Ministerul Culturii: Tradiţia creşterii cailor de rasă lipiţană din România - inclusă în Patrimoniul UNESCO

Ministerul Culturii a anunţat, joi, că tradiţia creşterii cailor de rasă lipiţană din România a fost inclusă în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii a UNESCO.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii transmis AGERPRES, joi, Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, reunit la Rabat, în Maroc, a decis înscrierea în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii a Tradiţiilor de creştere a cailor de rasă lipiţană din cele şapte ţări (Austria, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Italia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria), în care acest patrimoniu este păstrat activ şi neîntrerupt.
"Pentru România, acest demers se datorează cercetărilor realizate de Ioana Baskerville în cadrul Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a Ministerului Culturii, care a beneficiat de sprijinul constant şi expertiza specialiştilor de la Regia Naţională a Pădurilor 'Romsilva' - Direcţia de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor RA (Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor), instituţie care administrează cele două mari herghelii cu cai de rasă lipiţană din România: Herghelia Sâmbăta de Jos, situată în satul Sâmbăta de Jos, comuna Voila (judeţul Braşov), şi Herghelia Beclean, din oraşul Beclean (judeţul Bistriţa Năsăud)", precizează ministerul.
Sursa citată spune că rasa lipiţană, în varianta sa modernă, a fost creată în anul 1580, în localitatea Lipizza din sudul Imperiului Habsburgic (astăzi Lipica din Slovenia).
"Pe teritoriul României, această rasă îşi are începuturile încă din secolul al XVIII-lea, odată cu extinderea acestei rase prin sistemul hergheliilor şi depozitelor militare de armăsari ale Imperiului Habsburgic. Tradiţia românească a creşterii acestor cai a apărut în anul 1874, datorită mutării efectivului hergheliei imperiale de la Mezőhegyes (astăzi pe teritoriul Ungariei) pe un domeniu de stat al imperiului aflat la Sâmbăta de Jos, pe Valea Oltului. Pe data de 8 octombrie 1920, statul român înfiinţează Herghelia de Stat Sâmbăta de Jos, folosind în acest scop mai cu seamă cai de la crescătorii din satele Ţării Făgăraşului, aflate în vecinătatea hergheliei. Astăzi, la Herghelia Sâmbăta de Jos sunt crescute 7 din cele 8 linii ale rasei, ceea ce face din aceasta una dintre cele mai importante herghelii de cai lipiţani din lume. De-a lungul timpului, popularitatea cailor din această rasă a fost întreţinută de ţinuta lor elegantă şi impunătoare, rezistenţa la efort, inteligenţa şi devotamentul arătat în relaţia cu omul", explică Ministerul Culturii.
Acest nou element din patrimoniul cultural imaterial naţional, arată ministerul, este reprezentat de un set de cunoştinţe, practici şi aptitudini legate de creşterea, îngrijirea şi antrenarea cailor de rasă lipiţană din România, transmise cu precădere pe cale orală şi din generaţie în generaţie, prin experienţă directă, la acestea adăugându-se o serie de practici culturale şi sociale dezvoltate de comunităţile de crescători ca parte a unor ritualuri, evenimente, competiţii ecvestre (de anduranţă, tracţiune, dresaj) şi meşteşuguri tradiţionale specifice (potcovar, şelar, herghelegiu) care includ prezentarea şi promovarea acestei rase cabaline.
"Prezenţa importantă şi meritorie a României în acest dosar, la invitaţia experţilor din ţările partenere, a confirmat relevanţa acestei tradiţii pe teritoriul ţării noastre şi eforturile instituţiilor statului care au susţinut nucleul tradiţiei de creştere a cailor lipiţani, timp de mai bine de un secol", menţionează Ministerul Culturii. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editori online: Ady Ivaşcu, Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
CNA: România TV - amenzi cumulate de 40.000 de lei
Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat cu amenzi în cuantum de 40.000 de lei postul România TV. Potrivit unui comunicat al CNA, transmis miercuri AGERPRES, întrunit în ședință publică, Consiliul a analizat rapoartele întocmite de Direcția Monitorizare ca urmare a sesizărilor primite și a decis
Hunedoara: Expoziția ''Chipurile Mariei - regina tuturor românilor'', la muzeul din Deva
O expoziție itinerantă dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria va fi vernisată vineri, 4 aprilie, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva, publicul având posibilitatea să cunoască activitatea acesteia în cele mai diverse forme, de la cea de mamă, până la cele de diplomat și de artistă sensibilă.
Academia Română - marchează vineri 159 de ani de la fondare; sesiune festivă urmată de Ziua porților deschise
Academia Română marchează, vineri, 159 de ani de la fondare, în cadrul unei sesiuni festive, desfășurată începând cu ora 10:00, evenimentul fiind urmat de Ziua porților deschise. Potrivit unui comunicat al Academiei Române, transmis miercuri AGERPRES, cu acest prilej aniversar, președintele Academiei Române,
Bihor: Trupa ''Iosif Vulcan'' a Teatrului ''Regina Maria'' anunță premiera spectacolului ''Richard III'' de Shakespeare
Trupa ''Iosif Vulcan'' a Teatrului ''Regina Maria'' va prezenta sâmbătă, 5 aprilie, premiera spectacolului ''Richard III'', cu inserții din ''Henric VI'', de William Shakespeare, în traducerea lui Horia Gîrbea, versiunea scenică fiind realizată de Alexandra Felseghi și Andrei Măjeri.
Sibiu: Două muzee închise după ce Muzeul Național Brukenthal a intrat în incapacitate de plată
Cel mai vechi muzeu din România, Muzeul Național Brukenthal, deschis în urmă cu 208 ani la Sibiu, a intrat în incapacitate de plată din cauza bugetului insuficient acordat de către Ministerul Culturii, mai mic în acest an față de cel din anul trecut, primul efect fiind faptul că două muzee mai mici, aparținând de acesta, Muzeul de Istori
Ministerul Culturii a lansat Registrul lucrătorilor culturali profesioniști
Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, anunță lansarea, miercuri, a Registrului lucrătorilor culturali profesioniști (RegLCP). Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii transmis, miercuri, AGERPRES, această inițiativă reprezintă un pas important în implementarea Statutului lucrătorului cultural profesionis
Cluj: Ediția din acest an a Festivalului de Film UrbanEye - dedicată binelui comun
Cea de-a patra ediție a Festivalului de Film UrbanEye începe miercuri, la Cluj-Napoca, în acest an tema evenimentului fiind dedicată binelui comun. ''Astăzi, 2 aprilie, debutează cea de-a patra ediție a Festivalului de Film UrbanEye la Cinema ARTA din Cluj. Timp de cinci zile, festivalul aduce în prim-plan relația din
Prahova: Noi săpături arheologice vor fi demarate în zona în care a fost găsit în 1927 coiful de la Coțofenești
Noi săpături arheologice vor fi efectuate în județul Prahova în vara acestui an în zona în care a fost găsit coiful de la Coțofenești în urmă cu aproape 100 de de ani, specialiștii presupunând că în acel areal ar exista o cetate getică. ''În zonă nu au fost făcute săpături niciodată. Sing
VIDEO REPORTAJ Arad: Leacuri dacice și demonstrații de farmacie străveche - noi atracții la muzeu
Leacurile dacice și plantele folosite de strămoși pentru diverse tratamente sunt prezentate într-o expoziție inedită la Muzeul de Științe ale Naturii din Arad, în următoarele luni, iar vizitatorii vor avea parte și de demonstrații privind practica farmaceutică din urmă cu mii de ani.
Buzău: Zeci de foste așezări umane, descoperite în lunca pârâului Călmățui, unde se ridică un parc eolian
Arheologii Muzeului Județean Buzău au descoperit pe o suprafață de aproximativ 3.000 de hectare, unde în prezent se ridică un parc de eoliene, 31 de așezări umane formate din foste locuințe în sistem paiantă, pe structură de lemn și îmboldite cu lut, datând din preistorie până în mileniul I după Hristos, și sute de artefacte.
Vlad Alexandrescu despre Victor Rebengiuc: O personalitate excepțională a culturii românești
Președintele Consiliului Director al Grupului de Dialog Social, Vlad Alexandrescu, i-a înmânat marți actorului Victor Rebengiuc premiul GDS pe anul 2024. 'Ne aflăm astăzi aici pentru a onora o personalitate excepțională a culturii românești, un artist a cărui voce și prezență scenică au marcat generații întregi. Gru
Bihor: Avocata dr. Iulia-Maria Said și-a lansat cartea 'Ecourile divorțului în viața copiilor'
Avocata dr. Iulia-Maria Said și-a lansat marți cartea 'Ecourile divorțului în viața copiilor', apărută anul acesta la Editura Presa Universitară Clujeană, fiind lucrarea sa de doctorat în sociologie, adaptată pentru a fi utilă unui public foarte larg. Lansarea de carte a avut loc la Librăria Humanitas, în mijlocul unu
Vrancea: Galele Teatrale Focșănene - sold-out la toate spectacolele
Galele Teatrale Focșănene, eveniment dedicat Zilei Mondiale a Teatrului care s-a desfășurat pe parcursul lunii martie la Teatrul Municipal 'Maior Gheorghe Pastia', au fost un succes răsunător și în acest an, toate spectacolele jucându-se cu casa închisă. Evenimentul, început în 1993, a reușit să atragă și
Directorul general al AGERPRES: Rolul jurnalistului este de a păstra istoria și de a transmite realitatea generațiilor viitoare
Rolul unui jurnalist este de a păstra istoria și de a transmite realitatea generațiilor viitoare, a declarat directorul general al AGERPRES, Claudia Nicolae, în cadrul unei conferințe desfășurate marți la Clubul Național de Presă al BTA din București, în cadrul proiectului 'Europa în Balcani: capacitatea de coeziune', derulat de agenția bulg
Covasna: Mircea Cărtărescu și scriitorii finlandezi Sofi Oksanen și Timo Parvela, invitați la târgul de carte SepsiBook
Mircea Cărtărescu și scriitorii finlandezi Sofi Oksanen și Timo Parvela se numără printre invitații speciali ai celei de-a patra ediții a Târgului de carte și festivalului de literatură contemporană SepsiBook, ce va avea loc în perioada 22-25 mai la Arena Sepsi din municipiul Sfântu Gheorghe, au anunțat, marți, organizatorii.