Sibiu: În premieră, concerte simfonice pe strada Cetăţii, unde este sediul Filarmonicii

Festivalul Zilele Muzicii Româno-Americane va avea loc în perioada 1-5 iulie, pentru prima dată, pe strada Cetăţii, unde este sediul Filarmonicii, în centrul istoric al municipiului Sibiu, informează un comunicat de presă remis luni AGERPRES.
"Pentru prima dată în cei 17 ani de viaţă ai festivalului Zilele Muzicii Româno-Americane, spaţiul de desfăşurare al evenimentului nu va mai fi Piaţa Mare, ci Strada Cetăţii, cunoscută şi ca Cea mai frumoasă stradă din Sibiu. Astfel Strada Cetăţii va fi dedicată, în perioada 1-5 iulie, găzduirii evenimentului muzical organizat de Filarmonica de Stat Sibiu", se precizează în comunicatul Filarmonicii din Sibiu.
Directorul Filarmonicii din Sibiu, dirijorul Cristian Lupeş, anunţă că accesul spectatorilor va fi gratuit, dar limitat, pentru a se putea respecta măsurile de protecţie împotriva noului coronavirus.
"Reamintim spectatorilor noştri că accesul publicului este limitat, iar condiţiile de distanţare socială, obligatorii. Vom învăţa să ne bucurăm în continuare de muzică şi de noua disciplină a vieţii noastre în toată Vara Filarmonicii, pe Cea mai frumoasă stradă din Sibiu", a precizat Cristian Lupeş.
Muzicienii de la Filarmonică i-au invitat să danseze în festival pe balerinii sibieni.
"În programul festivalului sunt incluse cele mai iubite turnee muzicale româneşti, 'Pianul Călător' - susţinut de celebrul pianist Horia Mihail, 'O harpă de poveste', sau 'Orgile României', aceste din urmă desfăşurându-se la Biserica Franciscană - prima şcoală de orgă din lume. Pentru că trăim solidari cu alte instituţii din domeniul artei spectacolelor din Sibiu, în cadrul festivalului vom regăsi un moment de dans susţinut de Teatrul de Balet din Sibiu, acompaniat de orchestra simfonică a Filarmonicii, cea care va interpreta 'Anotimpurile' de Antonio Vivaldi, compoziţia care se menţine de 300 de ani în topul preferinţelor publicului meloman. Orchestra, bucuroasă de reîntâlnirea cu spectatorii, va fi condusă de Tiberiu Soare, dirijorul Operei Naţionale din Bucureşti, cu contribuţia solistică a violoncelistului Răzvan Suma,într-un concert programat în 4 iulie. O combinaţie inedită între muzica simfonică şi spiritul urban al noii generaţii îşi va face loc în programul de duminică 5 iulie, pe Esplanada Sălii Thalia, când spectatorii vor putea asista la un concert Ska-Punk-Reggae al celor de la Suburbia 11", se precizează în comunicatul de presă. AGERPRES/(AS-autor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: Filarmonica de Stat Sibiu/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
ZIUA IEI/Mureș: Meșteșugul confecționării cămășii cu ciupag, reinventat printr-un atelier special la Reghin
Un grup de femei pasionate de porturile populare străvechi a inițiat, în anul 2023, de Ziua Iei, un proiect denumit 'Atelierul Cămășii cu Ciupag', cu sprijinul Casei de Cultură și a Muzeului Etnografic ''Anton Badea'' din Reghin, pentru a revitaliza confecționarea unor cămăși specifice portului popular cu trup vânăt, întâlnit d
Prelegere și demonstrație live de Guqin chinezesc, la Muzeul Național de Artă al României
Muzeul Național de Artă al României găzduiește, joi, evenimentul cultural 'Conversație și conexiune - Muzica unește lumea'. Potrivit unui comunicat al MNAR, acțiunea, dedicată Zilei Internaționale a Dialogului între Civilizații, include o vizită ghidată în Sala China din Galeria de Artă Orientală, urmată de o preleger
Codul de reglementare a conținutului audiovizual - modificat și adoptat de Consiliul Național al Audiovizualului
Consiliul Național al Audiovizualului a adoptat, miercuri seara, după o dezbatere maraton de zece ore, o decizie de modificare și completare a Codului de reglementare a conținutului audiovizual. 'A fost un cod foarte greu, o muncă foarte lungă, am ascultat pe toată lumea și cred că cel mai important de menționat este că este un cod mult ma
Iași: Unul dintre plopii lui Eminescu, rupt de o furtună, valorificat într-o tabără de sculptură
Unul dintre plopii care au fost sursă de inspirație a poeziei ''Pe lângă plopii fără soț'' a lui Mihai Eminescu și care s-a prăbușit în urma unei furtuni care a afectat municipiul Iași în data de 11 iunie va fi folosit ca materie primă pentru participanții la o tabără de sculptură, a anunțat, miercuri, primarul Mihai Chirica.
Teatrul Bulandra introduce un nou tarif premium; noi categorii de tarife și la Teatrul Metropolis
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, miercuri, patru proiecte de hotărâre prin care sunt modificate tarifele practicate de Teatrele Bulandra, Metropolis și Evreiesc de Stat, dar și de Centrul de Cultură ''Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului''. Astfel, în cazul Teatrului Bulandra
Brăila: Au început înscrierile la Festivalul Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'; data limită - 19 septembrie
Înscrierile la Festivalul Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu', programat la Brăila în perioada 17-19 octombrie, în memoria celui mai cunoscut și iubit muzician român de jazz, au început și se vor încheia pe 19 septembrie, au anunțat, miercuri, organizatorii evenimentului. Concursul, aflat la cea
Eveniment dedicat celebrării a 70 de ani de la reînființarea Bibliotecii Naționale a României - joi, în aula Ministerului Culturii
Biblioteca Națională a României organizează, joi, un eveniment aniversar dedicat celebrării a 70 de ani de la reînființarea instituției, începând cu orele 11.00, în Aula Ministerului Culturii. Potrivit unui comunicat al Bibliotecii Naționale, transmis miercuri AGERPRES, în deschiderea evenimentului va lua cu
O sabie dacică Sica - adjudecată la 3.000 de euro
O sabie dacică datată sec. I î.Hr.- sec. I d.Hr. a fost adjudecată marți seara la prețul de 3.000 de euro la licitația de istorie organizată de casa Artmark, potrivit rezultatelor sesiunii. Sica, o piesă cu o valoare muzeală, a avut prețul de pornire de 700 de euro. De asemenea, au fost adjudecate la prețuri ridicate mai m
Neamț: Expoziție inedită cu autografele lui George Enescu și prietenilor săi, între care și Puccini și Darclée
O expoziție inedită cu autografele lui George Enescu, dar și ale prietenilor săi, între care Giacomo Puccini și Hariclea Darclée, va fi vernisată, miercuri, la Biblioteca Județeană 'G.T. Kirileanu' Neamț. 'Invităm nemțenii la expoziția intitulată 'George Enescu în județul Neamț. Expoziție cu autografe inedite
Timiș: Peste 100 de pachete cu cărți pentru lectura de vacanță, oferite copiilor de Biserica Dacia
Peste 100 de pachete cu dulciuri și cărți pentru lectura de vacanță le-au fost oferite, de Sânziene, de către Parohia Dacia Cetate din Timișoara, ca premii, tot atâtor copii din grupuri catehetice participante din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Timișoara I, la cea de-a VII-a ediție a Concursului Național Catehetic 'Mărturisirea jertfelnică
ZIUA IEI/Etnolog: Nu orice cămașă tradițională este ie; termenul - folosit prima dată în zona Teleorman-Argeș
Portul românesc cuprinde o varietate foarte mare de tipuri de costume populare, aproximativ 120 principale, pentru tot atâtea zone etnografice din România, iar ia este cea mai cunoscută piesă a acestuia, a cărei zi este marcată anual în 24 iunie, potrivit etnologului Sebastian Paic, muzeograf la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napo
Demeter Andras a preluat mandatul de ministru al Culturii: Prin respect și profesionalism, consolidăm rolul culturii în societate
Demeter Andras Istvan a preluat, marți, mandatul de ministru al Culturii de la Natalia Intotero, în cadrul unei întâlniri desfășurate la sediul ministerului, prilej cu care a afirmat că rolul culturii poate fi consolidat în societate 'prin dialog, respect și profesionalism'. 'Preiau această responsabilitate
Cluj: Peste 130.000 de spectatori la TIFF 2025
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) a adunat la Cluj, în cele zece zile de filme și spectacole, peste 130.000 de spectatori. 'Cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania s-a încheiat spectaculos duminică seara: peste 5000 de spectatori au participat la evenimentul Amadeus LIVE de la B
Gojira, Apocalyptica și Machine Head - printre trupele care vor participa la Rockstadt Extreme Fest 2025
Gojira, Apocalyptica și Machine Head se numără printre trupele care vor participa la Rockstadt Extreme Fest, care se desfășoară între 30 iulie și 3 august la Râșnov. Printre capetele de afiș ale evenimentul se mai regăsesc Within Temptation, Mastodon, Blind Guardian și Sepultura. Potrivit site-ului oficial, festivalu
Bihor: Ziua Iei, sărbătorită în Băile Felix timp de patru zile
Ziua Iei va fi sărbătorită în Băile Felix timp de patru zile prin muzică populară, port tradițional românesc și meșteșuguri, eveniment ce va avea loc în perioada 26 - 29 iunie. Potrivit unui comunicat al Asociației de Promovare a Turismului în Stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai, 'Ziua Iei' este un eveniment d