Directorul Muzeului 'Astra': Casa din Cizer distrusă parțial într-un incendiu poate fi refăcută
Aproximativ 85% din materialul original al casei monument istoric din Cizer, distrusă parțial într-un incendiu, este în stare bună și foarte bună de conservare, iar casa poate fi restaurată, apreciază Ciprian Ștefan, director general al Muzeului 'Astra' din Sibiu și expert în restaurarea lemnului, atestat de Ministrul Culturii.
Acesta a declarat joi, pentru AGERPRES, că focul a distrus, în principal, lemnul nou adăugat monumentului cunoscut drept Casa Horea și anexele ce erau replici, realizate în cadrul gospodăriei tradiționale.
'Am fost ieri și am văzut casa. Vorbesc de cea originală, nu de anexele care erau replici. Materialul original, care a fost pus în casă, în proporție de 85%, este în regulă, e salvat, adică există. (...) Roată când am dat și am intrat și în interior, pot să spun că 85%, dacă nu chiar 90% din materialul original al casei este salvat. Lemnul poate fi restaurat și casa poate fi reașezată în circuitul turistic. (...) Casa e din lemn de stejar. Stejarul stă foarte bine. Când a fost refăcută, cosoroabele de sus au fost din lemn nou. Deci nu avem lemn original. Atunci, practic, ce a ars și nu mai poate fi pus în operă este lemn nou. Nu a fost afectată structura originală a monumentului. Zidăria este în regulă, cheutorile, structura de rezistență, în regulă. Partea din fața târnațului și aia a fost nouă. La fel și talpa și stâlpi și cosoroaba de susținere a grinzilor de tavan. Deci, din punctul meu de vedere, nu-i situația chiar așa gravă pe cum părea. Dimpotrivă, eu sunt foarte optimist că această casă va putea fi restaurată într-un timp scurt, din punctul meu de vedere, și reașezată într-un circuit turistic', a precizat Ciprian Ștefan.
Acesta a adăugat că se au în vedere mai multe variante pentru proiectul de restaurare.
Potrivit primarului comunei Cizer, Felician Fărcaș, una din variante este mutarea casei ce se presupune că a fost ridicată de Horea, unul din liderii răscoalei țărănești de la 1784, din Transilvania. Casa ar putea fi refăcută, alături de anexele gospodărești, într-un concept cu totul nou, într-un loc mult mai accesibil vizitatorilor, pe un teren de circa 12 hectare pe care administrația locală îl deține, în vecinătatea terenului de fotbal din localitate.
'Am avut o întâlnire acolo cu domnul primar și sunt mai multe variante. Am dat niște sugestii pentru un nou concept. În primul rând, ar fi să se schimbe locația. Pentru că locația actuală este greu accesibilă în momentul de față și e păcat, că această casă va deveni, cumva, o vedetă. Din știința noastră, a etnografilor și din informațiile care le avem, ar fi singura casă rămasă în picioare, într-adevăr, construită de Horia și de meșterii lui. (...) Pentru anexe am sugerat domnului primar să le facem după tiparul zonal. Eu aș prezenta evolutiv arhitectura vernaculară în satul Cizer, în cadrul noului concept. Pentru că trebuie să vii și cu elementul ăsta de noutate, ca să-i spun așa. (...) Având în vedere arhitectura bogată a zonei, eu aș prezenta totul într-un nou concept, incluzând cumva evoluția arhitecturii vernaculare sau a habitatului specific zonei Cizer. E o zonă foarte importantă pentru noi, pentru etnografi, pentru ceea ce înseamnă peisaj cultural și cum e modelat un peisaj natural, de peisajul cultural. Deci eu pe asta m-aș duce, ca să fie pusă în valoare și, în același timp, să existe o dezvoltare prin cultură în zona respectivă, pentru că ea, după ce e restaurată, va fi consumatoare de resurse. Însă ea poate deveni și generatoare de resurse financiare, ca să sprijine bugetul primăriei și primăria în același timp. O vizitezi, vezi povestea din interior, iar în zonă se pot face anumite activități și evenimente. Din start, poate să genereze și plusvaloare, prin evenimente cultural-educaționale. Eu așa văd lucrurile și așa fac și la muzeul Astra. Trebuie să arătăm cum ne dezvoltăm prin cultură din toate punctele de vedere, nu doar cultural, social sau educațional, ci și economic, fără să ducem povestea asta într-o zonă comercială', a subliniat directorul Muzeului 'Astra' din Sibiu.
În context, directorul Direcției de Cultură Sălaj, Doina Cociș, a precizat, pentru AGERPRES, că pentru finanțarea proiectului de reabilitare se au în vedere atât sumele ce ar putea fi primite din asigurarea imobilului afectat de incendiu, dar și din sume alocate de Institutul Național al Patrimoniului, prin Timbrul Monumentelor Istorice, pentru intervenții de urgență.
'Am avut ieri, la Cizer, o discuție foarte bună atât cu Ciprian Ștefan, director general al Muzeului 'Astra' din Sibiu', cât și cu primarul comunei, privind refacerea gospodăriei țărănești Casa Lupuț. Din fericire, imobilul era asigurat cu 750.000 de lei, sumă ce ar putea contribui esențial la restaurarea monumentului istoric, alături de eventuale fonduri alocate de către Institutul Național al Patrimoniului. Și eu sunt optimistă și cred că se poate face la Cizer un proiect deosebit', a precizat Doina Cociș.
Potrivit acesteia, în cadrul întâlnirii s-a adus în discuție posibilitatea relocării la Cizer a casei natale a sculptorului Victor Gaga, ce se găsește actualmente în localitatea Pria.
'Cred că va fi un nou concept, un concept care va provoca foarte multe autorități locale, la nivel național, să înțeleagă valoarea și menirea acestor monumente care, pentru comunitate, au fost cumva determinante în trecut și pot să fie mici motoare de dezvoltare locală în prezent. Se poate construi un nou concept, pe povestea asta cu evoluția arhitecturii și cu personalitățile din zonă. Și vom găsi și instrumentele de finanțare. Fie că mergem pe Timbrul Monumentelor Istorice sau pe o linie de finanțare de la AFIR, dar se poate construi un nou concept, cumva, de dezvoltare prin patrimoniul material și material al zonei. Și am găsit foarte multă deschidere, sincer. Așa trebuie să ne ajutăm, când omul are nevoie, nu când nu are, și fără mult tâmbălău și reclamă. E bine să se știe că se întâmplă un lucru bun în România și că se lucrează, că lucrăm împreună, dar hai să vedem locurile rezolvate și după aia dăm tămbălău. E o direcție corectă, clară și legală, simplă, cu rezultate', afirmă, la rândul său, Ciprian Ștefan.
El a mai spus că va lucra ca voluntar în acest proiect, iar Muzeul 'Astra' va face un parteneriat cu primăria Cizer, pentru restaurarea și păstrarea obiectelor din interior casei, până la finalizarea restaurării.
Un incendiu puternic a distrus aproape în totalitate, în 25 iulie, toate cele trei clădiri cu acoperiș de paie din cadrul gospodăriei țărănești 'Casa Lupuț', monument istoric din localitatea Cizer, focul răspândindu-se și la școala din apropiere. Polițiștii din Sălaj au deschis, în acest caz, un dosar penal pentru distrugere din culpă.

Foto: SEBASTIAN OLARU / AGERPRES FOTO
Gospodăria țărănească 'Casa Lupuț' din Cizer, ce includea casa, o șură tradițională, un găbânaș (magazie - n.r.) și o oloire (instalație de producere a uleiului - n.r.), datând din prima jumătate a secolului al XVIII-lea și aflată pe lista monumentelor istorice a fost catalogată de specialiștii în etnografie ca fiind cea mai veche și mai importantă din Sălaj.
Gospodăria tradițională fusese reabilitată cu fonduri europene, proiect finalizat în septembrie 2018. AGERPRES/(A - redactor: Sebastian Olaru, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'
Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol
Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți
Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a
AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)
Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original
Iași: Aproximativ 32.000 de pelerini s-au închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva; alți 4.000 așteaptă să ajungă la raclă (GALERIE FOTO)
Aproximativ 32.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, începând de joi dimineața, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie, potrivit reprezentanților Grupării Mobilă Jandarmi din Bacău. A
AnulBrâncuși/Iași: 'Rugăciunea' lui Constantin Brâncuși, o întâlnire a pelerinilor cu arta și taina sufletului, la Muzeul Mitropolitan
Pelerinii veniți la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt invitați să descopere, la Muzeul Mitropolitan din Iași, lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești. Directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilo
Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor
Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.
Statutul și poziția femeilor artist în societate, tema Bienalei de Scenografie București - 16-25 octombrie
Cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București (BSB 2026) va avea loc perioada 16 - 25 octombrie, când orașul se va transforma într-un laborator viu dedicat scenografiei, designului de costume, lighting designului și arhitecturii teatrale. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, tema centrală din acest an, W.O.
Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, spectacolul 'Strigătul Tăcerii'. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES de organizatori, spectacolul de comemorare a victimelor Holocaustului prezintă poveștile de viață a opt copii care au trăit în timpul Holocaustului. Fiecare
MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri
Expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' de la MARe/Muzeul de Artă Recentă va fi prezentată vineri, în intervalul orar 18:30 - 19:30, de Ioana Iuna Șerban, curator asistent, în cadrul unui tur ghidat. 'Vei trece prin trei niveluri și patru capitole, de la avangarda lui Tonitza, Iancu și Brauner, unde reprezentarea intră pe
Filme, tururi și dezbateri despre oraș, la UrbanEye Film Festival, în Capitală
UrbanEye Film Festival, evenimentul dedicat arhitecturii, orașului și vieții urbane, revine în Capitală pentru cea de-a 13-a ediție. Festivalul se va desfășura în perioada 3-8 noiembrie 2026 și va avea ca temă locuirea, informează organizatorii, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Programul va include documentare din întreaga lum
ICR: Prima ediție a unui festival dedicat lui Dinu Lipatti, în perioada 10 - 12 octombrie, la Tokyo
Prima ediție a Festivalului de Muzică 'Dinu Lipatti - Tokyo', o inițiativă a Institutului Cultural Român (ICR) în memoria legendarului pianist și compozitor român apreciat în Japonia, se va desfășura, în perioada 10-12 octombrie, la Centrul Cultural Min-On din Tokyo. Această primă ediție a festivalului &ic
Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă
Gabriel Coveșeanu a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă, reiese din anunțul publicat, joi, pe site-ul Primăriei Capitalei. Acesta este primul candidat care câștigă concursul pentru funcția de director, după ce administrația locală a lansat o serie de proceduri pentru a stabili managerii celor 15 tea
Filmul 'O vară de nimic' regia Alina Manolache - premieră oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco
Filmul 'O vară de nimic', cel de-al doilea lungmetraj semnat de regizoarea Alina Manolache, va avea premiera oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 20:30. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu echipa filmului. Pornind de la un proiect de film care nu se conc
AnulBrâncuși/Patrimoniul viu al Gorjului, curatoriat într-o expoziție imersivă și un mural de 80 de metri pătrați la Madrid
Un mural de 80 de metri pătrați, inspirat de o ie gorjenească cu altiță, și o expoziție imersivă dedicată patrimoniului cultural imaterial al Gorjului vor aduce la Madrid și Arganda del Rey universul cultural în care s-a format Constantin Brâncuși. Proiectul cultural 'Gorjul. Constantin înainte de Brâncuși' este
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Parascheva, scoasă în procesiune și depusă în Curtea Mitropolitană spre închinare
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, marți dimineața, din Catedrala Mitropolitană și așezată într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană, pentru ca pelerinii sosiți la Iași să se poată închina. În jurul orei 06:00, în Catedrala Mitropolitană a fost citit Acatistul Sfintei Par









