Regizorul Mircea Mureşan a murit vineri, la vârsta de 91 de ani
Regizorul Mircea Mureşan a murit vineri dimineaţă la vârsta de 91 de ani, a declarat pentru AGERPRES Laurenţiu Damian, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România.
"A murit în spital, azi dimineaţă, la ora 8,00. Nu este vorba de coronavirus, a fost o boală necruţătoare. Era un domn distins, 91 de ani. (...) Îmi pare foarte rău, o asemenea personalitate, care era un om deosebit, un coleg deosebit, un om care sprijinea în permanenţă şi cineaştii tineri şi care avea foarte mare grijă de semenii lui de vârste mai înaintate", a precizat Laurenţiu Damian.
El a amintit că regizorul Mircea Mureşan "s-a impus în filmul românesc ca o mare personalitate" şi a fost, de asemenea, profesor la Universitatea de Teatru şi Film.
"Domnul Mircea Mureşan s-a impus în filmul românesc ca o mare personalitate, aş spune unul din cei mai interesanţi regizori care a fost distins la Cannes pentru 'Răscoala' şi care a făcut filme cu un puternic suflu patriotic şi când spun patriotic mă refer la semnificaţia exactă şi la termenii exacţi care se pot degaja din acest lucru. E vorba de filme de referinţă, e vorba de filme importante cum ar fi 'Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii', cum ar fi 'Horea', o ecranizare remarcabilă după romanul lui Savodeanu - 'Baltagul', în care practic Studioul Buftea a făcut o co-producţie interesantă cu Italia, iar rolul Vitoriei Lipan a fost jucat de o mare actriţă italiană - Margarita Lozano, a fost autorul serialului foarte cunoscut şi foarte îndrăgit 'Toate pânzele sus', a făcut comedie, a fost profesor la Universitatea de Teatru şi Film, şi a fost unul din fondatorii Dacin Sara, societatea dreptului de autor,(...) anul trecut l-am sărbătorit cu ocazia împlinirii vârstei de 91 de ani", a spus Laurenţiu Damian.
El a amintit că în ultimul timp au decedat şi alte personalităţi ale culturii româneşti.
"Este o pierdere (n.r. decesul lui Mircea Mureşan) şi vreau să vă anunţ că şi regizorul Mircea Moldovan, autorul acelor filme extrem de sensibile - 'Iarna bobocilor', 'Toamna bobocilor', ca să nu mai spun de filmul 'Pintea', şi el s-a stins, numai că s-a cerut foarte multă discreţie în cazul lui. Deci iată că în ultima vreme Olga Bucătaru, Mircea Moldovan şi Mircea Mureşan au dispărut şi ne-au spus 'Adio' nouă şi lumii cinematografice", a mai spus Laurenţiu Damian. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citiţi şi:
Regizorul Mircea Mureşan a murit (biografie)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vrancea: Brevete semnate de regele Ferdinand și ordine rare, printre comorile Muzeului Vrancei expuse publicului
Brevete care poartă semnătura regelui Ferdinand, ordine acordate unui număr restrâns de personalități și decorații primite de militari, diplomați sau oameni de cultură se numără printre piesele valoroase, unele unicat, păstrate în patrimoniul Muzeului Vrancei. O parte dintre aceste mărturii ale istoriei, care vorbesc despre curaj, sacrificiu, recunoaștere
Maria Mirona Rotar a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Excelsior
Maria Mirona Rotar a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Excelsior, reiese din anunțul publicat pe site-ul Primăriei Capitalei. Maria Rotar, care în prezent este director adjunct, a obținut nota 9,6
BIBLIOTECA AZI/ Vrancea: Mai puțin de jumătate dintre localitățile din județ mai au biblioteci comunale
Biblioteca de astăzi nu mai este doar locul în care intri, împrumuți o carte și revii după câteva săptămâni să o restitui. Printre rafturile cu volume, bibliotecile încearcă să-și găsească un loc într-o lume dominată de tehnologie, devenind spații de întâlnire, de educație și socializare. Î
Festivalul 'New Landscape', eveniment dedicat intersecției dintre artă, știință, natură și film, începe miercuri
Prima ediție a Festivalului 'New Landscape' - un eveniment dedicat intersecției dintre artă, știință, natură și film - va avea loc de miercuri până duminică în Capitală. Potrivit unui comunicat al organizatorului festivalului, Fundația Dala, evenimentul propune o explorare a peisajului contemporan ca organism viu, vulnerabi
Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop: Catedrala Blajului este și va rămâne centrul Bisericii noastre Greco-Catolice
Catedrala din Blaj este și va rămâne fundamentul și centrul Bisericii Greco-Catolice, a afirmat, marți seara, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, în cuvântul rostit în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Slujba s-a desfășurat în prezența Sinodului Episcopilor Bisericii Rom
Mureș: Un preot din Lunca Bradului hrănește și îmbracă sute de elevi și bătrâni de peste 20 de ani
Un preot ortodox din comuna mureșeană Lunca Bradului, Vasile Sorin Burian, oferă zilnic, de peste 20 de ani, o masă caldă sutelor de elevi și bătrâni din această comunitate de munte, prin intermediul Fundației Filantropia Lunca Bradului și al Cantinei Sociale 'Sfântul Stelian'. În această toamnă, odată cu intrarea școlii locale &ic
Hunedoara: Colț Românesc de carte deschis la Biblioteca Provincială Shaanxi (China)
Un spațiu special dedicat cărții românești a fost inaugurat la Biblioteca Provincială Shaanxi, din China, cu prilejul unei vizite pe care conducerea Bibliotecii Județene 'Ovid Densusianu' Hunedoara-Deva o efectuează în această țară, ca o continuare a relațiilor de colaborare dintre cele două instituții de cultură începute în u
Volumul 'Documente medievale din colecțiile MNIR: 1602-1714' și site-ul 'Documenta Historica' - lansate la Muzeul de Istorie
Volumul al II-lea al lucrării 'Documente medievale din colecțiile MNIR: 1602 - 1714' și site-ul proiectului 'Documenta Historica' au fost lansate marți la Muzeul Național de Istorie a României. Potrivit organizatorilor, volumul al II-lea al 'Documentelor medievale din colecțiile MNIR' conține 171 de piese de o varietate tipologică
Vaslui: Preot arestat pentru agresiuni sexuale, retras de la slujire de Episcopia Hușilor
Un preot din parohia Parpanița, orașul Negrești, acuzat de agresiuni sexuale, viol săvârșit asupra unui minor și act sexual cu un minor, arestat preventiv la sfârșitul săptămânii trecute, a fost retras de la slujire, au informat, marți, reprezentanții Episcopiei Hușilor. 'Episcopia Hușilor a luat act de această reținere și de faptele foar
Turneul 'Madrigal de Crăciun' - zece spectacole în opt orașe din România
Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, va susține în luna decembrie zece spectacole organizate în opt orașe din România, în cadrul turneului 'Madrigal de Crăciun', informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Spectacolele, care vor fi susținute al
Ministrul Culturii, Andras Demeter, și-a prezentat bilanțul - patrimoniu, diplomație culturală, investiții, industrii creative
Ministerul Culturii a transmis marți un bilanț al ministrului de resort, Andras Istvan Demeter, aferent perioadei 23 iunie 2025 - 20 octombrie 2026, care prezintă principalele activități dedicate modernizării sectorul cultural din România, printre care cele legate de patrimoniu, diplomație culturală, investiții, industrii creative. Potri
Covasna: Actorul Sergiu Aliuș, cu o carieră de peste trei decenii pe scena TAM, a încetat din viață
Actorul Sergiu Aliuș, care a făcut parte timp de peste trei decenii din echipa Teatrului 'Andrei Mureșanu' (TAM) din Sfântu Gheorghe, a încetat din viață la vârsta de 65 de ani, înmormântarea urmând să aibă loc miercuri la Cimitirul Ortodox din municipiu, a anunțat conducerea instituției. Potrivit su
PF Daniel: 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - o mărturie despre felul în care instituția și-a păstrat continuitatea
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că lansarea ultimelor volume ale 'Istoriei Bibliotecii Academiei Române' reprezintă o mărturie despre felul în care o instituție fundamentală a culturii românești a traversat schimbarea de paradigmă istorică, inaugurată în Decembrie 1989, și despre modul în care a știu
Brăila: Preoți din trei județe, pregătiți să ajute persoanele dependente de droguri, alcool și jocuri de noroc
Un număr de 28 de preoți din județele Galați, Brăila și Tulcea participă, alături de personal de specialitate, la un curs de formare în domeniul adicțiilor, pentru a putea identifica persoanele afectate de dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc sau tehnologie și a le îndruma către servicii specializate de consiliere și recuperare, informează, marț
Bihor: 'Les Films de Cannes a Oradea', în premieră, cu filmul '4 luni, 3 săptămâni...' în deschidere
Festivalul 'Les Films de Cannes a Oradea' va avea prima ediție în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, cu proiecții de filme premiate la Cannes, întâlniri cu invitați și un concert de muzică de film. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, evenimentul de deschidere va avea loc pe 29 octombrie, la Muzeul Țării











