PĂRINŢI ŞI COPII TALENTAŢI: Florin şi Liviu Vasilică
Florin Vasilică, fiul celebrului artist de muzică populară Liviu Vasilică, a moştenit talentul muzical de la tatăl său şi duce mai departe tradiţia folclorică, cântând împreună cu Grupul Teleormanul.
Florin s-a născut la 10 mai 1983, în Alexandria. Înfiinţat în 1987 de Liviu Vasilică şi reînfiinţat în 2004 de Florin Vasilică, Grupul Teleormanul a reuşit să se impună ca formaţiunea artistică cea mai reprezentativă a judeţului Teleorman, conform paginii de facebook a artistului.
În prezent, Grupul Teleormanul şi Florin Vasilică susţin recitaluri în spectacole, emisiuni şi alte manifestări.
***
Liviu Vasilică s-a născut la 2 iulie 1950, în comuna Plosca, judeţul Teleorman. A fost unul dintre cei mai talentaţi interpreţi pe care i-a avut muzica populară românească, fiind, în acelaşi timp, medic pediatru, potrivit site-ului folclor-romanesc.ro.

Sursa foto: Liviu Vasilica
În perioada şcolii generale a fost pasionat de dansuri populare, iar când era student şi-a început activitatea de solist vocal de muzică populară (1974-1980), clasându-se pe primul loc la toate etapele naţionale ale Festivalurilor Artei Studenţeşti, pentru originalitatea repertoriului şi a stilului de interpretare.
Liviu Vasilică a iubit cântecul şi portul popular teleormănean din primii ani ai vieţii - asculta cântecele Mariei Tănase şi pe cele ale rapsodului din Teleorman Gogu Ivaşcu, de la care a deprins primele sale cântece.
A debutat în celebra emisiune Tezaur Folcloric, readucând în faţa publicului iubitor de folclor cântecul bărbătesc de grup, foarte cunoscut în Teleormanul natal, şi costumul tradiţional teleormănean. Liviu Vasilică era adeptul păstrării autenticităţii portului popular tradiţional, a melodiilor şi textelor pe care le culegea de la ţăranii teleormăneni.
Deşi aborda o interpretare arhaică a cântecelor vechilor lăutari şi rapsozi teleormăneni, repertoriul lui Liviu Vasilică era original şi viu. Vocea sa puternică l-a evidenţiat în faţa specialiştilor şi a publicului încă de la primele apariţii.
În anul 1987, Liviu Vasilică a înfiinţat Grupul Teleormanul, alături de care a început să susţină recitaluri. După 1990 a reînfiinţat Ansamblul de Cântece şi Dansuri "Burnasul", reuşind să transpună în turneele pe care le susţinea tradiţii vechi de mult uitate ca "Drăgaica", "Lăzărelul" ori "Gurbanul". A dorit ca prin acest ansamblu să lase moştenire urmaşilor valorile culturale şi tradiţiile specifice zonei teleormănene, precizează site-ul folclor-romanesc.ro.
Pasiunea lui Liviu Vasilică pentru folclor l-a determinat să adune costume populare autentice teleormănene, realizând, în numai câţiva ani, o bogată colecţie care se află în prezent în patrimoniul Ansamblului de Cântece şi Dansuri "Burnasul" din Alexandria.
Marele artist a murit la 19 octombrie 2004, la vârsta de 54 de ani. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Doina Lecea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: 145 de ani de la nașterea a criticului literar Eugen Lovinescu (31 octombrie)
Eugen Lovinescu, unul dintre cei mai importanți critici și istorici literari români, a contribuit decisiv la modernizarea literaturii române, promovând spiritul critic, sincronizarea cu valorile europene și afirmarea noilor direcții literare. S-a născut la 31 octombrie 1881, la Fălticeni, județul Suceava, fiind al patrulea dintre cei șapte co
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost finalizată lucrarea Memorialul Național Muntele Rushmore (31 octombrie 1941)
Memorialul Național Muntele Rushmore este o sculptură impresionată, care prezintă chipurile, înalte de aproximativ 18 metri, a patru președinți americani - George Washington, Thomas Jefferson, Theodore Roosevelt și Abraham Lincoln - ce simbolizează nașterea, creșterea, dezvoltarea și conservarea țării. Cunoscut drept 'Sanctuarul Democrației' din SUA, Muntele Ru
31 octombrie - Ziua internațională a Mării Negre
La 31 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua internațională a Mării Negre, prin care se evidențiază importanța deosebită pe care o are acest ecosistem, ca sursă de viață și ca resursă pentru activitățile maritime. În urmă cu 30 de ani, la această dată, era semnat, la Istanbul, primul Plan Strategic de Acțiune pentru Reabilitarea și Protecția Mării Negre, doc
31 octombrie - Ziua mondială a orașelor (ONU)
Ziua mondială a orașelor este marcată, anual, la data de 31 octombrie, sub genericul 'Better City, Better Life'. Ziua mondială a orașelor încheie manifestarea 'Octombrie Urban', care se desfășoară anual între 1 și 31 octombrie, arată site-ul https://unhabitat.org/. În 2026,
31 octombrie - Ziua Arhivelor Naționale
Ziua Arhivelor Naționale este marcată, în fiecare an, la 31 octombrie. În 1862, la această dată, domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) semna decretul de înființare a Direcției Generale a Arhivelor Statului din București (din 1996, Arhivele Naționale ale României) prin unificarea Arhivelor Statului din Țara Românească și Moldova, în su
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 31 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis; Sf. Mc. Epimah Greco-catolice Sf. ap. Stahie, Apelie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis, din cei 70; Sf. m. Epimah Romano-catolice Sf. Alfons Rodriguez, călug. Sfinții Apostoli Apeli
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 31 octombrie
Este a 304-a zi a anului 2026. Au mai rămas 61 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 51 m și apune la 17 h 07 m. Luna răsare la 21 h 43 m și apune la 12 h 51 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 26-30 octombrie 2026
Vizita oficială a premierului Luca Niculescu la Chișinău, întâlnirea dintre premierul Luca Niculescu și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precum și participarea ministrului Apărării Naționale, Radu Oprea, la reuniunea trilaterală a miniștrilor apărării din România, Bulgaria și Republica Turcia sunt doar câteva dintre cele mai importante evenim
Săptămâna europeană 26-30 octombrie 2026
Miniștrii europeni ai agriculturii au ajuns la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună. Comisia Europeană a prezentat un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice. La Montreal a început summitul dintre Canada și Uniunea Europeană cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană. De la 1 n
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', va avea loc vineri, 30 octombrie, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Evenimentul, organizat cu ocazia prelungirii expoziției 'Brâncuși. Sindromul', a
DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)
La 30 octombrie 2026 se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia au murit 65 de oameni. Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la Club Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4 din București, unde trupa 'Goodbye To Gravity' susținea un concert de lansare a unui nou album
30 octombrie - Ziua pacientului cu arsuri
Ziua pacientului cu arsuri, instituită prin Legea nr.180/2019, este marcată, în fiecare an, la data de 30 octombrie. La inițiativa mai multor senatori și deputați PSD și PNL, un proiect de lege pentru declararea zilei de 30 octombrie ca 'Ziua pacientului cu arsuri' a fost depus, în 2018, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, se arată
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 octombrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa Greco-catolice Sf. m. Zenovie și sora sa Zenovia Romano-catolice Sf. Gerard de Potenza, ep. Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcop al Ciliciei, și sora sa
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 octombrie
Este a 303-a zi a anului 2026. Au mai rămas 62 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 17 h 08 m. Luna răsare la 20 h 25 m și apune la 12 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)
Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso














