logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor

Petrișor Peiu (AUR): 'Guvernul corupților ne-a lăsat fără 870 de milioane de euro!'

Senatorul AUR, Petrișor Peiu, acuză fără echivoc actuala guvernare de iresponsabilitate crasă și complicitate la un dezastru financiar de proporții istorice. Suspendarea de către Comisia Europeană a 869 de milioane de euro din tranșa a treia a PNRR nu este, spune el, o simplă sancțiune birocratică, ci 'un rechizitoriu dur împotriva unui guvern incompetent, corupt până în măduva oaselor și complet rupt de nevoile și suferințele românilor de rând.'

'Așa-zișii politicieni pro-europeni de la guvernare au mai făcut o boacănă, una mare de tot. Au pierdut 870 de milioane de euro. Bani pe care Comisia Europeană nu vrea să-i mai dea României, deși România are dreptul la ei, pentru că au acoperit corupția din Ministerul Energiei, au acoperit corupția din rândul magistraților și au acoperit corupția chiar din sânul guvernului.

Mai pe scurt, cei 870 de milioane de euro sunt o penalizare pentru că guvernul numește în continuare numai clienți politici la conducerea companiilor din energie, pentru că guvernul nu vrea să renunțe la pensiile speciale ale magistraților și pentru că guvernul nu este în stare să pună pe picioare agenția de monitorizare a companiilor cu capital de stat. Până la urmă, guvernul pierde 870 de milioane de euro pentru că vrea să acopere corupția din propriile instituții.

Această sumă uriașă, care ne este refuzată temporar de către Bruxelles, este blocată din trei motive clare:

1. 330 milioane de euro suspendate pentru că România nu a fost în stare să înființeze Autoritatea de Monitorizare a Întreprinderilor Publice, o instituție esențială pentru buna funcționare a companiilor de stat.

2. 227 milioane de euro pierdute pentru că Ministerul Energiei a menținut și promovat pilele de partid și clientela politică în consiliile de administrație ale firmelor strategice.

3. 231 milioane de euro tăiate pentru că guvernul refuză cu încăpățânare să elimine pensiile speciale ale magistraților, menținând un sistem privilegiat care sfidează milioane de români care trăiesc din pensii de mizerie.

În loc să corecteze aceste probleme, guvernul a preferat să le ascundă sub preș, mizând pe faptul că românii nu vor înțelege dimensiunea catastrofei', a declarat Petrișor Peiu.

Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor

Afisari: 129

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].