Premiera teatrală 'Farsa Jupânului Pathelin' şi Trupa Phoenix, surprizele Festivalului 'Sighişoara Medievală' 2021
Primarul municipiului Sighişoara, Ioan-Iulian Sîrbu, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că între surprizele celei de-a XXVII- a ediţii a Festivalului "Sighişoara Medievală", care va avea loc în perioada 30 iulie-1 august, se regăseşte şi premiera teatrală "Farsa Jupânului Pathelin", în regia lui Toma Enache, precum şi un concert extraordinar al Trupei Phoenix.
"În prima zi a Festivalului vom avea, printre alte evenimente de marcă, premiera piesei de teatru 'Farsa Jupânului Pathelin', farsă populară, în regia lui Toma Enache, cel care regizează întreg festivalul. Întregul evenimentul este prezentat de îndrăgitul om de televiziune Dan Negru. Duminică, în ultima zi a Festivalului 'Sighişoara Medievală', vom avea un concert extraordinar susţinut de Trupa Phoenix, iar Festivalul 'Sighişoara Medievală' se încheie cu un foc de artificii. Între artiştii prezenţi la eveniment amintim Truverii, Menestrelii cetăţii de Scaun, Zânele Silvane, Ilinca împreună cu Domnişoara Pogani, Maeştrii Bălgradului, Străjerii de Mühlbach, Războinicii Varegi (Bulgaria). În total, vor fi peste 100 de artişti", a declarat Ioan-Iulian Sîrbu.
Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
Edilul a precizat că, pe toată perioada Festivalului, intrarea în Cetatea Medievală va fi liberă, iar Poliţia Română, Poliţia Locală şi Jandarmeria se vor asigura ca toţi participanţii să fie în siguranţă.
În plus, începând cu această ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală se va pune accentul pe promovarea caracterului medieval al manifestării, până şi în cele mai mici detalii.
"Anul acesta, mai mult ca oricând, punem preţ pe autenticitate. Stilul medieval este condiţia sine-qua-non. Participanţii acestei ediţii vor intra într-un cadru de poveste, specific unei epoci demult apuse, dar care ne-a lăsat această moştenire culturală, acest patrimoniu viu, recunoscut la nivel mondial, UNESCO - Cetatea Medievală a Sighişoarei", a mai spus Ioan-Iulian Sîrbu.
Edilul a precizat că, în acest an, în Cetatea Medievală, tarabele vor avea un specific medieval, iar pentru ediţia de anul viitor va fi confecţionat şi mobilier stradal specific Evului Mediu, astfel încât să se încadreze în atmosfera din acea perioadă.
În plus, Cetatea Medievală va fi decorată cu steguleţe specifice perioadei medievale, care vor rămâne şi în afara perioadei festivalului, iar pentru perioada de iarnă decoraţiunile vor fi la fel cum erau în acea epocă. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Vâlcea: Cursuri gratuite de limba chineză pentru adulți, la Biblioteca Județeană
Interesul tot mai mare al vâlcenilor pentru cultura asiatică din ultimii ani i-a determinat pe bibliotecari să organizeze cursuri gratuite la Biblioteca Județeană 'Antim Ivireanul' pentru adulții care vor să se inițieze în tainele celei mai vorbite limbi din lume. Cursurile de limbă chineză de la instituția de cultură din Râmnicu V&ac
MNIR: Expoziția deschisă la Muzeul Drents din Assen (Olanda) a înregistrat 84.336 vizitatori
Expoziția 'Dacia! Regatul aurului și argintului', deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din Rom&a
Oberlander-Târnoveanu: Intenționam să-i cer doamnei ministru Intotero, pe 29 ianuarie, să nu-mi mai prelungească mandatul
Managerul interimar al Muzeului Național de Istorie a României , Ernest Oberlander-Târnoveanu, a declarat pentru AGERPRES, că, la expirarea mandatului, în 29 ianuarie, urma să-i solicite ministrului Culturii, Natalia Intotero, să nu i se mai prelungească mandatul. 'Oficial sunt manager interimar, până expiră
UPDATE Oberlander-Târnoveanu: Restul pieselor din expoziția de la Muzeul Drents au sosit în România
Piesele din cadrul expoziției Muzeului Național de Istorie a României de la Muzeul Drents din Assen, cu excepția celor patru artefacte de tezaur furate, au sosit, vineri, în România. 'Au aterizat, încă nu au intrat în muzeu. Le așteptăm', a declarat, pentru AGERPRES, managerul interimar al MNIR, Ernest Obe
O expoziție despre deportarea românilor de etnie germană în lagăre de muncă din URSS, vernisată la Institutul Goethe
O expoziție dedicată comemorării a 80 de ani de la deportarea românilor de etnie germană în lagăre de muncă din URSS, care cuprinde documente din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), a fost vernisată, vineri, la Institutul Goethe.
Baletul 'Cenușăreasa' - în coregrafia lui Renato Zanella - premieră, pe 8 februarie, la Opera Națională București
Premiera de balet 'Cenușăreasa' de Serghei Prokofiev, o poveste despre puterea dragostei adevărate și triumful binelui, va fi prezentată, pe 8 februarie, de la ora 18,30, pe scena Operei Naționale București (ONB). Regia și coregrafia poartă semnătura lui Renato Zanella, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Daniel Jinga, inform
Neamț: Povestea tezarului de la Rădeni, care a stat 10 ani pe holurile unei școli, aurul fiind confundat cu alama
Artefacte din aur, vechi de aproape 3.000 de ani, parte a unui tezaur de mare valoare materială și de o valoare istorică inestimabilă, au stat zece ani pe holurile unei școli dintr-un sat, până când au fost remarcate de un specialist care a făcut demersuri pentru a fi introduse în patrimoniul național, susține dr. Vasile Diaconu, cercetător în
Vâlcea: Trilogia 'Cancerul, o poveste de dragoste', la Teatrul 'Anton Pann', de Ziua mondială de luptă împotriva cancerului
Teatrul 'Anton Pann' din Râmnicu Vâlcea va marca Ziua mondială de luptă împotriva cancerului de pe 4 februarie prin prezentarea a trei spectacole care își propun să sensibilizeze publicul față de experiențele și provocările celor care suferă de această boală și familiilor acestora. Trilogia, intitulată 'Canc
Arad: 21 de situri arheologice, identificate pe șantierul noii căi ferate
Arad, 30 ian /Agerpres/ - Mai multe descoperiri arheologice au avut loc în ultimul an pe șantierul noii căi ferate dintre Arad și Timișoara, unde au fost identificate 21 de situri, cel mai mare fiind în zona localității Vinga, unde ies la iveală urmele unei civilizații din epoca bronzului. Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a vizitat, joi, situl
Arad: Intotero spune că a 'rugat' Ministerul Finanțelor ca bugetul Culturii să fie măcar la nivelul din 2024
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a declarat joi, în timpul unei vizite în județul Arad, că a 'rugat', în discuțiile de la Ministerul Finanțelor, ca bugetul instituției sale din acest an să fie cel puțin la nivelul celui de anul trecut și a spus că nu crede că la nivelul instituțiilor deconcentrate din subordine vor avea loc restructurări.
Ministrul Culturii spune că trebuie îmbunătățită securitatea la scoaterea obiectelor de patrimoniu din țară
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, afirmă că legislația trebuie îmbunătățită astfel încât obiectele de patrimoniu să fie în siguranță atunci când sunt scoase din țară la expoziții, arătând că și metodele de furt au evoluat de-a lungul anilor. Prezentă într-o vizită la un sit arheologic din zona Vinga, județul Arad,
Patriarhul Daniel, mesaj la slujba de înmormântare a Arhiepiscopului Anastasie al Albaniei
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, joi, un mesaj de condoleanțe la slujba de înmormântare a Arhiepiscopului Anastasie al Albaniei, care a murit săptămâna trecută la vârsta de 95 de ani, într-un spital din Atena, în urma complicațiilor survenite după ce contractase un virus. Potrivit PF Daniel, &I
Mureș: Premiera documentarului 'Bölöni - Povestea unei legende', programată în aprilie, la Budapesta
Premiera documentarului 'Bölöni - Povestea unei legende', în care se face un portret foarte detaliat despre viața fostului internațional român, Ladislau (László) Bölöni, este programată pentru luna aprilie, la Budapesta, a anunțat, joi, la Târgu Mureș, unul dintre regizorii peliculei, Szabó Attila.
Hunedoara: Muzeul Aurului Brad are asigurată pază umană doar pe un schimb; autoritățile cer sprijin
Muzeul Aurului din Brad, care găzduiește o importantă colecție de piese din aur nativ, are asigurată paza cu agenți doar pe un schimb, motiv pentru care primarul municipiului, Florin Cazacu, a solicitat joi, reprezentanților Companiei Minvest, care deține muzeul în patrimoniu, să găsească o soluție pentru remedierea acestei probleme. Discuția pe această
Comedia ''Punct. Și de la capăt'' cu Maia Morgenstern și Marius Bodochi - în premieră, pe 16 martie, la Teatrul Godot
Spectacolul 'Punct. Și de la capăt', o producție marca Teatru Total, cu Maia Morgenstern și Marius Bodochi, va fi prezentat în premieră, pe 16 martie, la Teatrul Godot, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Din distribuția spectacolului, o comedie modernă care atinge cu umor situații incomode ale societății actuale, fa