ATUNCI ŞI ACUM: Gara de Nord
Gara de Nord, cel mai mare punct feroviar din România, a fost inaugurată oficial în septembrie 1872, când au fost date în exploatare liniile ferate Piteşti - Bucureşti - Buzău şi Galaţi - Tecuci - Roman, în lungime de peste 600 km, cu 39 de staţii, potrivit site-ului clubferoviar.ro. Clădirea gării, alături de peroane şi linii, a fost construită după planurile Ministerului Lucrărilor Publice. La început, s-a numit Gara Târgoviştei, iar în 1888, numele său a devenit Gara de Nord.

Sursa foto: (c) AGERPRES FOTO
Clădirea de călători avea parter şi etaj, şi era formată dintr-un pavilion central cu două turnuri care există şi în prezent. Faţada principală era orientată de-a lungul Căii Târgovişte (actuala Calea Griviţei). În perioada 1895-1896, a fost construită o nouă aripă a gării, prevăzută şi cu un "salon regal", restaurat în forma originală din timpul lui Carol I.
În 1907, Gara de Nord a fost extinsă cu încă două linii, iar în 1928, gara avea şase linii pentru plecări şi patru linii pentru sosiri. Gara de Nord a fost modernizată şi mărită, în anii 1930-1932, când s-au făcut mai multe lucrări: cele nouă peroane au fost legate, la capăt, printr-un peron transversal (lung de 200 m şi lat de 23 m), s-a construit frontonul dinspre sud şi s-a realizat sistematizarea liniilor de primire/expediere a trenurilor, mărindu-se numărul lor, de la 10 linii la 16 linii. Corpul nou de clădire, aşa cum se înfăţişează şi astăzi, are o faţadă monumentală, concepută într-o manieră neoclasică modernă, dominată de porticul format din şase coloane de mari dimensiuni.

Sursa foto: (c) AGERPRES FOTO
Începând cu 1941, s-a trecut la sistematizarea întregii zone a Gării de Nord, fiind începută, pe locul vechilor ateliere de reparaţii, construirea Palatului CFR, terminat după 1950, care adăposteşte, în prezent, Ministerul Transporturilor. În Piaţa Gării de Nord se află un monument dedicat eroilor ceferişti din timpul Primului Război Mondial, operă a sculptorilor Corneliu Medrea şi Ion Jalea.

Sursa foto: (c) ANGHEL PASAT, CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Zona Gării de Nord, inclusiv clădirea, suferă importante distrugeri (aripa sudică a gării, linii şi macazuri) în bombardamentele intense asupra Bucureştiului din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Între 1945 şi 1990, au fost realizate alte modernizări - electrificarea liniilor, lungirea peroanelor, reamenajarea sălilor de aşteptare, racordarea la reţeaua de termoficare, dar şi legarea gării la reţeaua de metrou.

Sursa foto: (c) ILIE BUMBAC, CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Impresionanta clădire a gării este inclusă în Lista Monumentelor Istorice din România, conform site-ului amintit. Cu toate că, după 1990 numărul călătorilor a scăzut treptat, Gara de Nord din Bucureşti rămâne un punct important pe harta feroviară a României, dar şi a Europei. Gara de Nord, alături de Gara Sinaia, sunt puncte de tranzit ale celebrului tren de lux Orient Express, care parcurge o dată pe an ruta Paris - Istanbul. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Andreea Onogea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: 145 de ani de la nașterea a criticului literar Eugen Lovinescu (31 octombrie)
Eugen Lovinescu, unul dintre cei mai importanți critici și istorici literari români, a contribuit decisiv la modernizarea literaturii române, promovând spiritul critic, sincronizarea cu valorile europene și afirmarea noilor direcții literare. S-a născut la 31 octombrie 1881, la Fălticeni, județul Suceava, fiind al patrulea dintre cei șapte co
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost finalizată lucrarea Memorialul Național Muntele Rushmore (31 octombrie 1941)
Memorialul Național Muntele Rushmore este o sculptură impresionată, care prezintă chipurile, înalte de aproximativ 18 metri, a patru președinți americani - George Washington, Thomas Jefferson, Theodore Roosevelt și Abraham Lincoln - ce simbolizează nașterea, creșterea, dezvoltarea și conservarea țării. Cunoscut drept 'Sanctuarul Democrației' din SUA, Muntele Ru
31 octombrie - Ziua internațională a Mării Negre
La 31 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua internațională a Mării Negre, prin care se evidențiază importanța deosebită pe care o are acest ecosistem, ca sursă de viață și ca resursă pentru activitățile maritime. În urmă cu 30 de ani, la această dată, era semnat, la Istanbul, primul Plan Strategic de Acțiune pentru Reabilitarea și Protecția Mării Negre, doc
31 octombrie - Ziua mondială a orașelor (ONU)
Ziua mondială a orașelor este marcată, anual, la data de 31 octombrie, sub genericul 'Better City, Better Life'. Ziua mondială a orașelor încheie manifestarea 'Octombrie Urban', care se desfășoară anual între 1 și 31 octombrie, arată site-ul https://unhabitat.org/. În 2026,
31 octombrie - Ziua Arhivelor Naționale
Ziua Arhivelor Naționale este marcată, în fiecare an, la 31 octombrie. În 1862, la această dată, domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) semna decretul de înființare a Direcției Generale a Arhivelor Statului din București (din 1996, Arhivele Naționale ale României) prin unificarea Arhivelor Statului din Țara Românească și Moldova, în su
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 31 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis; Sf. Mc. Epimah Greco-catolice Sf. ap. Stahie, Apelie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis, din cei 70; Sf. m. Epimah Romano-catolice Sf. Alfons Rodriguez, călug. Sfinții Apostoli Apeli
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 31 octombrie
Este a 304-a zi a anului 2026. Au mai rămas 61 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 51 m și apune la 17 h 07 m. Luna răsare la 21 h 43 m și apune la 12 h 51 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 26-30 octombrie 2026
Vizita oficială a premierului Luca Niculescu la Chișinău, întâlnirea dintre premierul Luca Niculescu și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precum și participarea ministrului Apărării Naționale, Radu Oprea, la reuniunea trilaterală a miniștrilor apărării din România, Bulgaria și Republica Turcia sunt doar câteva dintre cele mai importante evenim
Săptămâna europeană 26-30 octombrie 2026
Miniștrii europeni ai agriculturii au ajuns la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună. Comisia Europeană a prezentat un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice. La Montreal a început summitul dintre Canada și Uniunea Europeană cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană. De la 1 n
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', va avea loc vineri, 30 octombrie, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Evenimentul, organizat cu ocazia prelungirii expoziției 'Brâncuși. Sindromul', a
DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)
La 30 octombrie 2026 se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia au murit 65 de oameni. Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la Club Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4 din București, unde trupa 'Goodbye To Gravity' susținea un concert de lansare a unui nou album
30 octombrie - Ziua pacientului cu arsuri
Ziua pacientului cu arsuri, instituită prin Legea nr.180/2019, este marcată, în fiecare an, la data de 30 octombrie. La inițiativa mai multor senatori și deputați PSD și PNL, un proiect de lege pentru declararea zilei de 30 octombrie ca 'Ziua pacientului cu arsuri' a fost depus, în 2018, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, se arată
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 octombrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa Greco-catolice Sf. m. Zenovie și sora sa Zenovia Romano-catolice Sf. Gerard de Potenza, ep. Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcop al Ciliciei, și sora sa
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 octombrie
Este a 303-a zi a anului 2026. Au mai rămas 62 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 17 h 08 m. Luna răsare la 20 h 25 m și apune la 12 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)
Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso














