Harghita: Sute de costume populare, achiziționate printr-un program de finanțare al Consiliului Județean

Sute de costume populare sau elemente ale portului popular românesc sau secuiesc au fost achiziționate, în ultimii ani, printr-un program de finanțare al Consiliului Județean (CJ) Harghita, interesul din partea asociațiilor din județ fiind unul ridicat.
Potrivit informațiilor furnizate de CJ Harghita, la solicitarea AGERPRES, anul trecut s-a acordat finanțare în valoare de aproximativ 380.000 de lei, pentru 245 de seturi complete de port popular și tradițional și 468 alte elemente de port popular, cum ar fi fuste, ii, pălării, pantofi sau cizme.
Sursa foto: Consiliul Judeţean Harghita
Suma a fost mai mare decât în 2023, când s-a acordat finanțare în valoare de 294.000 de lei pentru 64 seturi complete de port popular și 215 elemente de port popular.
Majoritatea proiectelor au fost depuse pentru porturi populare și costume tradiționale caracteristice județului Harghita, respectiv costume tradiționale secuiești și costume populare românești.
'Programul a fost și este o oportunitate remarcabilă pentru reînnoirea vestimentațiilor ansamblurilor populare, pentru îmbogățirea colecțiilor de porturi populare din școlile și grădinițele județului și pentru regăsirea și reînnoirea porturilor populare moștenite', a transmis CJ.
Sursa foto: Consiliul Judeţean Harghita
Printre câștigători se numără și Asociația Învățătorilor harghiteni, care oferă suport școlilor cu predare în limba română din județ să depună proiecte în cadrul acestui program.
'Din dorința sensibilizării elevilor în ceea ce privește arta și tradiția populară, înțelegerea protejării și conservării acestora, precum și conservarea patrimoniului local și al tradițiilor, am oferit suport unităților de învățământ interesate a depune proiecte de finanțare în scopul achiziționării de costume populare prin Programul special de finanțare nerambursabilă a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale ale comunității românești din județul Harghita, finanțat de Consiliul Județean Harghita. În anul 2024, am aplicat pentru obținerea de finanțare pentru Proiectul cultural 'Costumul popular autentic - simbol al identității naționale', desfășurat la Școala Gimnazială 'Sfântu Andrei' din Sărmaș - proiect cultural declarat câștigător în cadrul acestui program cultural finanțat de Consiliul Județean Harghita. Au fost achiziționate zece costume populare pentru fete și șase pentru băieți', a precizat, pentru AGERPRES, președintele de onoare al Asociației Învățătorilor harghiteni, Elena Mîndru.
Aceasta i-a îndemnat pe reprezentanții unităților de învățământ să folosească oportunitatea de a obține finanțare și a punctat că asociația susține aceste proiecte.
'Costumele autentice din zonă sunt scumpe, de aceea se poate opta pentru depunerea în mai mulți ani la rând a unor proiecte de finanțare, în scopul de a achiziționa treptat numărul necesar unei formații culturale (10-16 costume) sau pentru achiziționarea unor piese din costumul popular românesc, care să se constituie în veșminte tradiționale românești lucrate de mână, estetice și identice, pe care să le poarte copiii în zile de sărbătoare și la evenimente culturale. Susținem și promovăm, prin activitățile noastre, păstrarea cu sfințenie a costumelor populare autentice din lada de zestrea a bunicilor, evidențierea valorii de patrimoniu a acestora și educarea copiilor pentru a le purta cu mândrie', a mai afirmat Elena Mîndru.
Sursa foto: Consiliul Judeţean Harghita
În cadrul acestui program se finanțează proiecte ce vizează confecționarea sau achiziționarea costumelor populare și a elementelor de port popular.
În acest an, suma alocată din bugetul județean pentru 'Programul special de finanțare nerambursabilă a porturilor populare și a costumelor tradiționale în județul Harghita' este de 400.000 de lei.
Președintele CJ Harghita, Bíró Barna-Botond, a declarat, pentru AGERPRES, că portul popular este un simbol al tradițiilor care definesc istoria și sufletul comunităților din zonă, instituția pe care o conduce sprijinind asociațiile care investesc în această moștenire.
'Portul popular este o valoare eternă pentru noi, fiind o expresie autentică a identității noastre culturale. Este o moștenire transmisă din generație în generație, un simbol al tradițiilor care definesc istoria și sufletul comunităților noastre. Astăzi, tinerii redescoperă și poartă cu mândrie costumele tradiționale în momentele-cheie din viața lor. Este un mod de reafirmare a valorilor care ne reprezintă, iar pentru a asigura continuitatea acestui patrimoniu viu, contribuim, prin programele cu finanțare nerambursabilă, la sprijinirea acelor asociații care investesc în această moștenire, și în consecință, la construirea identității microregionale. Investiția în portul popular nu este doar un sprijin pentru meșteșugari, ci și o modalitate de a revitaliza identitatea culturală și de a aduce tradiția mai aproape de zilele noastre', a declarat Bíró Barna-Botond. AGERPRES/(AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bookfest/Pleșu: Mai important decât adevărul și eroarea e drumul;căutarea dă mai mult de câștigat decât cumințenia tradițională
Eseistul Andrei Pleșu consideră că mai important decât adevărul și eroarea este drumul, mai importantă decât instalarea într-un punct și rămânerea acolo este interogativitatea, 'căutarea care dă mai mult de câștigat decât cumințenia tradițională'. Pleșu a participat, vineri, la lansarea la scena Aren
Hunedoara: Festivalul de operă în aer liber Opera Nights, în perioada 24-27 iulie
O nouă ediție a Festivalului de operă în aer liber 'Opera Nights' se va desfășura între 24 și 27 iulie în patru orașe ale județului Hunedoara, bugetul pe acest an al manifestării culturale fiind redus cu 50%, din rațiuni economice. 'Din rațiuni economice, în acest an bugetul festivalului a fost redus cu apro
Bookfest/Ediția istorică bilingvă Buescu a Poeziilor lui Eminescu - lansată la standul Portugaliei
O nouă ediție a volumului bilingv 'Poezii / Poesias', de Mihai Eminescu, în traducerea istorică a lui Victor Buescu, din anii '50, când se împlinea un veac de la nașterea lui Eminescu, cu eseul lui Mircea Eliade, carte care a văzut recent lumina tiparului la Editura Junimea în coordonarea lui Dinu Flămând, a fost lansată, vin
Vaslui: Muzeul Județean a lansat proiectul 'Ctitorii ștefaniene - Cronici peste timp'
Reprezentanții Muzeului Județean 'Ștefan cel Mare' Vaslui au lansat, vineri, proiectul omagial 'Ctitorii ștefaniene - Cronici peste timp', care marchează 550 de ani de la victoria voievodului Moldovei asupra Imperiului Otoman, în bătălia de la Podul Înalt. Proiectul își propune promovarea patrimoniului cultura
Neamț: 65 de meșteri populari din țară și Republica Moldova, prezenți la Festivalul de Artă Populară 'Lada cu zestre' (GALERIE FOTO)
Un număr de 65 meșteri populari din toată țara dar și din Republica Moldova sunt prezenți la a 19-a ediție a Festivalului de Artă Populară 'Lada cu zestre', care are loc în perioada 30 mai - 1 iunie, în Parcul Tineretului din Piatra-Neamț.
Bihor: Expoziție fotografică '1 Iunie', realizată de Clubul Varadinum, pentru copiii din întreaga lume
Clubul fotografic Varadinum va oferi, timp de o lună, spre vizionare o expoziție dedicată copiilor din întreaga lume, sub genericul '1 Iunie', a anunțat, într-un comunicat, clubul orădean. 'Vizitatorii exp
Vâlcea: The Jazz Cave Festival revine în această vară cu sute de artiști de pe trei continente
The Jazz Cave Festival, unul dintre cele mai inedite festivaluri de muzică din România, revine pentru al doilea an consecutiv în județul Vâlcea și timp de patru zile, în luna august, propune iubitorilor de artă și de muzică bună un maraton de jazz ai cărui protagoniști vor fi artiști de pe trei continente, anunță Uniunea de Creație Interpretat
Bookfest/Mihai Mitrică (AER): Nu privim cu ochi deloc buni eventuala creștere a cotei TVA
Directorul executiv al Asociației Editorilor din România, Mihai Mitrică, a afirmat, vineri, că o eventuală creștere a TVA ar accentua trendul descrescător al consumului de carte din România. 'La Bookfest cred că avem șansa să arătăm publicului, cel puțin pentru câteva luni de acum înainte, cât de efervescentă este piața de car
Arad: Colecționari din câteva țări prezintă machete de trenuri, de la cele cu aburi la cele de mare viteză
Pasionații de istorie feroviară sunt invitați la Sala Polivalentă din Arad pentru a explora universul fascinant al machetelor de trenuri, în cadrul unei expoziții la care sunt prezenți peste 20 de colecționari din țară și străinătate, care au realizat un circuit dinamic cu o lungime de 350 de metri. Expoziția 'Călătorie cu trenul la Arad' a fost
Cluj: Actrița Maria de Medeiros din Pulp Fiction, omagiată la TIFF
Actrița Maria de Medeiros din Pulp Fiction va fi omagiată la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) cu Trofeul Transilvania pentru Contribuția specială adusă cinematografiei mondiale. 'Actriță, regizoare și cântăreață, Maria de Medeiros este una dintre cele mai versatile și rafinate prezențe ale cinematografiei europene
Timiș/ Muzicianul Ioan Holender, sărbătorit de municipalitatea timișoreană la împlinirea a 90 de ani
Municipalitatea îl va celebra, la împlinirea a 90 de ani, pe timișoreanul Ioan Holender, personalitate emblematică a culturii europene, cel mai longeviv dirijor al Operei de Stat din Viena. Pe 7 iunie, de la ora 18:00, la Cinema Timiș, va avea loc un eveniment aniversar, organizat de Primăria Timișoara, prin Casa de Cultură a Munic
'Străzi deschise' cu spectacole, ateliere și jocuri pe Calea Victoriei și str. Bârcă
Spectacole, ateliere și activități sportive fac parte din programul 'Străzi deschise', desfășurat sâmbătă și duminică, pe Calea Victoriei, dar și pe strada Bârcă, din Sectorul 5. Sâmbătă, la atelierul coordonat de Brândușa Oancă, în Piața Revoluției, copiii sunt invitați să-și creeze păpuși textile. Tot ai
Prahova: Premiera spectacolului 'TOMA - Un tribut Toma Caragiu', la 100 de ani de la nașterea marelui actor
Premiera spectacolului 'TOMA - Un tribut Toma Caragiu' va avea loc, vineri, la teatrul din municipiul Ploiești, în anul centenarului nașterii marelui actor. Potrivit unui comunicat al Teatrului 'Toma Caragiu' Ploiești, prima reprezentație a celei mai recente producții a secției Teatrul de Revistă Majestic va avea loc de l
Sibiu: Programul complet al Festivalului Internațional de Teatru cuprinde 841 de evenimente
Peste 5.000 de artiști din 82 de țări vor prezenta publicului 841 de evenimente culturale care vor avea loc, între 20 și 29 iunie, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), a anunțat joi președintele festivalului, actorul Constantin Chiriac, director general al Teatrului Național 'Radu Stanca' din municipiul reședință de j
Buzău: 'Muzeul Din Cutie' și expoziție VR pentru persoanele cu deficiențe locomotorii, de auz sau de vedere
Muzeul Județean Buzău vine în sprijinul persoanelor cu deficiențe locomotorii, de auz sau de vedere, prin organizarea unei expoziții tactile intitulate 'Muzeul Din Cutie' și a unei expoziții VR (virtual reality) în cadrul proiectului 'Muzeul Hightech', astfel încât accesul la patrimoniul cultural să fie deschis pentru toți vizitatorii.