Modificarea legii protejării patrimoniului / Ministrul Culturii: Modelul, din legislaţia franceză. Urmăreşte debirocratizarea

Ministerul Culturii a reacţionat la criticile aduse în spaţiul public proiectului care modifică legea protejării monumentelor istorice, arătând că acesta urmăreşte debirocratizarea, digitalizarea, responsabilizarea profesioniştilor şi actualizarea procedurilor, "în concordanţă cu realitatea socială".
Conform unui comunicat transmis AGERPRES, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a precizat că scopul Ministerului Culturii este să protejeze patrimoniul, dar şi să asigure cetăţenilor "un set de reguli coerente, fără piedici şi termene aberante". Potrivit acestuia, trebuie eliminată practica de "alergat după ştampilă", iar profesioniştii trebuie să conştientizeze responsabilitatea atestării pe care o obţin, care poate fi retrasă în cazul nerespectării procedurii legale.
"Modelul propus este preluat din legislaţia franceză, unde ştim că nu se practică politica dezvoltatorilor imobiliari în detrimentul patrimoniului. Este un proiect de lege incomod pentru grupurile de interese din acest domeniu. Nu vreau să cred că cei care folosesc termeni de tipul "mafia imobiliară" sunt de fapt apărătorii mafiei avizelor. Este uşor să aruncăm cu astfel de termeni, dar propun să ne rezumăm strict la prevederile din acest text şi vom observa că sunt în interesul real al patrimoniului cultural din România şi al românilor. Subliniez că Ministerul Culturii eliberează doar avize. Certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire se obţin de la autorităţile locale", a declarat Bogdan Gheorghiu.
Potrivit comunicatului, multe dintre obiectivele aflate pe Lista monumentelor istorice, ce atinge cifra de 30.000, "nu au coordonate exacte, ci poziţii aproximative". Din acest motiv, beneficiază de acelaşi statut de monument istoric şi clădiri cu reală valoare culturală, dar şi construcţii moderne, recente sau chiar nocive, din proximitatea acestora.
"Eliminarea procedurii de consultare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice sau a comisiilor zonale face referire strict la aceste construcţii menţionate din urmă, fără a atinge monumentele istorice care beneficiază de protecţie legală suplimentară. Spre exemplu, demolarea unui monument istoric reprezintă o faptă de natură penală. Intervenţiile simple asupra imobilelor care nu sunt monumente istorice, dar se află în zone protejate, vor primi aviz de la Direcţiile Judeţene pentru Cultură în baza documentaţiei elaborate de un arhitect atestat de Ministerul Culturii în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil şi se elimină procedura de consultare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice. Astfel se simplifică procedura şi se scurtează timpul de aşteptare pentru beneficiari", precizează sursa citată.
Ministerul adaugă că, în lipsa acestor modificări, Legea nr. 422/2001 prevede, de exemplu, obligativitatea obţinerii unui aviz din partea unei comisii formate din arhitecţi, arheologi, restauratori, istorici, în cazul în care un proprietar doreşte repararea acoperişului unei clădiri care nu este monument istoric, dar se află în zona de protecţie a unui monument istoric.
Totodată, pentru clădirile care nu sunt monumente istorice, dar se găsesc în ansambluri şi situri, proprietarii vor fi nevoiţi să solicite exercitarea dreptului de preemţiune de la Direcţiile Judeţene pentru Cultură şi nu de la Ministerul Culturii (de ex. Clădiri fără valoare culturală din centrele istorice ale oraşelor Cluj-Napoca, Oradea etc.).
"Se va oferi posibilitatea de a emite avizele şi atestatele în baza unor documentaţii depuse exclusiv în mediul digital, în sisteme informatizate, precum şi dacă documentaţiile prezintă semnătura electronică calificată a elaboratorului/ emitentului. Totodată, modificarea actului normativ susţine responsabilizarea profesioniştilor din domeniul patrimoniului cultural imobil. Chiar şi până acum, legislaţia privind protejarea monumentelor istorice impunea ca documentaţia să fie realizată de astfel de profesionişti", arată documentul.
Proiectul ordonanţei pentru modificarea şi completarea legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Culturii, până la 30 august. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Mitropolitul Irineu al Olteniei: Mântuitorul, Înviind din morți, ne-a dat bucuria nesfârșită a iubirii Lui
IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, subliniază, în scrisoarea pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului, că Mântuitorul Hristos, Înviind din morți, a dat credincioșilor bucuria nesfârșită a iubirii Lui, dacă vor crede și vor nădăjdui în El. 'Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a Bisericii noastre, izvoru
Ziua Cărților Deschise la Muzeul Cărții și Exilului Românesc
Muzeul Cărții și Exilului Românesc organizează miercuri, 23 aprilie, evenimentul Ziua Cărților Deschise, ce își propune să marcheze Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor. Potrivit unui comunicat de presă al muzeului transmis vineri AGERPRES, seria de manifestări culturale cuprinde două secțiuni dedicate lecturii, creației și valori
Dâmbovița: Calea Luminii - 2.026 de candele aprinse în centrul Târgoviștei în Joia Mare
Evenimentul Calea Luminii a avut loc, joi seara, în centrul municipiului Târgoviște, unde 2.026 de candele au fost aprinse de la Catedrala Mitropolitană până în Piața Mihai Viteazul și pe Bulevardul 'Regele Carol I'. Acest eveniment este unic în țară și are loc în fiecare an la Târgoviște, &ici
REPORTAJ/Mureș: Două volume din 'Cântece dumnezeiești' de Balassi Bálint, păstrate în lume; unul e la Biblioteca Teleki
Unul din cele două volume care s-au păstrat în lume din 'Istenes énekek' (Cântece dumnezeiești) de Balassi Bálint, tipărit în 1632, la Viena, se află în colecția de cărți rare la Biblioteca Teleki-Bolyai din Târgu Mureș, aceasta fiind prezentată publicului cu ocazia Zilei Poeziei Maghiare.
Episcopul Mihai Frățilă: Paștele - prilej de a ne întreba dacă bucuria Învierii continuă să fie un privilegiu al credinței
Paștele reprezintă un fericit prilej de a ne întreba dacă bucuria Învierii continuă să fie și pentru noi un privilegiu al credinței, afirmă PS Mihai Frățilă, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice 'Sfântul Vasile cel Mare' de București, în Scrisoarea Pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului - 2025. '&Icir
Caravana cinematografică 'Anul Nou care n-a fost' - în patru orașe din România, în perioada 24 - 27 aprilie
Caravana cinematografică 'Anul Nou care n-a fost' va ajunge, în perioada 24 - 27 aprilie, în patru orașe din România. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, caravana va prezenta spectatorilor o expoziție cu obiecte din universul cinematografic al filmului și al perioadei (autori scenografii Iulia și Vi
Galați: Rânduiala spălării picioarelor a 12 copii - săvârșită, în Joia Mare, la Catedrala Arhiepiscopală
Rânduiala spălării picioarelor a 12 copii, un obicei păstrat cu sfințenie an de an, amintind de fapta Mântuitorului Iisus Hristos care a spălat picioarele apostolilor, a fost săvârșită în Joia Mare la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. Ca în fiecare an, în Joia cea
Hunedoara: Credincioșii sunt așteptați la procesiunea religioasă 'Drumul Crucii', de la Lupeni spre Straja
Credincioșii creștini sunt așteptați vineri, 18 aprilie, la biserica ortodoxă din centrul municipiului Lupeni la procesiunea religioasă 'Drumul Crucii', în care participanții străbat un traseu de peste 10 kilometri, până în stațiunea Straja, în semn de prețuire față de jertfa lui Isus Hristos din Vinerea Mare. M
Patriarhie - s-a sfințit Marele Mir; PF Daniel: Acest mir reprezintă o credință puternică
Patriarhul Daniel a săvârșit în Joia Mare, la Altarul de Vară al Catedralei Patriarhale, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfințirea Marelui Mir, unul dintre evenimentele de seamă ale Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române.
CNA: 12 eliminări de materiale cu conținut ilegal de pe platformele TikTok și Facebook
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a emis, în perioada 12 - 17 aprilie, 12 ordine de eliminare a unor materiale cu conținut ilegal în mediul online publicate pe platformele TikTok (7), Facebook (3), X (2). 'Deciziile CNA urmăresc eliminarea conținutului ilegal raportat, inclusiv redistribuirile și replicările conținutu
REPORTAJ/Neamț: Casa Memorială 'Calistrat Hogaș', locul de unde chipul scriitorul încă scrutează munții Neamțului
În inima municipiului Piatra-Neamț, pe strada care îi poartă numele și la câțiva pași de liceul care îi cinstește memoria, un chip cioplit în piatră încă mai scrutează munții din fața cerdacului casei, așa cum o făcea în urmă cu aproape 150 ani.
Scrisoarea Pastorală a episcopului de Cluj-Gherla, Claudiu
Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe, dragilor credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu. Har, pace și binecuvântare de la Domnul nostru Isus Cristos! Iubiți credincioși, Am străbătut timpul Postului Mare pregătindu-ne prin rugăciu
Scrisoarea Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului a Cardinalui Lucian
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2025 Cardinal LUCIAN prin harul și mila Bunului Dumnezeu, Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în deplină comuniune de credință cu Sfântul Scaun Apos
Scrisoarea Pastorală a Arhiepiscopului Mitropolit de București, Aurel Percă
ÎPS Aurel Percă: Scrisoare Pastorală pentru Solemnitatea Învierii Domnului 2025 Cristos a înviat, a înviat cu adevărat! 'Pace vouă!' Iubiți frați și surori în Cristos! Dragă comunitate diecezană, Cu inima plină de bucurie și recunoștință doresc să vă transmit fiecăruia dintre dumneavoas
Pastorala de Paști a Patriarhului Daniel: Lumina și bucuria Învierii lui Hristos dau sens istoriei universale
Învierea lui Hristos și învierea morților - înțelesuri dogmatice și pastorale Pastorala de Sfintele Paști 2025 Hristos a înviat! 'Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și cei ce vor auzi vor învia' (Ioan 5, 25)