Documentarul 'Nostalgia dictaturii' - în premieră la Cinema Eforie şi Muzeul Ţăranului Român

Filmul documentar "Nostalgia dictaturii", realizat de Marius Th. Barna, după un scenariu de Bogdan Ficeac, va fi prezentat în premieră, pe 26 ianuarie, la Cinema Eforie, iar pe 29 ianuarie, la Muzeul Ţăranului Român.
Vizionarea documentarului va fi urmată de o sesiune de Q&A, informează un comunicat transmis AGERPRES.
Filmul prezintă nostalgia după fostul regim, care la câteva decenii de la prăbuşirea sistemului comunist a ajuns la proporţii de neimaginat în aproape toate ţările foste comuniste europene, potrivit prezentării peliculei.
Documentarul "Nostalgia dictaturii" nu se limitează doar la prezentarea acestui veritabil sindrom al "dorului de dictatură", ci, în paralel cu opiniile şi motivaţiile cetăţenilor obişnuiţi, trăitori în spaţiul fost comunist, avansează explicaţii ale cercetătorilor din diverse domenii, sociologi, psihologi, politologi, etologi, referitoare la motivaţiile intime ale unui asemenea sentiment paradoxal, precizează sursa citată.
Pelicula are un prolog, trei capitole şi un epilog: Capitolul 1 - "Era mai bine înainte" - sunt prezentate argumentele nostalgicilor în favoarea respectivei aserţiuni, argumente postate pe site-ul oficial şi pe contul de Facebook al lui Nicolae Ceauşescu (deşi dispărut fizic, acesta supravieţuieşte în spaţiul virtual); Capitolul 2 - "Nu era mai bine înainte" - este dedicat adversarilor totalitarismului, argumentelor acestora privind nocivitatea sistemului comunist; Capitolul 3 - "Acum este mai bine?" - prezintă principalele motive de nemulţumire ale unor importante segmente de cetăţeni faţă de situaţia generală din perioada postcomunistă actuală. Epilogul "Nefericiţi între lumi" este dedicat concluziilor - nostalgicii comunismului par a se afla undeva într-un no man's land dintre două lumi reale, cea totalitară şi cea democratică, şi una imaginară, lumea utopică inoculată de-a lungul deceniilor de propagandă comunistă. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Nostalgia Dictaturii / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bucharest Opera Festival - în perioada 15 - 24 iunie
Cea de-a IV-a ediție a Bucharest Opera Festival, care va alterna producții de operă, balet, operetă, musical-operă rock și operă în concert prezentate de mai multe companii, printre care două din afara țării - Teatrul Național de Operă și Balet 'Maria Bieșu' din Chișinău și Opera din Ruse, se va desfășura în perioada 15 - 24 iunie.
Festivalul Filmului European începe pe 8 mai în București și alte nouă orașe din țară
Cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului Filmului European va începe pe 8 mai la București și va fi urmat de ediții locale speciale în nouă orașe din România, marcând un record în ceea ce privește numărul de orașe în care festivalul va fi prezent, informează un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. În Buc
Reprezentațiile teatrelor bucureștene vor fi precedate, sâmbătă, de momente de reculegere în semn de omagiu față de Papa Francisc
Teatrele bucureștene și-au adaptat programul de spectacole pentru sâmbătă, zi declarată de Guvernul României, prin Hotărârea nr 403/24.04.2025, Zi de doliu național, în semn de omagiu față de sanctitatea sa Papa Francisc. * Teatrul Național 'I.L. Caragiale' a anunțat că sâmbătă va fi coborât în bernă drapelul R
Izvorul Tămăduirii/PS Paisie: Maica Domnului este icoana Bisericii; simbolizează harul vindecător al lui Dumnezeu
Maica Domnului este icoana Bisericii, în Vinerea Izvorului Tămăduirii, ea simbolizând harul vindecător al lui Dumnezeu, le-a transmis, vineri, Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul credincioșilor prezenți pe Colina Bucuriei. 'Ea este acum imaginea bisericii, locul unde lucrează acest har vindecător al Domnului Hristos cel Înviat din
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii - la Catedrala Patriarhală
La Catedrala Patriarhală se vor desfășura vineri, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, o serie de evenimentele liturgice, dedicate și aniversării a 140 de ani de la dobândirea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, acestea se vor desfășura astfel:
Filmul lui Bogdan Mureșanu 'Anul Nou care n-a fost' - în cinematografele din Franța și Belgia
Lungmetrajul 'Anul Nou care n-a fost', scris, regizat și produs de Bogdan Mureșanu, va ajunge în cinematografele din Franța și Belgia, din 30 aprilie. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, avanpremiere speciale, cu participarea regizorului, au avut loc luna aceasta la Paris și Bruxelles. Din distribuția
Muzeul Țăranului - redeschis oficial după reabilitare; Intotero: Un lăcaș al credinței, al tradiției și al artei populare autentice
Muzeul Național al Țăranului Român a fost redeschis oficial joi, după un amplu proces de consolidare și reabilitare, ministrul Culturii, Natalia Intotero, subliniind la ceremonie că instituția este 'un lăcaș al credinței, al tradiției și al artei populare autentice'. 'Muzeul Național al Țăranului Român nu este doar un muzeu, ci un lăcaș
Funeralii Papa Francisc/ Nunțiul Apostolic va oficia Sfânta Liturghie cu Recviem - sâmbătă, la Catedrala Sfântul Iosif
Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, Monseniorul Giampiero Gloder, va prezida, sâmbătă, de la ora 9:00, Sfânta Liturghie cu Recviem pentru Papa Francisc, la Catedrala Sfântul Iosif, informează Arhidieceza Romano-Catolică de București. Potrivit sursei citate, Arhiepiscopul Mitropolit de București, IPS Aurel Percă, va
Sibiu: Ansamblul Folcloric 'Cindrelul - Junii Sibiului' va reprezenta România la EuropaFest în Germania
Ansamblul Folcloric Profesionist 'Cindrelul - Junii Sibiului' va reprezenta România, între 17 și 20 mai, la EuropaFest, eveniment găzduit de orașul german Landshut, potrivit unei hotărâri adoptate joi în ședința Consiliului Județean, instituție care finanțează acest ansamblu. 'Artiștii vor prezenta dansuri populare reprezent
Neversea Kapital - între 4 și 6 iulie, pe Arena Națională din Capitală
Prima ediție a festivalului Neversea Kapital va avea loc în perioada 4 - 6 iulie, pe Arena Națională din Capitală, organizatorii evenimentului semnând în acest sens un protocol de colaborare cu Primăria Municipiului București. Prima ediție Neversea Kapital va aduce bucureștenilor show-uri speciale ale unor artiști internaționali apreciați și
Mureș: Replici fidele ale soldaților de teracotă descoperiți la Xi'an, într-o expoziție la Muzeul Județean
Replici fidele ale soldaților de teracotă descoperiți la Xi'an, reconstituiri istorice și de obiecte de artă din timpul dinastiei Qin vor putea fi admirate în expoziția internațională 'Soldații de Teracotă - Armata nemuritoare a primului împărat chinez', care urmează să fie deschisă la Târgu Mureș de Muzeul Județean Mureș, în colaborare cu
Mureș: Tezaurul dacic de argint descoperit la Ațintiș va fi expus în premieră la Noaptea Muzeelor
Un tezaur dacic din argint, cu nouă piese, descoperit în toamna anului trecut în comuna Ațintiș de către doi detectoriști, va fi expus, în premieră, de către Muzeul Județean Mureș, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor din acest an, programat în 17 mai. 'În toamna anului 2024, un tezaur dacic de argin
Arad: 75 de spectacole de teatru sunt înscrise la ediția a XV-a a Festivalului Underground
Cea de-a XV-a ediție a Festivalului Underground va avea loc în perioada 20 - 29 iunie și vor participa zeci de companii de teatru din țară și străinătate, care s-au înscris cu 75 de spectacole, au anunțat, joi, organizatorii evenimentului. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Hub Cultural 'mARTA' Arad (o structură subordonată munici
Academie/Mircea Martin, discurs de recepție: Nuanța - reverența lucidității față de adevăr; radicalitatea singură îl poate deforma
Nuanța este reverența pe care luciditatea o face unui adevăr pe care radicalitatea singură riscă să îl deformeze prin însăși impetuozitatea exercițiului său, a afirmat, joi, academicianul Mircea Martin, în discursul său de recepție în Academia Română. 'Nu cred în radicalitatea fără nuanțe. Nu concep radi
Vaslui: Slujbă de pomenire pentru fostul episcop al Hușilor Ioachim, la 16 ani de la trecerea sa la cele veșnice
O slujbă de pomenire pentru fostul episcop al Hușilor, Ioachim Mareș, trecut la cele veșnice în urmă cu 16 ani, a avut loc, joi, la Catedrala Episcopală din Huși. 'Episcopul Ioachim Mareș a fost cel care a reînnodat, în anul 1996, șirul ierarhilor din străvechiul scaun episcopal de la Huși, după ce în 1949 regimul a