea soiurilor vitelor, prin care să statornicească nu numai Ipodromii la Iaşi, Fălticeni şi Galaţi, ci şi premii pentru caii ce s'ar deosebi în alergări". Desfăşurarea a tot mai numeroase întreceri determină apariţia la Iaşi, în 1851, a "Reglementului alergărilor de cai, de unu comitetu de încurajare pentru reproducerea (plodirea) şi îmbunătăţirea rasei cailor", iar în 1862 a unui nou regulament, de data aceasta sub egida Jockey Clubului Român, înfiinţat la 5 ianuarie 1875.

Pentru organizarea primelor concursuri sportive din ţările româneşti nu s-au găsit documente doveditoare. În 1847, la Iaşi, apare, însă, o broşură denumită "Despre ipodromie sau alergări de cai", care conţine informaţii privind organizarea şi desfăşurarea curselor de cai şi despre îmbunătăţirea rasei cailor (I. Todan, 1970).

Unirea Principatelor, precum şi scăderea numărului de cai de rasă, au dus la deplasarea centrului de greutate al hipismului românesc la Bucureşti, unde, în 1871, ia fiinţă "Societatea Equestră Română", care, după patru ani, îşi va schimba denumirea în Jockey Club, continuând să-şi aducă o substanţială contribuţie la dezvoltarea hipismului nostru, prin organizarea de concursuri, prin editarea unor materiale de popularizare pentru îmbunătăţirea rasei cailor în România.

Apariţia primelor societăţi ecvestre în ţara noastră şi organizarea de numeroase concursuri, începând de la jumătatea veacului trecut, au avut consecinţe importante pentru hipismul românesc, susţine 'Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului.

În plus, construirea hipodromurilor de la Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Brăila, Craiova, Botoşani, Târgovişte, Giurgiu şi altele a dus la apariţia unor competiţii mai întâi de dresaj, apoi de concurs complet şi sărituri. De aceea, în aceste oraşe au apărut şi primele societăţi hipice care, ulterior, s-au numărat printre membrele fondatoare ale Federaţiei Equestre Române.

Enciclopedia mai sus-citată arată că în apariţia şi dezvoltarea călăriei româneşti, un rol important a revenit şcolilor de cavalerie. Printre cele mai vechi din România se află "Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie" înfiinţată la Bucureşti în 1847 şi "Şcoala Militară de Cavalerie" de la Iaşi (1875). Un moment important de referinţă al istoriei călăriei din ţara noastră îl constituie înfiinţarea, în anul 1872, a "Şcolii Speciale de Cavalerie" din Bucureşti, al cărei sediu se afla la cazarma Malmaison. Din păcate, după patru ani, ea îşi încetează activitatea, până în 1883, când se reînfiinţează, fiind amplasată în clădirea "Şcoalei de Aplicaţie şi Geniu" din Calea Griviţei.

Concursurile hipice (naţionale şi internaţionale) din perioada 1909-1912, şi anii 1914, 1915 şi 1919 scot în evidenţă valoarea călăreţilor români în probele de dresaj, sărituri şi sărituri în înălţime, vânătoare călare (cpt. Soutz, cpt. Al. Ghica, cpt. Chiciu, slt. Radu, cpt. Filip Iacob - în proba de ''steeple chase'').

După Primul Război Mondial, concursurile hipice se reiau în 1922. În anul următor se amenajează un nou hipodrom la Floreasca, pe lângă cele două de la Băneasa, primul construit în 1906. După 1924, se dispută anual concursul hipic naţional. Activitatea internaţională se intensifică. Astfel, la concursurile de la Poznan şi Varşovia (1929), cpt. Constantinescu ocupă trei locuri I. Succese similare se obţin în 1930 la Nisa şi Roma. Datorită performanţelor călăreţilor militari, această ramură sportivă îşi dobândeşte notorietate internaţională, între 1935 şi 1940, echitaţia din România atinge apogeul.

În afară de concursul hipic naţional, apare o altă competiţie importantă ce se va numi "Campionatul calului de arme", care a debutat la Bucureşti în 1925, a continuat tot aici în 1926, apoi la Sibiu (1927, 1928), la Galaţi (1929), Craiova (1930), Iaşi (1932), Bucureşti (1933), Braşov (1935), Timişoara (1936), Arad (1937) şi Constanţa (1938).

''Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România'' notează că la concursul internaţional din 1934, cpt. P. Kirculescu câştigă Concursul "Micii Antante" de la Constanţa. În 1935, o echipă formată din P. Kirculescu, C. Apostol, T. Tudoran şi C. Zahei concurează, în vederea pregătirii pentru JO de la Berlin din 1936, la concursurile de la Nisa, Napoli, Roma, Florenţa şi Aachen, câştigând probe sau ocupând locuri fruntaşe: C. Apostol ocupă locul I la Nisa, iar I. Tudoran - Cupa oraşului Aachen. La JO de la Berlin, lt. H. Rang obţine, după baraj, medalia de argint în "Premiul naţiunilor". Succesele se repetă: Felix Ţopescu - o victorie la Viena, H. Rang cucereşte "Marele Premiu al oraşului Aachen". Şi în 1937 călăreţii noştri obţin victorii la concursurile de la Paris, Bruxelles, Varşovia, Londra, Düsseldorf, Berlin, Aachen. În 1938, concursul hipic naţional va fi înlocuit cu concursul hipic internaţional desfăşurat la Bucureşti, la care au participat opt echipe naţionale din Cehoslovacia, Franţa, Germania, Polonia, Grecia, Belgia, Italia şi România (H. Rang, F. Ţopescu, V. Apostol, T. Tudoran, C. Zahei, I. Epure). Succesele se repetă în 1939 şi în 1940 cu aceşti călăreţi, la care se alătură P. Kirculescu şi Al. Purcherea.

Generalul G. Moruzi, inspectorul general al cavaleriei, îi consultă pe conducătorii societăţilor hipice şi, la 12 decembrie 1930, începe Congresul de constituire al Federaţiei Equestre Române (FER). A doua zi erau alcătuite Statutele FER, care cuprindeau o serie de prevederi în spiritul celorlalte federaţii sportive înfiinţate până în acel moment în ţara noastră. România devine cea de a 21-a ţară afiliată la federaţia internaţională de profil, admiterea "de jure" producându-se conform buletinelor forului mondial peste un an, în 1931.

La data înfiinţării sale, FER cuprinde: Societăţile Hipice din Botoşani (preşedinte N. Rosetti), Dobrogea - Constanţa (preşedinte C. Comănescu), Iaşi (preşedinte Elena Brătianu), Târgovişte (preşedinte D. Rădulescu), Societatea Hipică Română - CCB (preşedinte Th. Eliad) şi Clubul Călăreţilor din Braşov (preşedinte O. Schmidt), lor alăturându-li-se, până în 1939, Societatea Hipică Arad, Societatea Hipică Suceava, Societatea Hipică "Ardeal" (Cluj), Societatea Hipică "Oltenia", Societatea Hipică Galaţi, Societatea Hipică a Târnavelor (Mediaş), Cercul Hipic Oradea, Clubul Călăreţilor Reşiţa, Clubul Călăreţilor Sibiu, Societatea Hipică Bănăţeană (Timişoara), Societatea Hipică şi Centrul Arcaşilor Rădăuţi - Gura Humorului. În cei zece ani care au precedat marea conflagraţie mondială a anilor '40, FER a beneficiat de aportul unor oameni pasionaţi: Gheorghe Moruzi, Constantin Ilasievici, Elena Brătianu, Th. Eliad, lacob Filip, C. Comănescu, Vasile Şendrea, C. Fortunescu, D. Tăutu şi alţii, care au lucrat cu sârguinţă pentru propăşirea călăriei româneşti.

O dată cu constituirea Organizaţiei Sportului Popular (OSP), după 1944, nici călăria n-a scăpat reorganizării, anul 1947 reprezentând, în fond, şi reluarea activităţii. Conform site-ului FER, http://fer.org.ro, la 17 ianuarie 1947, ziarul "Sportul popular" publica articolul cu titlu: "Pe linia tradiţională a călăreţilor - Sportul equestru renaşte într-un spirit nou", semnat de regretatul gazetar Victor Bănciulescu. După câteva zile, la 13 februarie 1947, se reînfiinţează Federaţia Equestră Română.

Biroul federal al FER era următorul: preşedinte - general Dumitru Popescu, secretar general - lt. col. Felix Ţopescu, resortul militar - col. Eugen Gaiu, resort universitar - Dan Brăiloiu, resort sindical - Francisc Molnar, resort urban-rural - mr. Cerchez, resort şcolar - prof. Lefteriu. În 1948, Jockey Clubul Român se desfiinţează.

După trei ani se constituie Comitetul pentru Cultură Fizică şi Sport (CCFS), federaţia fiind transformată în Comisie Centrală prin decizia din iulie 1950, cu următoarea componenţă: preşedinte - Gh. Vidraşcu şi membri: Cornel Coleş, Nicolae Zidaru, I. Urdăreanu, Dan Pavlescu, Stelian Cărbunaru, Constantin Popescu, Felix Ţopescu (Bucureşti); Mihai Grabec (Sibiu); Valentin Baoor, Constantin Zahei (Oradea); Constantin Eftimie (Ploieşti); Nicolae Elian (Constanţa); Nicolae Nicula (Craiova); Ion Nedan (Târgovişte); Nicolae Dumitrescu (Sf. Gheorghe); Nicolae Oţeleanu (Caracal); Ion Ciobotaru (Bacău); Ernest Kiss, Ioan Deri (Sf. Gheorghe), Florea Pădureanu (Braşov).

În 1955, s-a construit pe Calea Plevnei din Bucureşti una din cele mai frumoase baze hipice din acea perioadă din capitalele europene. În acelaşi an, pe baza respectivă s-a organizat un mare concurs hipic internaţional, la care au participat călăreţi de elită din 7 ţări.

Site-ul http://fer.org.ro precizează că, la 2 iulie 1957, apare o hotărâre a CC al PMR şi a Consiliului de Miniştri al RPR, care reorganizează mişcarea sportivă din ţară. Printre măsurile adoptate se află şi prevederea potrivit căreia Comisiile Centrale pe ramuri de sport revin la structura de federaţii sportive. "Din acest moment, noua denumire a FER a fost Federaţia Română de Călărie (FRC), titulatură sub care se va afilia şi la forul internaţional". (E. Fântâneanu, 2010)

La conducerea FRC se aflau generalii: Alexandru Vasiliu, Petre Constantinescu, Marcu Stan, Constantin Zamfirescu, Dumitru Constantinescu, Zănoagă Iliescu, coloneii Gh. Niculescu, Nicolae Bădulescu, Virgil Safer, Constantin Zahei şi căpitan Petre Roşea.

A urmat o perioadă cu o activitate extrem de bogată, în 1967 preşedinte fiind desemnat Atanasie Victor Stănculescu, iar secretar general - Dumitru Nedelea, notează ''Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului''.

În perioada 1955-1988, baza materială a federaţiei s-a dezvoltat prin construirea mai multor arene hipice în provincie (Sibiu, Lugoj, Cluj, Târgu Mureş, Piatra Neamţ, Mangalia, Miercurea-Ciuc, Teremia Mare), pe care se puteau organiza competiţii de nivel internaţional. S-au construit, de asemenea, maneje acoperite la Sibiu, Lugoj, Târgu Mureş şi Timişoara. În calendarul competiţional intern s-au introdus noi competiţii de nivel republican: "Cupa României" şi "Cupa Federaţiei".
 

Foto: (c) AGERPRES FOTO

În anii de după cel de-al Doilea Război Mondial s-au remarcat în probele de dresaj şi obstacole, pe plan intern şi la numeroase concursuri hipice internaţionale, călăreţii: Gh. Antohi, D. Bărbuceanu, A. Costea, D. Hering, Gh. Langa, Al. Longo, M. Marcoci, N. Mihalcea, I. Molnar, V. Pinciu, D. Roşca, P. Roşea, M. Timu, D. Velicu, C. Vlad ş.a.
 

Foto: (c) SANDU SINDERMAN / AGERPRES FOTO

Un moment însemnat al călăriei l-a constituit cucerirea medaliei de bronz la JO din 1980 (Moscova) de către echipa de dresaj formată din: D. Velicu, P. Roşea şi A. Donescu. Tot la această competiţie olimpică s-a remarcat Dania Popescu-Longo, singura călăreaţă prezentă în întrecerea olimpică de obstacole.
 

Foto: (c) MARIAN ILIE / AGERPRES FOTO

După 1989, călăria a parcurs un drum sinuos, cu o perioadă de avânt, reliefată, pe plan internaţional, de rezultate bune în competiţii majore: pentru prima oară în istorie, un sportiv român fiind prezent la finala Cupei Mondiale. A urmat o perioadă de stagnare, din punct de vedere organizatoric, forul de specialitate avându-i secretari generali pe Vasile Tudor şi Sorin Soveja, iar preşedinţia fiind preluată de regizorul Sergiu Nicolaescu.
 

Foto: (c) ILIE BUMBAC / AGERPRES FOTO

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

În 1991, Jockey Clubul Român (interzis în 1948) este reînfiinţat, reluându-şi rolul jucat şi în trecut: îmbunătăţirea rasei cailor şi dezvoltarea sportului hipic, în special a curselor de galop pe hipodromul Mangalia, în colaborare cu Societatea Naţională "Cai de rasă" şi Loteria Naţională, mai arată ''Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România''. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, redactori Arhiva Foto: Elena Bălan, Mihaela Tufega, Vlad Ruşeanu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Gabriela Badea)