Mureş: Deplasare în teren a experţilor UNESCO pe dosarul ''Frontierele Imperiului Roman DACIA''

Şeful Secţiei de Cercetare a Limesului Roman din cadrul Muzeului Judeţean Mureş, Szilamer Panczel, a declarat, marţi, că o echipă de experţi ai UNESCO urmează se se deplaseze în teren pentru analizarea obiectivelor cuprinse în dosarul "Frontierele Imperiului Roman DACIA", propuse pentru includerea în Patrimoniul Mondial,
"În luna august sperăm că va veni o delegaţie UNESCO în vizită pe teren să verifice documentaţia depusă. Vor veni şi la Călugăreni (unde există un castru roman, n.r.) acei experţi ca să decidă dacă dosarul poate fi înaintat pentru următoarea şedinţă. Suntem foarte optimişti, dosarul este foarte bine pregătit şi nu există riscuri majore să nu fie inclus. Ne pregătim să aducem toate argumentele şi ne dorim ca anul viitor, când mergem la Festivalul Roman de la Călugăreni să putem spune că mergem în situl UNESCO de la Călugăreni", a declarat arheologul Szilamer Panczel, într-o conferinţă de presă.
Acesta a precizat că cercetările realizate de Muzeul Judeţean Mureş (MJM) începând cu anul 2012 în cadrul proiectului Traseul Limesului Roman au fost incluse în dosarul UNESCO "Frontierele Imperiului Roman DACIA".
Potrivit lui Szilamer Panczel, aceasta este cea mai complexă nominalizare pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO pregătită până acum de România.
"Dosarul are 285 de componente - castre legionare şi castre auxiliare cu aşezări civile, castre de marş, turnuri şi alte elemente de fortificaţie - cuprinde un sector de graniţă romană de peste 1.000 de kilometri ce traversează 123 de unităţi administrativ-teritoriale. În data de 31 ianuarie, dosarul a fost depus la Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO, după un efort intens depus de numeroşi specialişti arheologi, arhitecţi, istorici, urbanişti şi geografi. Cu ocazia cercetărilor efectuate pe sectorul de graniţă romană (limes) existentă în judeţul Mureş, necesitatea promovării precum şi cea a conservării siturilor identificate a devenit o prioritate. În acest scop Muzeul Judeţean Mureş a iniţiat în cursul anului 2012 proiectul Traseul Limesului Roman. În anul 2013, s-a demarat Etapa a II-a proiectului cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) şi Consiliul Judeţean Mureş cu scopul de a identifica noi situri arheologice care au făcut parte din limes, precum şi georeferenţierea şi cartarea celor cunoscute cu ajutorul perieghezei, arheologiei aeriene şi a metodelor de prospecţie geofizică", a declarat Szilamer Panczel după depunerea dosarului.
Potrivit arheologului, dosarul a fost elaborat de colectivele coordonate de Comisia Naţională Limes, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Naţional de Istorie a României, Institutul Naţional al Patrimoniului, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi Muzeul Judeţean Mureş.
"Muzeul Judeţean Mureş s-a implicat în cercetarea şi documentarea siturilor din estul Transilvaniei, prin echipa coordonată de Centrul de Cercetare a Limesului Roman, care a fost formată din arheologi, studenţi şi voluntari. Din zona mureşană au fost incluse castrele auxiliare şi aşezările militare de la Brâncoveneşti, Călugăreni şi Sărăţeni, respectiv turnurile de la Vătava, Ideciu de Sus, Ibăneşti, Chiheru de Jos, Eremitu şi Câmpu Cetăţii (...) Acest rezultat îşi are rădăcinile în cercetări arheologice începute în secolul al XIX-lea, continuate în tot acest răstimp şi apoi intensificate şi sistematizate în ultimii ani în cadrul Programului Naţional Limes. Rezultatele ştiinţifice ale acestor cercetări constituie fundaţia ştiinţifică a acestui dosar care detaliază şi felul în care aceste vestigii sunt relevante nu doar pentru noi, ci şi pentru întreaga umanitate şi pot să se alăture siturilor deja recunoscute de UNESCO. Prin acest demers se va confirma că aceste situri au o valoare universală excepţională şi că ele sunt conservate în formă autentică şi cu un mare grad de integritate", a afirmat Szilamer Panczel.
Arheologul spune că în dosar se documentează starea de conservare a siturilor şi riscurile la care sunt expuse, respectiv cum sunt şi cum vor fi aceste situri puse în valoare prin asumarea unor măsuri concrete de rezolvare a problemelor identificate şi crearea unui mecanism de gestiune şi protecţie integrată care să includă autorităţi şi instituţii, comunităţi locale şi experţi.
"Trebuie subliniat că este vorba de un vast proiect care cere un efort sistematic, cu experţi şi resurse suficiente, asumat de către autorităţi centrale şi locale şi în care comunităţile trebuie să fie un partener activ", a arătat Panczel.
Specialistul consideră că prin popularizarea siturilor aparţinând acestui sistem defensiv antic şi implicarea comunităţii locale în conservarea lor se poate preveni distrugerea lor continuă şi se pot elabora strategii de valorificare turistică.
"Dorim să promovăm limes-ul din judeţul Mureş sub forma unui traseu turistic pe care să-l prezentăm publicului prin intermediul unei broşuri şi a unor hărţi distribuite gratuit, dar şi prin informaţii detaliate postate pe pagina web a proiectului. Siturile greu accesibile vor fi prevăzute cu marcaje şi panouri de informare, iar la faţa locului vor fi prezentate prin intermediul unor panouri explicative", a mai arătat arheologul Szilamer Panczel. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Principele Radu, la centenarul Institutului Francez: O importantă pagină a istoriei noastre a fost scrisă alături de Franța
Institutul Francez din România este un spațiu cultural la care au contribuit două națiuni latine de la extremitățile continentului european, iar românii trebuie să fie recunoscători Franței pentru istoria ultimelor două secole, a declarat, joi, Principele Radu. Acesta a avut o intervenție în cadrul unui eveniment organizat de Casa Regală a Ro
Smiley, Alex Velea și Connect-R au lansat melodia 'Nu mă ierta'
Smiley, Alex Velea și Connect-R au dat startul unui an-eveniment pentru carierele lor prin lansarea single-ului 'Nu mă ierta', o piesă cu un puternic impact emoțional, prima de pe albumul pe care l-au creat împreună și pe care îl vor dezvălui, piesă cu piesă, de-a lungul următoarelor luni. 'E un proiect eveniment pentru noi și o
CNA: Realitatea Plus - amenzi și suspendarea emisiei; obligată să difuzeze, 10 minute, numai textul deciziei de sancționare
Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat, joi, postul Realitatea Plus cu amenzi de 50.000 de lei și 10.000 de lei și cu obligarea de a difuza, timp de 10 minute, numai textul deciziei de sancționare din cauza încălcării legislației audiovizuale în domeniul publicității, pozitive sau negative, în legătură cu oameni politici, precum și în ceea
Mureș: Tezaur dacic de argint descoperit de doi detectoriști în comuna Breaza
Primăria din Breaza a anunțat, joi, că pe teritoriul comunei a fost descoperit un tezaur dacic, compus din șase podoabe de port, constând într-o brățară de argint, trei fibule, un lanț pentru gât și o centură de brâu, valoarea descoperirii fiind confirmată de Muzeul Județean Mureș.
Prahova: Mormânt preistoric, salvat de arheologi după ce un cioban a găsit oseminte în zonă
Un mormânt preistoric a cărui vechime este de circa cinci milenii a fost salvat de arheologii prahoveni după ce un cioban a găsit în zonă oseminte, el nefiind la prima descoperire de acest gen. Conform informațiilor postate, joi, pe pagina de Facebook a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, mormântul a fost descoperit în l
România secolului XIX în gravurile unui artist francez - de săptămâna viitoare la Palatul Suțu
Expoziția 'Le tour du monde. Auguste Dieudonne Lancelot în Țările Române', un proiect care aduce în prim-plan o selecție valoroasă de gravuri realizate de artistul francez Auguste Dieudonne Lancelot (1823 - 1895) în timpul călătoriei sale prin spațiul românesc, se va deschide, pe 16 aprilie, la Palatul Suțu. Potrivit unui
România - la Festival du Livre de Paris; Matei Vișniec, Doina Lemny și Laure Hinckel - printre invitații ICR
România va fi prezentă la Festival du Livre de Paris, cel mai important eveniment internațional dedicat cărții din capitala Franței, scriitorul și jurnalistul Matei Vișniec, istoricul de artă Doina Lemny ori jurnalista, traducătoarea și scriitoarea Laure Hinckel numărându-se printre invitații Institutului Cultural Român (ICR). Potrivit unui c
Spectacolul 'Aer' în regia Letei Popescu - premieră la Teatrul Metropolis
Spectacolul 'Aer' după 'Airswimming' de Charlotte Jones, cu inserții documentare de Roxana Piticari și Liliana Oprea, în regia Letei Popescu, va fi prezentat în premieră, sâmbătă și duminică, de la ora 19:30, la sala Mică a Teatrului Metropolis. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, spectacolul 'Aer' este un
Actrița Ioana Pavelescu și directorul de imagine Florin Mihăilescu - premii pentru întreaga carieră la Premiile Gopo
Actrița Ioana Pavelescu și directorul de imagine Florin Mihăilescu vor primi Premiul pentru întreaga carieră, respectiv Premiul pentru întreaga activitate, la Gala Premiilor Gopo 2025, informează site-ul premiilegopo.ro. * Ioana Pavelescu, fiica actriței Corina Constantinescu, a
Prahova: Expoziția itinerantă 'Retrospectiva anului 1989' - la Muzeul Memorial 'Nicolae Iorga' din Vălenii de Munte
Expoziția itinerantă 'Retrospectiva anului 1989', care conține imagini și documente istorice provenite din arhivele CNSAS și din fondurile AGERPRES, va fi vernisată, joi după-amiază, la Muzeul Memorial 'Nicolae Iorga' din Vălenii de Munte. Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Secur
Noaptea Dansului - ediție de primăvară, duminică, pe Calea Victoriei
Noaptea Dansului revine în 2025 cu o premieră, prima ediție de primăvară sub umbrela 'Noaptea Dansului - Bucureștiul Dansează', care va avea loc duminică, pe Calea Victoriei, în fața Muzeului Național de Istorie a României. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, ediția din 13 aprilie va aduce împreună,
Bihor: Evenimente Oradea Heritage dedicate Zilei Internaționale a Monumentelor și Siturilor Arheologice
Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage) organizează, în perioada 11 - 18 aprilie, mai multe evenimente dedicate arhitecturii, cu ocazia Zilei Internaționale a Monumentelor și Siturilor Arheologice, a informat joi, într-un comunicat, fundația. Potrivit sursei citate, primul eveniment ce va f
Eveniment dedicat Centenarului Institutului Francez - joi, la Palatul Regal
Majestatea Sa Custodele Coroanei, Margareta, găzduiește, joi, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară regală dedicată Centenarului Institutului Francez din România. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, alături de Majestatea Sa va lua parte Alteța Sa Regală Principele Radu. La eveniment, care va &icir
CNDB: 11 spectacole de dans contemporan și performance, în perioada 24 - 27 aprilie
Semimaratonul de dans contemporan & perfomance 'Dans.Context.Showcase', eveniment care prezintă unele dintre cele mai relevante producții de dans ale ultimilor ani din România, va fi organizat de Centrul Național al Dansului București (CNDB) în perioada 24-27 aprilie. Vor fi 11 spectacole de dans contemporan și performance, în pat
Patriarhul Daniel: Învierea lui Hristos - temelia și începutul învierii tuturor; Paștile - o revărsare de bucurie
Paștile sunt o revărsare de bucurie ce perpetuează bucuria ucenicilor care au văzut pe Domnul Iisus Hristos înviat din morți, afirmă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în Pastorala de Sfintele Paști. 'Învierea lui Hristos este temelia și începutul învierii tuturor oamenilor. Această taină este