Mănăstirea Ghighiu, aflată la câţiva kilometri de Ploieşti, este unul dintre cele mai cunoscute lăcaşuri de cult din Prahova. Lăcaşul este cunoscut şi prin faptul că adăposteşte o icoană de excepţie - icoana Maicii Domnului "Siriaca". Potrivit www.manastireaghighiu.ro, icoana datează din secolul al XVI-lea şi a fost adusă şi dăruită aşezământului de la Ghighiu de un episcop sirian.

Mărturiile despre istoria acestui locaş menţionează la începutul secolului al XVII-lea existenţa unei mănăstiri a logofătului Coresi şi a soţiei sale, jupâniţa Slăviţa. Iar numele de Ghighiu apare pentru prima dată în secolul al XV-lea şi se referă la satul cu acelaşi nume, care este atestat printr-un hrisov al voievodului Radu cel Frumos, din 1471, arată site-ul citat.

Pentru secolul al XVII-lea, existenţa Mănăstirii Ghighiu este atestată de documente ce cuprind date şi informaţii referitoare mai ales asupra proprietăţilor pe care le deţinea. La fel şi în secolul următor, al XVIII-lea, documente similare fac cunoscută continuitatea aşezământului monahal la Ghighiu.

Mănăstirea Ghighiu cu o biserică tot de lemn, ce avea hramul Izvorul Tămăduirii, s-a ridicat în anul 1817, pe un teren donat de Măriuţa Ratoveanca monahului Agapie, care căuta loc pentru construirea unui schit, în timpul voievodului Ioan C. Caragea, mitropolit fiind Nectarie.

Pe această veche vatră monahală, între anii 1858-1866, cu binecuvântarea mitropolitului Nifon şi din iniţiativa stareţilor Eftimie şi Antonie, s-a început construirea bisericii actuale chiar pe temelia fostei bisericuţe de lemn, sfinţindu-se cu acelaşi hram - "Izvorul Tămăduirii", la 31 martie 1866.

Pisania aflată deasupra uşii de intrare în biserica mare arată că în anul 1858, arhimandritul Eftimie a dărâmat biserica construită în 1817, pentru că era prea mică, şi a început construirea bisericii mari, zidire continuată după moartea stareţului Eftimie, la anul 1864, de noul stareţ, arhimandritul Antonie.

Biserica este construită din cărămidă, pe o temelie din piatră de râu. Este pe plan triconc, cu pridvor închis, pronaos, naos şi altar. Pronaosul este aproape pătrat, naosul destul de spaţios este dreptunghiular, iar turla, cilindrică la exterior ca şi la interior, se sprijină pe o bază octogonală.

Catapeteasma, sculptată în lemn de tei şi poleită cu aur, datează din acelaşi timp cu biserica. Pictura, realizată în întregime de Gheorghe Tăttărescu, a fost restaurată în perioada octombrie 1989 - mai 1990.

În timpul războiului din 1877, la cererea mitropolitului Calinic Miclescu, Mănăstirea Ghighiu a găzduit armata şi prizonierii de război. Iar în istoria mănăstirii au urmat alte şi alte momente grele. Spaţiile gospodăreşti au fost transformate în "casă de doctori" în timpul epidemiei de holeră din anul 1892, incendiile din 1906, 1909, 1922, 1945 şi 1946 au adus numeroase pagube locaşului. În timpul Primului Război Mondial, trupele germane au transformat mănăstirea în fabrică de conserve. În anul 1941, o unitate militară germană a ocupat o parte a mănăstiri iar obştea monahală s-a împuţinat.

Prin purtarea de grijă a patriarhului Justinian Marina, în 1952, aşezământul monahal de la Ghighiu s-a transformat în mănăstire de călugăriţe, iniţial o obşte formată din şase vieţuitoare aduse de la Mănăstirea Ţigăneşti, şi a început restaurarea sa generală între anii 1954-1958.

În timpul procesului de reconstrucţie a Mănăstirii Ghighiu s-au zidit din nou turle din beton armat, s-a spălat pictura, s-a turnat pardoseală de mozaic. S-au construit chilii integrate într-o incintă în formă de cetate. S-au amenajat săli pentru şcoala monahală, pentru ateliere şi pentru muzeu, s-a înălţat din temelie cetatea mănăstirească de la dreapta clopotniţei ş.a. În 1956 se înfiinţează un atelier de ţesut covoare, iar în 1957, cu prilejul înfiinţării atelierului de icoane pe lângă Tipografia Institutului Biblic din Bucureşti, obştea este angajată să lucreze în cadrul acestuia.

În anul 1992 s-a ridicat, în partea stângă a bisericii, un aghiasmatar, iar în anul 1995 s-a deschis un nou şantier de lucru pentru a se ridica o nouă poartă încadrată de chilii.

Foto:(c) Cristian Nistor/AGERPRES FOTO

Mănăstirea Ghighiu păstrează o comoară spirituală, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul - "Siriaca", dăruită de episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, din Siria, la 25 februarie 1958. Ierarhul sirian, aflat într-o vizită în România, în calitate de reprezentant al Patriarhiei Apostolice din Antiohia, a dăruit patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Justinian, o icoană a Maicii Domnului, veche de peste patru sute de ani şi vestită prin minunile ei. Patriarhul a hotărât ca această sfântă icoană să fie aşezată în Mănăstirea Ghighiu. Drept aceea, episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, însoţit de episcop-vicar al Patriarhiei, Teoctist Botoşăneanul (viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, 1986-2007), a făcut o vizită la Mănăstirea Ghighiu, unde a depus darul de mare preţ.

Mănăstirea deţine şi o colecţie de artă religioasă datând din anul 1964, care constituie un adevărat tezaur de tipărituri, icoane vechi şi alte valori ale patrimoniului cultural şi istoric. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)