RETROSPECTIVĂ 2017: Activitatea ministrului de Externe al României
Teodor Meleşcanu depune jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Afacerilor Externe, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni – 4 ianuarie 2017
IANUARIE
10. - Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, l-a primit, la sediul MAE, pe ambasadorul agreat al Republicii Federale Germania în România, Cord Meier-Klodt, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare.
- Participarea la evenimentul dedicat aniversării a 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, organizat de către Reprezentanţa Comisiei Europene în România, la Hotel Hilton din Bucureşti.
12. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Franţei în România, Francois Saint-Paul, prilej cu care cei doi au avut un schimb de opinii cu privire la relaţiile bilaterale şi la provocările cu care se confruntă, în prezent, Uniunea Europeană.
13. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Japoniei în România, Kisaburo Ishii, şi ambasadorului Regatului Danemarcei în România, Karsten Vagn Nielsen.
16. - Participarea la reuniunea Consiliului Afacerilor Externe (CAE) de la Bruxelles. A avut o întrevedere cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini.
19. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Republicii Populare Chineze în România, Xu Feihong, în vizită de curtoazie; a ambasadorului Republicii Italiene în România, Diego Brasioli, cu care a vorbit despre dinamica relaţiilor bilaterale şi despre fenomenul migraţiei; a ambasadorului Republicii Croaţia la Bucureşti, Davor Vidi.
20. - Primirea ambasadorului Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm.
- Participare, la sediul MAE, la ceremonia de semnare a contractului participării României la Expo Astana - 2017. Contractul a fost semnat de comisarii celor două ţări la "Expo Astana - 2017", Rapil Zhoszybayev, prim-adjunct al ministrului kazah de externe şi Radu Şerban, din partea României.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU/AGERPRSES FOTO
Rapil Zhoshybayev (stg.), adjunctul ministrului Afacerilor Externe din Kazahstan, Teodor Meleşcanu (ctr.), ministrul Afacerilor Externe şi Radu Şerban (dr.), comisarul României la "Expo Astana - 2017", se pregătesc să participe la ceremonia semnării contractului de participare a României la expoziţia internaţională "Expo Astana - 2017".
23. - Întâlnire, la Bucureşti, cu viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Andrei Galbur, în cadrul căreia au convenit, printre altele, asupra reluării şedinţelor Comisiei mixte interguvernamentale România - Republica Moldova pentru integrare europeană.
25. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Confederaţiei Elveţiene în România, Urs Herren, în vizită de curtoazie, printre temele dezbătute numărându-se şi cooperarea celor două ţări în cadrul organismelor internaţionale; primirea ambasadorului Republicii Arabe Egipt în România, Mohamed Alaaeldin Aly Shawky Elhadidi.
26. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Statului Israel în România, Tamar Samash; a ambasadorului Republicii Macedonia în România, Pande Lazarevski, în vizită de rămas bun.
27. - Întrevederi, la sediul MAE, cu ambasadorul Republicii Turcia în România, Osman Koray Ertaş; ambasadorul Regatului Spaniei în România, Ramiro Fernandez Bachiller.
30. - Întrevederi, la sediul MAE, cu ambasadorul Republicii Polonia la Bucureşti, Marcin Wilczek; ambasadorul agreat al Statului Qatar, Abdullah Nasser Abdullah Alhumaidi, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare; ambasadorul Republicii Polone în România, Marcin Wilczek; cu secretarul de stat pentru afaceri europene din cadrul Ministerului francez al Afacerilor Externe şi Dezvoltării Internaţionale, Harlem Désir.
31. - Întrevedere, la sediul MAE, cu ministrul irlandez de stat însărcinat cu Afacerile Europene, Protecţia Datelor şi pentru Piaţa Unică Digitală a UE, Dara Murphy.
FEBRUARIE
3. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Ungariei în România, Botond Zákonyi.
6. - Participare la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) de la Bruxelles; întrevederi cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, cu Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, vicepreşedinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini.
7. Primirea, la sediul MAE, a secretarului general al Comunităţii Democraţiilor, Maria Leissner, cu care a vorbit despre exercitarea de către România a preşedinţiei CD; a ambasadorului Republicii Finlanda în România, Päivi Pohjanheimo.
8. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Republicii Belarus în România, Andrei Grinkevich, în vizită de curtoazie; a ambasadorului Republicii Irak, Hussain Taha Hassan Sinjari.
9. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Regatului Maroc la Bucureşti, Faouz Achchabi, în vizită de curtoazie; a ambasadorului Canadei în România, Kevin Hamilton; a ambasadorului Republicii Slovenia în România, Mihael Zupančič.
10. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Republicii Libaneze în România, Rana Mokaddem; a ambasadorului Republicii Algeriene Democratice şi Populare, Taous Djellouli.
12. - Convorbire telefonică cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. Cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul şi perspectivele de punere în aplicare a deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varşovia, cu accent pe măsurile vizând consolidarea apărării şi descurajării aliate în zona Mării Negre.
13. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valeri Kuzmin; ambasadorului Republicii Lituania la Bucureşti, Arvydas Pocius; ambasadoarei Regatului Norvegiei la Bucureşti, Tove Bruvik Westberg, în vizită de curtoazie.
14. - Întrevederi, la sediul MAE, cu ambasadorul Republicii Estonia la Bucureşti, Ants Frosch, în vizită de curtoazie; cu ambasadorul Republicii Kazahstan în România, Daulet Batraşev.
15. - Primirea, la sediul MAE, a preşedintelui Consiliului de Afaceri Americano - Român (AMRO), Eric Stewart, aflat în vizită în România; a ambasadorului Regatului Haşemit al Iordaniei la Bucureşti, Saker Malkawi.
16. - Participarea în delegaţia condusă de premierul Sorin Grindeanu în vizită la Bruxelles.
17. - Participare la cea de-a 53-a ediţie a Conferinţei pentru politici de securitate de la Munchen, pe agenda căreia au figurat "teme relevante pentru gestionarea provocărilor de securitate actuale, legate, printre altele, de cooperarea transatlantică, priorităţile prezente şi de perspectivă ale NATO, viitorul proiectului european". (17-19)
20. - Semnarea, la sediul MAE, alături de ministrul Afacerilor Externe al Republicii Coreea, Yun Byung-se, aflat în vizită în România, a unui Memorandum de Înţelegere privind cooperarea şi consultările între cele două ministere, prilej cu care Teodor Meleşcanu a vorbit despre relaţia dintre cele două ţări, dar şi despre situaţia securităţii în Peninsula Coreeană, în contextul celor mai recente teste balistice efectuate de Coreea de Nord.
- Întrevedere, alături de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, cu ambasadorii statelor membre UE acreditaţi la Bucureşti.
21. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadoarei Regatului Suediei la Bucureşti, Anne Lindahl Kenny, discuţia vizând inclusiv posibilitatea unei cooperări româno-suedeze mai strânse; a ambasadorului Bulgariei la Bucureşti, Todor Ivanov Churov
22. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Republicii Cehe la Bucureşti, Vladimir Valky, în vizită de curtoazie; a reprezentanţilor Uniunii Consulilor Onorifici din România (UCOR).
23. - Primirea ambasadorului Iranului la Bucureşti, Hamid Moayyer, la sediul MAE.
24. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Republicii Portugheze la Bucureţti, Joăo - Bernardo Weinstein; a ambasadorului Regatului Belgiei la Bucureşti, Thomas Baekelandt, în vizită de curtoazie, context în care s-a discutat inclusiv de prezenţa României la Festivalul Europalia, în 2019.
27. - Vizita oficială în Ungaria, unde s-a întâlnit cu premierul Ungariei, Viktor Orban, şi cu şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto.
28. - Întrevedere, la sediul MAE, cu ambasadorul Regatului Arabiei Saudite la Bucureşti, Abdulaziz Mohammed Al-Aifan, în vizită de curtoazie; cu ambasadorul Statelor Unite Mexicane la Bucureşti, Jose Arturo Trejo Nava; cu ambasadorul Republicii Cipru la Bucureşti, Dimitris Hatziargyrou.

Foto:(c) SEBASTIAN OLARU/AGERPRES FOTO
Mistrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu (stg.) şi omologul său ungar, Peter Szijjarto (dr.), susţin o conferinţă de presă, la finalul întâlnirii pe care au avut-o, în contextul vizitei oficiale efectuate în Ungaria - 27 februarie 2017
MARTIE
1. - Participarea la întrevederea premierului României, Sorin Grindeanu, cu omologul din Republica Malta, Joseph Muscat, ce a avut loc la sediul Guvernului.
- Întrevederi, la sediul MAE, cu ambasadorul Statului Kuweit în România, Talal Mansour Alhajeri; cu ambasadorul Republicii Moldova în România, Mihai Gribincea.
3. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Republicii Peru, Jose Antonio Arrospide del Busto.
6. - Participare la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), desfăşurată la Bruxelles, unde a vorbit, printre altele, despre sprijinul României în favoarea profilului UE de actor global, inclusiv prin consolidarea dimensiunii de apărare şi necesitatea unei coordonări cu NATO.
7. - Întrevederi, la sediul MAE, cu ambasadorul Emiratelor Arabe Unite la Bucureşti, şeicul Ahmed Ali Hamad Al Mualla, context în care s-a discutat şi despre situaţia securităţii în Orientul Mijlociu; cu ambasadorul Republicii Austria în România, Gerhard Reiweger.
8. - Primirea, la sediul MAE, a rezidentului coordonator a.i. al sistemului ONU în România, reprezentant UNICEF în România, Sandie Blanchet.
13. - Participarea la dejunul de lucru cu ambasadorii grupului ţărilor asiatice.
14. - Consultări, la sediul MAE, cu vicepremierul şi cu ministrul afacerilor externe şi europene al Croaţiei, Davor Ivo Stier.
15. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Palestinei la Bucureşti, Fuad Kokaly, în vizită de curtoazie.
17. - Primirea, la sediul MAE, a viceprim-ministrului şi ministrul de externe al Turkmenistanului, Rashid Meredov; Ceremonia de semnare a 'Planului de Acţiuni privind consultările bilaterale dintre MAE român şi MAE turkmen pentru perioada 2017-2018'.
20. - Primirea, la sediul MAE, a ministrului adjunct de externe al Georgiei, David Dondua; a Nunţiului Apostolic în România, ES Mons. Miguel Maury Buendía.
22. - Participare, la Washington, la reuniunea ministerială a Coaliţiei globale anti-Daesh, eveniment prezidat de secretarul de stat american Rex Tillerson. (22-23)
27. - Întrevedere, la sediul MAE, cu ambasadorul Republicii Armenia la Bucureşti, Hamlet Gasparian. Discuţiile s-au focalizat asupra temelor de interes în relaţiile bilaterale şi continuarea dialogului politic bilateral, în contextul în care, în decembrie 2016, s-au aniversat 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Republica Armenia.
- Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Republicii Slovace la Bucureşti, Ján Gábor.
28. - Participare la deschiderea oficială a seminarului "Building Resilience in the Black Sea Region. Supporting the implementation of the EU Global Strategy on Foreign and Security Policy" ("Construirea rezilienţei în regiunea Mării Negre. Sprijinirea implementării Strategiei Globale a Uniunii Europene privind politica externă şi de securitate"), organizat la Bucureşti, de MAE în colaborare cu New Strategy Center, Institutul Diplomatic Român şi Institutul European pentru Studii de Securitate (EUISS). Cu acest prilej, a subliniat necesitatea unei implicări mai susţinute a Uniunii Europene în vecinătatea răsăriteană şi la Marea Neagră, îndeosebi în actualul context internaţional şi având în vedere importanţa acordată implementării Strategiei Globale a UE.
29. - Prezenţa la recepţia organizată la Athenee Palace Hilton din Capitală, cu prilejul vizitei la Bucureşti a prinţului Charles al Marii Britanii.
- Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Republicii Tunisiei în România, Boutheina Labidi, a preşedintelui Consiliului de Afaceri Americano - Român (AMRO), Eric Stewart.
- Ceremonia de semnare, la sediul MAE, a Protocolului de colaborare între Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Cercetării şi Inovării, urmată de declaraţii de presă ale ministrului afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, şi ministrului cercetării şi inovării, Şerban Constantin Valeca.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU/AGERPRSES FOTO
Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe, susţine o declaraţie de presă după ce a semnat Protocolul de colaborare între Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Cercetării şi Inovării – 29 martie 2017
APRILIE
3. - Participare la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) de la Luxemburg, printre temele aflate pe agendă aflându-se dosarul sirian, dar şi situaţia din Yemen şi Libia; întrevedere, în marja reuniunii, cu omologul britanic, Boris Johnson, despre situaţia românilor din Marea Britanie şi participare la reuniunea Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova (GAERM).
5. - Întrevederi, la sediul MAE, cu ambasadorul Republicii Finlanda la Bucureşti, Päivi Pohjanheimo; cu grupul şefilor de misiune din statele arabe acreditaţi la Bucureşti.
6. - Vizita oficială în republica slovacă, la invitaţia omologului Miroslav Lajcak. (6-7)
10. - Vizita oficială în Republica Estonia, la invitaţia omologului Sven Mikser. (10-11)
12. - Participare, la Varşovia, la reuniunea şefilor diplomaţiilor din statele Grupului de la Vişegrad cu statele Parteneriatului Estic al UE, unde a pledat pentru o abordare diferenţiată în raporturile UE cu ţările Parteneriatului Estic.
13 - Primirea, la sediul MAE, a secretarului de stat din cadrul Ministerului pentru Economie, Energie, Industrie, Întreprinderi Mijlocii şi Meserii din Renania de Nord - Westfalia, Günther Horzetzky.
20. - Întrevederi, la sediul MAE, cu ambasadorul Republicii Albania la Bucureşti, Ilir Tepelena; ambasadorul Republicii Federale Nigeria în România, Okechukwu Fidelis Muoh.
21. - Primirea, la sediul MAE, a adjunctului Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), Abdel Aziz Abu Hamad Aluwaisheg, aflat în vizită oficială în România.
28. - Participare la reuniunea informală a şefilor diplomaţiilor din statele membre UE (Gymnich), desfăşurată la Valletta, în Malta.
29. - Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a salutat împlinirea a 20 de ani de la intrarea în vigoare a Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora şi de la înfiinţarea Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice (OIAC).
MAI
2. - Întrevedere, la sediul MAE, cu directorul regional al UNICEF pentru Europa Centrală şi de Est şi Comunitatea Statelor Independente, Afshan Khan.
3. - Participarea la Conferinţa "Preşedinţia română a Consiliului UE 2019 - Împreună pentru consolidarea proiectului european" desfăşurată la Palatul Parlamentului.

Foto:(c) LIVIU ŞOVA/AGERPRES FOTO
Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe, alături de (de la stg. la dr.) Şerban Constantin Valeca, ministrul Cercetării şi Inovării, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, Ana Birchall, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, la dezbaterea "Preşedinţia română la Consiliul UE 2019 - Împreună pentru consolidarea proiectului european", organizată de Ministerul Afacerilor Externe, la Palatul Parlamentului - 3 mai 2017
5. - Întrevederi, la sediul MAE, cu ambasadorul agreat al Republicii Italiene în România, Marco Giungi, cu prilejul prezentării copiilor scrisorilor de acreditare; cu ambasadorul Azerbaidjanului în România, Farid Abdinbayov.
8. - Primirea, la sediul MAE, a preşedintelui Consiliului Reprezentanţilor al Republicii Irak, Saleem Abdullah Ahmad Naser al-Jubouri, aflat într-o vizită oficială în România.
9. - Participarea în delegaţia condusă de prim-ministrul Sorin Grindeanu, în vizita în Republica Austria.
10. - Primirea, la sediul MAE, a viceministrului pentru relaţii externe al Republicii Peru, Néstor Francisco Popolizio Bardales, în contextul unei noi runde de consultări politico-diplomatice între ministerele de externe ale celor două ţări; a reprezentanţilor Comisiei pentru Politică Externă a Conferinţei Consultative Politice a Poporului Chinez.
12. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Ordinului Suveran de Malta, Jakob Kripp; a ambasadorului Statului Kuwait în România, Talal Mansour Alhajeri.
15. - Participare la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) de la Bruxelles, evenimentul având, printre temele principale, Strategia Globală a UE în domeniile Securitate şi Apărare.
17. - Întrevedere, la sediul MAE, cu Delegaţia Comisiei pentru Apărare Naţională din Seimul Poloniei.
18. - Participare la reuniunea Comitetului Miniştrilor (CM) al Consiliului Europei (CoE), care s-a desfăşurat la Nicosia, sub mandatul Preşedinţiei Republicii Cipru, unde a vorbit despre consolidarea drepturilor omului în Europa. (18-19)
21. - Participare la reuniunile aniversare ale Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), de la Istanbul. (21-22)
23. - Primirea, la sediul MAE, a preşedintelui Senatului din Regatul Haşemit al Iordaniei, Faisal Al-Fayez; a directorului regional adjunct al UNDP pentru Europa şi Comunitatea Statelor Independente, Rastislav Vrbensky; a secretarului de stat din MAE finlandez, Peter Stenlund.
24. - Participare, la sediul Guvernului, la întâlnirea premierului Sorin Grindeanu cu delegaţia din Republica Estonia condusă de prim-ministrul Jüri Ratas, aflată în vizită oficială în România.
25. - Primirea, la sediul MAE, a secretarului de stat pentru afaceri europene din MAE portughez, Margarida Marques.
26. - Participare, la Bratislava, la cea de-a 12-a ediţie a Forumului Global de Securitate GLOBSEC, organizat de Ministerul Afacerilor Externe şi Europene al Republicii Slovace şi organizaţia neguvernamentală GLOBSEC. (26-27)
29. - Participare, la sediul Guvernului, la Consiliul Naţional pentru pregătirea preşedinţiei UE.
31. - Lansarea oficială, la New York, a campaniei de promovare a candidaturii României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliului de Securitate al ONU (CS ONU) pentru un mandat de doi ani (2020-2021). (31 mai-3 iunie)
IUNIE
7. - Consultări, la sediul MAE, cu viceprim-ministrul şi ministrul afacerilor externe al Bulgariei, Ekaterina Zaharieva, aflată în vizită la Bucureşti; conferinţă comună de presă.
8. - Participarea, în delegaţia condusă de prim-ministrul Sorin Grindeanu, la vizita de lucru în Franţa (7-8).

FOTO:(c) GRIGORE POPESCU/AGERPRES FOTO
Viceprim-ministrul Ekaterina Spasova Gheceva-Zaharieva, ministrul afacerilor externe al Bulgariei, şi Teodor Meleşcanu, ministrul afacerilor externe, susţin o conferinţă comună de presă, la sediul MAE – 7 iunie 2017
10. - Participarea la conferinţa "Threats. Resilience. Society", organizată de Institutul Aspen România, în parteneriat cu Divizia de Diplomaţie Publică a NATO, la Athenee Palace Hilton Hotel.
12. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Republicii Elene la Bucureşti, Vassilis Papadopoulos, în vizită de curtoazie; a ambasadorului Georgiei la Bucureşti, Ilia Giorgadze, în vizită de rămas-bun, cu ocazia încheierii misiunii sale diplomatice în România; a ambasadorului Statului Qatar în România, Abdullah Nasser Abdullah Alhumaidi; a ambasadorului Regatului Arabiei Saudite în România, Abdulaziz M. Al Aifan.
13. - Vizita la Berlin. (13-14)
15. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului agreat al Republicii Franceze în România, Michčle Ramis, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare; a secretarului de stat pentru Afaceri Europene în MAE slovac, Ivan Korčok.
23. - Participare la cea de-a V-a ediţie a Forumului de Diplomaţie Publică, la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.
26. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Republicii Islamice Pakistan în România, Ayaz Muhammad Khan, în vizită de rămas-bun.
IULIE
4. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Republicii Populare Chineze în România, Xu Feihong.
5. - Întrevederi, la sediul MAE, cu mareşalul Senatului Republicii Poloniei, Stanislaw Karczewski, aflat în România la invitaţia preşedintelui Senatului României; cu directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Ricardo Azevedo,
- Participare la Conferinţa de presă de lansare a preşedinţiei estone a Consiliului UE, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.
11. - Participare la reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe din statele participante la OSCE de la Mauerbach, în Austria.
12. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Republicii Finlanda în România, Päivi Pohjanheimo, şi ambasadorului Republicii Kazahstan în România, Daulet Batrashev.
14. - Întrevedere, la sediul MAE, cu ministrul de stat al afacerilor externe din Republica Federală Nigeria, Kadija Bukar Abba Ibrahim, aceasta fiind prima vizită întreprinsă în România de către un demnitar din Ministerul Afacerilor Externe nigerian în ultimii 25 de ani.
17. - Participare la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) de la Bruxelles.
19. - Primirea, la sediul MAE, a ministrului de stat pentru afaceri externe din MAE japonez, Nobuo Kishi; a ambasadorului agreat al Republicii Arabe Egipt, Salah El-Din A. El-Sadek Ahmed, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare; a ambasadorului Marelui Ducat al Luxemburgului în România, Christian Biever, în vizită de rămas bun.
25. - Primirea, la sediul MAE, a noului reprezentant UNICEF în România, Pieter Bult; a ambasadorului Statului Kuwait în România, Talal Mansour Alhajeri.
27. - Vizita în Republica Kazahstan: întâlnire cu prim-ministrul Bakytzhan Sagintaev; participare la expoziţia internaţională "Expo 2017 Astana. Future Energy" şi la marcarea a 25 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări. (27-28)
31. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Regatului Norvegiei în România, Tove Bruvik Westberg, în vizită de rămas bun;
- Întrevedere, la sediul MAE, cu Grupul Şefilor ambasadelor, delegaţiilor şi instituţiilor francofone (GADIF) acreditate la Bucureşti.

FOTO:(c) SILVIU MATEI/AGERPRES FOTO
Întâlnirea ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, cu Bakytzhan Sagintayev, premierul Republicii Kazakhstan – 27 iulie 2017
AUGUST
9. - Întrevedere, la sediul MAE, cu ministrul de stat pentru afaceri externe din Statul Qatar, Sultan bin Saad Al-Muraikhi, în contextul vizitei efectuate de acesta în România.
25. - Participare la reuniunea trilaterală Polonia - România - Turcia, de la Varşovia, Polonia, la care s-a discutat despre agenda de securitate euroatlantică şi internaţională, cu accent pe priorităţile NATO în perspectiva viitorului Summit.
29. - Deschiderea oficială a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, la Hotel Marriott din Bucureşti, tema ediţiei din acest an fiind "O lume în schimbare: Mizele politicii externe a României"; declaraţii comune de presă cu ministrul afacerilor externe al Republicii Arabe Egipt, Sameh Hassan Shoukry şi semnarea de documente bilaterale. (29-31)
30. - Consultări, la sediul MAE, cu ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó.

FOTO:(c) GRIGORE POPESCU/AGERPRES FOTO
Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Ungariei, Peter Szijjarto şi Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe, fac declaraţii comune de presă, în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române cu tema "O lume în schimbare: Mizele politicii externe a României", eveniment organizat de Ministerul Afacerilor Externe - 30 august 2017
SEPTEMBRIE
4. - Participare la cea de-a XII-a ediţie a Forumului Strategic şi la reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe ai statelor din cadrul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), de la Bled, în Republica Slovenia. (4-5)
7. - Participare la reuniunea informală (Gymnich) a miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, desfăşurată la Tallin, în Estonia. (7-8)
11. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Israelului în România, Tamar Samash.
12. - Participare la deschiderea conferinţei "Public Broadcasters International", desfăşurată la Casino Sinaia.
- Deschiderea Conferinţei de lansare a campaniei de promovare a candidaturii României pentru un loc de membru nepermanent în CS ONU, desfăşurată la Palatul Parlamentului.
- Primirea, la sediul MAE, a viceprim-ministrului şi ministru al apărării al Republicii Croaţia, Damir Krstičević.
13. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Statului Qatar în România, Abdullah Nasser Abdullah Alhumaidi; a ambasadorului Muntenegru în România, Milan Begovic, în vizită de rămas-bun.
18. - Participarea, în cadrul delegaţiei conduse de Preşedintele României, Klaus Iohannis, la lucrările celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi la evenimentele şi acţiunile din marja acesteia, desfăşurate la New York.(18- 23)
25. - Întrevedere, la Bucureşti, cu ministrul afacerilor externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Boris Johnson.
26. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Statelor Unite Mexicane la Bucureşti, José Arturo Trejo Nava; a ambasadorului Regatului Thailandei, Komgrit Varakamin, în vizită de rămas bun; a ambasadorului Republicii Federale Germania, Cord Meier-Klodt.
28. - Întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, aflat în vizită în România, în cadrul căreia s-a discutat despre demersurile de reformă întreprinse de Guvernul şi Parlamentul de la Chişinău în contextul implementării Acordului de Asociere şi a Acordului Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb cu UE.
- Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Republicii Portugheze la Bucureşti, Joao-Bernardo Weinstein, cu prilejul încheierii misiunii în România.
29. - Participare la deschiderea "Bucharest Security Conference", eveniment desfăşurat la Hotel Sheraton din Bucureşti.
OCTOMBRIE
2. - Participarea la ceremonia de deschidere a noului an universitar 2017-2018, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca; întrevederea de lucru cu ministrul afacerilor externe şi al comerţului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó.
3. - Participare la reuniunea interguvernamentală româno-bulgară ce a avut loc la Varna, în Bulgaria; întrevedere cu viceprim-ministrul bulgar pentru reforma justiţiei şi ministru al afacerilor externe, Ekaterina Zaharieva.
4. - Participarea la evenimentul ASIA PACIFIC Initiative - Partnership for the Knowledge Economy, desfăşurat la sediul MAE.
5. - Participarea la deschiderea celei de-a şasea ediţii a Bucharest Forum, eveniment organizat de Institutul Aspen România şi German Marshall Fund of United States, în perioada 4-6 octombrie 2017, la Cercul Militar Naţional, în Bucureşti.
- Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Republicii Austria în România, Gerhard Reiweger, în vizită de rămas bun.
6. - Întâlnire, la sediul MAE, cu preşedintele Adunării Parlamentare a NATO, Paolo Alli, aflat la Bucureşti în contextul celei de-a 63-a Sesiuni anuale a AP NATO.
7. - Participarea la cea de-a 63-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO, desfăşurată la Palatul Parlamentului.

FOTO:(c) RADU TUŢĂ/AGERPRES FOTO
Ojars Eriks Kalnins (ctr.) (Letonia), preşedintele Comisiei politice, şi Teodor-Viorel Meleşcanu (dr.), ministrul Afacerilor Externe, participă la lucrările Comisiei politice, desfăşurate în cadrul celei de-a 63-a Sesiuni Anuale a Adunării Parlamentare a NATO, la Palatul Parlamentului -7 octombrie 2017
9. - Participare la reuniunea miniştrilor de externe din statele Formatului Bucureşti 9 (B9) de la Varşovia, Polonia.
10. - Participarea la Conferinţa Security Challenges in the Balkans de la Timişoara, organizată de New Strategy Center şi Universitatea de Vest din Timişoara.
11.- Participarea la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din Grupul de la Vişegrad şi Balcanii de Vest, alături de Bulgaria, Slovenia şi Estonia, desfăşurată la Budapesta, în Ungaria.
13. - Întrevedere, la sediul MAE, cu ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin; conferinţă de presă comună.
16. - Participarea la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE)de la Luxemburg.
17. - Întrevedere cu preşedintele Parlamentului lituanian, Viktoras Pranckietis, la sediul MAE.
18. - Consultări, la sediul MAE, cu ministrul afacerilor externe şi al cooperării al Regatului Spaniei, Alfonso María Dastis Quecedo.
19. - Întrevedere, la sediul MAE, cu preşedintele Comisiei de politică externă şi apărare din Knesset, Avi Dichter.
22. - Vizita oficială în Statul Israel. (22-24)
25. - Vizita oficială în Palestina.
NOIEMBRIE
1. - Participarea la Conferinţa femeilor francofone dedicată antreprenoriatului "Creaţie, inovaţie, antreprenoriat, creştere economică şi dezvoltare: femeile se afirmă!", desfăşurată la Palatul Parlamentului. (1-2)
3. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Republicii Indonezia, Diar Nurbintoro, în vizită de rămas-bun.
6. - Vizita oficială în Muntenegru. (6-7)
8. - Întrevedere la sediul MAE, alături de ministrul Energiei, Toma-Florin Petcu, cu vicepreşedintele Comisiei Naţionale pentru Dezvoltare şi Reformă şi directorul Administraţiei Naţionale pentru Energie din Republica Populară Chineză, Nur Bekri.
- Primirea ambasadorului agreat al Republicii Austria, Isabel Rauscher, cu prilejul prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.
- Participare la deschiderea Conferinţei Ministeriale privind Cooperarea în Domeniul Energiei în formatul China - Statele Europei Centrale şi de Est 16+1, desfăşurată la Centrul de conferinţe Willbrook Platinum din Bucureşti.
9. - Vizită oficială în Republica Belarus. (9-10)
13. - Participare la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), de la Bruxelles; participare, în marja reuniunii, la ceremonia semnării notificării privind participarea la Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO), alături de omologi din statele membre ale Uniunii Europene.
14. - Primirea, la sediul MAE a preşedintelui Parlamentului Georgiei, Irakli Kobakhidze; a preşedintelui Adunării Naţionale a Republicii Bulgaria, Dimitar Glavchev, în vizită oficială în România.
- Întrevedere, la sediul MAE, cu arhiepiscopul Richard Paul Gallagher, Secretar pentru Relaţiile cu Statele al Sfântului Scaun.
15. - Participare la deschiderea oficială a cursului introductiv pentru diplomaţi străini, organizat de Institutul Diplomatic Român şi de Ministerul Afacerilor Externe, la sediul Institutului Diplomatic Român.

FOTO: (c) SIMION MECHNO/AGERPRES FOTO
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, alături de arhiepiscopul Richard Paul Gallagher, secretar pentru Relaţiile cu Statele al Sfântului Scaun, susţin o conferinţă comună de presă, după întâlnirea avută la sediul MAE - 14 noiembrie 2017
16. - Participare la conferinţa "Politica comercială a Uniunii Europene - Provocări şi priorităţi", desfăşurată la Academia de Studii Economice.
21. - Primirea, la sediul MAE: a ambasadorului Republicii Polone, Marcin Wilczek; a ambasadorului Statelor Unite Mexicane, Jose Guillermo Ordorica Robles, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare.
23. - Întrevedere, la sediul MAE, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Irak, Ibrahim Al-Eshaiker Al-Jaafari.
24. - Participare la Summitul Parteneriatului Estic de la Bruxelles; participare, în marja summit-ului, la dejunul de lucru al miniştrilor afacerilor externe din statele membre UE şi statele partenere, prezidat de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini.
25. Participarea la Conferinţa Ministerială a Francofoniei, desfăşurată în Franţa, la Paris.
26. - Participare la inaugurarea Consulatului General al României la Bari, în Italia.
27. - Întrevedere, la sediul MAE, cu viceprim-ministrul şi ministrul Afacerilor Externe al Republicii Slovenia, Karl Erjavec; conferinţă de presă comună.
29. - Custodele Coroanei române, Principesa Margareta, a rostit un discurs la Seara Regală a Corpului Diplomatic, desfăşurată în Sala Tronului a Palatului Regal din Bucureşti, în care a afirmat că Familia Regală doreşte să-şi dedice şi anul viitor energiile, alături de instituţiile statului, pentru promovarea imaginii şi intereselor României în întreaga lume. La eveniment au fost prezenţi principele Radu, principesa Elena, soţul acesteia - Alexander Phillips Nixon, principesele Sofia şi Maria, dar şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, şi ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor.

FOTO:(c) LIVIU ŞOVA/AGERPRES FOTO
Seară Regală Anuală a Corpului Diplomatic, organizată de Casa Regală, cu prilejul sărbătoririi a 151 de ani de diplomaţie regală în România, la Palatul Regal - 29 noiembrie 2017
DECEMBRIE
1. - Participare la recepţia oferită de preşedintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, cu ocazia Zilei Naţionale a României.
4. - Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Georgiei, Nikoloz Nikolozishvili, în vizită de prezentare; a ambasadorului Republicii Islamice Pakistan la Bucureşti, E.S Safdar Hayat.
5 . - Participarea a Reuniunea miniştrilor de externe din statele membre NATO 2017, desfăşurată la Bruxelles. (5-6)
7. Primirea, la sediul MAE, a ambasadorului Emiratelor Arabe Unite la Bucureşti, şeicul Ahmed Ali Hamad Almualla, în vizită de rămas-bun, la încheierea misiunii sale diplomatice în România.
8. - Participarea la evenimentul de marcare a lansării campaniei de informare publică #WeAreNATO, desfăşurat la sediul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti.
12. - Participare la reuniunea cu tema "Iniţiativa Africa - Un angajament reînnoit pentru secolul XXI" (Africa Initiative - A renewed commitment for the 21st century), desfăşurată la sediul MAE, context în care şeful diplomaţiei române a subliniat importanţa intensificării dialogului politic cu multe din statele africane.
AGERPRES (Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Andreea Onogea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Psihologul Florian Ștefănescu-Goangă
Florian Ștefănescu-Goangă a fost un psiholog de prestigiu, membru corespondent al Academiei Române, politician și rector al Universității din Cluj, fiind considerat fondatorul școlii clujene de psihologie experimentală. Discipol al lui Wilhelm Wundt la Leipzig, el a jucat un rol crucial în modernizarea sistemului academic și de cercetare din România î
5 aprilie - Ziua Automobilistului
Ziua Automobilistului este marcată în fiecare an la 5 aprilie, dată la care, în 1904, a fost înființat Automobil Clubul Român, de către un grup de automobiliști amatori, constituiți în Adunarea Generală, desfășurată în salonul de onoare al Hotelului Bulevard din București. Prima asociație a automobiliștilor din țara noastră,
DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea actorului Gregory Peck (5 aprilie)
Înalt și izbitor de chipeș, cu o prezență impunătoare și o voce profundă și rezonantă, Gregory Peck a fost unul dintre cei mai respectați actori ai cinematografiei. Gregory Peck a apărut în peste 60 de filme de-a lungul unei cariere care s-a întins din anii 1940 până la începutul anilor 2000. Demnitatea, umanitatea și integritatea
5 aprilie - Ziua internațională a conștiinței (ONU)
Ziua internațională a conștiinței - International Day of Conscience (ONU), marcată la 5 aprilie, urmărește promovarea unei culturi a păcii prin dragoste și conștiință, menționează www.un.org. Adunarea Generală a ONU a declarat această zi cu scopul de a crea condiții de stabilitate și bunăstare, de relații pașnice și prietenoase bazate pe respectarea drepturilor omului și a l
SĂRBĂTORI: Săptămâna Pătimirilor Domnului - Săptămâna Mare
Din Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului începe Săptămâna Mare a Sfintelor și Mântuitoarelor Patimi ale lui Hristos, în acest an în ziua de 5 aprilie. Săptămâna Patimilor se mai numește și Săptămâna Mare, pentru că în aceste zile s-au săvârșit niște lucruri cât se poate de mari: patimile și
SĂRBĂTORI: Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor) (5 aprilie)
'A doua zi, mulțime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, au luat ramuri de finic și au ieșit întru întâmpinarea Lui și strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!' (Ev.: Ioan 12, 12-13) Intrarea Domnului în Ierusalim este sărbă
SĂRBĂTORI: Biserica Romano-Catolică sărbătorește Învierea Domnului (5 aprilie)
Duminică, 5 aprilie, este sărbătorită de Biserica Romano-Catolică Învierea Domnului. În perioada 2-4 aprilie Biserica Romano-Catolică a celebrat cele trei zile sfinte care preced marea sărbătoare a Învierii Domnului (Sfintele Paști). Triduumul pascal a început cu Liturghia Cinei Domnului în Joia Mare. Papa Leon al X
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 aprilie
Ortodoxe Intrarea Domnului în Ierusalim Duminica a 6-a din Post Greco-catolice Duminica Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile). Sf. m. Claudiu, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Nichifor și Serapion Romano-catolice Învierea Domnului (Paștele)
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 aprilie
Este a 95-a zi a anului 2026. Au mai rămas 270 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 19 h 48 m. Luna răsare la 23 h 48 m și apune la 07 h 51 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
4 aprilie - Ziua internațională pentru conștientizarea pericolului reprezentat de minele antipersonal (ONU)
La 4 aprilie este marcată Ziua internațională pentru conștientizarea pericolului reprezentat de minele antipersonal. Ziua a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite la 8 decembrie 2005, în urma adoptării Rezoluției 60/97, potrivit www.un.org. În acest an, ziua este marcată î
4 aprilie - Ziua Academiei Române
Ziua Academiei Române este marcată în fiecare an, la 4 aprilie, dată la care, în anul 2000, a fost instituită celebrarea acestei zile de prezidiul instituției, cu prilejul ''Zilei Porților Deschise''. Instituția, înființată la 1/13 aprilie 1866, ca ''Societate Literară Română'', și-a început a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 4 aprilie
Ortodoxe Sf. Cuv. Iosif Imnograful, Gheorghe din Maleon și Zosima Greco-catolice Sâmbăta lui Lazăr. Sf. cuv. Teodul și Agatopod; Sf. cuv. Gheorghe din Maleon și Iosif Imnograful Romano-catolice Sâmbăta Sfântă Sf. Isidor, ep. înv.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 aprilie
Este a 94-a zi a anului 2026. Au mai rămas 271 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 52 m și apune la 19 h 47 m. Luna răsare la 22 h 42 m și apune la 07 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Fostul internațional de fotbal Cesare Maldini
Fostul mare internațional Cesare Maldini s-a născut la 5 februarie 1932, în Trieste (Italia), potrivit https://www.acmilan.com. Încă de la o vârstă fragedă, pe străzile și terenurile din cartierul Servola ale orașului natal, și-a manifestat pasiunea pentru fotbal, jucând ore &icir
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Târgul de Florii de la Muzeul Național al Țăranului Român debutează vineri, 3 aprilie. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn și ceramică, țesături, jucării, podoabe și multe alte creații vor fi expuse în cadrul Târgului organizat în curtea Muzeului de la Șosea, conform unui comunicat al Muzeului. Dumin












