logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Primăria Botoşani a înregistrat la OSIM Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu"

Imagine din galeria Agerpres

Primăria municipiului Botoşani a înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" pentru Opera Omnia, a anunţat primarul Cosmin Andrei.

Potrivit acestuia, măsura a fost adoptată după ce alte organizaţii sau instituţii au încercat să deţină numele celui mai important premiu de poezie acordat în România.

"Tot timpul Primăria Botoşani a finanţat acest premiu şi am vrut astfel să păstrăm o valoare şi pentru viitor. Nu este un premiu înregistrat pe o persoană fizică, ci pe o instituţie care nu va muri niciodată, la fel ca spiritul marelui poet. Au fost încercări de înregistrare a acestui premiu, dar cei care au intenţionat acest lucru nu au reuşit, iar autoritatea statului ne-a permis să îl înregistrăm noi, pe Primăria Botoşani", a declarat, pentru AGERPRES, Cosmin Andrei.

Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" Opera Omnia a fost înfiinţat în 1991, prin Decizia nr. 100 / 1 martie a Consiliului Local Botoşani. Acesta se acordă unui poet român contemporan pentru întreaga operă poetică.

Laureaţii celor 31 de ediţii, începând din anul 1992, sunt: Mihai Ursachi, Gellu Naum, Cezar Baltag, Petre Stoica, Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana, Ştefan Augustin Doinaş, Mircea Ivănescu, Cezar Ivănescu, Constanţa Buzea, Emil Brumaru, Ilie Constantin, Şerban Foarţă, Angela Marinescu, Gabriela Melinescu, Adrian Popescu, Mircea Dinescu, Cristian Simionescu, Dorin Tudoran, Dinu Flămând, Ion Mircea, Nicolae Prelipceanu, Ion Mureşan, Gabriel Chifu, Gheorghe Grigurcu, Mircea Cărtărescu, Aurel Pantea, Liviu Ioan Stoiciu, Ovidiu Genaru, Vasile Dan, Marta Petreu şi Ion Pop.

Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" Opera Omnia constă în acordarea unei coroniţe de lauri şi a unei diplome unicat, însoţite de o sumă de bani. Municipalitatea din Botoşani finanţează editarea unei antologii din întreaga operă poetică a fiecărui poet laureat, iar Consiliul Local îi acordă titlul de cetăţean de onoare. AGERPRES/ (A/AS- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 12

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Cultura - Media 02-04-2025 18:34

CNA: România TV - amenzi cumulate de 40.000 de lei

Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat cu amenzi în cuantum de 40.000 de lei postul România TV. Potrivit unui comunicat al CNA, transmis miercuri AGERPRES, întrunit în ședință publică, Consiliul a analizat rapoartele întocmite de Direcția Monitorizare ca urmare a sesizărilor primite și a decis

Cultura - Media 02-04-2025 17:42

Hunedoara: Expoziția ''Chipurile Mariei - regina tuturor românilor'', la muzeul din Deva

O expoziție itinerantă dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria va fi vernisată vineri, 4 aprilie, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva, publicul având posibilitatea să cunoască activitatea acesteia în cele mai diverse forme, de la cea de mamă, până la cele de diplomat și de artistă sensibilă.

Cultura - Media 02-04-2025 17:37

Academia Română - marchează vineri 159 de ani de la fondare; sesiune festivă urmată de Ziua porților deschise

Academia Română marchează, vineri, 159 de ani de la fondare, în cadrul unei sesiuni festive, desfășurată începând cu ora 10:00, evenimentul fiind urmat de Ziua porților deschise. Potrivit unui comunicat al Academiei Române, transmis miercuri AGERPRES, cu acest prilej aniversar, președintele Academiei Române,

Cultura - Media 02-04-2025 17:21

Bihor: Trupa ''Iosif Vulcan'' a Teatrului ''Regina Maria'' anunță premiera spectacolului ''Richard III'' de Shakespeare

Trupa ''Iosif Vulcan'' a Teatrului ''Regina Maria'' va prezenta sâmbătă, 5 aprilie, premiera spectacolului ''Richard III'', cu inserții din ''Henric VI'', de William Shakespeare, în traducerea lui Horia Gîrbea, versiunea scenică fiind realizată de Alexandra Felseghi și Andrei Măjeri.

Cultura - Media 02-04-2025 15:42

Sibiu: Două muzee închise după ce Muzeul Național Brukenthal a intrat în incapacitate de plată

Cel mai vechi muzeu din România, Muzeul Național Brukenthal, deschis în urmă cu 208 ani la Sibiu, a intrat în incapacitate de plată din cauza bugetului insuficient acordat de către Ministerul Culturii, mai mic în acest an față de cel din anul trecut, primul efect fiind faptul că două muzee mai mici, aparținând de acesta, Muzeul de Istori

Cultura - Media 02-04-2025 14:26

Ministerul Culturii a lansat Registrul lucrătorilor culturali profesioniști

Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, anunță lansarea, miercuri, a Registrului lucrătorilor culturali profesioniști (RegLCP). Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii transmis, miercuri, AGERPRES, această inițiativă reprezintă un pas important în implementarea Statutului lucrătorului cultural profesionis

Cultura - Media 02-04-2025 14:22

Cluj: Ediția din acest an a Festivalului de Film UrbanEye - dedicată binelui comun

Cea de-a patra ediție a Festivalului de Film UrbanEye începe miercuri, la Cluj-Napoca, în acest an tema evenimentului fiind dedicată binelui comun. ''Astăzi, 2 aprilie, debutează cea de-a patra ediție a Festivalului de Film UrbanEye la Cinema ARTA din Cluj. Timp de cinci zile, festivalul aduce în prim-plan relația din

Cultura - Media 02-04-2025 14:08

Prahova: Noi săpături arheologice vor fi demarate în zona în care a fost găsit în 1927 coiful de la Coțofenești

Noi săpături arheologice vor fi efectuate în județul Prahova în vara acestui an în zona în care a fost găsit coiful de la Coțofenești în urmă cu aproape 100 de de ani, specialiștii presupunând că în acel areal ar exista o cetate getică. ''În zonă nu au fost făcute săpături niciodată. Sing

Cultura - Media 02-04-2025 13:32

VIDEO REPORTAJ Arad: Leacuri dacice și demonstrații de farmacie străveche - noi atracții la muzeu

Leacurile dacice și plantele folosite de strămoși pentru diverse tratamente sunt prezentate într-o expoziție inedită la Muzeul de Științe ale Naturii din Arad, în următoarele luni, iar vizitatorii vor avea parte și de demonstrații privind practica farmaceutică din urmă cu mii de ani.  

Cultura - Media 02-04-2025 08:43

Buzău: Zeci de foste așezări umane, descoperite în lunca pârâului Călmățui, unde se ridică un parc eolian

Arheologii Muzeului Județean Buzău au descoperit pe o suprafață de aproximativ 3.000 de hectare, unde în prezent se ridică un parc de eoliene, 31 de așezări umane formate din foste locuințe în sistem paiantă, pe structură de lemn și îmboldite cu lut, datând din preistorie până în mileniul I după Hristos, și sute de artefacte.

Cultura - Media 01-04-2025 20:49

Vlad Alexandrescu despre Victor Rebengiuc: O personalitate excepțională a culturii românești

Președintele Consiliului Director al Grupului de Dialog Social, Vlad Alexandrescu, i-a înmânat marți actorului Victor Rebengiuc premiul GDS pe anul 2024. 'Ne aflăm astăzi aici pentru a onora o personalitate excepțională a culturii românești, un artist a cărui voce și prezență scenică au marcat generații întregi. Gru

Cultura - Media 01-04-2025 20:09

Bihor: Avocata dr. Iulia-Maria Said și-a lansat cartea 'Ecourile divorțului în viața copiilor'

Avocata dr. Iulia-Maria Said și-a lansat marți cartea 'Ecourile divorțului în viața copiilor', apărută anul acesta la Editura Presa Universitară Clujeană, fiind lucrarea sa de doctorat în sociologie, adaptată pentru a fi utilă unui public foarte larg. Lansarea de carte a avut loc la Librăria Humanitas, în mijlocul unu

Cultura - Media 01-04-2025 19:56

Vrancea: Galele Teatrale Focșănene - sold-out la toate spectacolele

Galele Teatrale Focșănene, eveniment dedicat Zilei Mondiale a Teatrului care s-a desfășurat pe parcursul lunii martie la Teatrul Municipal 'Maior Gheorghe Pastia', au fost un succes răsunător și în acest an, toate spectacolele jucându-se cu casa închisă. Evenimentul, început în 1993, a reușit să atragă și

Cultura - Media 01-04-2025 17:55

Directorul general al AGERPRES: Rolul jurnalistului este de a păstra istoria și de a transmite realitatea generațiilor viitoare

Rolul unui jurnalist este de a păstra istoria și de a transmite realitatea generațiilor viitoare, a declarat directorul general al AGERPRES, Claudia Nicolae, în cadrul unei conferințe desfășurate marți la Clubul Național de Presă al BTA din București, în cadrul proiectului 'Europa în Balcani: capacitatea de coeziune', derulat de agenția bulg

Cultura - Media 01-04-2025 15:07

Covasna: Mircea Cărtărescu și scriitorii finlandezi Sofi Oksanen și Timo Parvela, invitați la târgul de carte SepsiBook

Mircea Cărtărescu și scriitorii finlandezi Sofi Oksanen și Timo Parvela se numără printre invitații speciali ai celei de-a patra ediții a Târgului de carte și festivalului de literatură contemporană SepsiBook, ce va avea loc în perioada 22-25 mai la Arena Sepsi din municipiul Sfântu Gheorghe, au anunțat, marți, organizatorii.