logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Spectacolul ''Păcală şi Tândală'' - premieră la Teatrul ''Ion Creangă'', pe 4 mai

Image

Spectacolul "Păcală şi Tândală" va fi prezentat în premieră la Teatrul "Ion Creangă", la Sala Mică din Strada Biserica Amzei, pe 4 mai, cu prilejul aniversării a 58 de ani de existenţă a instituţiei de cultură.

Scenariul şi regia sunt semnate de Ion Ionuţ Ciocia, care s-a inspirat din poveşti populare cu şi despre cele două personaje şi a conturat un scenariu original care surprinde aventurile celor doi fraţi de la naşterea acestora până la maturitate, potrivit unui comunicat al teatrului transmis joi AGERPRES.

Conform prezentării spectacolului, dincolo de a fi reprezentanţii unei tipologii, Păcală şi Tândală sunt întruchiparea unor calităţi ale poporului român, de unde şi apetenţa oamenilor pentru aventurile celor doi. Pe durata spectacolului cei doi vor trece prin tot felul de peripeţii. Vor trebui să împartă avutul dat de părinţi, iar cunoscându-le firile pişichere, nu va fi lucru uşor. Apoi vor fi nevoiţi să valorifice vaca bătrână, ce se află în familie de generaţii, păţanie ce va atrage furia unei mulţimi şi îi va aduce pe fraţi în faţa legii. Prin şiretenia caracteristică vor ajunge să-l zăpăcească pe judecător şi ajung în faţa unei alte situaţii de impas. În final, cu ajutorul inocenţei, reuşesc să vândă vaca familiei şi să se mute fiecare la casa lui, cu propria familie.

Din distribuţie fac parte actorii Ion Ionuţ Ciocia, Cristian Creţu, Oliviu-Cristian Bughiu, Nicoleta Rusu, Marius Nănău, Graţiela Teohari-Duban şi Maria Ţăran. Andrei şi Roxana Răduţ semnează decorul şi costumele spectacolului. Radu Mihalache a compus muzica inspirată din folclorul tradiţional.

Noua producţie propusă de Teatrul "Ion Creangă" face parte din programul "ideaTIC. Laboratorul de poveşti". Este vorba despre producţii iniţiate de actorii teatrului, bazate pe texte clasice, adaptări sau chiar scenarii proprii, cu scopul de a readuce în atenţia publicului titluri îndrăgite din literatura clasică pentru copii.

Biletele pentru premiera spectacolului din 4 mai au fost puse în vânzare şi pot fi cumpărate atât online, de pe platformele Entertix şi Myticket, cât şi de la casa de bilete a teatrului. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

 

Sursa foto: Teatrul Ion Creanga/Facebook.com

Afisari: 9

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Cultura - Media 08-08-2025 18:20

REPORTAJ Hunedoara: Amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa - redeschis publicului după restaurare

Amfiteatrul roman din capitala Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, a fost redeschis, vineri, publicului, după un proces de conservare, restaurare și punere în valoare care a durat mai mulți ani și a fost finanțat din fonduri europene câștigate de Consiliul Județean (CJ) Hunedoara. Cu acest prilej, CJ Hunedoara a organizat e

Cultura - Media 08-08-2025 15:49

Iași: Conferințele SFR, spațiu de reflecție, întâlnire și conversație, cu rolul de a sprijini tinerele talente

Organizatorii Festivalului 'Serile Filmului Românesc' au decis, pentru prima dată în cele șaisprezece ediții, să inițieze și o serie de conferințe, ca spațiu de reflecție, întâlnire și conversație, cu rolul de a sprijini tinerele talente aflate la început de carieră, oferindu-le șansa de a păși pentru prima dată pe un platou de f

Cultura - Media 08-08-2025 11:00

AUTORI CONTEMPORANI/José Luís Peixoto: Astăzi înțelegem mult mai bine că emoția și inteligența sunt inseparabile

Astăzi înțelegem mult mai bine că emoția și inteligența sunt inseparabile și că acestea sunt moduri esențiale prin care putem înțelege ce înseamnă să fii om, observă scriitorul José Luís Peixoto, unul dintre cei mai apreciați scriitori portughezi contemporani, într-un interviu pentru AGERPRES. José Luí

Cultura - Media 08-08-2025 10:26

Jucan (CNA): Regulamentul European privind Libertatea Mass-Media (EMFA) - instrument esențial pentru consolidarea pluralismului

Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului, Valentin Jucan, afirmă că Regulamentul European privind Libertatea Mass-Media (EMFA) reprezintă un instrument esențial pentru consolidarea pluralismului, independenței editoriale și transparenței în spațiul mediatic european. 'Regulamentul European privind Libertatea Mass-Medi

Cultura - Media 08-08-2025 10:18

Timiș: Castelul Huniade, cea mai veche clădire din Timișoara, va fi reabilitat complet în trei ani

Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a anunțat, vineri, că a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor de restaurare și consolidare a Castelului Huniade din Timișoara, care este închis de aproape 20 de ani, pentru astfel de intervenții. 'Castelul Huniade, cea mai veche și una dintre cele mai frumoase cl

Cultura - Media 07-08-2025 15:06

Filmul 'Dracula' în regia lui Radu Jude - premieră mondială, duminică, la Festivalul Internațional de Film de la Locarno

Filmul 'Dracula' în regia lui Radu Jude va avea premiera mondială, duminică, în cadrul competiției oficiale a Festivalului Internațional de Film de la Locarno. Potrivit unui comunicat Safa Film transmis, joi, AGERPRES, premiera mondială va avea loc la Palexpo, de la ora 16:45, în prezența echipei și va fi urmată și de

Cultura - Media 07-08-2025 14:47

Corul Madrigal și Cantus Mundi - spectacole între 10 și 17 august, la malul mării

Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin' și Programul Național Cantus Mundi vor fi prezente la cea de-a patra ediție a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolelor (SEAS) în perioada 10 - 17 august, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Programul pe care Corul Madrigal și Cantus Mundi îl va avea la ma

Cultura - Media 07-08-2025 14:36

Calea Victoriei redevine pietonală sâmbătă și duminică

Calea Victoriei redevine în acest sfârșit de săptămână o zonă de promenadă, relaxare și întâlniri în aer liber, informează ARCUB. Artera va găzdui activități culturale și recreative pentru toate vârstele, oferite de artiștii stradali care vor anima traseul cu momente de spectacol și interacțiune direct

Cultura - Media 07-08-2025 14:28

Expoziția Regală 'Palatul Elisabeta' - deschisă pentru tururi ghidate, în weekend, până pe 7 septembrie

Expoziția Regală 'Palatul Elisabeta' este deschisă vizitatorilor pentru tururi ghidate în fiecare zi de vineri, sâmbătă și duminică, până pe 7 septembrie, informează pagina de Facebook a Familiei

Culte 07-08-2025 14:21

Patriarhul Daniel: Proclamarea canonizării Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa - chemare la înțelegerea lucrării lui Dumnezeu

Proclamarea canonizării Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria, împreună cu alți 14 sfinți părinți duhovnici și mărturisitori ortodocși români din secolul al XX-lea, reprezintă o chemare la înțelegerea lucrării 'minunate' a lui Dumnezeu, a afirmat, joi, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

Cultura - Media 07-08-2025 14:12

CNA: Intră în vigoare noul Cod de Reglementare a Conținutului Audiovizual; adaptat noilor realități tehnologice și informaționale

Noul Cod de Reglementare a Conținutului Audiovizual, adoptat de Consiliul Național al Audiovizualului, o amplă actualizare legislativă adaptată noilor realități tehnologice, sociale și informaționale, intră în vigoare începând de joi. Potrivit unui comunicat al CNA, transmis AGERPRES, Noul Cod reflectă extinderea competențelo

Cultura - Media 07-08-2025 14:01

Complexul Muzeal Național Neamț a prezentat calendarul Bienalei Naționale de Artă Plastică 'Lascăr Vorel'

Complexul Muzeal Național (CMN) Neamț a anunțat, joi, calendarul celei de-a 19-a ediții a Bienalei Naționale de Artă Plastică 'Lascăr Vorel' Piatra-Neamț. Astfel, înscrierile se vor desfășura în perioada 15 august - 22 septembrie, iar artiștii pot participa cu maximum două lucrări. Juriul concursului este for

Cultura - Media 07-08-2025 11:28

Directorul Muzeului 'Astra': Casa din Cizer distrusă parțial într-un incendiu poate fi refăcută

Aproximativ 85% din materialul original al casei monument istoric din Cizer, distrusă parțial într-un incendiu, este în stare bună și foarte bună de conservare, iar casa poate fi restaurată, apreciază Ciprian Ștefan, director general al Muzeului 'Astra' din Sibiu și expert în restaurarea lemnului, atestat de Ministrul Culturii.

Cultura - Media 06-08-2025 17:59

Iași: Cinci zile de film românesc ''la feminin'', în cadrul SFR

Cea de-a XVI-a ediție a festivalului Serile Filmului Românesc transformă Iașiul, în perioada 6-10 august, în capitala cinematografiei românești. Potrivit organizatorilor, la cea de-a șaisprezecea ediție a SFR va fi pusă în prim plan prezența și influența feminină în spațiul public, artistic și cultural.

Cultura - Media 06-08-2025 16:51

Hunedoara: Festivalul Stradivarius Music Nights by The Castle, la Castelul Corvinilor

Recitaluri de pian, jazz și un concert susținut pe o vioară Stradivarius din anul 1727 se constituie în reperele ediției din acest an a Festivalului Stradivarius Music Nights by The Castle, care va avea loc, în aer liber, la Castelul Corvinilor, în perioada 12-14 august. ''În perioada 12-14 august 2025, cel mai